Conflict de competenta Instante comerciale. Sentința 4/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4/2009
Ședința Camerei de Consiliu din data de 15 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Lucia Brehar
GREFIER: - -
S-a luat în examinare conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Năsăud și Tribunalul Bistrița -N, constatat prin sentința comercială nr. 1178/11.11.2008 a Tribunalului Bistrița -N, în cauza privind pe reclamanta - SRL, în contradictoriu cu pârâtul - și - SRL, având ca obiect conflict de competență.
Procedura este legal îndeplinită.
Soluționarea cauzei s-a făpcut în Camera de Consiliu, fără citarea părților.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 448 din 3 mai 2007 pronunțată în dosarul nr- al Judecătoriei Năsăuds -a declinat competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamanta - SRL împotriva pârâtelor și - INDUSTRIAL SRL
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că, față de obiectul acțiunii, litigiul este unul comercial, cu petitul principal neevaluabil în bani, astfel că, în baza art. 137 și 158 Cod procedură civilă instanța a ridicat din oficiu excepția de necompetență materială a Judecătoriei Năsăud de a judeca litigiul întrucât, potrivit art. 2 pct 1 lit. a Cod procedură civilă, competența materială pentru soluționare revine Tribunalului Bistrița -
Prin sentința comercială nr. 1178 din 11 noiembrie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N s-a admis excepția necompetenței materiale ridicată de reclamanta - SRL și s-a declinat competența materială de soluționare a acțiunii precizate, formulată de reclamanta - SRL împotriva pârâților - ITALIA și - INDUSTRIAL SRL B, precum și a acțiunii reconvenționale formulată de pârâtă-reclamantă reconvențională - ITALIA, în favoarea Judecătoriei Năsăud.
S-a constatat ivirea unui conflict negativ de competență și s-a trimis dosarul la Curtea de Apel Cluj pentru a hotărî asupra conflictului.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că litigiul dintre părți este unul în materie comercială, și potrivit art. 2 pct. 1 lit. a Cod procedură civilă, tribunalul judecă, în primă instanță, procesele și cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 100.000 lei (RON), precum și procesele și cererile în această materie al căror obiect este neevaluabil în bani, în timp ce judecătoriile, conform art. 1 pct. 1 din același cod, judecă, în primă instanță, toate procesele și cererile, în afara de cele date prin lege în competența altor instanțe.
În cauză, acțiunea reclamantei, ulterior precizată, are ca obiect rezoluțiunea unui contract de livrare de utilaje, pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale și obligarea pârâtei la restituirea avansului reprezentând echivalentul în lei a sumei de 10.000 euro, respectiv 34.959 lei, și a dobânzii legale calculată pentru această sumă.
Așa fiind, litigiul este evaluabil în bani deoarece privește și restabilirea situației anteriore, în sensul restituirii avansului achitat și a dobânzii legale aferente acestuia, chiar dacă cererea privitoare la restituirea avansului și plata dobânzii legale este formulată ca petit accesoriu capătului de cerere vizând rezoluțiunea contractului
S-a invocat în sensul celor de mai sus decizia nr. 32 din 9 iunie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite,citată în decizia civilă nr. 167 din 24 septembrie 2008, dată de Curtea de Apel Cluj în dosar nr-.
Cum pretențiile bănești ale reclamantei nu sunt mai mari de 100.000 lei (RON), tribunalul nu are competența materială de soluționare a acțiunii reclamantei, deoarece nu este dată situația prevăzută de art. 2, pct. 1, lit. a Cod procedură civilă, competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, revenind judecătoriei, potrivit art. 1 pct. 1 Cod procedură civilă.
Tribunalul a mai reținut că, pentru aceleași considerente și competența materială de soluționare a cererii reconvenționale formulată de pârâta - Italia, revine tot judecătoriei.
Asupra conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Năsăud și Tribunalul Bistrița -N, Curtea reține următoarele:
Acțiunea are ca obiect rezoluțiunea unui contract de livrare utilaje și restituirea avansului din prețul acestora, cu dobânda legală și cheltuieli de judecată.
În dosarul tribunalului, pârâta - Italia a formulat împotriva reclamantei acțiune reconvențională, având ca obiect rezoluțiunea aceluiași contract de livrare utilaje, cu obligarea reclamantei la daune-interese pentru neexecutarea obligațiilor, dobânzi și cheltuieli de judecată.
Așa cum s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 32/9.06.2008 dată în interesul legii, în vederea determinării competenței materiale de soluționare în primă instanță și în căile de atac, sunt evaluabile în bani, litigiile civile și comerciale având ca obiect constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial, constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situației anterioare.
Așadar, litigiul de față are caracter comercial, patrimonial, urmând ca, prin prisma valorii obiectului competența de soluționare în primă instanță să revină Judecătoriei Năsăud, potrivit art. 1 pct. 1 Cod procedură civilă.
Prin urmare, în temeiul art. 22 alin. 5 Cod procedură civilă se va stabili competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Năsăud.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Stabilește competența de soluționare a cauzei formulată de reclamanta - SRL cu sediul în com. nr. 685 județul B-N împotriva pârâților - cu sediul procesual ales în B sector 4, nr. 10 - 4 6 89 și - SRL cu sediul în B sector 6,-, în favoarea Judecătoriei Năsăud.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 15 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE GREFIER
- - - -
Red./
5 ex./
Președinte:Lucia BreharJudecători:Lucia Brehar