Constatare nulitate act juridic in drept comercial. Decizia 103/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr intern 1553/2008)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 103

Ședința publică de la 24 Februarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ruxandra Monica Duță

JUDECĂTOR 2: Mirela Polițeanu

Grefier ---

***********

Pe rol pronunțarea în apelul formulat de reclamanta - Italia în contradictoriu cu intimatele pârâte - SRL prin lichidator judiciar și - SUD SRL B, împotriva Sentinței comerciale nr.7551/17.06.2008 pronunțată de Secția a VI-a Comercială a Tribunalului București.

Dezbaterile în apel au avut loc în cadrul ședinței publice din 17.02.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera în temeiul art.260 Cod procedură civilă și pentru a da părților posibilitatea să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 24.02.2009, când decis următoarele:

CURTEA,

Dosar nr- (Număr intern 1553/2008)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 103

Ședința publică de la 24 Februarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE --- -

Judecător - -

Grefier ---

***********

Pe rol pronunțarea în apelul formulat de reclamanta - Italia în contradictoriu cu intimatele pârâte - SRL prin lichidator judiciar și - SUD SRL B, împotriva Sentinței comerciale nr.7551/17.06.2008 pronunțată de Secția a VI-a Comercială a Tribunalului București.

Dezbaterile în apel au avut loc în cadrul ședinței publice din 17.02.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera în temeiul art.260 Cod procedură civilă și pentru a da părților posibilitatea să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 24.02.2009, când decis următoarele:

CURTEA,

Asupra apelului de față, constată:

Prin sentința comercială nr. 7551 din 17.06.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială în dosarul nr- s-a respins ca lipsită de interes acțiunea formulată de pârâta - SRL prin lichidator și pârâta - SUD SRL.

Pentru a hotărî astfel s-a reținut că reclamanta - SRL (a cărei calitate procesuală activă a fost preluată de către - SRL ca urmare a fuziunii) a chemat în judecată pârâtele - SRL și - SUD SRL pentru ca pe calea unei hotărâri judecătorești să se constate nulitatea absolută a actului de cesiune încheiat între pârâte, cesiune având ca obiect contractul de asociere nr.22268/9.07.1999 dintre Primăria Generală a Municipiului B () și - SRL. S-a mai reținut că pentru justificarea interesului reclamantei la promovarea prezentei acțiuni s-a invocat calitatea - SRL de creditoare față de pârâta - SRL, aflată în faliment, că reclamanta a susținut că actul de cesiune a contractului de asociere încheiat inițial între și - SA, și preluat apoi de pârâta - SRL, ar lipsi patrimoniul debitoarei pârâte de venituri considerabile și că prin cererea de față se urmărește readucerea contractului de asociere în patrimoniul pârâtei. În continuare, tribunalul a apreciat că reclamanta nu poate obține folosul practic urmărit prin formularea acțiunii în nulitate deoarece pe de o parte aceasta se prevalează în fapt de o acțiune pauliană iar nu de o acțiune în nulitate - acțiune pauliană de care a mai uzat, obținând și o sentință favorabilă cu nr. 586/2.10.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX a contencios Administrativ -motivul său de nulitate referindu-se la încălcarea unor dispoziții imperative ale legii privind achizițiile publice (ceea ce înseamnă că nu justifică un interes personal și direct), iar pe de altă parte pentru că amintitul contract de asociere încheiat inițial între și - SA reprezintă un act juridic cu executare succesivă iar constatarea nulității sale ar produce efecte numai pentru viitor, fără a aduce reclamantei folosul urmărit prin formularea acțiunii, În final s-a reținut că prin procesul verbal din noiembrie 2005 s-a decis chiar încetarea contractului de asociere nr.22268/1999 astfel că o revenire a - SRL în calitate de asociat ar fi inutilă în prezent.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta că solicită admiterea apelului, desființarea în tot a sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În motivarea apelului se arată că sentința de admitere a acțiunii pauliene a reclamantei este suspendată ope legis ca efect al declarării recursului împotriva acesteia, că efectele acțiunii pauliene sunt diferite de cele ale unei acțiuni în constatare și că efectele nulității se produc și pentru trecut, având ca scop restituirea prestațiilor cu consecința restituirii în acest caz, de către - SUD a sumelor de bani pe care le-a încasat din contractul de asociere. Se mai arată că - a intrat în procedura insolvenței și că deschiderea procedurii atrage după sine calificarea drept terț de rea credință a intimatei pârâte - SUD, aceasta fiind obligată să restituie masei credale, fără nici o contraprestație, toate sumele de bani încasate în temeiul contractului de asociere. Învederează că procesul verbal din 8.11.2005 prin care s-a convenit încetarea contractului de asociere a fost încheiat între Primăria B și - SRL deși aceasta din urmă nu mai era parte în contract, prin cesiune luându-i-se locul de - SUD, înainte de data de 7.04.2005. Se mai arată că prin încheierea contractului de cesiune - a fost prejudiciată datorită neîncasării unor venituri la care ar fi avut dreptul, în lipsa actului de cesiune.

S-au depus înscrisuri la dosar.

Intimatele au formulat separat întâmpinare prin care se apăra în fapt și în drept împotriva pretențiilor apelantei învederând în esență că pe de o parte cererea de chemare în judecată a - SRL nu a avut un capăt de cerere privind repunerea părților în situația anterioară, că pe de altă parte principiul retroactivității nu poate fi avut în vedere în speță câtă vreme contractul de asociere cesionat este un act de executare succesivă și că se află la rându-i în imposibilitate de a restitui serviciile de salubrizare, de colectare, tratare și depozitare deșeuri de care a beneficiat în temeiul respectivului contract.

Se arată că simpla calitate de creditor al pârâtei - SRL nu este suficientă pentru a justifica în cauză interesul la promovarea acțiunii deoarece apelanta care se prevalează de dispozițiile nr.OUG 60/2001 ar fi trebuit să afirme și drepturile sale care ar decurge din acest act normativ, iar o legătură de cauzalitate între pretinsa nerespectare a dispozițiilor OUG nr.60/2001 și pretinsul prejudiciu suferit de către apelantă nu se poate stabili. Se mai arată că a solicita întoarcerea contractului de asociere nr. 22268/1999 în patrimoniul pârâtei - SRL înseamnă a solicita și întoarcerea obligațiilor stabilite în sarcina prestatorului prin contractul amintit încheiat cu

S-au depus înscrisuri la dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului în raport de sentința atacată și motivele de apel invocate, Curtea apreciază că apelul este nefondat și în temeiul articolului 296 Cod procedură civilă urmează să îl respingă pentru următoarele considerente:

Apelanta - SRL susține că urmare a fuziunii cu - SRL (reclamanta inițială din proces) și în temeiul calității ultimeia de creditoare a intimatei - SRL justifică în speță un interes personal și direct în promovarea cererii de chemare în judecată având ca obiect constatarea nulității absolute a actului de cesiune încheiat între - SRL și - SUD SRL prin care ultima a preluat calitatea de prestator, cu toate drepturile și obligațiile decurgând din Contractul - act încheiat inițial între și - SA în vederea construirii și exploatării unui depozit ecologic de deșeuri urbane pentru Municipiul B sub nr. 22268/1999.

Se mai invocă în susținerea acțiunii că - SA și-a respectat obligația asumată prin Contractul B nr. 22268/1999 și că a cesionat acest contract către o societate mixtă, înființată ulterior, și anume către - SRL dar că cesiunea ulterioară intervenită între - SRL și - SUD SRL este nelegală câtă vreme prin aceasta s-au încălcat dispozițiile imperative ale OUG nr.60/2001 privind achizițiile publice care stabilesc condițiile în care se poate încheia un contract de achiziție publică.

La dosar s-a depus un proces verbal al AGA - SRL din 7.04.2005 în care se consemnează că potrivit cu Hotărârea AGEA din 15.05.2004 s-a realizat cesiunea contractului de asociere cu și că până la data prezentei adunări s-a încasat prețul cesiunii.

Rezultă că apelanta-reclamantă urmărește constatarea nulității absolute a unei convenții de cesiune care are la bază Hotărârea AGEA - SRL prin care s-a decis cesiunea contractului de asociere cu

Nicăieri pe parcursul procesului nu se face referire la Hotărârea AGEA ci numai la "actul de cesiune B" iar la dosar singura mențiune cu privire la cesiunea contractului de asociere apare inserată în cuprinsul unui proces verbal al - SRL din data de 7.04.2005.

Reține și că motivele de nulitate ale cesiunii contractului B se referă la condițiile în care s-ar putea încheia un contract de achiziție publică potrivit cu OUG nr. 60/2001 în timp ce în speță interesează condițiile în care s-a produs amintita cesiune. Problema acestei cesiuni cum o numește reclamanta nu implică cercetarea modului în care s-a încheiat contractul de asociere cu întrucât nu se solicită a se constata nulitatea absolută a contractului de asociere nr. 22268/1999.

Cu titlu de exemplu Curtea reține următoarele motive de nulitate ale Hotărârii AGA din 15.05.2004 când s-a decis cesiunea Contractului B (cum îl numesc părțile din proces): Pârâtele au încercat să înlăture posibilitatea altei societăți de a participa la o eventuală nouă procedură de achiziție publică ce ar fi putut să fie organizată de, actul de cesiune este nul în contextul încălcării principiilor care stau - potrivit cu OUG nr.60/2001 - la baza atribuirii contractului de achiziție publică; are obligația legală să organizeze licitații publice pentru atribuirea unui contract de natura celui de asociere care stă la baza actului de cesiune; analizând efectele actului de cesiune se poate constata că acest contract poate fi caracterizat cel mult ca o novație prin schimbare de debitor.

Așadar reclamanta înțelege să conteste modul în care s-a decis de către - SRL cesiunea contractului de asociere încheiat cu, fără ca la dosar să se depună actul constatator al cesiunii și fără a se face vreo referire la hotărârile adunărilor generale ale asociaților în cadrul cărora s-a decis respectiva cesiune.

Cererea reclamantei care se consideră creditoarea - SRL și prin care se urmărește readucerea unor drepturi în patrimoniul pârâtei - SRL mai apare ca nejustificată și motivat de faptul că în dosarul instanței competente unde s-a deschis procedura insolvenței împotriva debitoarei - SRL, creditoarea reclamantă - nu a fost trecută în tabelul definitiv al creanțelor în calitate de creditoare chirografară a debitoarei, calitate de creditor la care face referire și în prezentul dosar.

Nu se poate reține folosul practic pe care îl urmărește reclamanta - SRL câtă vreme amintita cesiune de contract de asociere este prezentată într-un mod atât de general, fără indicarea exactă actului de cesiune și cu omisiunea condițiilor în care s-a decis respectiva cesiune. Chiar și în apel se arată că la data de 7.04.2005, participând la Adunarea Generală a Asociaților o membră a Grupului din care face parte și apelanta i-a adus la cunoștință acesteia din urmă de faptul că intimata - a procedat la cesionarea "contractului B". Cele arătate în motivarea apelului, și anume efectele pe care ar trebui să le producă nulitatea actului de cesiune ori împrejurarea încheierii în fapt a unei convenții prin care s-a decis novația subiectivă prin schimbarea debitorului sunt străine de cauza de nulitate care ar fi trebuit menționată fără echivoc în prezenta cauză.

Era necesar ca reclamanta să justifice interesul său în legătură cu situația juridică legală pentru a cărei realizare calea justiției era obligatorie.

Și în condițiile în care cesiunea la care face referire reclamanta ar fi îmbrăcat forma unui act juridic încheiat între administratorul - SRL și - SUD SRL ar fi fost necesar să se indice în concret care anume sunt cerințele legale nerespectate care pot atrage nulitatea actului juridic.

Pentru cele expuse având în vedere poziția procesuală a reclamantei care nu a specificat în concret în ce condiții s-a produs cesiunea contractului de asociere și legat de aceasta care ar fi interesul său legitim, protejat de lege, născut și actual avut în vedere la promovarea acțiunii în constatarea nulității cesiunii contractului de asociere, Curtea ținând seama și de dispozițiile articolului 1131 Cod civil, articolele 1169 - 1170 Cod civil, articolului 46 Cod comercial și articolului 70 din Legea nr.31/1990 rep, va respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta - Italia, cu sediul ales în B, la #. & Șos. - nr.4-8, House. 8, Intrarea de vest, sector 1, în contradictoriu cu intimatele pârâte - SRL prin lichidator judiciar, la sediul lichidatorului din B,-,.2,.5, sector 1 și ales în B, la #. -, --8,.3,.1,.15, Sector 3 și - SUD SRL,cu sediul în B,- sector 2, împotriva Sentinței comerciale nr.7551/17.06.2008 pronunțată de Secția a VI-a Comercială a Tribunalului București.

Cu recurs.

Pronunțată în ședința publică de la 24 Februarie 2009.

Președinte,

--- -

Judecător,

- -

Grefier,

---

Red.Jud.

Tehnored.

6 ex./ com 4 ex/

3.03.2009

Tribunalul București - Secția a VI a Comercială

Judecător fond:

Președinte:Ruxandra Monica Duță
Judecători:Ruxandra Monica Duță, Mirela Polițeanu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Constatare nulitate act juridic in drept comercial. Decizia 103/2009. Curtea de Apel Bucuresti