Conflict de competenta Instante comerciale. Sentința 97/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DOSAR NR-
SENTINȚA COMERCIALĂ NR.97
Ședința din Camera de Consiliu de la 05 iunie2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Aurică Avram
GREFIER - -
.
Pe rol fiind soluționarea conflictului negativ de competență constatat prin încheierea de ședință de la 29.04.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în cauza privind reclamantul, în contradictoriu cu pârâta SC MUNTENIA SUD, având ca obiect nulitate act.
Fără citare părți.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Curtea reține cauza pentru soluționarea conflictului negativ de competență.
CURTEA
Prin cererea înregistrată în data de 25.09.2007 la ribunalul București - Secția a IX-a contencios Administrativ și Fiscal, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Muntenia Sud solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună anularea actelor de "regularizare" emise de pârâtă (facturi) în privința consumului de energie electrică, recalcularea costurilor cu aplicarea cursului valutar legal pe o perioadă de 3 ani, precum și suspendarea executării actelor respective.
Prin sentința civilă nr.909 pronunțată la 02.11.2007 în dosarul nr- Tribunalul București - Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale și, în consecință, a declinat soluționarea cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că obiectul acțiunii îl constituie anularea facturilor emise de pârâtă în baza contractului comercial d e furnizare de servicii și criticate referitor la stabilirea eronată a prețului consumului de electricitate al reclamantului. Din moment ce nu se contestă un act administrativ cu caracter individual sau normativ, ci acte de natură comercială a căror valoare este de sub 100.000 lei, în speță sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun, competența de soluționare revenind, potrivit art.1 pct.1 și art.5 Cod procedură civilă, Judecătoriei Sectorului 1
Prin sentința civilă nr.2098 pronunțată în data de 15.02.2008 în dosarul nr- Judecătoria Sectorului 1 Baa dmis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București (Secția Comercială).
Pentru a pronunța această sentință judecătoria a reținut că pârâta are statut de societate comercială, iar în raport cu art.4 Cod comercial se socotesc drept fapte de comerț și celelalte contracte sau obligațiuni ale unui comerciant dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuși actul respectiv. Prezumția de comercialitate poate fi răsturnată dacă se dovedește caracterul civil sau necomercial al obligației.
De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art.56 Cod comercial, actul juridic care este comercial numai pentru una dintre părți este supus legii comerciale.
În speță, capătul principal de cerere privește anularea unui act, deci este neevaluabil în bani ceea ce înseamnă că în raport cu prevederile art.2 alin.1 lit.a teza a II-a Cod procedură civilă, competența de soluționare a cauzei în primă instanță revine tribunalului, secția comercială, către care se impune a se declina competența de judecată, fără a se constata intervenit un conflict negativ de competență deoarece instanța care și-a declinat competența anterior este aceea de contencios administrativ.
Prin încheierea pronunțată la 29.04.2008 în dosarul nr- Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială a dispus, în temeiul art.21 Cod procedură civilă, scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea dosarului Curții de APEL BUCUREȘTI pentru a hotărî asupra conflictului negativ de competență, ivit în urma declinărilor de competență anterioare.
Față de acestea, analizând actele și lucrările dosarului, Curtea, în soluționarea cauzei reține următoarele:
În contextul dispozițiilor art.20 Cod procedură civilă legiuitorul a avut în vedere în concret drept instanțe judecătoria, tribunalul și curtea de apel, ca instanțe propriu-zise, iar nu și eventualele secții constituite la nivelul acestora, ceea ce rezultă în mod elocvent din cuprinsul prevederilor art.22 Cod procedură civilă. De altfel, și dispozițiile art.1-4 Cod procedură civilă reglementând competența după materie vizează aceleași instanțe, nicidecum secțiile acestora. În consecință, declinările de competență intervenite în speță potrivit sentinței civile nr.909/02.11.2007 și nr.2098/15.02.2008 se referă la judecătorie, respectiv, la tribunal, ca instanțe, fiind lipsit de relevanță juridică faptul că prima sentință menționată anterior a fost pronunțată în cadrul unei secții a tribunalului.
Prin urmare, în urma declinării de competență dispusă prin sentința nr.2098/15.02.2008, judecătoria trebuia, într-adevăr, să constate ivit conflictul negativ de competență, în conformitate cu prevederile art.20 pct.2 și să procedeze potrivit dispozițiilor art.21 Cod procedură civilă.
În ceea ce privește conflictul negativ de competență în sine, trebuie reținut că obiectul principalului capăt de cerere din acțiunea reclamantului privește anularea unor acte (facturi) emise de către pârâtă referitor la regularizarea contravalorii datorate de reclamant pentru energia electrică utilizată, în baza raporturilor contractuale existente între părți.
Pârâta în cauză este societate comercială.
Potrivit art.56 Cod comercial, actul juridic care este comercial numai pentru una dintre părți este supus legii comerciale, eventualele excepții sub acest aspect nefiind probate în cauză. De asemenea, în raport cu art.4 Cod comercial, se socotesc drept fapte de comerț și celelalte acte ale comerciantului dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însăși actul respectiv. Or, în speță nu s-a dovedit contrariul și nici eventuala natură civilă a actelor cu privire la care s-a solicitat anularea, astfel că trebuie reținută natura comercială a cestora și, de asemenea, a cauzei. Potrivit prevederilor art.2 alin.1 lit.a Cod procedură civilă competența de judecată în primă instanță revine tribunalului nu numai în cazul proceselor și cererilor în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 1 miliard lei ci și acelora al căror obiect este neevaluabil în bani. Prin urmare, în soluționarea conflictului negativ de competență Curtea având în vedere și art.5 Cod procedură civilă va stabili competența de soluționare a cauzei comerciale de față în favoarea Tribunalului București, unde, față de natura comercială, cauza se va înregistra la Secția a VI-a Comercială a acelei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul cu domiciliul în B,-,.47,.3, 3t.4,.57, sector 5, și pârâta Muntenia Sud cu sediul în B,--43, sector 1, în favoarea Tribunalului București (Secția a VI-a Comercială).
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică azi, 05.06.2008.
Președinte,
- -
Grefier,
- -
Red.Jud.
Tehnored.
13.06.2008
Nr.ex.: 4
Președinte:Aurică AvramJudecători:Aurică Avram