Constatare nulitate act juridic in drept comercial. Decizia 103/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția Comercială
Decizia nr.103/Ap Dosar nr-
Ședința publică din 22 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Comșa președinte de secție
- - - - - judecător
- - - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr.1309/C din 7 iulie 2009, pronunțate de Tribunalul Brașov - Secția Comercială și de contencios Administrativ în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa apelantei reclamante și a intimatei pârâte Făgăraș.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 15 octombrie 2009, potrivit încheierii de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta.
Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru 22 octombrie 2009.
CURTEA
Asupra apelului de față:
Constată că prin sentința civilă cu nr. 1309C/07.07.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția Comercială și de Contencios Administrativ - în dosarul cu nr. de mai sus a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, invocată de către pârâta și s-a respins acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că prin decizia atacată, al a hotărât deschiderea procedurii insolvenței în baza prevederilor art. 27 din Legea nr. 85/2006, în sensul sesizării judecătorului sindic care va aprecia asupra temeiniciei cererii. Simpla decizie de demarare a procedurii de deschidere a insolvenței nu echivalează chiar cu deschiderea acestei proceduri, competență în acest sens având instanța de judecată.
Instanța a mai reținut că dispozițiile art. 224 alin. 3 din Legea nr. 297/2004 nu determină nulitatea deciziei, obligația impusă de acest articol neputând fi extinsă și la ceea ce a hotărât Consiliul de administrație prin decizia nr.5 întrucât această hotărâre nu face parte din situațiile expres și limitativ prevăzute de art. 224 alin. 3 lit. a și b din Legea nr. 297/2004 și nici din cele prevăzute de alin. 4 întrucât decizia nu vizează organizarea unei adunări generale, alocarea și plata dividendelor, emiterea de noi acțiuni, distribuire, renunțare, conversie, modificare act constitutiv.
Celelalte aspecte care vizează modalitatea in care și-a îndeplinit sau nu obligațiile Consiliul de administrație nu fac obiectul prezentei cauze așa încât nu vor fi analizate.
Chiar și în ipoteza în care ar fi deschisă procedura insolvenței, reclamanta are posibilitatea de a se înscrie la masa credală pentru recuperarea creanțelor sale.
Împotriva sentinței civile susmenționate a declarat apel reclamanta B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, cu motivarea că decizia nr.5/ 30.03.2009 a prin care s-a hotărât deschiderea procedurii insolvenței încalcă dispozițiile art.224 alin.3 din Legea nr.297/2004 privind piața de capital întrucât societatea era obligată să asigure toate facilitățile și informațiile necesare pentru a permite acționarilor să își exercite drepturile. Trebuia asigurat dreptul la informare al acționarilor prin care să fie arătat în mod fundamentat care sunt cauzele ce ar determina o stare de insolvență a societății, care sunt măsurile ce pot fi luate pentru evitarea unei astfel de situații.
Susține apelanta reclamantă că actualul Consiliu de Administrație nu a întreprins nicio acțiune necesară și utilă în vederea realizării obiectului de activitate al societății, astfel cum era obligat prin lege, că membrii nu au acționat nicidecum în interesul societății atunci când au solicitat instanței a se dispune intrarea în procedura insolvenței a pârâtei.
nu a dat curs solicitării reclamantei de cumpărare a restului de acțiuni deținute de Transilvania și alții deși această cerere a fost formulată și transmisă de doua ori până în prezent de către apelantă.
S-a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum aceasta a fost formulată de reclamantă.
A mai solicitat apelanta a se dispune suspendarea executării deciziei atacate până la soluționarea definitivă a cauzei, în temeiul art. 133 alin.1 din Legea nr.31/1990, pentru a fi prevenită producerea unei pagube iminente.
Cu privire la această din urmă cerere Curtea s-a pronunțat prin încheierea din data de 02 octombrie 2009 în sensul respingerii - fila 33 dosar.
Apelul a fost legal timbrat.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința civilă atacată, față de motivele invocate, Curtea constată că apelul este nefondat.
Dispozițiile art. 224 alin.3 din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital - și care au fost invocate de către apelanta reclamantă ca temei al cererii de chemare în judecată - prevăd obligațiile de informare pe care trebuie să le îndeplinească societatea comercială în situațiile enumerate de textul susmenționat (organizare adunări generale, exercitarea dreptului de vot, alocare și plată dividende, etc.).
Prin decizia CA. s-a hotărât introducerea cererii de deschidere a procedurii insolvenței față de B astfel încât este evident că obiectul respectivei decizii nu se încadrează în situațiile pentru care există obligativitatea - pentru societatea comercială - a asigurării dreptului la informare al acționarilor societății respective, și a cărei nerespectare ar fi sancționată cu anularea deciziei emisă în aceste condiții.
Deciziei atacate nu îi sunt aplicabile nici dispozițiile art. 224 alin.4 din Legea privind piața de capital, care prevăd obligativitatea informării și a pieței reglementate doar în cazul în care societatea intenționează să își modifice actul său constitutiv, ceea ce nu e cazul în speță.
O eventuală cenzură a hotărârii Consiliului de Administrație poate fi făcută doar pe calea formulării unei opoziții la deschiderea procedurii insolvenței, cale ce poate fi uzitată numai de către creditorii societății respective, nu și de acționari.
În speță, neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă de către a obligațiilor legale ce îi revin nu poate constitui obiect al examinării de către judecătorul fondului, față de temeiul de drept invocat de către apelanta reclamantă.
Este dovedit în cauză că decizia atacată a fost executată prin promovarea cererii de deschidere a procedurii insolvenței față de - act fila 26 dosar Tribunal - astfel - până la proba contrară - ea și-a produs deja efectele.
Criticile apelantei nu sunt întemeiate, astfel încât, față de cele arătate anterior și văzându-se prevederile art. 296 Cod procedură civilă Curtea va respinge apelul declarat și va păstra hotărârea atacată, ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de către apelanta reclamantă - B - prin reprezentant legal - împotriva sentinței civile cu nr.1309/C/07.07.2009 a Tribunalului Brașov - Secția Comercială și Contencios Administrativ, pe care o păstrează.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 22 octombrie 2009.
Președinte, JUDECĂTOR 2: Alina Gabriela Stoian
- - - - -
Grefier,
-
Red. / 17.11.2009
Tehnored. / 20.11.2009 / 4 ex.
Judecător fond:
Președinte:Gabriela ComșaJudecători:Gabriela Comșa, Alina Gabriela Stoian, Lilioara