Conflict de competenta Instante comerciale. Sentința 3/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția Comercială
DOSAR NR-
SENTINȚA NR. 3/F/CC
Ședința din camera de consiliu din 24 noiembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Codruța Vodă JUDECĂTOR 2: Mihaela Cincan
- - - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Brașov și Tribunalul Brașov, privind soluționarea dosarului nr-.
Fără citarea părților.
Instanța, în vederea deliberării a amânat pronunțarea de la data de 17 noiembrie 2009 pentru data de 24 noiembrie 2009.
CURTEA
Asupra conflictului de competență:
Prin sentința civilă nr. 6657/16.06.2009 pronunțată de Judecătoria Brașov în dosar nr- s-a admis excepția de necompetență materială a Judecătoriei Brașov și s-a declinat competența în favoarea Tribunalului Brașov.
A reținut Judecătoria că, pretenția principală a reclamantei a constituit - o constatarea rezilierii de plin drept a contractului de închiriere în virtutea efectului pactului comisoriu de gradul IV inserat la art. VIII lit.B din acest contract.
Această pretenție este neevaluabilă în bani, în speță reclamanta nesolicitând declararea rezilierii contractului de închiriere, astfel încât să fie incidente dispozițiile art. 2.11din Legea nr. 146/1997.
Ambele părți au calitate de comerciant, astfel încât în conformitate cu art. 56 Cod comercial convenția dintre părți este supusă legii comerciale.
Având în vedere dispozițiile art. 2 pct.1 lit.a și art. 158 Cod procedură civilă, excepția de necompetență materială a Judecătoriei Brașovs -a admis, iar pe cale de consecință, cauza a fost trimisă spre competentă soluționare Tribunalului Brașov.
Prin sentința civilă nr. 1580/28.10.2009, Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ, a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Brașov.
A declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Medical, în favoarea Judecătoriei Brașov.
A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Curții de APEL BRAȘOV în vederea soluționării conflictului.
A reținut Tribunalul că, potrivit Deciziei nr.32/9.06.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în interesul legii, dispozițiile art.1 pct.1, art.2 pct.1 lit.a și b și art.2821alin.1 din Codul d e procedură civilă, se interpretează în sensul că, în vederea determinării competenței materiale de soluționare în primă instanță și a căilor de atac, sunt evaluabile în bani litigiile civile și comerciale având ca obiect constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial, constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situației anterioare.
În considerentele deciziei mai sus evocată s-a precizat că instanțele care au apreciat că acțiunile sunt evaluabile ori de câte ori, prin promovarea acestora, se tinde a se proteja un drept patrimonial, evaluarea litigiului fiind posibilă și necesară pentru stabilirea competenței materiale de soluționare în primă instanță a litigiilor și a căilor de atac ce pot fi exercitate, au aplicat corect prevederile legii.
Referitor la acțiunile în constatare obiectul unei cereri de chemare în judecată este evaluabil în bani, dacă în structura raportului juridic dedus judecății, obiectul raportului juridic cuprinde și un bun, prin bun înțelegându-se o valoare economică susceptibilă de apropriere sub forma dreptului patrimonial.
În speță, prin acțiunea în constatarea rezilierii contractului de închiriere reclamanta tinde să își apropie bunul imobil, obiect al contractului, respectiv valoarea economică utilă, susceptibilă de apropriere sub forma dreptului patrimonial. Și ori de câte ori în conținutul raportului juridic intră un drept patrimonial obiectul derivat al acestuia este însăși bunul iar acțiunea este evaluabilă în bani.
Raportat la considerentele ce preced, tribunalul a reținut că, cererii de chemare în judecată ce formează obiectul prezentului dosar îi este aplicabil criteriul valoric, iar față de prețul locațiunii indicat în cuprinsul contractului de închiriere intervenit între părți și perioada contractului, a constatat că, competența materială de soluționare a acesteia în primă instanță revine judecătoriei.
Așa fiind, instanța, având în vedere considerentele expuse, în temeiul art.137 alin.1 coroborat cu art.2 pct.1 lit.a și cu art.159 pct.2 Cod procedură civilă, s-a declarat necompetentă și a declinat competența de soluționare a litigiului comercial în favoarea Judecătoriei Brașov.
Constatând că s-a ivit conflictul negativ de competență, în temeiul art.21 Cod procedură civilă, a înaintat dosarul Curții de APEL BRAȘOV în vederea soluționării conflictului.
Asupra regulatorului de competență.
Obiectul acțiunii în dosar nr- al Tribunalului Brașov îl constituie acțiune în constatarea rezilierii de plin drept a contractului de închiriere în virtutea efectului pactului comisoriu de gradul IV inserat la art. VIII lit. B din contractul încheiat de SERV cu MEDICAL
Ori, prin Decizia nr. 32/9.06.2008 Înalta Curte de Casație și Justiție, în interesul legii, a interpretat dispozițiile art. 1 pct.1, art.2 pct.1 lit.a și b și art. 2821alin.1 Cod procedură civilă, în sensul că, în vederea determinării competenței materiale de soluționare în primă instanță și a căilor de atac, sunt evaluabile în bani litigiile civile și comerciale având ca obiect constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial, constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petit accesoriu pentru restabilirea situației anterioare.
Pe cale de consecință, întrucât în speță este aplicabil criteriul valoric, față de prețul locațiunii și perioada contractului, Curtea stabilește competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brașov, conform art. 22 alin.5 Cod procedură civilă.
Pentru aceste motive
În numele legii
HOTĂRĂȘTE:
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta în contradictoriu cu pârâta Medical, în favoarea Judecătoriei Brașov.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2009.
Președinte,
- -
Grefier,
- -
Red. /26.11.2009
Tehnored: /27.11.2009 - 4 ex.
Președinte:Codruța VodăJudecători:Codruța Vodă, Mihaela Cincan