Conflict de competenta Instante comerciale. Sentința 46/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DOSAR NR-
SENTINȚA COMERCIALA NR:46
Sedința din Camera de Consiliu de la 08 aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Georgeta Guranda
GREFIER - - -
****************
Pe rol soluționarea conflictului negativ de competență constatat de către Judecătoria Călărași, în dosarul nr-, privind judecarea cererii formulată de reclamanta - SRL, în contradictoriu cu pârâta.
Cauza se judecă în Camera de Consiliu, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care:
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin cererea introdusă înregistrată pe rolul Judecătoriei Slobozia, jud. I sub nr- din 21.08.2008 reclamanta SRL, a chemat în judecată pe pîrîta, solicitînd în contradictoriu cu aceștia să se constate intervenită vînzarea- cumpărarea suprafeței de 14.000 situat în extravilanul com. B, județul I, amplasat conform TP 94425/55730/12.10.2002.
În motivarea acțiunii se arată că între reclamantă și pîrîtă, la data de 12.05.2008 a intervenit un antecontract de vînzare- cumpărare prin care pîrîta se obliga să vîndă, iar reclamanta să cumpere suprafața de 14.000 menționată în TP 94425/55730/12.10.2002, la pretul de 5600 lei achitat/încasat la data încheierii antecontractului. În antecontract s-a prevăzut obligația promitentului vînzător de a obține documentația cadastrală necesară pentru încheierea actului de vînzare- cumpărare în formă autentică cel mai tîrziu la data de 12.07.2008. Pînă la momentul introducerii acțiunii pîrîta nu și-a îndeplinit obligațiile în timp ce reclamanta și-a realizat obligațiile contractuale și a plătit prețul, împrejurare în care a formulat prezenta acțiune.
Prin sentinta comercială nr. 72 din 07.01.2009, Judecătoria Slobozia, a admis excepția de necompetență teritorială invocată din oficiu în temeiul art. 5 Cod procedură civilă și a dispus declinarea competenței soluționării cauzei în "favoarea Judecătoriei Călărași, avînd în vedere că pîrîta domiciliază în.
Judecătoria Călărași, prin sentința civilă nr. 512 din 24.02.2009, a admis excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei, excepție invocată din oficiu și a declinat competența soluționării cauzei privind pe reclamanta SRL și pîrîta, în favoarea Judecătoriei Slobozia, jud. lalomița. Constatând ivit conflict negativ de competență între Judecătoria Călărași și Judecătoria Sloboziaa dispus înaintarea dosarului Curții de Apel București în vederea soluționării conflictului.
Pentru a pronunța această soluție, Judecătoria Călărașia reținut că, între părți, la data de 12.05.2008 a intervenit un antecontract de vînzare- cumpărare prin care pîrîta se obligă să vîndă iar reclamanta să cumpere suprafața de 14.000, situată pe raza localității B, jud. I, la prețul de 5.600 lei achitat/încasat la data încheierii antecontractului. In antecontract s-a prevăzut obligația promitentului vînzător de a obține documentația cadastrală necesară pentru încheierea actului de vînzare- cumpărare în formă autentică cel mai tîrziu la data de 12.07.2008 pentru perfectarea actelor.
Instanța a reținut că art. 13 Cod procedură civilă cuprinde norme de competență teritorială exclusivă absolută, ce pot fi invocate în cursul procesului.4 de orice persoană și chiar de către instanță din oficiu.
Astfel, instanța din oficiu a invocat în ședința publică din 24.02.2009, exceptia necompetentei teritoriale a Judecătoriei Călărași, avînd în vedere că terenul se află pe raza comunei B, jud. I, iar competentă în soluționarea prezentei cauze este Judecătoria Slobozia, avînd în vedere dispozițiile art. 13 Cod procedură civilă care arată că cererile privitoare la bunurile imobile se fac numai la instanța în circumscripția căreia se află imobilele.
Curtea, verificând conflictul negativ de competență între Judecătoria Călărași și Judecătoria Slobozia, în temeiul articolului 22 alineat 5 Cod procedură civilă va stabili competența în favoarea Judecătoriei Slobozia Jud.
Potrivit articolului 13 alineat 1 Cod procedură civilă cererile privitoare la bunuri imobile se fac numai la instanța în circumscripția căreia se află imobilele.
Corect a reținut Judecătoria Călărași rațiunea declinării competenței soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Slobozia jud. I față de instanța locului imobilului.
Orice acțiune prin care se urmărește exercitarea unui drept real precum este și hotărârea care să țină loc de contract de vânzare - cumpărare este de competența instanței în a cărei rază teritorială se află situat imobilul.
Rațiunea acestei competențe excepționale rezidă în constatarea că judecarea unor atare procese necesită de regulă administrarea unor dovezi ca expertize, cercetări la fața locului și alte probe, care pot fi efectuate cu mai multă ușurință și cheltuieli mai reduse la instanța în a cărei rază teritorială se află imobilul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În temeiul articolului 22 alineat 5 Cod procedură civilă, stabilește competența privind judecarea cererii formulată de reclamanta - SRL, cu sediul în B,--137 sector 1, în contradictoriu cu pârâta, cu sediul în C,-, -. 2,. 26, Județ C, în favoarea Judecătoriei Slobozia, jud.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 8.04.2009.
PREȘEDINTE
- -
GREFIER
- -
Red.Jud.
Tehnored.
4 ex. /21.07.2009
Președinte:Georgeta GurandaJudecători:Georgeta Guranda