Constatare nulitate act juridic in drept comercial. Decizia 111/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ

DECIZIE Nr.111/

Ședința publică de la 13 noiembrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Sarmisegetuza Tulbure dr. - -

JUDECĂTOR 2: Alexandrina Zaharia dr. - -

Grefier - - -

.-.-.-.-.-.-.-.-

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului Comercial declarat de reclamanta - ALCOOL INTERNAȚIONAL SRL B - prin reprezentant " & ASOCIAȚII", cu sediul în municipiul B, sect.1, Calea nr.239,.6, împotriva sentinței comerciale nr.107 nr.107/com/07.03.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - " - " SRL B, cu sediul în municipiul B,- bis, - " " SRL B, cu sediul în municipiul B,- și - SA B prin lichidator judiciar, cu sediul profesional în municipiul B,-, cauza având ca obiect nulitate act juridic.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 7 noiembrie 2008, consemnate fiind în încheierea din aceeași dată când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea cauzei la 13 noiembrie 2008.

CURTEA

Asupra apelului de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. 678/113/20 februarie 2007 la Tribunalul Brăila, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, reclamanta - "Alcool Internațional" SRL Bac hemat în judecată pe pârâtele - "- " SRL B și - "" SA B, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța:

1. să constate nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între - " " SA și pârâta - "- " SRL autentificat de judecătorul sindic prin încheierea nr. 287/S/20.12.2004 în dosarul nr. 3149/2001 al Tribunalului Brăila, secția comercială și de contencios administrativ, în ceea ce privește:

clădirea anexă a secției de fierbere, clădirea corp fermentare, clădirea centralei frig, situate în ansamblul denumit în contract "fabrica de bere" din B,- bis și identificat în cartea funciară 2320/ a orașului B drept corp de clădire C1, clădiri dobândite de reclamantă prin actul constitutiv autentificat sub nr. 188 din 29.01.1998 la Biroului Notarului Public, precum și

cota de 50% din dreptul de proprietate asupra clădirilor denumite "construcții speciale gospodărire apă" și "construcții speciale epurare apă" dobândite de reclamantă, de asemenea, prin actul constitutiv nr. 188 din 29.01.1998 la Biroul Notarului Public și identificate ulterior cu nr., și în cuprinsul contractului și al cărții funciare nr. 19481/N a orașului B;

2. să fie obligată pârâta - "- " SRL să-i lase în deplină proprietate și posesie imobilele indicate la lit. "a " a primului capăt de cerere;

3. să fie obligate pârâtele - "- " SRL și - "" SA să-i lase în deplină proprietate și posesie imobilele indicate la lit. "b" a primului capăt de cerere;

4. să dispună evacuarea pârâtei - "- " SRL din imobilele indicate la lit. "a" a primului capăt de cerere;

5. să dispună evacuarea pârâtelor - "- " SRL și - "" SA din imobilele indicate la lit. "b" a primului capăt de cerere;

6. să dispună obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentei cereri de chemare în judecată.

Tribunalul Brăila, prin sentința nr. 107/F din 7 martie 2008 respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtelor.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, acțiunea în constatarea nulității absolute parțiale a contractului de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr. 287/S/20.12.2004 a judecătorului sindic nu este posibilă deoarece nu s-a vândut bunul altuia, ci s-a vândut o cotă-parte dintr-un bun individualizat și anume activul "Fabrica de bere" a - SA B și cota de 50% din construcțiile notate cu, și din cartea funciară nr. 19481/N a orașului B aflate în coproprietate cu - SA S-a mai precizat că reclamanta pentru a-și clarifica dreptul de proprietate trebuie să formuleze o acțiune în partaj și nu de constatare a nulității absolute.

Împotriva menționatei hotărâri, în termen legal, reclamanta - "Alcool Internațional" SRL B a declarat apel invocând nelegalitatea și netemeinicia pentru următoarele motive:

- prima instanță nu a analizat fondul cauzei. În dezvoltarea acestui motiv de apel reclamanta a susținut că din cuprinsul motivării hotărârii, reiese că instanța de fond a respins acțiunea pe argumente de ordin formal și de exercițiu al acțiunii, reținând în mod greșit că s-a ales un mijloc procesual eronat, respectiv, că trebuia inițiată o acțiune în partaj, nicidecum o acțiune în nulitatea actului juridic. Cu toate că prin dispozitiv se respinge acțiunea ca nefondată, totuși motivarea acesteia corespunde analizei și pronunțării unei excepții de inadmisibilitate, situație ce echivalează cu nepronunțarea (necercetarea) asupra fondului cauzei, astfel încât se impune desființarea integrală a hotărârii primei instanțe.

- prima instanță nu s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere și anume, în considerentele hotărârii apelate nu a analizat fondul a două dintre capetele de cerere, respectiv acțiunea în revendicare și aceea în evacuare, rezolvare care, de asemenea, nu se regăsește în dispozitivul menționatei hotărâri.

- prima instanță a respins în mod greșit probele solicitate de reclamantă, și anume proba cu interogatoriul pârâtelor și al lichidatorului judiciar, proba cu expertiza tehnică topografică și proba cu expertiza tehnică contabilă. Fără administrarea acestor probe nu pot fi identificate corect imobilele care fac obiectul acțiunii, cu consecință directă în soluționarea capetelor de cerere: nulitatea actului juridic și revendicarea.

- prima instanță a analizat greșit probele administrate în cauză, privind aportul - la constituirea " " fluxul tehnologic al fabricii de bere; distanța construcțiilor identificate cu nr., față de C1 neprezentând relevanță, instanța confundând acest "lot" care formează capetele de cerere nr. 1b și 3 și care ridică probleme de drept și de probatoriu, în mare măsură specifice, cu "lotul" format de imobilele din interiorul fabricii. Menționarea faptului că acestea sunt în coproprietate cu nu este decât o opinie a instanței, neexistând nici un document din care să reiasă starea de coproprietate dintre Alcool Internațional și.

- prima instanță a reținut greșit că se impunea efectuarea prealabilă a partajului. În dezvoltarea acestui motiv apelanta a susținut că pârâtele au încheiat contractul de vânzare cumpărare cu privire la:

i) (integral) clădirea anexă a secției de fierbere (nr. inventar 102), descrisă la punctul 2 din raportul de evaluare BRD, iar în Memoriul tehnic din 1999 ca și corpul de clădire C6, în timp ce în cadrul contractului de vânzare-cumpărare a fost evidenția ca fiind corpul de clădire C1;

ii) cota de 50% din dreptul de proprietate asupra clădirilor denumite "construcții speciale gospodărire apă" și "construcții speciale epurare apă", evidențiate în Memoriul tehnic nr. 12484/16.12.2004 și în contractul de vânzare-cumpărare ca fiind corpurile de clădire: - rezervor ape preepurate; - rezervor fermentare; - stație tratare filtrare, - gospodărire apă.

Referitor la bunurile precizate la punctul (ii) de mai sus, acestea erau proprietatea exclusivă a Alcool Internațional. Ceea ce s-a vândut însă a fost cota ideală de 50% din dreptul de proprietate din bunuri, restul de 50% rămânând la, fără a exista vreun criteriu de determinare a acestei împărțeli între și și deci un titlu al acestei din urmă pârâte în ceea ce privește respectiva cotă de 50%. De aceea a solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între și - în ceea ce privește cota de 50% din dreptul de proprietate asupra imobilelor C 25, 26, 27 și 29.

Prin întâmpinare, pârâtele au solicitat respingerea apelului ca nefondat și au precizat că respingând acțiunea reclamantei, prima instanță a respins toate capetele de cerere.

Apelul este fondat;

Potrivit art. 129 alin. 6.proc.civ. "judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății" și au obligația să stăruie prin toate mijloacele legale pentru aflarea adevărului și pentru a preveni orice greșeală (art. 129 alin. 5.proc.civ.).

În speță, deși prin cererea de chemare în judecată reclamanta a sesizat instanța cu șase capete de cerere (filele 3 - 4 dosar fond ) în sentința apelată judecătorul cauzei a reținut că reclamanta a solicitat " a se constata nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între - " " SA și - "- " SRL autentificat prin încheierea nr. 287/S/20.12.2004 dată în dosarul de faliment al - " " SA B nr. 3149/2001 al Tribunalului Brăila ".

Este de necontestat că în cazul în care o cerere de chemare în judecată are mai multe capete de cerere, iar instanța ajunge la concluzia că sunt nefondate, în dispozitiv soluția este materializată în sintagma " respinge acțiunea ca nefondată", însă în considerentele sentinței apelate soluția la care s-a oprit instanța nu conține motivarea în fapt și în drept a fiecărui capăt de cerere, astfel cum prevede imperativ textul art. 261 alin. 1 pct. 5.proc.civ.

Prima instanță, motivează doar primul capăt de cerere, din acțiunea reclamantei, iar în alineatul penultim din considerentele sentinței apelate face precizarea că "reclamanta pentru a-și clarifica dreptul de proprietate trebuie să formuleze o acțiune de partaj și nu de constatare a nulității absolute".

Rezultă că în considerentele menționatei hotărâri se regăsesc două soluții la care s-a oprit instanța, și anume că nu este posibilă constatarea nulității absolute parțiale a contractului de vânzare-cumpărare și că acțiunea este inadmisibilă, deoarece reclamanta nu a efectuat în prealabil partajul, iar în dispozitiv se respinge acțiunea ca nefondată.

Față de cele ce preced, Curtea reține că prima instanță nu a cercetat fondul cauzei cu care a fost învestită și nu a soluționat toate capetele de cerere, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului în întregul său, că în considerente primul capăt de cerere a primit două soluții, iar în dispozitiv acțiunea a fost respinsă ca nefondată.

În raport de considerentele expuse mai sus, apelul declarat de reclamantă fiind fondat, urmează ca în temeiul art. 297 alin. 1.proc.civ. să fie admis, cu consecința desființării sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

În rejudecare, prima instanță va analiza și celelalte motive de apel, precum și apărările pârâtelor, va da dovadă de rol activ în scopul aflării adevărului, va administra probele concludente cauzei, va motiva în fapt și în drept hotărârea, astfel încât dispozitivul să fie în concordanță cu considerentele.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de reclamanta - ALCOOL INTERNAȚIONAL SRL B - prin reprezentant " & ASOCIAȚII", cu sediul în municipiul B, sect.1, Calea nr.239,.6, împotriva sentinței comerciale nr.107/com/07.03.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-, și în consecință;

Desființează sentința nr. 107/com/07.03.2008 a Tribunalului Brăila și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 13 noiembrie 2008.

Președinte,

dr. - -

Judecător,

dr. - -

Grefier,

- -

Red. dr.

Tehno: 6 ex./27.11.2008

Fond:

Președinte:Sarmisegetuza Tulbure
Judecători:Sarmisegetuza Tulbure, Alexandrina Zaharia

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Constatare nulitate act juridic in drept comercial. Decizia 111/2008. Curtea de Apel Galati