Conflict de competenta Instante comerciale. Sentința 86/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 1400/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

SENTINȚA COMERCIALĂ Nr. 86

Ședința din Camera de Consiliu de la 25 Iunie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Carmen Mihaela Negulescu

GREFIER - -

********************

Pe rol soluționarea conflictului negativ de competență constatat de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, privind acțiunea formulată de reclamanta - IMPORT EXPORT SRL în contradictoriu cu pârâta - SRL.

Cauza se judecă în Camera de Consiliu, fără citare părți.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Asupra conflictului negativ de competență;

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 5 B sub nr-, reclamanta - IMPORT EXPORT SRL a chemat-o în judecată pe pârâta - SRL, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, aceasta din urmă să fie obligată să închidă ferestrele, balcoanele și terasele care au vedere asupra proprietății reclamantei, să ridice schelele montate pe proprietatea acesteia, să fie obligată pârâta la desființarea părții de construcție care încalcă linia de hotar dintre cele două proprietăți și la repararea prejudiciului cauzat prin cele mai sus-expuse, precum și a prejudiciului cauzat în urma deteriorării imobilului prin efectuarea lucrărilor de construire, cu cheltuieli de judecată.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile articolelor 611-614, articolelor 998-999 cod civil și Legea nr.50/1991.

Prin sentința civilă nr.2408/18.03.2009, Judecătoria Sectorului 5 B, Secția a II a Civilă, admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București - Secția Comercială, reținând incidența dispozițiilor articolului 3 pct. 8 și articolului 4 din Cod comercial, în sensul că față de împrejurarea invocată de reclamantă privind edificarea unui bloc de locuințe de către societatea pârâtă, întreprinderile de construcții sunt fapte de comerț obiective, iar imobilul aparținând reclamantei face parte din fondul de comerț al acesteia.

S-a mi apreciat că litigiul este comercial, întrucât actele și faptele invocate de reclamantă decurs din edificarea unei construcții de către pârâtă, în exercitarea comerțului său, fără a fi străine de activitatea comercială a acesteia. S-a mai reținut și incidența dispozițiilor articolului 2 pct.1 lit. a teza a II a Cod procedură civilă, deoarece în raport de capetele de cerere principale, obiectul este neevaluabil în bani.

Prin sentința comercială nr.8304/28.05.2009, Tribunalul București - Secția a VI a Comercială a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului București - Secția a VI a Comercială și a declinat competența de soluționare cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 B, apreciindu-se că în raport de dispozițiile articolului 4 Cod comercial, potrivit cărora sunt fapte de comerț și celelalte contracte și obligațiuni ale unui comerciant dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuși actul, în cauză, actele invocate de reclamantă vizează dreptul de proprietate asupra unor imobile, stabilirea unei linii de hotar, nefiind incidente dispozițiile articolului 3 pct.8 Cod comercial, astfel încât prezumția de comercialitate nu se susține, fiind înlăturată tocmai din cauza caracterului civil al obligației.

Curtea constată că este legal învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, în condițiile articolului 20 pct. 2 Cod procedură civilă, întrucât două instanțe din raza sa teritorială și-au declinat competența în soluționarea cauzei în mod reciproc și prin hotărâre neatacată cu recurs.

În raport cu obiectul cauzei și dispozițiile legale incidente în speță, Curtea apreciază că instanța competentă material pentru soluționarea cauzei este Tribunalul București - Secția a VI a Comercială, având în vedere următoarele considerente: potrivit dispozițiilor articolului 4 din Cod comercial, se socotesc ca fapte de comerț, afară de faptele de comerț reglementate de dispozițiile articolului 3 Cod comercial, și celelalte contracte și obligațiuni ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuși actul.

Competența materială revine instanței mai sus-menționate, întrucât obiectul acțiunii este "obligația de a face" ce rezultă dintr-un delict civil, iar dispozițiile articolelor 998-999 Cod civil, nu prevăd că faptele civile delictuale sunt exclusiv civile.

Obligația de a face este faptă de comerț, iar jurisprudența comercială este atrasă și în funcție de calitatea de comercianți a părților.

Pentru considerentele expuse, Curtea urmează să stabilească competența materială de soluționare cauzei având ca obiect "obligația de a face" în favoare Tribunalului București Secția a VI- a Comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Stabilește competența materială de soluționare a cauzei privind acțiunea formulată de reclamanta - IMPORT EXPORT SRL cu sediul în B, sector 5,- și cu sediul ales în B la SI din-,.15,.3,.4,.58, sector 4, în contradictoriu cu pârâta - SRL cu sediul în C,-,., Județ D, având ca obiect "obligația de a face", în favoare Tribunalului București Secția a VI- a comercială.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică din data de 25 iunie 2009.

PREȘEDINTE

- - -

GREFIER

- -

Red. Jud.

Tehnored.

5 ex.

2.07.2009

Președinte:Carmen Mihaela Negulescu
Judecători:Carmen Mihaela Negulescu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Conflict de competenta Instante comerciale. Sentința 86/2009. Curtea de Apel Bucuresti