Conflict de competenta Instante comerciale. Sentința 41/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
SENTINȚA NR. 41 CC
Ședința Camerei de Consiliu din data de 11 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Adrian Remus Ghiculescu
Grefier - - -
Pe rol fiind soluționarea conflictului de competență ivit între Tribunalul Prahova și Judecătoria Mizil, în cauza având ca obiect "obligația de a face" formulată de reclamantul, domiciliat în P,-,. 29 B,. 6, județul P, în contradictoriu cu pârâtaSC SA,prin reprezentanții săi legali,cu sediul în comuna, nr. 2053, județul
Procedura este legal îndeplinită, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
CURTEA:
Deliberând asupra cauzei de față, Curtea reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Vălenii d Munte, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta SA și a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța, să desființeze construcțiile ridicate pe terenul în suprafață de 44.679. situat în comuna, județul P, Punctul "Gară" și în caz de refuz, obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii de 50 lei RON pe zi de întârziere, de la data introducerii acțiunii și până la ridicarea efectivă a construcțiilor, cuprinse în evidența contabilă a pârâtei, obligarea pârâtei la plata contravaloarea grajdului proprietatea reclamantului, deteriorat prin neîntrebuințare, din momentul în care s-a depus notificare în baza Legii nr. 10/2001, obligarea la plata lipsei de folosință pentru imobil, de la rămânerea definitivă a deciziei de restituire a imobilului și până la punerea în posesie, estimată provizoriu la 100 euro și la cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a formulat notificare către pârâtă în baza Legii nr. 10/2001 și ulterior, prin decizia nr. 678 din 22 iunie 2004 a Tribunalului Prahova, rămasă definitivă și irevocabilă, a fost admisă contestația sa și s-a dispus restituirea în natură a imobilului, compus din teren în suprafață de 44.679. și construcții -, situate pe acest teren și cu toate că pârâta nu este proprietara terenului, a efectuat pe acesta lucrări care-i afectează buna folosință a imobilului și duc la pierderea din valoare, nefiind utile construcției și destinației acestora aflate pe teren.
Reclamantul a susținut că printr-o acțiune în justiție, pârâta a solicitat obligarea sa la plata contravalorii așa ziselor investiții, care-i afectează dreptul de proprietate prin împiedicarea folosinței imobilului, condiții în care, dat fiind reaua credință a pârâtei se solicită și daune cominatorii.
A mai precizat reclamantul că despăgubirile au fost solicitate având în vedere că grajdul ce constituie anexa conacului restituit a fost în bună stare până la momentul notificării făcute în baza Legii nr. 10/2001, dată după care nu a mai fost întreținut, fiind într-o stare avansată de deteriorare, solicitând și plata contravalorii lipsei de folosință, întrucât pârâta deși se află în posesia certificatului privind hotărârea judecătorească de restituire în natură a imobilului, refuză punerea în posesie.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1975 și art. 998 cod civil și art. 274 Cod procedură civilă.
În temeiul dispozițiilor art. 115 - 118 Cod procedură civilă, pârâta a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, prin care a solicitat obligarea reclamantului să-i plătească contravaloarea lucrărilor de construcții efectuate la activul "incinta " evaluate la 1 miliard ROL, acordarea unui drept de retenție asupra imobilului - clădiri și teren, până la achitarea integrală a creanței și cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reconvenționale, pârâta a arătat că de la preluarea imobilului de către stat și până în prezent, a efectuat numeroase lucrări de construcții care au sporit valoarea imobilului, invocând dispozițiile art. 997 Cod civil.
La data de 21 septembrie 2006 reclamantul și-a precizat acțiunea, indicând construcțiile solicitate a fi desființate și sumele cerute cu titlu de daune cominatorii și despăgubiri.
Prin sentința civilă nr. 117 din 25 ianuarie 2007 a Judecătoriei Vălenii de Ms -a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și s-a declinat competența de soluționare a cererii, formulată de reclamantul împotriva pârâtei SA, în favoarea Judecătoriei Mizil.
Pentru a se pronunța astfel, s-a apreciat că, deși potrivit art. 13 alin. 1 Cod procedură civilă cererile privitoare la bunuri imobile se fac numai la instanța în circumscripția căreia se află imobilele, doctrina și practica judiciară sunt unanime în a interpreta dispoziția, în sensul în care se referă numai la acțiunile reale imobiliare, iar cererile personale, cum a fost apreciată și cea de față, privitoare la imobile, atrag competența de drept comun, determinată potrivit art. 5 și urm. Cod procedură civilă, respectiv la domiciliul pârâtului, aflat în circumscripția teritorială a Judecătoriei Mizil.
Prin sentința nr. 730/2009 pronunțată de Judecătoria Mizils -a admis excepția necompetenței materiale a instanței și s-a declinat competența în favoarea Tribunalului Prahova, cu motivarea că litigiul este de natură comercială, cu o valoare de peste 100.000 lei, iar reclamantul a formulat și o cerere neevaluabilă în bani.
Pe rolul Tribunalului Prahova cauza s-a înregistrat sub nr-, iar la termenul de judecată din data de 9 noiembrie 2009 instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței sale materiale.
Prin sentința nr. 409 din 9 noiembrie 2009, Tribunalul Prahovaa declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești, constatând astfel conflictul negativ de competență.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că operațiunile asupra imobilelor sunt de natură civilă, chiar dacă sunt făcute în scop speculativ de către un comerciant.
Astfel, s-a apreciat că, în cauză, cumpărarea sau închirierea unui imobil pentru a instala în el un comerț, sunt împrejurări de natură civilă (conform art. 3 Cod comercial), astfel că s-a considerat că pentru aceleași motive trebuie calificat ca având caracter civil, prin natura sa, operațiunea pe care o face un comerciant pentru ridicarea sau terminarea unei construcții imobiliare, chiar atunci când această construcție ar fi destinată exercitării comerțului.
De asemenea, s-a mai ținut seama și de faptul că dispozițiile art. 4 din Codul comercial instituie o prezumție de comercialitate a faptelor pe care comerciantul le desfășoară, dar aceasta este o prezumție legală relativă.
A mai reținut tribunalul că în condițiile în care între părți, în legătură cu situația de fapt din conținutul raportului juridic dedus judecății - nu se identifică exercitarea unor fapte de comerț - în speță, fiind vorba de uzurparea abuzivă a unui imobil, prezumția de comercialitate este răsturnată, prin caracterul necomercial al situației de fapt dedusă judecății.
Concluzionând, fiind în fața unei excepții de la aplicarea legii comerciale, datorită naturii civile a actului juridic din care izvorăște litigiul, se aplică dispozițiile procedurale comune, inclusiv în ceea ce privește competența materială.
Astfel, tribunalul a apreciat că reclamantul - persoană fizică, fiind împiedicat în exercitarea dreptului său de proprietate prin ocuparea pretins abuzivă de către pârâta - societate comercială a imobilului proprietatea sa solicită desființarea construcțiilor edificate de aceasta și obligarea la daune cominatorii pe zi de întârziere și în acest fel deduce judecății un raport juridic civil, fiind vorba de o operațiune asupra unui imobil - proprietate persoană fizică, neputându-se identifica exercitarea de fapte de comerț de nici una dintre părți.
Față de cele ce preced, tribunalul a admis excepția invocată de instanță și a declinat competența de sa materială în favoarea Judecătoriei Ploiești, constatând și conflictul negativ de competență.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr- la data de 3 decembrie 2009.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art. 20 pct. 2 Cod procedură civilă, există conflict negativ de competență în situația în care două sau mai multe instanțe s-au declarat necompetente de a judeca aceeași pricină.
În jurisprudență și doctrină s-a stabilit că, pentru existența unui conflict negativ de competență, se cer a fi îndeplinite mai multe condiții cumulative:
1. să existe două sau mai multe instanțe sesizate cu aceeași pricină;
2. instanțele să se fi declarat necompetente prin hotărâri irevocabile;
3. declinările de competență să fie reciproce;
4. cel puțin una dintre instanțe să fie competentă să soluționeze pricina.
Declinarea succesivă, între două sau mai multe instanțe, nu echivalează cu un conflict negativ, dacă niciunele nu au intrat în contradicție între ele, declinându-și reciproc competența.
În cazul de față, a treia condiție nu este îndeplinită, deoarece declinările de competență nu sunt reciproce.
Astfel, prin sentința nr.117/25.01.2007 pronunțată de Judecătoria Vălenii d Munte, s-a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Mizil, care prin sentința nr. 30/04.05.2009 și-a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Prahova.
Ulterior, prin sentința nr. 409/09.11.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești, cauza fiind înaintată Curții de Apel Ploiești pentru soluționarea conflictului negativ de competență.
În realitate, acest conflict negativ de competență nu a intervenit deoarece Judecătoria Ploiești nu și-a declinat în nici un fel competența în favoarea vreunei instanțe din cele care și-au declinat competența de soluționare a aceleiași cauze.
Condiția ca declinările de competență să fie reciproce este implicit prevăzută de art. 20 pct. 2 Cod procedură civilă, deoarece numai în această situație are loc o întrerupere a cursului judecății, fiind necesară intervenția unei instanțe superioare pentru a stabili competența de soluționare a cererii de chemare în judecată.
Față de cele reținute, în baza art. 22 alin. 5 Cod procedură civilă, Curtea va constata inexistența conflictului de competență și va dispune înaintarea cauzei la Judecătoria Ploiești conform sentinței nr.409/09.11.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Constată inexistența conflictului de competență.
Dispune înaintarea cauzei având ca obiect "obligația de a face" formulată de reclamantul, domiciliat în P,-,. 29 B,. 6, județul P, în contradictoriu cu pârâtaSC SA,prin reprezentanții săi legali,cu sediul în comuna, nr. 2053, județul P, la Judecătoria Ploiești conform sentinței nr. 409 din 9 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova - Secția comercială.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11 decembrie 2009.
Președinte, Grefier,
- - - - -
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Red/dact. /CC
4 ex/23 decembrie 2009
Președinte:Adrian Remus GhiculescuJudecători:Adrian Remus Ghiculescu
