Conflict de competenta Instante comerciale. Sentința 99/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr intern 1853/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
SENTINȚA COMERCIALĂ Nr. 99
Ședința Camerei de Consiliu de la 10 August 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Elisabeta Roșu
Grefier ---
***************
Pe rol soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Sectorului 2 B și Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în cauza având ca obiect acțiunea în constatarea nulității absolute a Contractului de donație nr.2249/22.07.2004, formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții, SC SRL
Incidentul procedura se judecă în Camera de Consiliu, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
CURTEA,
Prin sentința comercială nr.1594/23.02.2009 pronunțată de Judecătoria sectorului 2 B în Dosarul nr- s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei privind pe reclamanta în contradictoriu cu pârâții, SC SRL B, având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de donație de drepturi succesorale litigioase autentificat sub nr. 3082/29.07.2004, a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2914/19.09.2005, a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3303/14.10.2005 și a contractului de vânzare-cumpărare intervenit între autorul reclamantei și pârâta societate comercială, în favoarea Tribunalului București - Secția Comercială.
Pentru a pronunța această hotărâre, Judecătoria a reținut următoarele:
Prin contractul de donație de drepturi succesorale litigioase autentificat sub nr. 3082/29.07.2004, autoarea a donat pârâtei drepturile sale succesorale litigioase asupra imobilului situat în B,-, sector 2, compus din teren în suprafață de 1715 mp și construcții.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2914/19.09.2005, autorii și, prin mandatar, au vândut pârâtei SC SRL imobilul situat în B,-, sector 2, compus din teren în suprafață de 1516,37 mp și construcții.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3303/14.10.2005, aceiași vânzători, prin același mandatar au vândut pârâtei SC SRL apartamentul 7 situat în imobilul din B,-, sector 2.
Potrivit Deciziei nr. 32/09.06.2008, reține Judecătoria, Inalta C de Casație și Justiție, soluționând recursul în interesul legii, a statuat că, în vederea determinării competenței materiale de soluționare în primă instanță și a căilor de atac, sunt evaluabile în bani litigiile civile și comerciale având ca obiect constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situației anterioare.
Acțiunea pendinte, consideră Judecătoria, se încadrează în ipoteza consacrată de decizia mai sus menționată iar valoarea imobilului, estimată de reclamantă, este de 600.000 lei, valoare ce atrage incidența disp. art. 2 pct. 1 lit a) civ Cod Penal, care reglementează competența materială a tribunalului în soluționarea cererilor în materie comercială, al căror obiect are o valoare de peste 1 miliard lei.
Instanța a constatat că pricina dedusă judecății are natură comercială, impusă de statutul de comerciant al pârâtei SC SRL, parte în cele două contracte de vânzare-cumpărare a căror nulitate se solicită, aflându-ne apreciază Judecătoria în prezența unei fapte de comerț subiective, în lumina prezumției de comercialitate statuate de art. 4.com, câtă vreme imobilele ce fac obiectul acestor contracte au natura unor active ale fondului de comerț, fiind afectate desfășurării activității comerciale a societății pârâte.
În lumina prezumției de comercialitate reglementate de art. 4 com, sunt considerate fapte de comerț toate obligațiile comerciantului, cu excepția operațiunilor care au prin sine natură civilă și a cazurilor în care caracterul civil rezultă din însuși actul.
Această prezumție nu a fost răsturnată, nici una din situațiile de excepție neverificându-se în cauză.
Astfel, ipoteza conform căreia operațiunea juridică ar avea prin sine natură civilă pentru pârâtă, este exclusă, întrucât contractele de vânzare-cumpărare analizate în cauză, nu sunt acte esențialmente civile pentru pârâtă, care să excludă de plano caracterul comercial. Actul civil prin excelență, să răstoarne prezumția de comercialitate, în sensul vizat de legiuitor, este acel act care prin conținutul și finalitatea sa excede activității comerciale, astfel încât, în pofida faptului că este săvârșit de un comerciant, își conservă natura civilă întrucât nu poate avea nicio tangență cu activitatea comercială desfășurată de autorul său, în această categorie intrând acele acte, înfăptuite îndeosebi de comerciantul persoană fizică, în virtutea calității sale de subiect de drept civil, precum testamentul, actul de opțiune succesorală (acceptarea ori repudierea un moșteniri), sau ale acte specifice dreptului familiei (recunoașterea unui copil, adopția) și care n au, deci, nicio semnificație în planul comerțului pe care îl exercită ca profesiune.Or, contractele de vânzare-cumpărare sunt încheiate de pârâtă în calitatea sa de comerciant, neputându-se considera că aceasta a acționat în calitate de subiect de drept civil, neexistând nici un argument care să fundamenteze această interpretare.
Referitor la ipoteza actului a cărui necomercialitate rezultă din chiar cuprinsul său, Judecătoria a apreciat că nici această situație nu se regăsește în speță, câtă vreme în cadrul contractelor examinate nu există nicio clauză care să permită calificarea acestora ca fiind civile. Pentru a răsturna prezumția de comercialitate, se impune ca destinația civilă a obiectului actului să fie întrutotul străină scopului comercial iar această destinație să transpară din chiar conținutul actului. Fără a considera indispensabilă folosirea unei formule exprese de înlăturare a prezumției de comercialitate, cu toate acestea, pentru a acredita natura civilă a actului este imperativ ca manifestarea de voință a părților să fie neechivoc exprimată în chiar clauzele contractului, în sensul identificării clare a scopului actului, în speță, a destinației ce ar fi conferită imobilului. Or, în cazul de față, nu rezultă în nicio măsură faptul că imobilele nu ar fi afectate fondului de comerț al societății pârâte.
Pe de altă parte, împrejurarea că obiectul material al contractelor în discuție este reprezentat de imobile, nu constituie, apreciază instanța, un argument susceptibil să atragă caracterul civil al actelor, din moment ce imobilele sunt destinate exploatării de către societate, deci sunt afectate activității comerciale a acesteia.
Mai mult decât atât, pârâta fiind societate comercială - guvernată de principiul specialității capacității de folosință, în temeiul căruia nu poate încheia decât acele acte juridice necesare realizării obiectului de activitate și scopului pentru care a fost constituită, sub sancțiunea nulității, conform art. 34 alin.2 din Decretul 31/1954 - nu se poate considera că prin achiziționarea imobilelor s-ar fi urmărit afectarea lor unei alte destinații decât cea a exercitării activității comerciale reprezentând obiectul societății.
În aceste condiții, Judecătoria apreciază că sunt incidente disp. art. 56.com, care statuează că faptele de comerț unilaterale, cum este și cazul de față, (raportul juridic litigios conservând caracterul civil în privința celorlalte părți), sunt guvernate de legea comercială, principiu ce operează inclusiv în planul jurisdicției aplicabile.
Reținând caracterul imperativ al normelor care reglementează competența materială, competență absolută, de la care nici părțile nici instanța nu pot deroga, în baza art. 158 și art.159 pct.2 pr.civ, Judecătoria a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București - Secția Comercială.
Pe rolul Tribunalului București Secția a VI-a Comercială cauza a fost înregistrată sub nr-.
La termenul de judecată de azi, față de obiectul acțiunii, instanța a pus în discuția părților din oficiu, excepția necompetenței materiale a Tribunalului București, Secția a VI a Comercială, excepție asupra căreia reține următoarele:
Art.2 pct.1 lit.b teza Ia C.pr.civ. statuează că:
"Tribunalele judecă:
1. în primă instanță:
a) procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste lei 500.000 lei"
Tribunalul a apreciat că textul legal anterior menționat trebuie interpretat prin raportare la dispozitivul Deciziei în interesul legii nr.32/2008 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, care a stabilit că "Dispozițiile art. 1 pct. 1, art. 2 pct. i lit, a) și b) și art. 2821 alin. 1 din Codul d e procedură civilă se interpretează în sensul că, în vederea determinării competenței materiale de soluționare în primă instanță și în căile de atac, sunt evaluabile în bani litigiile civile și comerciale având ca obiect constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial, constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situației anterioare".
Delimitarea competenței de primă instanță a tribunalului d e cea a judecătoriei se face în speță după criteriul valorii obiectului litigiului, potrivit anumitor reguli de utilizare a acestui criteriu stabilite pe cale de interpretare.
În practica judiciară s-a decis că dacă s-au formulat mai multe capete de cerere, fără ca unele să constituie principalul, iar celelalte accesoriul, toate sumele trebuie adunate pentru a se stabili valoarea litigiului și, în funcție de aceasta, instanța competentă,
În schimb, apreciază Tribunalul, pentru respectarea dispozițiilor art.17 proc.civ. în situația în care se formulează un capăt de cerere principal și unul sau mai multe capete de cerere accesorii, valoarea capătului principal/capetelor principale este cea care determină competenta, iar nu suma valorii tuturor capetelor de cerere, fiind fără relevanță valoarea obiectului cererilor accesorii.
Această concluzie este justificată de un argument de text, anume art.art 17 din proc.civ. potrivit căruia cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală. Această normă de procedură, care consacră o prorogare legală de competență, este situată de legiuitor în Titlul III - "Dispoziții speciale" și deci derogă de la regulile stabilite prin articolele anterioare, inclusiv de la cele referitoare la competența materială, potrivit principiului că norma specială derogă de la norma generală și se aplică prioritar în raport de aceasta.
Cererea este accesorie dacă rezolvarea ei depinde de soluția din cererea principală.
aceste considerente de ordin general la cauza de față, Tribunalul reține următoarele aspecte:
1. În cererea de chemare în judecată sunt formulate 3 capete de cerere, dintre care numai primul are caracter principal (cel referitor la constatarea nulității absolute a contractului de donație de drepturi succesorale litigioase autentificat sub nr.2249/22.07.2004 de BNP și, fila 27 dosar nr.879S/300/2008), valoarea acestuia fiind de 1.000.000.000 lei.
2. capetele doi și trei ale cererii de chemare în judecată se referă la constatarea nulității absolute a unor contracte de vânzare cumpărare încheiate ulterior actului menționat la punctul 1. Prin urmare, cererile privind constatarea nulității absolute a acestor contracte de vânzare cumpărare sunt în realitate cereri accesorii, întrucât rezolvarea lor depinde de soluția ce se va da capătului 1 de cerere.
Față de situația de fapt menționată anterior, în opinia tribunalului, litigiile izvorâte din raportul juridic invocat se supun jurisdicției civile, atâta timp cât nu sunt incidente dispoziții derogatorii. Pârâtii și chemați în judecată nu sunt societăți comerciale, iar în speță nu se invocă fapte de comerț, în condițiile în care se solicită constatarea nulității absolute a unui contract de donație, contract încheiat între persoane fizice.
Practic, litigiul născut din executarea unui contract este un litigiu civil deoarece nu se referă la comercialitatea unui act juridic, ci la protecția dreptului de proprietate privată, iar raportului juridic invocat nu îi sunt aplicabile dispozițiile dreptului comercial. Deși cea de a treia pârâtă este comerciant, prezenta acțiune nu este fundamentată pe săvârșirea vreunei fapte de comerț.
Într-adevăr, art. 4 cod com. instituie prezumția de comercialitate pentru toate obligațiile comerciantului, dar, în speță, necomercialitatea rezultă din însuși actul încheiat de comerciant.
Așadar, Tribunalul conchide că în cauză competența materială de soluționare aparține judecătoriei și nu tribunalului, față de valoarea obiectului cererii principale, respectiv 100.000 lei, nefiind aplicabile prevederile art.2 pct.1 lit. a proc.civ. ci ale art.1 pct.1 proc.civ. care consacră plenitudine a de competență a judecătoriilor.
Având în vedere că și Judecătoria Sectorului 2 B și-a declinat competența în favoarea Tribunalului București, Secția a VI a Comercială, instanța, în baza art. 20 pct.2 proc.civ. Tribunalul a constatat intervenit conflictul negativ de competență și în baza art. 22 alin. 2.proc.civ. a înaintat dosarul in vederea soluționării acestuia la Curtea de Apel
Cauza a fost astfel înregistrată pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială sub nr-.
Analizând conflictul negativ de competență ivit între cele două instanțe, Curtea apreciază că Tribunalul București -Secția Civilă este competent să soluționeze prezenta cauză pentru următoarele considerente:
În primul rând, așa cum reține și Tribunalul, trebuie remarcat faptul că cererea de chemare în judecată este alcătuită din mai multe capete de cerere, din care unul este principal, iar celelalte accesorii. Capătul principal de cerere este cel care are ca obiect nulitatea absolută a contractului de donație de drepturi succesorale litigioase autentificat sub nr. 2249/22.07.2004 încheiat între persoanele fizice: ( în calitate de donatoare) și ( în calitate de donatară), al cărui obiect a fost precizat de către reclamantă la 6.000.000.000 lei vechi (ROL), adică 600.000 RON ( a se vedea încheierea de ședință din 27.10.2008 - fila 85 din dosarul judecătoriei).
Acesta reprezintă de fapt actul juridic originar ( principal) ce a stat la baza încheierii celorlalte acte juridice a căror nulitate se solicită, însă doar ca efect al anulării actului juridic principal (contractul de donație de drepturi succesorale litigioase evocat mai sus), conform principiuluiresoluto jure dantis resolvitur ius accipientis,așa cum motivează și reclamanta în cererea de chemare în judecată ( fila 5 din același dosar).
Prin urmare, capătul de cerere privind nulitatea donației are natura unei cereri principale, în funcție de care se va stabili competența de soluționare a cauzei, care în temeiul art. 17 din Codul d e procedură civilă se extinde în virtutea prorogării legale de competență și cu privire la cererile accesorii (chiar dacă acestea, în cazul în care ar fi formulate separat, pe cale principală, ar fi de competența materială a altei instanțe, de pildă a instanței comerciale).
Ca atare, capătul de cerere privind nulitatea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2914/19.09.2005 încheiat între - și SC SRL ( act subsecvent în raport cu contractul de donație dintre persoanele fizice) este unul accesoriu de competența instanței în căderea căreia intră cererea principală ( conform art. 17 din Codul d e procedură civilă ).
Contractul de donație de drepturi succesorale este esențialmente civil, fiind reglementat de dispozițiile art. 813 și următoarele din civil, iar față de împrejurarea că acesta este încheiat între persoane fizice necomercianți, nu putem avea în vedere eventuala prezumție de comercialitate aplicabilă eventual capătului de cerere accesoriu.
Având în vedere dispozițiile art. 1 pct. 1 din Codul d e procedură civilă care conferă judecătoriei plenitudine de competență în materie civilă, dar și dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. b) din Codul d e procedură civilă care conferă în mod excepțional competența de soluționare în funcție de valoare, Tribunalului, pentru cererile al căror obiect are o valoare de peste 500.000 RON ( 5.000.000.000 lei vechi - ROL), iar valoarea obiectului cererii principale, așa cum a precizat-o reclamanta în condițiile art. 112 pct. 3 din Codul d e procedură civilă, este de 600.000 lei, rezultă că tribunalul, ca instanță civilă este competent să soluționeze cauza.
În ce privește caracterul comercial al litigiului, Curtea constată că acesta nu poate fi reținut din aceleași considerente, potrivit cu care, în raport cu dispozițiile art. 17 din Codul d e procedură civilă, caracterul civil sau comercial al litigiului este generat de cererea principală și chiar dacă una din cererile accesorii ar avea natură comercială, prorogarea legală de competență obligă instanța civilă să soluționeze și acest capăt de cerere de natură comercială.
Pentru a analiza prezumția de comercialitate a litigiului este necesar ca cererea principală să fie calificată ca una în materie comercială, ceea ce nu este cazul, așa cum menționam mai sus. Raționamentul judecătoriei este contrar principiului generalaccesorium sequitur principale, aplicabil și în materie de procedură civilă, în speță, în materia competenței materiale de soluționare a cauzei, dispozițiile art. 17 din Codul d e procedură civilă nefiind decât o aplicațiune în plan procesual a acestui principiu.
De aceea, în temeiul art. 22 alin. 4 și 5 din Codul d e procedură civilă, Curtea, soluționând conflictul va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București -Secția Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art.22 alin.4 și 5 din Cod procedură civilă, stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta domiciliată în B, sector 6,-,. 75,. 3,. 2,. 52, în contradictoriu cu pârâții domiciliat în com.,-, Județ I, domiciliată în B, sector 2,-, -. 7,. 1,. 7, SC SRL cu sediul în B, sector 2,-, și cu sediul ales în B la,-, sector 3, având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de donație de drepturi succesorale litigioase autentificat sub nr. 3082/29.07.2004, a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2914/19.09.2005, a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3303/14.10.2005 și a contractului de vânzare-cumpărare intervenit între autorul reclamantei și pârâta societate comercială, în favoarea Tribunalului București - Secția Civilă.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată azi, 10.08.2009 în ședință publică.
Președinte, - - |
Grefier, --- |
Red. Jud.
Ex.7
21.08.2009
Președinte:Elisabeta RoșuJudecători:Elisabeta Roșu
