Conflict de competenta Instante comerciale. Sentința 22/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
SENTINȚA nr. 22 CC
Ședința din Camera de Consiliu data de 20 februarie 2008
PREȘEDINTE: Dinu Florentina
JUDECĂTOR 2: Secrețeanu Adriana Florina
Grefier - - -
Pe rol fiind soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Târgoviște și Tribunalului Dâmbovița privind acțiunea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 86 - T, str. - -, -. C,. 11, Cod poștal -, Județ în contradictoriu cu pârâta SC SA - T, str. -, nr. 50, Cod poștal -, Județ
La apelul nominal făcut în ședința din Camera de Consiliu au lipsit părțile. Procedura completă, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată la nr-, reclamanta debitoare Asociația de Proprietari nr. 86 Târgoviște, a formulat acțiune în anularea ordonanței nr. 1691/30.04.2007 pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta-creditoare SC SA Târgoviște.
În motivarea acțiunii reclamanta - debitoare a arătat că deși a fost parte contractantă la încheierea contractului nr. 4003/02, nu a fost beneficiara montării a unui număr de 195 de repartitoare electronice și a 188 de robineți termostat, ci membrii asociației la care au fost montate acestea, urmând ca aceștia să achite asociației contravaloarea montării lor.
A mai precizat reclamanta faptul că nu este răspunzătoare pentru prejudiciul cauzat pârâtei - creditoare, considerând că acesta ar fi trebuit să se îndrepte împotriva rău - platnicilor, cărora le-au fost montate repartitoarele electronice și robineții termostat. De altfel, a mai arătat, că Asociația nu și-a luat angajamentul plății contravalorii montării repartitoarelor și robineților în nume propriu și acestea trebuiau achitate de către beneficiari, către Asociația de Proprietari iar facturile emise de pârâta-creditoare nu au fost acceptate la plată de Asociație.
Reclamanta - debitoare a solicitat admiterea acțiunii în anularea Ordonanței nr. 1691/30.04.2007 pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr-, a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 8 din nr.OG 5/2001.
Prin sentința civilă nr. 4256/06.11.2007, Judecătoria Târgoviștea declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița - Secția Contencios Administrativ și Fiscal, în baza art. 1 alin. 2 din Legea nr. 51/2006 și potrivit art. 51 alin. 3 din aceeași lege.
Judecătoria a reținut că, reclamanta este prestatoare de utilități publice, astfel cum sunt definite de art. 1 alin. 2 din Legea nr. 51/2006 și potrivit art. 51 alin. 3 din această lege, competența de soluționare a litigiilor patrimoniale legate de încheierea, executarea contractelor reglementate de prezenta lege, precum și a celor izvorâte din neplata contravalorii serviciilor furnizate/prestate sunt de competența în primă instanță a instanțelor de contencios administrativ și nu a judecătoriei.
Cauza a fost înaintată Tribunalului Dâmbovița - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, fiind înregistrată la nr-.
Prin sentința nr. 19/14.01.2008, Tribunalul, în temeiul dispozițiilor art. 158 Cod procedură civilă, a declinat competența de judecată a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgoviște, a constatat conflictul negativ de competență și în baza art. 21 Cod procedură civilă a înaintat dosarul Curții de Apel Ploiești.
Tribunalul a invocat dispozițiile art. 36 alin (1) din Legea nr.51/8.03.2006, raporturile juridice dintre operatori, respectiv creditoarea SC SA, și utilizatori, cum este debitoarea Asociația de Proprietari nr. 86 Târgoviște, sunt raporturi juridice de natură contractuală și sunt supuse normelor de drept privat.
Potrivit art. 2 alin.(1) modificat prin Legea nr. 195/2004 al nr.OG 5/19.07.2001, a mai reținut tribunalul, faptul că se prevede expres că cererile privind somația de plată se depun la instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță.
Totodată, tribunalul a reținut faptul că, raporturile dintre părți sunt de natură civilă, competența de soluționare a cauzei în primă instanță aparține, potrivit legii civile - art. 1 Cod procedură civilă,respectiv Judecătoriei Târgoviște, deoarece art. 51 alin. 4 din Legea nr. 51/8.03.2006 precizează că, soluționarea litigiilor civile izvorâte din aplicarea legii, se face de instanțele de judecată competente în condițiile legii ".
Conflictul negativ de competență a fost înregistrat la Curtea de apel Ploiești - Secția Comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal la nr-.
Asupra conflictului negativ de competență, curtea reține următoarele:
Dispozițiile art. 51 alin. 3 din Legea nr. 51/2006, prevăd în mod expres că soluționarea litigiilor patrimoniale și nepatrimoniale legate de încheierea, executarea contractelor reglementate de lege precum și a celor izvorâte din neplata contravalorii serviciilor furnizate/prestate este de competența instanțelor de contencios administrativ și se face, cu precădere, în procedură de urgență.
Acest text de lege face notă discordantă cu întreg conținutul legii, dar și cu cel al Legii nr. 554/2004, care constituie legea-cadru pentru contenciosul administrativ și care, la art. 2 alin. 1 lit. c definește actul administrativ ca fiind, actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stipulând raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect: punerea în valoare a bunurilor proprietate publică; executarea lucrărilor de interes public; prestarea serviciilor publice; achizițiile publice ".
În acest context, Legea nr. 51/2006 definește la art. 1 alin. 2, serviciile comunitare de utilități publice ca fiind totalitatea activităților de utilitate și interes public general, desfășurate la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor sau județelor sub conducerea, coordonarea și responsabilitatea autorităților administrației publice locale, în scopul satisfacerii cerințelor comunităților locale, prin care se asigură utilitățile enumerate de la lit. a) la l).
Delegarea de gestiune a unui serviciu constituie procedura prin care o unitate administrativ-teritorială sau o asociație de dezvoltare comunitară atribuie ori încredințează unuia sau mai multor operatori titulari de licență, gestiunea unui serviciu de utilități publice a cărui răspundere o are, precum și exploatarea sistemului de utilități publice aferente.
Acest raport juridic instituit între autoritatea publică locală și operatorul care preia serviciul de utilitate publică spre exploatare nemijlocită, constituie actul administrativ/contractul de administrare suspus competenței materiale a tribunalului ca primă instanță, în conformitate cu art. 2 lit. d Cod procedură civilă.
Art. 36 alin. 1 din Legea nr. 51/2006, definește cea de a doua categorie de raporturi juridice, dintre operatori și utilizatorii serviciilor de utilități publice ca fiind raporturi de natură contractuală, supuse normelor de drept privat.
Natura contractuală a acestor raporturi este în mod expres prevăzută la art. 42 alin. 2 din Legea nr. 51/2006, care individualizează contractele ca fiind de furnizare sau prestare de servicii, scopul lor constituindu-l reglementarea raporturilor dintre operatori și utilizator cu privire la furnizarea / prestarea, utilizarea, facturarea și plata unor servicii de utilitate publică.
Prin urmare, recapitulând în mod succint prevederile legal enunțate mai sus, rezultă în mod neechivoc că la nivelul autorităților publice locale se pot încheia contracte administrative cu 1 operator de utilități publice în vederea gestionării serviciului, în condițiile stipulate de legiuitor și acestea sunt supuse controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ.
Mai mult decât atât, prin OUG nr. 13/26.02.2008 este modificat conținutul art.51 alin.3 din Legea 51/2006, în sensul că " soluționarea litigiilor contractuale dintre operator și utilizator, inclusiv a celor izvorâte din neplata contravalorii serviciilor furnizate/prestate, se realizează de instanțele competente potrivit legii și se judecă în procedură de urgență. Cererea se introduce la instanțele de judecată în a căror competență teritorială se află domiciliul/sediul utilizatorului".
Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 20 alin. 1 pct.2 și art. 22 alin. 2 și 5 Cod procedură civilă, în soluționarea conflictului de competență, Curtea va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgoviște.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Stabilește competența de soluționare a cauzei formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 86 - T, str. - -, -. C,. 11, Cod poștal -, Județ în contradictoriu cu pârâta SC SA - T, str. -, nr. 50, Cod poștal -, Județ D, în favoarea Judecătoriei Târgoviște.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi, 20 februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - - -
GREFIER,
- -
red. Fl.-/C
4 ex./5.03.2008
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3120
Președinte:Dinu FlorentinaJudecători:Dinu Florentina, Secrețeanu Adriana Florina