Conflict de competenta Instante comerciale. Sentința 29/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- SENTINȚA NR. 29/-COM
Ședința Camerei de consiliu din 29 Aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ioana Bătrînu judecător
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, în primă instanță, conflictul negativ de competență ivit în ceea ce privește acțiunea formulată de reclamantul, domiciliat în B,-, -D,.1,.14, sector 3, în contradictoriu cu pârâta SC SRL, cu sediul în Pitești, str. -, -.B,.17, județul
La apelul nominal, făcut în ședința camerei de consiliu, au lipsit părțile.
Procedura, legal îndeplinită, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și o reține pentru pronunțarea regulatorului de competență.
CURTEA
Deliberând asupra conflictului negativ de față:
Constată că, prin acțiunea înregistrată la data de 19.03.2008, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta SC SRL Pitești, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună rezilierea contractului de închiriere nr.1151/23.08.2004, evacuarea pârâtei din imobilul închiriat și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, s-a arătat că a încheiat cu pârâta contractul de închiriere menționat anterior, cu privire la imobilul proprietatea sa - situat în Pitești,-, județul A, pe o perioadă de 10 ani și o chirie lunară de 400 Euro. Deși, contractul la pct.1 Capitolul "Obligațiile părților contractante" conține clauza potrivit căreia chiriașul nu are dreptul să execute modificări ale spațiului închiriat, cu excepțiile permise, aceasta a încălcat obligația și a efectuat lucrări de zidărie a unora dintre uși, amenajări separate a căilor de acces, schimbând aspectul exterior al imobilului, altfel de cum era el menționat în releveul cadastral.
Deși, a fost invitată în vederea soluționării litigiului, prin adresa nr.146/21.02.2008, a răspuns invitației soția administratorului pârâtei, fără a avea mandat special, sens în care s-a încheiat procesul-verbal nr.200/13.03.2008.
Ca atare, sunt îndeplinite condițiile art.1438 alin.2 rap.la art.1020-1021 Cod civil, privind rezilierea judiciară a contractului de închiriere.
Prin cererea din 23.04.2008, reclamantul a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Pitești, pe temeiul art.2 pct.1 lit.a) rap.la art.158 Cod pr.civilă și art.4 rap.la art.56 Cod comercial, solicitând declinarea în favoarea Tribunalului Comercial Argeș.
Judecătoria Pitești - prin sentința comercială nr.4055/26.06.2008 a admis excepția necompetenței materiale și a dispus declinarea în favoarea Tribunalului Comercial Argeș.
Pentru a se pronunța în sensul arătat, instanța de fond a reținut, analizând cu prioritate excepția invocată că între, locator, și SC SRL, chiriaș, s-a încheiat contactul de închiriere înregistrat la DGFP A cu nr.1151/23.08.2004, având ca obiect dreptul de folosință asupra imobilului situat in Pitești,-, jud. A, cu suprafața de 320 mp, cu destinația de locuință și curte (80 mp). Contractul s-a încheiat pe o perioada de 10 ani, începând cu data de 15.09.2004 și până la 15.09.2014, în schimbul unei chirii lunare de 400 euro. S-a stabilit dreptul chiriașului de a modifica interiorul respectivului imobil în funcție de necesitățile de funcționare și buna folosință în domeniul alimentației publice.
Potrivit art. 2 pct.1 lit. pr.civ. tribunalul judecă în primă instanță procesele și cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 100.000 lei, precum și procesele și cererile în această materie al căror obiect este neevaluabil în bani.
Prin urmare, pentru ca prezenta cauza sa fie de competenta Tribunalului se impune ca cererea sa fie calificata ca si comerciala, iar obiectul ei sa fie neevaluabil in bani.
Solicitându-se rezilierea contractului de închiriere și evacuarea chiriașului, obiectul cererii este evident neevaluabil în bani, cu acest aspect fiind de acord și pârâta, potrivit susținerilor din fața instanței.
Probleme apar în ceea ce privește calificarea litigiului ca și comercial. Astfel, art. 4 com. prevede că "se socotesc, afara, de acestea, ca fapte de comerț celelalte contracte și obligațiuni ale unui comerciant, dacă nu sunt de natura civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuși actul". Potrivit art. 56 com. dacă un act este comercial numai pentru una din părți, toți contractanții sunt supuși, încât privește acest act, legii comerciale, afara de dispozițiile privitoare la persoana chiar a comercianților și de cazurile în care legea ar dispune altfel.
Pârâta susține că închirierea unui imobil nu are caracter comercial, Codul comercial excluzând de la aplicarea dispozițiilor sale actele juridice referitoare la imobile. Intr-adevăr, Codul comercial nu prevede ca actele juridice privind imobilele, acte încheiate de un comerciant, sunt comerciale, aceasta fiind însa o concepție tradițională, de mult depășită în contextul amplorii luate de viața comercială și actele juridice în care sunt implicați comercianții. Astfel, atât doctrina, cat și jurisprudența au ajuns la concluzia că închirierea unui imobil ce urmează a fi destinat desfășurării de activități comerciale are caracter comercial, ca și actele juridice privind imobile ce fac parte din fondul de comerț.
Pârâta, mergând mai departe, susține că spațiul închiriat are destinație de locuință și, prin urmare, nu se poate retine caracterul comercial. În contractul de închiriere, la clauza privind obiectul s-a menționat că imobilul închiriat are destinația de locuință. Contractul trebuie însă interpretat în raport de toate clauzele sale, or nu se poate reține destinația de locuință fată de mențiunile ulterioare din contract. S-a prevăzut dreptul chiriașului de a face modificări interioare în funcție de necesitățile de funcționare și buna folosință îndomeniul alimentației publice. Desfășurarea de activități în domeniul alimentației publice nu este în concordanta cu destinația de locuință a spațiului închiriat, fiind evident că spațiul a fost închiriat tocmai pentru a se desfășura activități comerciale. Aceasta concluzie este sprijinita și de consultarea planșelor foto depuse la dosar, din care reiese ca spațiul a fost amenajat ca si restaurant. Probabil ca s-a strecurat o eroare in ceea ce privește menționarea destinației de locuință a spațiului, întrucât se observa ca la același punct este menționată și curtea. Aceasta a fost maniera în care părțile au înțeles să descrie spațiul închiriat, format din casa și teren-curte, fără menționarea destinației de locuință să se refere la destinația ce urma a fi data de pârâtă ulterior.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Comercial Argeș, sub nr-.
Prin sentința comercială nr.48/C/13.01.2009, tribunalul, a invocat din oficiu, excepția necompetenței sale materiale, sens în care a dispus declinarea în favoarea Judecătoriei Pitești.
Pentru a se pronunța în sensul arătat, tribunalul a reținut că, față de dispozițiile art.158 și 159 Cod pr.civilă, raportat la interpretarea art.1 pct.1 și art.2 pct.1 lit.a și b Cod pr.civilă, dată prin decizia nr.32 din 9.06.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție ca urmare a admiterii unui recurs în interesul legii, competența aparține judecătoriei.
Potrivit acestei decizii, dispozițiile art.1 pct.1 și art.2 pct.1 lit.a și b din Codul d e procedură civilă, se interpretează în sensul că, în vederea determinării competenței materiale de soluționare în primă instanță și a căilor de atac, sunt evaluabile în bani litigiile civile și comerciale, având ca obiect constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial, constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situației anterioare.
În cauza de față, reclamanta a solicitat rezilierea unui contract de închiriere care privește drepturi patrimoniale și contravaloarea chiriei, și cum valoarea este sub pragul de 100.000 lei, competența de soluționare revine judecătoriei în primă instanță.
Constatându-se ivit un conflict negativ de competență, prin încheierea din 9.04.2009, Judecătoria Piteștia înaintat cauza Curții de Apel Pitești - în temeiul art.21 și 22 Cod pr.civilă.
Curtea, în temeiul art.22 alin.5 Cod pr.civilă, analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor legale aplicabile în materie, reține următoarele:
Într-adevăr, în cauză, ne aflăm într-un litigiu de natură comercială, divergența ivindu-se de la interpretarea naturii juridice a obiectului dedus judecății, respectiv, în stabilirea caracterului patrimonial sau nepatrimonial al acesteia și evaluarea sa în bani.
Or, acțiunea în justiție având ca obiect rezilierea contractului de închiriere, ca și cea în nulitate, este o acțiune patrimonială, întrucât vizează un drept cu conținut economic - dreptul de folosință - ca drept de creanță - transmis societății pârâte de către reclamant, cu privire la imobilul-construcție.
Dreptul respectiv și obligația corelativă nu pot fi apreciate ca fiind "nepatrimoniale" adică nefăcând parte din patrimoniul pârâților, nici cu privire la reclamant, nici la pârâtă.
Stabilirea caracterului patrimonial al dreptului respectiv și, ca atare, al acțiunii în justiție care se referă la acesta, se face prin raportare la conținutul dreptului - obiectul dedus judecății - la valoarea economică a acestuia și nu prin raportare la denumirea generică a pretenției exprimate în cererea de chemare în judecată (reziliere, nulitate, etc.).
De fapt, această situație a fost dezlegată prin decizia nr.32/9.06.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - asupra recursului în interesul legii, prin care asemenea acțiuni au fost calificate ca fiind evaluabile în bani, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu de restabilire a situației anterioare.
În speță, durata contractului a cărui reziliere se solicită a fost stabilită la 10 ani, perioadă din care s-au scurs 4 ani, rămânând în discuție diferența de 6 ani.
Astfel, stabilirea valorii contractului, pe perioada rămasă în litigiu, respectiv cei 6 ani, pentru determinarea competenței instanței ce urmează a soluționa cauza, se va realiza prin înmulțirea perioadei de 72 luni cu suma reprezentând chirie 400 Euro/lună și echivalentul în lei al acesteia (≈40.000 lei), rezultând un cuantum de peste 1 mld.lei, ceea ce atrage competența materială a tribunalului comercial, conform art.2 pct.1 lit.a și nu a judecătoriei.
Concluzionând, curtea, în temeiul art.22 alin.5 Cod pr.civilă, stabilește competența materială de soluționare a cauzei în primă instanță în favoarea Tribunalului Comercial Argeș.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Stabilește competența de soluționare a cauzei, având ca obiect acțiunea formulată de reclamantul, domiciliat în B,-, -D,.1,.14, sector 3, în contradictoriu cu pârâta SC SRL, cu sediul în Pitești, str. -, -.B,.17, județul A, în favoarea Tribunalului Comercial Argeș.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 aprilie 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
30.04.2009
Red.IB
EM/4 ex.
Președinte:Ioana BătrînuJudecători:Ioana Bătrînu
