Conflict de competenta Instante comerciale. Sentința 22/2009. Curtea de Apel Suceava

Comentarii

0

Dosar nr- - conflict de competență -

ROMANIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA NR. 22

Ședința camerei de consiliu din24 aprilie 2009

PREȘEDINTE: Bratu Ileana

Grefier - -

Pe rolul instanței se află judecareaconflictului de competențăivit între Judecătoria Rădăuți și Tribunalul Suceava, privind soluționarea acțiunii formulată de reclamanții, și în contradictoriu cu pârâtele SC SRL - Punct de Lucru - reprezentant de și SC SRL

La apelul nominal a răspuns avocat, pentru reclamanți, lipsă fiind aceștia și pârâtele.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care instanța a pus în discuția părții prezente excepția de necompetență materială a Curții de Apel Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal în soluționarea prezentei cauzei.

Avocat, pentru reclamanți, a apreciat că în cauză competența de soluționare aparține Judecătoriei Rădăuți.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra cauzei de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Rădăuți sub nr- din data de 07.04.2008, reclamanții, G, și le-au chemat în judecată pe pârâtele R, reprezentată prin, în calitate de asociat și administrator și, reprezentată prin, în calitate de asociat și administrator, solicitând instanței constatarea dreptului lor de proprietate asupra terenului aferent locuinței transmis odată cu încheierea actelor de vânzare - cumpărare în temeiul Legii nr. 85/1992, teren ce se identifică cadastral cu nr. 506/8 din CF 3702 comunei cadastrale; constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare cu privire la 506/8 din CF 02 a comunei cadastrale pentru cauză ilicită, precum și radierea din CF a acestei parcele, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat, în esență, că reclamanții sunt proprietarii unor apartamente situate în blocul de locuințe "" din comuna, dobândite prin cumpărare în baza Legilor nr. 61/1990, 85/1992 și 76/1994 de la R, la data încheierii contractelor de vânzare - cumpărare, ei având calitatea de chiriași.

La data încheierii contractelor nu s-a precizat cota de teren aferentă fiecărui apartament, întrucât societatea vânzătoare nu avea încă eliberat certificatul de atestare al dreptului de proprietate. Acest act a fost eliberat în luna mai 2000, iar în luna septembrie 2000 societatea a intrat în lichidare, fiind desemnat lichidator judiciar General P La data de 13.03.2003, lichidatorul judiciar a vândut către, reprezentat de G și, 506/7, 506/6 și 506/5, iar la data de 20.03.2003 s-a vândut și 506/3 în mărime de 9537 mp cu destinația drum. Ulterior, în anul 2006, a vândut către R și, în cote de, mai multe parcele de teren, printre care și 506/8 în mărime de 3159 mp, împreună cu blocul de locuințe amplasat pe această parcelă.

Reclamanții au arătat că pârâtele sunt dobânditoare de rea-credință printr-un contract de vânzare - cumpărare cu scop ilicit, fiind vândut bunul altuia, printr-o operațiune speculativă prohibită, prevăzută de art. 968 Cod civil.

În drept, reclamanții au invocat disp. art. 968 cod civil și art. 10 al. 3 din Legea nr. 85/1992.

În dovedirea acțiunii, reclamanții au solicitat administrarea probei cu înscrisuri și a probei testimoniale.

Pârâtele au depus întâmpinări, prin care au solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamanți.

Prin sentința civilă nr. 2072/07.05.2008 a Judecătoriei Rădăuți, pronunțată în dosarul nr-, s-a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Rădăuți, invocată din oficiu și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Rădăuția reținut că art. 2 pct. 1 lit. a Cod procedură civilă prevede că tribunalul judecă în primă instanță procesele și cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 100.000 lei, precum și procesele și cererile în această materie al căror obiect este neevaluabil în bani, iar acțiunea reclamanților, ce vizează în principal constatarea dreptului de proprietate al reclamanților, este o acțiune nepatrimonială.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal sub nr- din 23.05.2008.

Prin sentința nr. 402/09.03.2009 a Tribunalului Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr-, s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Rădăuți.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Suceavaa reținut, în esență, că prin decizia nr. 32/09.06.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite, s-a admis recursul în interesul legii și s-a decis că dispozițiile art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a și b și art. 282/1 alin. 1 din Codul d e procedură civilă se interpretează în sensul că, în vederea determinării competenței materiale de soluționare în primă instanță și în căile de atac, sunt evaluabile în bani litigiile civile și comerciale având ca obiect constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial, constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situației anterioare.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava sub nr- din 09.04.2008, pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Investită cu soluționarea cauzei, Curtea constată următoarele:

Prin decizia nr. 32/09.06.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite, s-a admis recursul în interesul legii și s-a decis că dispozițiile art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a și b și art. 282/1 alin. 1 din Codul d e procedură civilă se interpretează în sensul că, în vederea determinării competenței materiale de soluționare în primă instanță și în căile de atac, sunt evaluabile în bani litigiile civile și comerciale având ca obiect constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial, constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situației anterioare.

În motivarea deciziei sus-menționate, s-au reținut, în esență, următoarele:

Pentru determinarea competenței de atribuțiune a instanțelor judecătorești, competența după materie în termenii legii de procedură civilă, legiuitorul folosește mai multe criterii referitoare la obiectul, natura sau valoarea cauzelor.

Criteriul obiectiv, determinant pentru stabilirea competenței materiale a instanței, este natura litigiului, la care însă uneori se asociază și alte criterii subsidiare: importanța interesului în litigiu, adică valoarea economică a acestuia sau expresia lui bănească, calitatea părților și urgența.

Criteriul valoric operează exclusiv în cazul cererilor evaluabile în bani, deoarece, cu privire la cererile neevaluabile în bani, din interpretareaart. 2pct. 1 lit. a) și b) din Codul d e procedură civilă rezultă că legiuitorul le include în competența în prima instanță a judecătoriilor, în materie civilă, respectiv a tribunalelor, în materie comercială.

Același criteriu valoric este utilizat de legiuitor și pentru determinarea căilor de atac ce pot fi exercitate împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate în primă instanță.

Se poate afirma că dreptul subiectiv ce se cere a fi protejat în justiție "transferă" caracterul său patrimonial sau nepatrimonial litigiului însuși și, astfel, procesul va putea fi evaluabil în bani, ori de câte ori în structura raportului juridic de drept substanțial, dedus judecății, intră un drept patrimonial, real sau de creanță.

În consecință, ori de câte ori pe calea acțiunii în justiție se tinde a se proteja un drept patrimonial, evaluarea obiectului litigiului este posibilă și necesară.

În aceste condiții trebuie considerate acțiuni patrimoniale, în care valoarea obiectului cererii determină competența materială sau căile de atac, între altele, acțiunea prin care reclamantul solicită obligarea pârâtului să-i întocmească act de vânzare-cumpărare, cererea de raport, acțiunea în reducțiune testamentară, acțiunile în constatarea existenței sau inexistenței unui drept, în măsura în care se referă la bunuri evaluabile în bani, acțiunile în constatarea simulației unui contract de vânzare-cumpărare a unui bun imobil sau mobil, acțiunile în regres și în revocare.

În cazul acțiunii în nulitatea (anularea) actului juridic, dreptul subiectiv are conținut patrimonial atunci când el poate fi exprimat ca atare, având în vedere natura contractului a cărui desființare se urmărește.

Atunci când este vorba despre desființarea unui contract de vânzare-cumpărare, de locațiune, donație etc. contracte ce au dat naștere unor drepturi patrimoniale, este evident că și lipsirea de efecte a unor astfel de acte juridice are tot consecințe patrimoniale și, ca atare, acțiunea prin care se valorică un asemenea drept este patrimonială.

A susține că acțiunea în desființarea unui act juridic producător de consecințe patrimoniale nu are caracter evaluabil în bani înseamnă a ignora natura însăși a dreptului pe care se fundamentează acțiunea, drept care este personal și cu conținut economic.

Un drept are caracter personal, fără conținut economic și, prin urmare, neevaluabil în bani, atunci când este strâns legat de persoană, servind la individualizarea acesteia în cadrul societății sau al familiei: dreptul la viață, la sănătate și integritate fizică și morală, la libertate, la onoare, cinste, reputație, dreptul la nume și la domiciliu etc.

Or, dreptul a cărui valorificare se urmărește prin acțiunea în desființarea sau ineficacitatea unui act juridic cu efecte patrimoniale nu poate fi integrat drepturilor personale nepatrimoniale menționate anterior.

A susține că există acțiuni patrimoniale neevaluabile în bani înseamnă a susține o contradicție juridică, a spune de fapt că există drepturi patrimoniale neevaluabile în bani, ceea ce contravine naturii intrinseci a acestor drepturi, cea care le deosebește de drepturile personale nepatrimoniale.

Caracterul patrimonial al acțiunii subzistă indiferent de formularea unor pretenții accesorii privitoare la repunerea părților în situația anterioară [consecințe sunt sub aspectul timbrării, întrucât, potrivitart. 3lit. a^1) din Legea nr. 146/1997, o asemenea cerere se timbrează în mod separat conformart. 2alin. 1 din aceeași lege].

Argumentul potrivit căruia numai atunci când se cere și restituirea prestațiilor avem de-a face cu o acțiune patrimonială este greșit, întrucât dreptul de valorificat rămâne același, consecințe fiind doar sub aspectul executării hotărârii.

Faptul că o hotărâre judecătorească nu constituie în același timp și titlu executoriu nu are influență asupra naturii dreptului pe care l-a tranșat. O acțiune în constatarea dreptului de proprietate asupra unui bun mobil sau imobil nu va fi lipsită de caracter patrimonial doar pentru faptul că hotărârea ce se va pronunța nu este și executorie.

Cererea de chemare în judecată prin care se solicită pronunțarea anulării unui act juridic sau constatarea nulității absolute a aceluiași act, fără a se cere și restituirea prestațiilor efectuate de părți, este o cerere patrimonială atunci când tinde la desființarea unui act juridic ale cărui efecte (drepturi și obligații) au avut caracter patrimonial.

Pentru aceleași argumente constituie o cerere patrimonială și acțiunea prin care se urmărește lipsirea de eficacitate a actului juridic pentru neexecutarea de către una dintre părți a obligațiilor asumate - rezoluțiunea/rezilierea -, cu mențiunea că cererea promovată de către vânzător este calificată deart. 1368din Codul civil drept acțiune reală, cu toate consecințele ce rezultă de aici, inclusiv competența teritorială exclusivă (excepțională) a instanței de judecată.

Atât în dreptul substanțial, cât și în cel procedural comercial se aplică legea comercială, iar în lipsa unei reglementări speciale comerciale se aplicăCodul civil, respectivCodul d e procedură civilă(art. 1din Codul comercial șiart. 721din Codul d e procedură civilă).

Dispozițiile privind soluționarea litigiilor în materie comercială sunt cuprinse înart. 720^1- 720^10 din Codul d e procedură civilă și ele privesc numai soluționarea litigiilor, respectiv judecata, competența materială de primă instanță fiind determinată de criterii comune cu cele pentru determinarea competenței materiale în procesele civile.

Cauzele de validitate ale convențiilor civile și comerciale și sancțiunea nerespectării lor, ca și sancțiunile pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligațiilor civile și comerciale au, de asemenea, o reglementare comună.Codul comercialnu are o reglementare separată a cauzelor de validitate ale unui act juridic, alta decât cea prevăzută deCodul civil, iar sancțiunile pentru nerespectarea lor sunt comune celor două materii, civilă și comercială.

Nu există o reglementare diferită nici a sancțiunilor pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a convențiilor, alta decât cea prevăzută înCodul civil.

Legile comerciale recente nu conțin nici ele o altă reglementare a respectivelor instituții, iar în ceea ce privește mijlocul procedural pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept, și el este comun materiei civile și comerciale, și anume dispozițiileart. 111din Codul d e procedură civilă.

Totodată, hotărârile judecătorești pronunțate în materie comercială sunt supuse acelorași căi de atac ca și hotărârile pronunțate în cauzele civile.

În aceste condiții, problemele de drept care fac obiectul prezentului recurs în interesul legii sunt comune materiei civile și comerciale.

Faptul că există acțiuni și cereri specifice materiei comerciale nu poate să conducă la o altă concluzie, întrucât și aceste acțiuni sunt evaluabile sau neevaluabile în bani.

Curtea constată că, prin raportare a celor reținute prin decizia nr. 32/09.06.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție care, în conformitate cu disp. art. 329 al. 3 Cod procedură civilă, este obligatorie pentru instanțe, la obiectul litigiului dintre părți, respectiv "acțiune în constatare", evaluat de către reclamanți la suma de 1.500 lei, competența de soluționare a cauzei revine Judecătoriei Rădăuți, astfel încât, în temeiul disp. art. 22 alin. 5 Cod procedură civilă, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

HOTĂRĂȘTE:

Stabilește competența de soluționareconflictului de competențăivit între Judecătoria Rădăuți și Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal, privind acțiunea formulată de reclamanții, și în contradictoriu cu pârâtele SC SRL - Punct de Lucru - reprezentant de și SC SRL R, în favoarea Judecătoriei Rădăuți.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 24 aprilie 2009.

Președinte, Grefier,

Red.

ex.15/18.05.2009

Președinte:Bratu Ileana
Judecători:Bratu Ileana

Vezi şi alte speţe de drept comercial: