Constatare nulitate act juridic in drept comercial. Decizia 117/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția Comercială
DECIZIA Nr.117/Ap DOSAR Nr-
Ședința publică din 12 noiembrie 2009
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Gabriela Comșa președinte de secție
- - - - - judecător
- - - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de reclamantul MUNICIPIUL G împotriva sentinței nr.286 din 10 martie 2009, pronunțate de Tribunalului Covasna în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa apelantului reclamant Municipiul Sf. G și a intimatei pârâte prin lichidator judiciar
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 5 noiembrie 2009, când partea prezentă a pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta.
Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru 12 noiembrie 2009.
CURTEA
Asupra apelului de față:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Covasna, reclamantul Municipiul Sf. G, prin Primar, a chemat în judecată pârâta, prin lichidator judiciar, S pentru a se constata nulitatea parțială a Procesului verbal de adjudecare din data de 14.12.2006, respectiv a alin. 2 din capitolul " Obligațiile părților" vizând " Dreptul de proprietatea se transferă la cumpărător numai după plata integrală a prețului"; a se constata că procesul verbal de adjudecare reprezintă titlu de proprietate, cum prevede art. 120 alin. 2 din Legea nr.85/2006, deci data transferului dreptului de proprietate s-a realizat la data de 14.12.2006; a se dispune obligarea pârâtei la plata sumei de 107.077,53 lei, despăgubiri din care suma de 69.162,42 lei reprezintă venituri din chirii în casate nelegal de pârâtă cu majorări de întârziere a plății de 37.915,11 lei cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul Covasna, prin sentința civilă nr. 286/10.03.2009 a respins excepțiile privind greșita constituire a completului de judecată, conexitate, lipsa de calitate procesuală pasivă a lichidatorului judiciar, prematuritatea introducerii acțiunii și lipsa de interes a reclamantului, ridicate în apărare de pârâtă și acțiunea formulată și precizată de reclamantă.
Instanța a reținut că acțiunea nu este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Prin procesul verbal de adjudecare din 14 decembrie 2006, perfectat între Sf. G prin lichidator judiciar și Municipiul Sf. G prin Primar s-au vândut mai multe bunuri imobile aparținând societății falite, enumerate în conținutul actului contra prețului total de 6.172.774,51 lei, inclusiv TVA( 80-90).
Plata prețului a fost stipulată, conform clauzei de la fila 86 din dosar a se face în șase rate lunare, ultima tranșă de plată a fost stabilită la 30 iunie 2007.
Urmare a eșalonării plății prețului vânzării s-a convenit că "Dreptul de proprietate se transferă la cumpărător numai după plata integrală a prețului", deci după achitarea ultimei rate.
Actul de adjudecare potrivit art. 516 și următoarele Cod procedură civilă este un act de procedură care materializează o vânzare a unui imobil având ca efect trecerea imobilului din proprietatea debitorului în cea a adjudecatarului, deci constituie un act translativ a dreptului de proprietate și în raport de art. 120 alin.2 din Legea nr. 85/2006.
Potrivit art. 518 alin.2, adjudecatarul va intabula dreptul său de proprietate în cartea funciară și dobândește dreptul de a dispune de imobil, liber de orice sarcini, dacă prețul s-a plătit integral conform regulii statornicite de art. 1295 Cod civil.
Deci, dreptul de proprietate și dreptul de folosință privind imobilul adjudecat trec asupra adjudecatarului din momentul depunerii prețului. este considerat proprietar și actul de adjudecare, titlu de proprietate devine titlu executoriu, numai după achitarea prețului vânzării și tot de atunci adjudecatarul are dreptul de a încasa chiriile și de a culege fructele produse de acel imobil.
În aceste condiții, stipulația contractuală vizând data transferului dreptului de proprietate la cumpărător este justificată, neavând un caracter ilicit, imoral, cum a susținut în apărare reclamantul în accepțiunea art. 966 Cod civil, atâta vreme cât s-a convenit prin actul de adjudecare plata prețului în rate, permisă de reglementările normative amintite, iar conform art. 969 Cod civil, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul, solicitând schimbarea în tot a acesteia, în sensul admiterii acțiunii.
În motivarea apelului se susține că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, încălcând dispozițiile art. 120 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, în conformitate cu care "Dacă vânzarea activelor se va face prin licitație publică, procesul-verbal de adjudecare semnat de lichidatorul judiciar constituie titlu de proprietate."
Această dispoziție de lege este imperativă, fără echivoc și se aplică cu prioritate, fiind o dispoziție specială, față de prevederile art. 516 și urm. din Codul d e procedură civilă, care constituie legea generală în materia executării silite și pe care instanța de fond și-a întemeiat soluția.
Se mai susține că instanța a încălcat și dispozițiile art. 5 Cod civil, în conformitate cu care nu se poate deroga prin convenții sau dispoziții particulare de la legile care interesează ordinea publică și bunele moravuri.
Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului, ca neîntemeiat.
Examinând sentința atacată în limitele motivelor de recurs, în raport de probele administrate și de dispozițiile legale în materie, curtea reține următoarele:
Este adevărat că dispozițiile Legii nr. 85/2006 cuprind dispoziții speciale, derogatorii de la prevederile Codului d e procedură civilă referitoare la executarea silită a bunurilor debitorului.
Ca urmare, în speță au aplicabilitate dispozițiile art. 120 alin. 2 din această lege, în conformitate cu care, dacă vânzarea activelor se va face prin licitație publică, procesul verbal de adjudecare semnat de lichidatorul judiciar constituie titlu de proprietate, existând obligația de a încheia contract autentic numai în cazul în care legea impune această formă pentru transferul dreptului de proprietate.
În vederea examinării validității prevederii din procesul verbal de adjudecare referitoare la data transferului dreptului de proprietate urmează a se avea în vedere natura juridică a acestui act. În acest sens, curtea reține că procesul verbal de adjudecare constată acordul de voință dintre părți: debitor prin lichidator judiciar și ofertant adjudecatar, astfel că are semnificația unui contract de vânzare cumpărare, deci trebuie să întrunească toate condițiile de valabilitate ale acestui contract.
Art. 1295 cod civil instituie principiul transmiterii imediate a dreptului de proprietate de la vânzător la cumpărător în momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare. Această regulă nu este însă de ordine publică, părțile având posibilitatea de a conveni, printr-o clauză expresă, ca transferul dreptului de proprietate să se realizeze la o dată ulterioară încheierii contractului. În speță, părțile au stabilit ca acest termen să fie data plății integrale a prețului.
În temeiul principiului libertății contractuale această clauză este perfect legală, neaducând atingere vreunei dispoziții legale de ordine publică sau bunelor moravuri. Mai mult, ea este și echitabilă, având în vedere eșalonarea plății prețului pre o perioadă de șase luni.
În raport de aceste considerente, se constată că în mod corect prima instanță a reținut că acțiunea este neîntemeiată, ca urmare, în baza art. 296 Cod procedură civilă, apelul va fi respins, ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamantul Municipiul Sf. G împotriva sentinței civile nr.286/10.03.2009 a Tribunalului Covasna, pe care o păstrează.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 noiembrie 2009.
Președinte, JUDECĂTOR 2: Alina Gabriela Stoian
- - - - -
Grefier,
-
Red.: / 10.12.2009
Tehnored.: / 15.12.2009 / -4 ex-
Judecător fond:
Președinte:Gabriela ComșaJudecători:Gabriela Comșa, Alina Gabriela Stoian, Lilioara