Constatare nulitate act juridic in drept comercial. Decizia 126/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA NR. 126
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE -IE 2009
PREȘEDINTE: Tudora Drăcea
JUDECĂTOR 2: Maria Necșulescu
GREFIER - -
Pe rol, pronunțarea asupra rezultatului dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică de la 26 mai 2009, consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta decizie, privind soluționarea apelului declarat de reclamantul împotriva sentinței nr.414/C din 16.06.2004 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr.2131/2004, în contradictoriu cu intimații pârâți, A, al intimatei pârâte, SC SA DTS prin lichidator și intimatul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA DR.TR.S, ca urmare a casării deciziei nr.423 din 03.11.2004 a Curții de APEL CRAIOVA, prin decizia nr.3503 din 25.11.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție B în dosarul nr-.
La apelul nominal nu au răspuns părțile care nu au fost citate.
CURTEA:
Asupra apelului de față:
Prin sentința nr.414/C/16.06.2004 pronunțată de Tribunalul Mehedinți -Secția Comercială și de contencios Administrativ în dosarul nr.2131/2004, s-a respins acțiunea formulată de către.
Pentru a se pronunța astfel, s-a reținut că prin ordonanța din 12 iulie 2002 pronunțată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta Tr. S în dosarul nr. 3397/P/1996 s-a dispus încetarea urmăririi penale față de în baza art. 11 pct.1 lit.c și art. 10 lit.g Cod pr. penală, pentru infracțiunea prevăzută de art. 291 Cod penal, iar în baza art. 12 și art. 445 Cod pr. penală s-a sesizat judecătoria pentru declararea în fals a procesului verbal de adjudecare nr. 2436 din 4 iunie 1993 și a contractului de vânzare-cumpărare intervenit.
Judecătoria Drobeta Tr. Sad eclinat competența de soluționare a cauzei la Tribunalul Mehedinți - Secția Comercială și de Contencios Administrativ prin sentința nr. 7388 din 26 noiembrie 2002, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 70/R din 31 ianuarie 2003, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr. 862/2003.
Tribunalul Mehedinți Secția Comercială și de Contencios Administrativ a respins acțiunea prin sentința nr. 728 din 10 iunie 2003 pronunțată în dosarul nr. 2490/2003, iar prin decizia nr. 131 din 24 februarie 2004 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr. 1603/COM/2003, s-a admis recursul declarat de către reclamantul, s-a casat sentința nr. 728 din 10 iunie 2003 și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
În considerentele deciziei de casare, s-a reținut că prin ordonanța parchetului, instanța a fost sesizată cu declararea în fals a procesului verbal de adjudecare nr. 2436 din 4 iunie 1993 și a contractului de vânzare-cumpărare încheiat în baza acestei licitații, dar instanța nu s-a pronunțat asupra desființării acestor acte.
Cu privire la cadrul procesual s-a considerat că acțiunea civilă nu a fost pornită de parchet în temeiul dispozițiilor art.45 pr. civ, acesta constatând că răspunderea penală s-a prescris, a sesizat instanța pentru luarea măsurilor de desființarea actelor, că parchetul nu este reclamant, această calitate având-o care a reclamat falsul la parchet.
În rejudecare, prin sentința nr. 414/C din 16 iunie 2004 pronunțată de Tribunalul Mehedinți - Secția Comercială și de Contencios Administrativ în dosarul nr. 2131/2004, a fost respinsă ca nefondată acțiunea promovată de către reclamantul în contradictoriu cu pârâții, a, SC SRL și SC SA prin lichidator judiciar.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că proprietatea imobilului situat în D Tr. S str. -, nr. 22 fost dobândită prin două acte de vânzare-cumpărare încheiate de SC SA cu SC SRL, reprezentată prin și cu SC SRL. Cele două vânzări s-au făcut prin licitație, în două etape, la 28.05.1993 s-au vândut 49,45 mp din imobil, iar la 3.06.1993 s-au scos la licitație 19,65 mp, deși suprafața reală este de 18,46 mp, așa cum s-a reținut în mod definitiv prin decizia nr. 1076/2002 a Curții de APEL CRAIOVA. Suprafețele vândute corespund situației de fapt create în perioada în care tot imobilul a fost închiriat de către pârâta, care a construit un zid de separație în camera nr. 191. Împrejurarea invocată de către reclamant, referitoare la plata energiei electrice, nu dovedește proprietatea, aceasta dobândindu-se doar prin cumpărare.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul, care a invocat netemeinicia și nelegalitatea sentinței, solicitând rejudecarea cauzei și admiterea acțiunii în sensul anulării înscrisurilor falsificate și anume: procesul verbal de licitație din 03.06.1993, procesul verbal de adjudecare nr.2436/04.06.1993 și contractul de vânzare-cumpărare din 01.04.1994 încheiat ca urmare a desfășurării licitației.
S-a mai arătat că în primul ciclu procesual, anterior trimiterii cauzei spre rejudecare, la instanța de fond a depus o precizare prin care a solicitat anularea mențiunii de alterare a procesului verbal de licitație și de adjudecare din 28 mai 1993, respectiv a fracției de 1/2 deasupra mențiunii privind camera 191 și a sintagmei de după cuvântul hol "aferent a 3 camere +1/4 a patra cameră", care sunt adăugiri inserate după întocmirea actelor, cât și anularea mențiunilor din contractul de vânzare-cumpărare încheiat în urma licitației din 28 mai 1993 și anume fracția de 1/4 de deasupra camerei 191 și a sintagmei de după cuvântul hol "aferent o cam +1/4 ca", inserate după întocmirea actului. Aceste anulări se impun fiind strâns legate de fictivitatea licitației din iunie 1993.
În dezvoltarea criticilor s-a arătat că prin ordonanța din 12 iulie 2002 dată în dosarul nr-, s-a constatat intervenită prescripția răspunderii penale și s-a sesizat judecătoria pentru a se pronunța asupra actelor false, respectiv a procesului verbal nr.2436/04 iunie 1993 și a contractului de vânzare-cumpărare.
Dovada fictivității licitației din 03 iunie 1993 constă și în aceea că garanția de participare s-a depus pe 04 iunie 1993, deci ulterior desfășurării ei. S-a precizat că în ordonanța parchetului s-au strecurat mențiuni eronate cu privire la faptul că licitația din 28 mai 1993 nu s-a ținut, inversându-se datele, fiind o greșeală de dactilografiere.
Mențiunile neadevărate înscrise în actele din 28 mai 1993 s-au făcut pentru a acoperi fictivitatea licitației din iunie 1993.
În mod greșit s-a respins sesizarea privind desființarea procesului verbal de adjudecare nr. 2436/4 iunie 1993 și a contractului de vânzare-cumpărare încheiat ca urmare a acestei licitații, câtă vreme licitația a fost fictivă, garanția de participare la licitație fiind depusă ulterior, la 4 iunie 1993.
Fictivitatea este dovedită și prin lipsa semnăturilor membrilor comisiei de licitație de pe procesul verbal de licitație și de pe procesul verbal de adjudecare. De altfel, parchetul a constatat falsurile, dar a fost împiedicat să le pronunțe, pentru că a intervenit prescripția răspunderii penale.
S-a susținut că pârâta a efectuat adăugirile, pentru a-și însuși o parte din imobilul dobândit de către apelant, dar a încurcat calculul fracțiilor, la care se adaugă lipsa semnăturilor membrilor comisiei și nedepunerea garanției în termen.
Un alt argument în sensul falsurilor invocate îl constituie aplicarea sancțiunilor administrative numiților, și pentru săvârșirea falsurilor prin contrafacerea integrală a actelor privind licitația din 03.06.1993 și alterarea prin adăugire a celor din mai 1993, celelalte aspecte privind construirea unui zid și constatările experților în cauzele civile nu prezintă valoare probatorie în speță, a mai susținut apelantul.
Prin Decizia nr.423/03.11.2004, s-a respins apelul ca nefondat, reținându-se că în fapt nu mai exista camera nr.191 în forma deținută de vânzător, ci două încăperi mai mici, inegale, obținute prin construirea unui zid în interiorul camerei, nefiind măsurate mențiunile referitoare la cotele indivize s-au stabilit prin aproximare față de suprafața de 10,4. a camerelor imobilului.
Față de această situație s-a apreciat că adăugirile, modificările ori omisiunile din procesul verbal de licitație din 03.06.1993, din procesul verbal de adjudecare și contractul încheiat în baza acestuia, constituie simple erori materiale cu privire la suprafețele rezultate din împărțirea camerei 191.
Expertizele efectuate au stabilit că suprafețele rezultate din camera 191, ca urmare a construirii unui zid, corespund unor cote de 30%, respectiv 70 %, că apelantul reclamant cumpărat încăperea mică ce reprezintă cota de 1/4, iar SC MEDIA SRL, restul de 3/4.
În actele apelantului este prevăzută cota de 1/4 referitor la camera 191, iar suprafața totală corespunde cu aproximație, situație în care mențiunile din procesul verbal de licitație și de adjudecare din 9 iunie 1993 și ale contractului corespunzător acestora nu-l afectează pe apelant.
Împotriva deciziei s-a declarat recurs, care s-a respins prin decizia nr.3351/02.11.2006 a ÎCCJ pe motiv că nu are calitatea de reclamant și deci nici calitate procesuală activă, cererea de anulare a înscrisurilor falsificate fiind introdusă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Dr.Tr.
Împotriva deciziei s-a formulat contestație în anulare care a fost admisă prin Decizia nr.884/04.03.2008, iar prin Decizia nr.3503/25.11.2008 a ÎCCJ, s-a admis recursul, s-a casat decizia și s-a trimis cauza spre rejudecare.
S-a reținut că prin ordonanța parchetului din 12 iulie 2002, s-a constatat intervenirea prescripției, însă s-a constatat fapta de fals și s-a sesizat instanța pentru declararea falsului.
S-a apreciat că decizia dată în apel s-a fundamentat pe argumente contradictorii și în opoziție cu ordonanța parchetului, că se impune clarificarea situației de fapt cu considerarea expertizelor din dosarele penale și a considerentelor deciziei nr.131 din 24.02.2004.
În rejudecarea apelului, s-au suplimentat probele, s-a luat din oficiu interogatoriu apelantului și la cererea apelantului intimatului pârât. Pe baza datelor furnizate de ORC de pe lângă Tribunalul Mehedințis -a constatat că SC SRL este radiată ceea ce atrage lipsa capacității procesuale a acestei părți, care nu se va mai concepta.
Analizând sentința prin prisma criticilor formulate, și ținând seama de îndrumările instanței de recurs, curtea constată că soluția de respingere a acțiunii este corectă, însă pentru următoarele considerente.
Judecătoria Dr.Tr.S a fost sesizată de Parchetul de pe lângă judecătorie prin ordonanța din 12.07.2002, pronunțată în dosarul nr.3397/P/1996, pentru declararea în fals a procesului verbal de adjudecare nr.2436/04.06.1993 și a contractului de vânzare-cumpărare intervenit. În adresa de înaintare s-a precizat că se anexează originalul procesului verbal de adjudecare nr.2436/04.06.1993 și a contractului de vânzare-.cumpărare.
a intervenit în dosar la primul termen, fiind conceptat și citat ca reclamant, acesta însușindu-și acțiunea de declarare în fals a înscrisurilor, acțiune pe care ulterior a precizat-
Prin decizia nr.131/24 februarie 2004 Curții de APEL CRAIOVA, s-a considerat că are calitatea de reclamant, soluție în concordanță cu Decizia nr.XV din 21 noiembrie 2005 Secțiilor Unite a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Cu toate acestea, având în vedere că în recurs, la ÎCCJ, a fost conceptat și citat Parchetul de pe lângă Judecătoria Dr.Tr.S în calitate de intimat, s-a procedat astfel și în rejudecarea apelului.
Potrivit art.22 pr.penală, hotărârea definitivă a instanței penale este obligatorie, are autoritate de lucru judecat pentru instanța civilă în ceea ce privește existența faptei, a persoanei care a săvârșit fapta și vinovăția acesteia. În speță însă nu se regăsește această ipoteză, ordonanța parchetului nu este echivalentă unei hotărâri penale pronunțată de un judecător independent.
Pe de altă parte, în cuprinsul ordonanței nu se regăsesc constatări în sensul că licitația din iunie 1993 este fictivă și că la licitația din 28 mai 1993 s-a vândut întreg spațiul către .
Dimpotrivă, s-a consemnat că este fictivă licitația din 28 mai 1993, aceasta nefiind o simplă eroare de redactare cum susține apelantul, afirmația regăsindu-se și în alte ordonanțe ale parchetului, însă, pentru motivele expuse anterior, aceste constatări nu sunt obligatorii pentru instanța investită cu cercetarea falsului.
Apelantul reclamant a susținut că întreg spațiul compus din camerele 191-195, plus hol aferent și grup sanitar, închiriat de SC SRL în septembrie 1992, făcut obiectul licitației din 28 mai 1993 și că actele referitoare la această licitație s-au falsificat prin inserarea unei cote deasupra camerei 191 și descrierea holului aferent, pentru a acoperi fictivitea licitației din iunie același an.
Din declarațiile apelantului în dosarele penale, reiese că acesta nu a participat nemijlocit la licitația din 28 mai 1993, fapt confirmat și de declarațiile intimaților pârâți (fila 47), (fila 50), ( fila 52- toate dosar judecătorie nr.8408/2002), așa încât se va înlătura declarația contrară din interogatoriu luat de instanța de apel.
Față de această situație, Curtea consideră că acesta prezintă în susținerile sale, eventual, înțelegerea avută cu sa și nu faptele percepute în mod nemijlocit la data de 28 mai 1993.
Din declarația numitei reiese că la licitarea, respectiv cumpărarea acestor spații, nu s-au prezentat decât persoanele care le dețineau cu chirie și care au investit în ele, care aveau prioritate, situație în care se găsea și aceasta, cumpărând pentru nepotul său o parte din spațiu la 28 mai 1993 și pentru sine în iunie același an.
a, și au confirmat susținerea numitei, în sensul că spațiul s-a vândut în două etape: în luna mai 1993 și în luna iunie 1993, declarațiile extrajudiciare ulterioare ale acestora, în sens contrar, cât și răspunsurile pârâtului la interogatoriu (rudă de gradul 3 cu apelantul ) se vor înlătura ca fiind pro cauza.
nu a dat procură mătușii sale și nici nu a participat la vânzarea spațiului în luna mai 1993, neavând loc o licitație propriu-zisă la nici una din date, angajații societății vânzătoare declarând că nu au participat alte persoane, vânzarea făcându-se cu preferință către chiriași care făcuseră îmbunătățiri (declară a). Cu alte cuvinte a avut loc o vânzare directă către chiriaș, aceasta explicând atât participarea apelantului reclamant prin sa, deși nu avea procură cât și modul de achitare a garanției la 04.06.2006.
Este dovedit că, în timpul derulării contractului de închiriere, camera 191 s-a recompartimentat rezultând suprafețe diferite, aproximativ 1/4, respectiv 3/4.
Că nu s-au vândut toate cele 5 camere la 28 mai 1993, reiese și din aceea că nu s-a menționat camera 192, iar inserarea fracției deasupra camerei 191 nu constituie un fals, câtă vreme la descrierea holului s-a scris cursiv că acesta este aferent a 3 camere( și nu 5) plus o fracție pentru a patra cameră, care nu a fost inserată deasupra, așa încât nu se poate considera că fracția referitoare la camera 191 s-a înscris ulterior, ci concomitent cu întocmirea actului.
Dacă cota corespunzătoare este de 1/4 sau 1/2, s-a stabilit în expertiza efectuată în litigiul civil unde s-a constatat că suprafața rezultată prin construirea zidului este de1/4 și 3/4, astfel că înscrierea cotei de 1/2 și apoi corectarea acesteia în 1/4 nu constituie un fals, ci o rectificare a unei erori strecurate din faptul că nu se cunoștea exact suprafața celor două încăperi rezultate din compartimentare.
Prin urmare, la 28 mai 1993 s-a vândut o parte din spațiu, iar în iunie 1993 s-a vândut diferența rămasă, această vânzare realizându-se direct către chiriași, cum s-a făcut și la data de 28 mai, chiriașul cumpărând pentru nepotul său, nefiind fondată susținerea acestuia din urmă că a cumpărat întreg spațiul în mai 1993 și că actele din iunie sunt fictive.
a fost sancționată de organele de urmărire penală pentru fapta de întocmire în fals a unei facturi de plată a chiriei pentru spațiu și nu pentru vânzarea spațiului. Expertizele efectuate atât în timpul efectuării cercetărilor penale cât și în procesul civil au constatat situația de fapt a spațiului, respectiv ca s-a compartimentat camera 191 și suprafețele rezultate, din cuprinsul acestora neputând rezulta modul de înstrăinare a spațiului.
Relevant este faptul că în procesul civil, soluționat irevocabil prin dec.nr.1076/07.02.2000 a Curții de APEL CRAIOVA, s-a respins cererea formulată de de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare- cumpărare încheiat între SC SA și SC SRL, tot pe motiv că vânzarea din iunie 1993 este fictivă.
Față de considerentele expuse, în temeiul art.296 pr. civ. se va respinge apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamantul, domiciliat în DTS,-, județul M, împotriva sentinței nr.414/C din 16.06.2004 pronunțate de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr.2131/2004, în contradictoriu cu intimații pârâți, A, domiciliați în DTS,-, -.3,.4, județul M, domiciliat în DTS,-, județul M, al intimatei pârâte, SC SA DTS prin lichidator și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA DR.TR.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 03. 06. 2009.
Președinte, | Judecător, |
Grefier, |
03 Iunie 2009
Red.jud./30.06.2009
10 ex./
Președinte:Tudora DrăceaJudecători:Tudora Drăcea, Maria Necșulescu
