Conflict de competenta Instante comerciale. Sentința 59/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- SENTINȚA NR. 59/F-CC
Ședința Camerei de consiliu din 11 Iunie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ioana Miriță JUDECĂTOR
Grefier - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare conflictul negativ de competență, privind contestația formulată de contestatoarea SC CO SA, cu sediul în comuna, județul A, împotriva intimaților BRD - Cîmpulung, cu sediul în Cîmpulung, BCR Câmpulung, cu sediul în Câmpulung, str. - nr.4, BANK, cu sediul în Câmpulung,- și SC SA, cu sediul în Câmpulung, str. -, nr.153A, județul
Fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei, după care în urma deliberării, s-a pronunțat următoarea soluție.
CURTEA
Asupra conflictului negativ de competență:
Constată că prin sentința civilă nr.1773 din 14.09.2007, Judecătoria Câmpulunga respins contestația la executare formulată de SC CO, în contradictoriu cu intimații BRD - Câmpulung, BANK Câmpulung și SC METALL GRUP SA.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că prin sentința civilă nr.209/05 octombrie 2006, Judecătoria Câmpulunga obligat contestatoarea la plata sumei de 78.216 lei, cu titlu de prestații și 0,06 lei dobândă/zi de întârziere, calculată de la data predării efective și până la plata integrală.
Prin adresa de înființare a popririi, executorul a dispus înființarea popririi până la concurența sumei de 101.467,14 lei, cu titlu de valoare marfă, penalități și cheltuieli de judecată, conform notei de calcul din 17.01.2007.
Creanța se compune din 78.216 lei despăgubiri, penalități de 0,06 lei pe zi de întârziere, calculate pe perioada 11.01.2006 - 18.01.2007, 5.746,40 lei,cheltuieli de judecată.
Se precizează că nivelul creanței a fost stabilit arbitrar, nelegal și contrar titlului executoriu, conform apărărilor reținute de instanța de fond ( 193-195).
La data de 09.02.2007, contestatoarea a depus la dosarul cauzei o cerere, prin care a solicitat introducerea în cauză a terților popriți BRD - Câmpulung, BANK Câmpulung și Câmpulung.
Prin întâmpinarea depusă, intimata a solicitat respingerea contestației.
Potrivit probatoriului administrat în cauză, instanța de fond a reținut că prin încheierea dată în Camera de Consiliu din 08.01.2007, Judecătoria Câmpulunga încuviințat executarea silită a sentinței comerciale.
S-a format dosarul de executare al executorului judecătoresc; a fost demarată procedura de executare silită prin poprire, finalizată prin predarea către intimată a sumei de 60.672,15 lei, prin BRD Câmpulung și suma de 47.120 lei, prin BCR Câmpulung.
A fost recuperată creanța de 78.216 lei, cu titlu de penalități 0,06 % dobânda calculată, începând cu 11.01.2006 și până la 18.01.2007, în sumă de 17.504,74 lei și cheltuieli de judecată.
Instanța, analizând actele în baza cărora s-a început executarea silită, respectiv somația de plată din 23.01.2007, adresele de înființare a popririlor către terții popriți, a constatat că aceste acte au fost întocmite cu respectarea procedurilor legale.
Singura modalitate, apreciază instanța de fond, prin care poate fi lămurit titlul executoriu, este contestația la titlu, de care însă contestatoarea nu a înțeles să uzeze.
La data de 24 octombrie 2007, contestatoarea SC CO SA a formulat recurs împotriva sentinței comerciale nr.1773/2007, în temeiul disp. art. 304 pct. 7 și 9 civ.
În criticile formulate în recurs se arată că:
-greșit a apreciat instanța de fond că actele de executare au fost emise cu respectarea legii, întrucât acestea se află în contradicție cu dispozițiile titlului executoriu;
-hotărârea instanței de fond cuprinde motive contradictorii în sensul că susține că recurenta nu a formulat o contestație la titlu și în acest context, se va limita să analizeze conformitatea actelor de executare, dar ulterior nu a mai făcut această analiză; de asemenea, statuează că executorul ar fi calculat dobânzile reținute, precizând totuși că singura modalitate în care ar putea fi lămurit titlul executoriu ar fi contestația la titlu.
Recursul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Argeș, iar prin decizia civilă nr. 2067/R/19 dec. 2007, s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Comercial Argeș, având în vedere că titlul executoriu îl constituie o sentință comercială - nr.209/2006 a Judecătoriei Câmpulung.
La data de 19.02.2008, recursul, prin declinare, a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Comercial Argeș.
La termenul de judecată din 10.04.2008, instanța, din oficiu, a pus în discuție competența materială a instanței comerciale, în soluționarea recursului privind contestația la executare formulată.
Prin decizia nr.60/ din 10 aprilie 2008, Tribunalul Comercial Argeșa declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Argeș - Secția civilă, reținând că în litigiul dedus judecății, competența de soluționare a recursului revine Tribunalului Argeș - secția civilă, întrucât judecata în fond a fost o contestație la executarea propriu-zisă, care atrage competența instanțelor civile și nu o contestație care privește lămurirea dispozitivului titlului executoriu, ce ar fi impus competența instanțelor comerciale, în fond și în recurs.
În consecință, în baza art. 158 Cod pr.civilă. s-a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Argeș, secția civilă.
În baza art.20 al.2 Cod pr.civilă, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență, iar în baza art. 21 Cod pr.civilă, Tribunalul Comercial Argeșa suspendat, din oficiu, orice act de procedură și a înaintat cauza la Curtea de APEL PITEȘTI, pentru a hotărî asupra conflictului, conf. art. 22 al. 2 Cod pr.civilă.
Soluționând conflictul negativ de competență, potrivit disp.art.22(5) Cod pr.civilă, curtea reține următoarele:
Litigiul cu care a fost sesizată instanța de fond este contestație la executarea propriu-zisă, recurenta contestând modul de calcul al penalităților stabilite printr-un titlu executoriu, sentința comercială nr. 209/05.10.2006 a Judecătoriei Câmpulung.
În temeiul disp. art.25 lit.a din Legea nr.304/2004, republicată, privind organizarea judiciară, precum și de art.329 al. 2 și 3 Cod pr.civilă, judecătoriei îi revine competența de soluționare, în primă instanță, a contestației formulate împotriva executării silite propriu-zise și a contestației care vizează lămurirea înțelesului întinderii sau aplicării titlului executoriu ce nu emană de la un organ de jurisdicție, iar competența de soluționare a contestației privind înțelesul întinderii sau aplicării titlului executoriu, constând într-o hotărâre judecătorească comercială sau un titlu comercial emis de către un organ jurisdicțional revin, după caz, instanței comerciale sau organului jurisdicțional care a pronunțat hotărârea ce se execută.
În cauză, s-a formulat o contestație la executarea propriu-zisă, iar competența revine judecătoriei ca instanță civilă; de altfel, instanța de fond s-a pronunțat legal printr-o sentință civilă.
Nu s-a formulat contestație ce vizează lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu, care ar fi atras competența judecătoriei, ca instanță comercială.
În ceea ce privește soluționarea căilor de atac, conform art.1 din Cod comercial, în comerț se aplică codul comercial, iar unde legea comercială nu dispune se aplică Codul civil.
Singurele dispoziții speciale în materie de executare silită care rămân în vigoare, urmare a abrogării art. 889 Cod comercial, sunt cele cuprinse în art. 910-935 Cod comercial, care nu sunt incidente în cazul contestației la executare.
In speță, nu pot fi invocate, ca argument, dispozițiile Deciziei nr. XV/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, având în vedere că doar dispozitivul acesteia este obligatoriu, iar în dispozitiv nu se stabilește că tribunalul, ca instanță comercială, ar fi competent să soluționeze calea de atac pronunțată împotriva hotărârilor prin care au fost soluționate contestațiile la executare propriu-zisă.
In concluzie, în litigiul dedus judecății, competența de soluționare a recursului revine Tribunalului Argeș - secția civilă, întrucât judecata în fond a fost o contestație la executarea propriu-zisă, care atrage competența instanțelor civile și nu o contestație care privește lămurirea dispozitivului titlului executoriu, ce ar fi impus competența instanțelor comerciale în fond și în recurs.
Față de aceste considerente, curtea va stabili competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Argeș - secția civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe recurenta-contestatoare SC CO SA, cu sediul în comuna, județul A, împotriva intimaților BRD - Cîmpulung, cu sediul în Cîmpulung, BCR Câmpulung, cu sediul în Câmpulung, str. - nr.4, BANK, cu sediul în Câmpulung,- și SC SA, cu sediul în Câmpulung, str. -, nr.153A, județul A, în favoarea Tribunalului Argeș - Secția civilă.
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 iunie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - secția comercială și de contencios administrativ fiscal.
PREȘEDINTE,
- -
Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.7
30 iunie 2008
Președinte:Ioana MirițăJudecători:Ioana Miriță