Conflict de competenta Instante comerciale. Sentința 8/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 8/COM
Camera de Consiliu de la 21 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Revi Moga
Grefier - - -
Pe rol, judecarea cauzei în comercial privind pe reclamantul, domiciliat în localitatea P, comuna, județul C și pe pârâții SC SA, cu sediul în C, Hotel, județul C, domiciliat în M,-, -C3,.23, județul C și, domiciliat în,-, -B,.A,.10, județul C, având ca obiect conflict de competență.
Procedura completă fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care evidențiază părțile, obiectul litigiului, stadiul procesual, după care:
Instanța constată dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâții SC " " SA, și anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2129/22.11.2005 de BNP.
Prin sentința civilă nr. 9568/27.08.2007, Judecătoria Constanțaa admis excepția de necompetență materială invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Constanța.
Instanța a reținut caracterul comercial al cauzei dedus din calitatea de comerciantă a pârâtei cumpărătoare SC " " SA și din apartenența terenului înstrăinat la fondul de comerț al pârâtei.
Totodată, judecătoria a apreciat asupra incidenței prezumției de comercialitate prevăzută de art. 4 Cod comercial și a dispozițiilor art. 2 pct. 1 lit. a Cod procedură civilă care dau în competența de primă instanță a tribunalului acțiunile comerciale neevaluabile în bani.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalul Constanța - Secția comercială sub nr-.
La termenul de judecată din 13.12.2007, din oficiu, instanța a invocat excepția de necompetență materială a Tribunalului.
Prin sentința civilă nr.180/COM/2008 Tribunalul Constanțaa admis excepția de necompetență materială a Tribunalului Constanța - Secția comercială; a declinat competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamantul în favoarea Judecătoriei Constanța și a înaintat dosarul Curții de APEL CONSTANȚA, instanță în drept să pronunțe regulatorul de competență.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că natura comercială a litigiului este de necontestat, însă acțiunea reclamantului (anulare contract de vânzare-cumpărare) este evaluabilă în bani și în raport de prețul stabilit 5.362,50 lei competența aparține Judecătoriei Constanța conform art.1 și 2 pct.1 lit.a Cod pr.civilă.
Potrivit art.22 Cod pr.civilă, instanța a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța din următoarele considerente:
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2129/22.XI.2005 la BNP pentru terenul în suprafață de 2,75 ha. situat în extravilanul localității P, Comuna, 20, parcela /58, județul
Ambele instanțe au stabilit corect că litigiul este de natură comercială întrucât una din părți are calitatea de comerciant.
Acțiunea comercială a reclamantului nu este evaluată în bani întrucât nu se urmărește decât constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare, nefiind vorba despre un drept patrimonial evaluabil în bani.
În atare condiții, întrucât se urmărește desființarea retroactivă a unui act juridic încheiat între două părți, din care una are calitate de comerciant, cuantumul prețului (5.362,50 lei) nu are nici o relevanță în determinarea competenței materiale în funcție de valoare.
Întrucât acțiunea comercială este neevaluabilă în bani, în temeiul art.2 pct.1 lit.a Cod pr.civilă, Curtea stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art.22 Cod procedură civilă stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul, domiciliat în localitatea P, comuna, județul C și pe pârâții SC SA, cu sediul în C, Hotel, județul C, domiciliat în M,-, -C3,.23, județul C și, domiciliat în,-, -B,.A,.10, județul C, în favoarea Tribunalului Constanța.
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Aprilie 2008.
Președinte,
Grefier,
- -
Red.hot.jud.-/19.05.2008
Tehnored. 6 ex./19.05.2008
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
CATRE,
TRIBUNALUL CONSTANȚA
Vă înaintăm alăturat, spre competentă soluționare, dosarul acestei secții, nr-, care conține________file, privind pe reclamantul, domiciliat în localitatea P, comuna, județul C și pe pârâții SC SA, cu sediul în C, Hotel, județul C, domiciliat în M,-, -C3,.23, județul C și, domiciliat în,-, -B,.A,.10, județul C, întrucât prin sentința civilă nr.8/COM/ 21.04.2008 s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța.
La dosarul nostru sunt atașate dosarele nr.:- al Judecătoriei Constanța cu 46 file și nr.- al Tribunalului Constanța ce conține 19 file.
Președinte de complet
Grefier,
- -
Președinte:Revi MogaJudecători:Revi Moga