Conflict de competenta Instante comerciale. Sentința 8/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
SENTINȚA COMERCIALĂ Nr. 8/CC/2009
Ședința din Camera de Consiliu de la 30 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nicolae Durbacă
Grefier - -
Pe rol fiind soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Aiud și Tribunalul Alba privind litigiul dintre reclamanta - - Direcția Regională de Drumuri și Poduri B, cu sediul în B, str. -, nr.13, - 2,. 1 împotriva pârâtei SC - cu sediul în A,- jud. A, având ca obiect somație de plată.
Procedura este îndeplinită fără citarea părților conform art.22 alin.5 Cod pr.civilă.
Instanța, având în vedere actele și lucrările dosarului, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra conflictului negativ de competență;
Prin sentința civilă nr.78/26.01.2009 Judecătoria Aiuda declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta - Direcția Regională Drumuri și Poduri B în favoarea Tribunalului Alba.
Pentru a pronunța această soluție Judecătoria Aiuda reținut că:
Cercetând contractul care constituie suportul debitului datorat, atât prin prisma clauzelor sale, cât mai ales a OG nr.15/2002 care constituie temeiul de drept al obligației de plată instanța a constatat că potrivit dispozițiilor art.1 alin.2 și 3 din OG nr.15/2004, atât obligația plății acestui tarif, cât și cuantumul său și modul de plată sunt stabilite de legiuitor și impuse utilizatorilor rețelei naționale de drumuri, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - -, care este beneficiara sumelor achitate cu un astfel de titlu, monitorizând doar aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere, așa cum rezultă din cuprinsul art.1 indice 2 alin.1.
După cum se poate observa, contractul încheiat între părți nu presupune situarea acestora pe poziții de egalitate, ca să nu mai vorbim de posibilitatea unei negocieri a clauzelor, autoritatea statală fiind aceea care obligă la încheierea contractului, care fixează tariful, iar în caz de neplată care sancționează comportamentul celeilalte părți. Mai mult chiar, utilizatorul, debitorul nu poate să evite plata tarifului, pentru că părțile nu pot să deroge sub nicio formă de la dispozițiile actului normativ, voința autorității statale fiind și impunându-se în mod absolut celeilalte părți.
Prin urmare, natura juridică a contractului pe care l-au încheiat părțile, contract din care izvorăște debitul, este aceea de contract de drept administrativ, iar nu de contract de drept civil.
Fiind un contract de drept administrativ, acesta este potrivit dispozițiilor art.2 alin.1 lit.c din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004 asimilat actelor administrative, care sunt supuse, conform ultimei teze a textului de lege indicat, competenței instanțelor de contencios administrativ.
Prin sentința comercială nr.308/COM/2009 pronunțată de Tribunalul Albas -a declinat competența de soluționare a cererii reclamantei în favoarea Judecătoriei Aiud și s-a înaintat dosarul Curții de Apel Alba Iulia pentru soluționarea conflictului de competență.
Pentru a pronunța această sentință Tribunalul a reținut că Judecătoria Aiud
a calificat în mod greșit natura juridică a contractului încheiat de părți, considerând că acesta este un contract administrativ.
Conform disp.art.2 alin.1 lit.c din Legea nr.554/2004, sunt asimilate actelor administrative și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice -.
Contractul invocat de creditoare pentru emiterea somației de plată nu se încadrează în categoria celor menționate de textul de lege sus indicat, acesta având un obiect total diferit de cele expres și limitativ prevăzute de această lege, și anume: încasarea potrivit OG nr.15/2002 a tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale și eliberarea rovinietelor corespunzătoare.
Contractul administrativ presupune un acord de voință între o autoritate administrativă sau un alt subiect de drept autorizat de acesta și un particular, prin care particularul se angajează, în schimbul unei sume de bani, să asigure funcționarea unui serviciu public, ori să efectueze o lucrare publică a căror organizare reprezintă obligații legale ale administrației.
Contractele încheiate de administrația publică au anumite caracteristici speciale, impuse de interesul public care stă la fundamentul încheierii și executării acestora, fiind considerate contracte publice.
Contractele publice sunt întâlnite sub diferite forme: achiziții publice, concesiuni, asocieri în participație, etc. toate acestea au anumite trăsături comune, care alcătuiesc împreună regimul juridic al contractelor publice, și guvernează încheierea, executarea și efectele contractului public, precum și responsabilitatea contractuală.
Astfel, părțile au obligația de a accepta anumite clauze reglementare stabilite prin lege sau, pe baza legii, prin hotărâre de guvern ( clauze care formează partea reglementată a contractului, însă au și facultatea de a negocia alte clauze contractuale ( partea contractuală).
Regimul juridic special căruia îi sunt supuse contractele administrative se caracterizează, în primul rând, prin forme speciale necesare încheierii lor( caietele de sarcini, care cuprind unele din clauzele contractului ce urmează a fi încheiat, particularii având doar posibilitatea de a accepta sau a refuza încheierea contractului în aceste condiții; la clauzele standard se adaugă și unele clauze negociate de părți), precum și principii speciale cu privire la executarea lor ( realizarea, sancțiuni, decăderi).
Sunt contracte administrative, spre exemplu, contractul de achiziții publice, reglementat în prezent prin OUG 34/2006, și contractul de concesiune, reglementat prin OUG 34/2006 și OUG 54/2006.
Contractul administrativ nu trebuie confundat însă cu contractul forțat și de adeziune, care se încheie între particulari, respectiv persoane de drept privat dar care sunt impuse de lege și ale căror clauze sunt de asemenea prestabilite tot prin lege, părțile neputând modifica clauzele contractuale ci doar să accepte sau nu.
Raportat la cele de mai sus expuse, în mod greșit a calificat Judecătoria Aiud contractul încheiat între părți ca fiind un contract administrativ, acesta fiind de fapt un contract comercial d e adeziune în sensul că obiectul și clauzele acestuia au fost prestabilite prin lege, respectiv prin OG nr.15/2002 iar ambele părți contractante sunt comercianți în sensul prevăzut de art.1 alin.2 din Legea nr.26/1990.
Examinând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe curtea de apel constată că obiectul cererii îl constituie obligarea pârâtei la plata sumei de 3675,81 lei pe calea somației de plată.
În mod greșit a interpretat judecătoria natura contractului încheiat între părți ca fiind contract administrativ.
Tribunalul a stabilit corect că ne aflăm în prezența unui contract comercial d e adeziune.
Față de valoarea pretențiilor și de natura comercială a raporturilor juridice dintre părți, competența de soluționare a cauzei în primă instanță ar reveni, potrivit art.1 pct.1 Cod pr.civilă Judecătoriei Aiud.
Aceeași instanță este competentă, potrivit art.2 alin.1 din OG. 5/2001, să soluționeze, în primă instanță, prezenta cauză.
Față de considerentele expuse se va stabili competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Aiud.
Pentru aceste motive
În numele legii
HOTĂRĂȘTE:
Stabilește competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta - DRDP B împotriva pârâtei SC - A în favoarea Judecătoriei Aiud.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 30.04.2009.
Președinte, Grefier,
- - - -
Red.
Dact. 4 ex./04.05.2009
Președinte:Nicolae DurbacăJudecători:Nicolae Durbacă
