Constatare nulitate act juridic in drept comercial. Decizia 122/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECTIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 122/2008
Ședința publică din 4 IUNIE 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Simona Szabo
JUDECĂTOR 2: Mirela Budiu
Grefier: - -
S-a luat în examinare apelul formulat de reclamanta - SRL împotriva sentinței civile nr. 375/19.02.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, în contradictoriu cu pârâții, - FARM SRL, - MANAGEMENT SRL, - SRL, având ca obiect constatare nulitate act.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat, pentru pârâții - FARM SRL, - MANAGEMENT SRL, - SRL, cu împuternicirea avocațială la dosarul cauzei la fila 17 și consilier juridic, pentru reclamanta apelantă, lipsă fiind celelalte părți.
Apelul este timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar în valoare de 0,45 lei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă. La data de 03.06.2008 pârâtele - FARM SRL, - MANAGEMENT SRL, - SRL au depus întâmpinare, în 3 exemplare iar la data de 04.06.2008 pârâtul a depus o cerere de amânare, note de ședință și întâmpinare, în 3 exemplare.
Curtea comunică câte un exemplar al înscrisurilor depuse către reprezentanții părților prezente și acordă cuvântul asupra cererii de amânare.
Reprezentantul reclamantei solicită respingerea cererii de amânare, întrucât prin aceasta se urmărește tergiversarea soluționării cauzei.
Reprezentantul pârâților lasă la aprecierea instanței.
Curtea, asupra cererii de amânare, apreciind că nu este întemeiată, o respinge.
Reprezentatul reclamantei depune cerere de executare silită nr. 111/2008, extras CF nr. -/25.03.2008, somație în dosarul execuțional nr. 111/2008 și o adresă nr. -/16.05.2008 emisă de IPJ Solicită, de asemenea, și respingerea excepției insuficientei timbrări invocate de pârâtul prin notele de ședință.
Reprezentantul pârâtelor achiesează la poziția pârâtului și solicită admiterea excepției, arătând totodată că acțiunea este evaluabilă în bani, întrucât prin eventuala constatare a nulității actului reclamanta ar putea deveni proprietar asupra imobilului. Arată că art. 6 alin. 3 din Normele de aplicare a Legii nr. 146/1997 prevăd că taxa judiciară de timbru datorată în apel este de din taxa judiciară de timbru achitată la fondul cauzei.
Curtea, în temeiul art. 137. proc. civ. raportat la dispozițiile art. 11 alin. 2 din Legea nr. 146/1997, respinge excepția insuficientei timbrări. Pentru a dispune astfel, Curtea reține că instanța de fond a soluționat cauza pe excepția nelegalei timbrări, apelul fiind declarat împotriva încheierii prin care nu s-a soluționat fondul cauzei
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, Curtea, în temeiul art. 150. proc. civ. declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra apelului.
Reprezentantul reclamantei solicită admiterea apelului pentru motivele arătate în cererea de apel, înscrierea în fals în ceea ce îl privește pe pârâtul și trimiterea cauzei spre soluționare de către Parchet.
Reprezentantul pârâtelor solicită respingerea apelului formulat, instanța de fond nepronunțându-se pe fondul cauzei ci pe excepția netimbrării acțiunii. Arată, de asemenea, că înscrierea în fals se poate invoca doar în etapa procesuală a administrării de probe, motiv pentru care cererea de suspendare pentru înscrierea în fals trebuie să fie respinsă.
CURTEA:
Prin sentința comercială nr. 375/2008 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosar nr- s-a anulat ca insuficient timbrată acțiunea formulată de reclamanta - SRL în contradictoriu cu pârâții I, - FARM SRL, - MANAGEMENT SRL, - SRL. Pentru a dispune în acest sens prima instanță a reținut că potrivit prevederilor art. 20 din Legea nr. 146/1997 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, neîndeplinirea obligației de plată fiind sancționată cu anularea acțiunii sau a cererii. Tribunalul a reținut că reclamanta nu a achitat taxa de timbru datorată pentru demersul judiciar inițiat făcând aplicabilitatea dispozițiilor art. 20 alin. 3 coroborat cu art. 9 alin.2 din Legea nr. 146/1997. Împotriva acestei hotărâri judecătorești a declara apel reclamanta solicitând desființare acesteia și trimiterea cauzei spre continuarea judecății aceleași instanțe.
În motivarea cererii de apel apelanta a relevat că prima instanța a realizat o greșită aplicare a prevederilor legale incidente în materia analizată apreciind că acțiunea introductivă nu a fost legal timbrată. În subsidiar s-a relevat că hotărârea s-a dat cu încălcarea normelor de procedură întrucât prima instanță nu a precizat în mod expres care este cuantumul taxei de timbru datorată, nestatuându-se asupra obligației reclamantei de a achita o taxă judiciară de timbru individualizată din punctul de vedere al criteriului numeric sub sancțiunea anulării cererii.
Intimații prin întâmpinarea formulată s-au opus admiterii apelului.
Deliberând asupra cereri de apel Curtea reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus la data de 2.10.2007 pe rolul Tribunalului Comercial Cluj, reclamanta - SRL a chemat în judecată pe pârâții I, - FARM SRL, - MANAGEMENT SRL, - SRL, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat la Biroul Notarului Public - sub nr. 180/5.02.2007, să se constate nulitatea absolută a Hotărârii Adunării Generale a Asociaților - SRL adoptată la data de 8.01.2007.
Acțiunea a fost timbrată cu 19 lei taxă judiciară de timbru și 0,90 lei timbru judiciar.
Pentru primul termen de judecată fixat la 30.10.2007 reclamanta nu a fost citată cu mențiunea achitării unei diferențe de taxă judiciare de timbru ( fila 55 ). În ședința publică din 30.10.2007 s-a încuviințat cererea de amânare formulată de pârâtul, fără ca reprezentantului reclamantei să i se fi pus în vederea să achite o diferență de taxă judiciară de timbru. Instanța nu a stabilit la acel moment procesual că nu ar fi legal investită dând curs cererii de amânare pe considerentul incidenței prevederile art. 156.pr.civ.
La termenul de judecată din 4.12.2007, Tribunalul a dispus amânarea soluționării cauzei în vederea comunicării și studierii înscrisurilor depuse în probațiune de pârâtul.
În ședința publică din 22.01.2008 s-au invocat de către reprezentantul pârâtului mai multe excepții procesuale printre care și excepția insuficientei timbrări. În susținerea acestei excepții s-a relevat că acțiunea exercitată de către reclamantă intră în categoria acțiunilor evaluabile în bani așa încât taxa judiciară de timbru este datorată în raport de valoarea pretenții alegate. Nu s-a indicat, însă, care este, în accepțiunea pârâtului, valoarea obiectului pretențiilor deduse judecății. Cauza a fost amânată pentru un nou termen de judecată în vederea soluționării acestor excepții.
În ședința publică din 5.02.2008 s-a supus dezbaterii cu respectarea principiului contradictorialității excepția insuficientei timbrări a cererii introductive de instanță. Tribunalul a dispus amânarea pronunțării în vederea soluționării acestei excepții.
dezbaterilor a fost prezentat în mod extrem de succint făcându-se vorbire doar despre faptul că părților au pus concluzii pe marginea excepției ( fila 180). Nu s-a făcut vorbire de valoarea interesului alegat, nu s-a precizat care era cuantumul taxei judiciare de timbru neachitat de către reclamantă.
Conform prevederilor art. 1 din Legea nr. 146/1997 "Acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, precum și cererile adresate Ministerului Justiției și Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiție sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute în prezenta lege, și se taxează în mod diferențiat, după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani, cu excepțiile prevăzute de lege.
Conform prevederilor art.3 litera a1din legea nr. 146/1997 cererile în anularea sau declararea nulității unui act juridic se timbrează cu suma de 12 lei. Dacă prin cerere se solicită și repararea pagubelor suferite, aceasta se taxează conform art. 2 alin. (1), adică în raport de valoarea interesului alegat.
Cererile prin care se solicită constatarea nulității unui act juridic se timbrează de asemenea cu taxă judiciară de timbru fixă dacă nu se solicită și restituirea prestațiilor ori repunerea părților în situația anterioară. Indiferent de calificarea acțiunii introductive de determinare a caracterului evaluabil sau nu a cererii, problema care se ridică în speță este aceea de a lămuri dacă reclamanta și-a îndeplinit obligația procesuală de a achita taxa judiciară de timbru aferentă acțiunii introductive. Asupra naturii juridice a litigiilor comerciale având ca obiect constatarea nulității unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind stabilirea situației anterioare, în doctrina și practica judiciară nu există o opinie unitară. [1]
În speță reclamanta a inițiat o procedură judiciară având ca obiect constatarea nulității unui act juridic privind drepturi patrimoniale fără a formula petitul accesoriu referitor la restabilirea situației anterioare. În acest context devin incidente prev.art.3 litera a1, prima teză, taxa de timbru datorată fiind o taxă fixă pe care reclamanta a achitat-o anticipat (fila 3). Din această prespectivă Curtea reține că prima instanță a realizat o greșită aplicare a prevederilor legale incidente în materia analizată reținând caracterul insuficient timbrat al cererii. Mai mult, chiar dacă ar fi apreciat că se aplică prevederile art.2 din Legea nr. 146/1997 ar fi trebuit să lămurească care este valoarea interesului alegat, să determine cuantumul taxei și să pună în vederea reclamantei, sub sancțiunea anulării cererii, să achite taxa judiciară de timbru. Neprocedând în acest sens a lipsit partea de posibilitatea de a face cerere de reexaminare încâlcând așadar un drept procesual recunoscut de lege. Curtea reține însă că, din analizele considerentelor de fapt și de dreptr evocate în cuprinsul acțiunii, din cercetarea obiectului cererii, rezultă fără putință de tăgadă că reclamanta nu a formulat un petit accesoriu privind restabilirea situației anterioare.
Numai dacă un asemenea petit ar fi formulat s-ar pune problema aplicării art. 2 din Legea nr. 146/1997. Tribunalul a încălcat așadar prevederile art.35 și 36 din Ordinul MJ nr. 760/1999, dispozițiile art. 20 din Legea nr. 146/1997 și art. 3 litera a1din același act normativ.
Pentru toate aceste considerente întemeiat pe dispozițiile art. 297.pr.civ. va admite apelul, va desființa hotărârea atacată și va trimite cauza spre continuarea judecății aceleași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Admite apelul declarat de reclamanta - SRL împotriva sentinței civile nr. 375 din 19.02.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj pe care o desființează și trimite cauza spre continuarea judecății, aceleași instanțe.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 4 iunie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - -
Red. /4.07.2008
Dact. /4.07.2008/7.ex.
Jud.fond.
[1] [1]( La data redactării acestor considerente s-a pronunțat decizia nr. 32 din 9.06.2008 prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii stabilind că dispozițiile art.1 pct. 1, art. 2 pct.1 litera a și b și art. 2821alin. 1 din pr.civ. se interpretează în sensul că în vederea determinării competenței materiale de soluționare în primă instanță și a căilor de atac sunt evaluabile în bani litigiile comerciale având ca obiect constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial, constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale indiferent dacă este formulat recursul accesoriu privind restabilirea situației anterioare. Decizia s-a dat în sensul interpretării acestor dispoziții cuprinse în pr.civ. numai în vederea determinării competenței de atribuțiune nefiind dată în interpretarea normelor care interpretează regimul juridic al taxelor judiciare de timbru.).
Președinte:Simona SzaboJudecători:Simona Szabo, Mirela Budiu