Conflict de competenta Instante comerciale. Sentința 84/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 84/2009
Ședința Camerei de Consiliu din 05 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Delia Marusciac
Grefier - -
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Turda și Tribunalul Comercial Cluj, în cauza privind pe reclamanta SOCIETATE COOPERATIVĂ MEȘTEȘUGĂREASCĂ și pe pârâta SC - SRL.
Procedura este legal îndeplinită.
Soluționarea cererii s-a făcut în Camera de Consiliu, fără citarea părților.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 293 din 19 ianuarie 2009 s-a admis excepția de necompetență materială a Judecătoriei Turda și s-a dispus declinarea competenței soluționării cererii formulată de către reclamanta SOCIETATE COOPERATIVĂ MEȘTEȘUGĂREASCĂ, în contradictoriu cu pârâta - T, spre competentă soluționare Tribunalului Comercial Cluj.
Prin sentința comercială nr. 1.716 din 5 mai 2009 Tribunalul Comercial Cluja admis excepția necompetenței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Turda.
Constatând ivit conflictul negativ de competență, Tribunalul Comercial Cluja dispus înaintarea dosarului Curții de Apel Cluj, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
Asupra conflictului negativ de competență, Curtea constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta SOCIETATE COOPERATIVĂ MEȘTEȘUGĂREASCĂ, în contradictoriu cu pârâta - Tas olicitat instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună rezilierea contractului de închiriere nr. 11 din 3 ianuarie 2007 încheiat de părți și evacuarea pârâtei din imobilul închiriat situat în T, str. -, nr. 2, cu cheltuieli e judecată.
În motivarea cererii de chemare în judecată reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta contractul de închiriere nr. 11 din 3 ianuarie 2007 prin care a pus la dispoziția acesteia din urmă spațiul comercial situat în T, str. -, nr. 1. 1, în vederea desfășurării activității de solan cafe-bar.
Întrucât pârâta a întârziat în mod repetat cu plata chiriei, reclamanta, pe temeiul răspunderii contarctuale, solicită rezilierea contractului.
A apreciat judecătoria că acest litigiu aparține spre competentă soluționare Tribunalului comercial, deoarece una din părțile contractante ale contractului de închiriere este o societate comercială, iar obiectul închirierii este un spațiu comercial.
A considerat judecătoria că petitele deduse judecății sunt petite neevaluabile în bani fiind incidente, sub aspectul competenței, dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. a pr.civ.
Pentru a declina competența în favoarea Judecătoriei Turda, Tribunalul Comercial Cluja avut în vedere că petitul principal al cererii de chemare în judecată, respectiv rezilierea contractului, este evaluabil în bani, astfel încât pentru determinarea competenței sunt incidente dispozițiile art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a și b și art. 2821alin. 1.pr.civ.
A mai reținut tribunalul comercial incidența deciziei în interesul legii nr. 32/2008 pronunțată de
Competența de soluționare a cererii de chemare în judecată aparține Judecătoriei Turda din următoarele considerente:
Cererile având ca obiect rezoluțiunea unui act juridic sunt cereri de natură patrimonială evaluabile în bani.
Aceasta este interpretarea legii realizată de către prin decizia nr. 32/2008, privind organizarea judiciară, cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a) și b) și art. 282^1 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, în ceea ce privește caracterul evaluabil sau neevaluabil în bani al litigiilor civile și comerciale, obligatorie pentru instanțe, în condițiile art. 329 al. 3 teza finală, pr.civ.
Potrivit acestei decizii:" Dispozițiile art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a) și b) și art. 282^1 alin. 1 din Codul d e procedură civilă se interpretează în sensul că, în vederea determinării competenței materiale de soluționare în primă instanță și în căile de atac,sunt evaluabile în bani litigiile civile și comerciale având ca obiectconstatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial, constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea,rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situației anterioare."
Petitul principal al cererii de chemare în judecară, respectiv rezilierea contractului de închiriere, este un petit patrimonial, evaluabil în bani.
În fața tribunalului comercial, reclamanta a indicat valoarea acestui petit, respectiv 48.384 lei.
În consecință, sunt incidente dispozițiile art. 1 pct. 1 art. 2 pct. 1 lit. a și b precum și art. 2821alin. 1.pr.civ. ce stabilesc competența de soluționare a cererilor patrimoniale comerciale, cu o valoare de până la 100.000 lei, în favoarea judecătoriilor.
C de-al doilea petit al cererii de chemare în judecată este într-adevăr nepatrimonial, însă în privința acestuia operează prorogarea legală de competență prevăzută de art. 17.pr.civ.
Litigiul are o natură comercială așa cum corect au stabilit ambele instanțe, însă în raport de dispozițiile deciziei nr. 32/2008, la această natură comercială se adaugă caracterul patrimonial al petitului principal, împrejurare de natură a determina competența judecătoriei în raport de valoarea obiectului dedus judecății.
În consecință, în temeiul art. 20 și urm. pr.civ. se va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Turda.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta SOCIETATE COOPERATIVĂ MEȘTEȘUGĂREASCĂ, cu sediul în C-N, P-ța -, nr. 6, jud. C, în contradictoriu cu pârâta - T, cu sediul în T,-, jud. C, în favoarea Judecătoriei Turda.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 5 iunie 2009.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red.
Dact./5 ex./19.06.2009.
Președinte:Delia MarusciacJudecători:Delia Marusciac