Conflict de competenta Instante comerciale. Sentința 8/2010. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
SENTINA NR. 8
ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU DE - 2010
PREȘEDINTE: Lotus Gherghină
GREFIER - -
Pe rol judecarea soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Tribunalul Dolj - Secția Comercială și Judecătoria Craiova privind acțiunea formulată de reclamanta - SRL C împotriva pârâților PRIMARUL MUNICICPIULUI C și CONSILIUL LOCAL AL MUNICICPIULUI
La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Curtea, constatând cauza în stare de judecată, a trecut la soluționare.
CURTEA
Asupra conflictului de față, constată următoarele:
Prin sentința nr. 15106 din 30.10.2006 Judecătoria Craiovaa declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj - Secția Comercială, apreciind că litigiul este unul neevaluabil în bani și are caracter comercial conform art. 3 Cod Comercial întrucât una din părți este societate comercială.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj - Secția Comercială sub nr-.
Prin sentința nr. 55 din 19.01.2010 Tribunalul Dolj - Secția Comercială a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova, a constat ivit conflict negativ de competență și a înaintat cauza Curții de Apel Craiova - Secția Comercială pentru regulator de competență.
Tribunalul a reținut că față de obiectul cererii - modificare contract concesiune și stabilirea în sarcina concesionarului a obligației de plată a redevenței lunare, litigiul este evaluabil, astfel încât competența revine Judecătoriei, fiind aplicabile dispozițiile art. 2 pct.1 lit. a Cod procedură civilă privind soluționarea cererilor comerciale evaluabile în bani cu o valoare sub 100.000 lei și decizia nr. 32/2008 a ÎCCJ.
Asupra conflictului negativ de competență, Curtea constată următoarele:
Prin acțiunea promovată reclamanta - SRL a chemat în judecată Municipiul C prin Primar și Consiliul Local al Municipiului C, solicitând modificarea contractelor de concesiune nr. 81,82 și 83 încheiate la data de 01.02.1996 în sensul micșorării suprafețelor de teren concesionate cu consecința recalculării redevenței aferente.
Fiind vorba de modificarea unor contracte de concesiune având ca obiect concesionarea unor suprafețe de teren pe o perioadă de 50 de ani cu plata unui preț ( prevăzut în art. 3) și a unei redevențe anuale, deci de drepturi patrimoniale, cererea este una evaluabilă în bani.
Față de valoarea menționată ca preț al concesiunii în cele 3 contracte, precum și față de valoarea redevenței anuale raportat la dispozițiile art. 1 și art. 2 pct.1 lit. a Cod procedură civilă, Tribunalul a apreciat corect, că dată fiind valoarea sub 100.000 lei, competența revine Judecătoriei.
Ca urmare, între Judecătoria Craiova și Tribunalul Dolj, aflate în conflict negativ de competență, Curtea stabilește competența în favoarea Judecătoriei Craiova.
În ceea ce privește natura litigiului Judecătoria va avea în vedere definiția actelor de comerț subiective ca acte și operațiuni săvârșite de comercianți, altele decât cele prevăzute de art. 3 Cod Comercial, constând în contractele și obligațiile unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuși actul încheiat ( art. 4 Cod Comercial).
Faptele subiective de comerț dobândesc caracter comercial din calitatea de comerciant a persoanei care le săvârșește, astfel încât există prezumția de comercialitate pentru toate obligațiile comerciantului indiferent de izvorul lor ( obligații contractuale, fapte licite, precum și fapte ilicite).
Prezumția de comercialitate este înlăturată dacă obligația este de natură civilă având caracter privat deoarece actul prin structura și funcția sa esențială nu se referă la activitatea comercială, rămânând civil indiferent de persoana care-l săvârșește, precum și dacă necomercialitatea rezultă din însuși actul săvârșit de comerciant în sensul că prin voința sa acesta imprimă actului caracterul necomercial, străin comerțului său.
Va avea în vedere, totodată, dispozițiile Legii nr. 554/2004 intrată în vigoare în ianuarie 2005, după încheierea contractelor de concesiune, dar aplicabile în condițiile în care se solicită, în prezent, modificarea contractelor.
În acest sens, după verificarea dacă terenul concesionat aparține domeniului public sau privat al Municipiului C, instanța va aprecia în ce măsură dispozițiile arătate mai sus care asimilează actelor administrative contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică sunt aplicabile.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Stabilește competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta - SRL, cu sediul în C,-, jud. D, împotriva pârâților PRIMARUL MUNICICPIULUI C și CONSILIUL LOCAL AL MUNICICPIULUI C, ambii cu sediul în C,-, jud. D, în favoarea Judecătoriei Craiova.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Februarie 2010
PREȘEDINTE, - - |
GREFIER, - - |
Red. jud. /5 ex/01.03.2010
Tehnored. /01.03.2010
25 Februarie 2010
Președinte:Lotus GherghinăJudecători:Lotus Gherghină