Constatare nulitate act juridic in drept comercial. Decizia 131/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 2592/2007)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZI A COMERCIALĂ Nr. 131
Ședința publică de la 12 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Roxana Popa
JUDECĂTOR 2: Viorica Trestianu
GREFIER - -
Pe rol fiind soluționarea cererii de apel formulată de apelanta SC SRL împotriva sentinței comerciale nr. 11194 din 10.10.2007 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC SRL.
La apelul nominal făcut în ședința publică apelanta prin avocat și intimata prin avocat, cu delegații la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Curtea acordă părților cuvântul pe probe.
Apelanta prin avocat depune la dosar set de înscrisuri, respectiv hotărârea AGA din 13.08.2007, proces-verbal. Nu mai are alte cereri de formulat și nici alte probe de administrat.
Intimata prin avocat, arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă părților cuvântul pe cererea de apel.
Apelanta prin avocat solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, schimbarea în tot a sentinței pronunțată de Tribunalul București, în sensul respingerii cererii principale ca fiind rămasă fără obiect și în subsidiar ca neîntemeiată. Fără cheltuieli de judecată.
Intimata prin avocat, solicită respingerea apelului ca neîntemeiat, menținerea sentinței pronunțată de Tribunalul București ca fiind temeinică și legală.
CURTEA
Asupra apelului de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța în cauză să constate nulitatea Hotărârii Adunării Generale a Asociaților societății din data de 20.07.2007 și a procesului-verbal din data de 20.07.2007; cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința comercială nr.11194/10.10.2005 a Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială pronunțată în dosarul nr- s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta și s-a constatat nulitatea hotărârii AGA a din data de 20.07.2007.
În motivarea hotărârii instanța de fond a reținut că reclamanta este asociat al societății pârâte, deținând 3% din capitalul social. Restul capitalului social este deținut de - - 51%, - 30%, - 16%.
La adunarea generală a asociaților din 20.07.2007 au participat asociații -, lipsind reclamanta.
În cadrul acestei adunări s-a aprobat cu votul reprezentând 67% din capitalul social revocarea administratorului din funcția de administrator al și modificarea dispozițiilor actului constitutiv al societății referitoare la calitatea de administrator a domnului.
Tribunalul a apreciat întemeiate susținerile reclamantei referitoare la nelegalitatea acestei hotărâri, având în vedere că potrivit art.192 din Legea nr.31/1990, pentru hotărârea având ca obiect modificarea actului constitutiv este necesar votul tuturor asociaților în afară de cazul când legea sau actul constitutiv prevăd altfel.
De asemenea s-au avut în vedere și dispozițiile art.77 din Legea nr.31/1990, care se referă la societățile în nume colectiv, dar care se aplică și societăților cu răspundere limitată conform art.197 alin.3, care stabilesc că asociații pot decide cu majoritatea absolută a capitalului social asupra revocării administratorilor "afară de cazul în care administratorii au fost numiți prin actul constitutiv". Rezultă din interpretareaper a contrarioa acestor dispoziții legale că dacă asociații au fost numiți prin actul constitutiv revocarea lor nu poate fi decisă decât cu acordul tuturor asociaților, soluție firească având în vedere că în acest caz revocarea implică și modificarea altor clauze ale actului constitutiv care se referă la administratorul revocat.
Regula unanimității în luarea deciziilor în cadrul adunărilor generale este prevăzută și în actul constitutiv al societății pârâte, clauza 14.5 stabilind că "Adunarea generală a asociaților adoptă decizii prin votul unanim al asociaților".
Ca urmare hotărârea din data de 20.07.2007 prin care s-a decis cu votul reprezentând 67% din capitalul social revocarea administratorului și modificarea actului constitutiv al societății a fost luată cu încălcarea dispozițiilor legale și statutare, împrejurare de natură a atrage nulitatea absolută a hotărârii.
De asemenea, hotărârea a fost adoptată și cu încălcarea clauzei 14.6 din actul constitutiv care prevede caracterul secret al votului în cazul revocării administratorilor, în condițiile în care astfel cum atestă procesul-verbal al ședinței hotărârea a fost luată prin vot deschis.
În ceea ce privește cererea privind anularea procesului-verbal al ședinței din data de 20.07.2007, tribunalul a apreciat că este neîntemeiată în condițiile în care reclamanta nu invocă nerespectarea condițiilor de formă stabilite de lege pentru întocmirea sa și nici nu contestă realitatea mențiunilor privitoare la dezbaterile ce au avut loc în cadrul respectivei adunări.
Împotriva sentinței comerciale nr.11194/2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială a declarat apel, apel ce a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a VI-a Comercială sub nr- la data de 10.12.2007.
În motivarea apelului, apelanta solicită în principal respingerea cererii de chemare în judecată ca rămasă fără obiect ținând cont de faptul că hotărârea AGA din 20.07.2007 a asociaților a fost revocată prin hotărârea ga din 13.08.2007, astfel că hotărârea AGA a cărei nulitate se solicită nu mai are nici un efect juridic, asociații urmând să lipsească hotărârea AGA din 20.07.2007 de orice fel de efect și consecințe juridice.
În condițiile în care hotărârea în speță nu a produs și nici nu poate să producă nici un fel de efect, acțiunea care vizează nulitatea hotărârii este lipsită de obiect.
Pe fondul cauzei apelanta arată că hotărârea AGA a din data de 20.07.2007 a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale și statutare, cu majoritate, reprezentând peste două treimi din capitalul social al societății.
Intimata a formulat întâmpinare prin care solicită în esență respingerea apelului ca nefondat, arătând că și hotărârea AGA din 13.08.2007 prin care s-a revocat hotărârea AGA din 20.07.2007 aaf ost atacată printr-o acțiune în nulitate.
Pe fondul cauzei se solicită respingerea apelului ca nefondat, motivat de faptul că hotărârea ga din 20.07.2007 a fost luată cu un cvorum mai mic decât cel prevăzut de lege coroborat cu actul constitutiv, respectiv art.14.1, 14.5 și 14.6 din actul constitutiv.
În susținerea și respectiv combaterea apelului s-au depus la dosar acte (filele 21-36).
Analizând sentința apelată prin prisma motivelor de apel formulate și a probatoriului administrat, în limitele stabilite de art.295 Cod procedură civilă, Curtea constată că apelul este fondat pentru următoarele considerente:
La data de 20.07.2007 a avut loc Adunarea Generală a Asociaților când a fost adoptată hotărârea AGA cu majoritate de voturi, reprezentând 67% din capitalul social. Prin această hotărâre s-a stabilit revocarea domnului din funcția de administrator al și modificarea actului constitutiv în sensul că vor fi eliminate dispozițiile privitoare la calitatea de administrator a domnului din funcția de administrator.
La data de 13.08.2007 a avut loc o nouă Adunare Generală a Asociaților prin care cu o majoritate de voturi reprezentând 67% din capitalul social s-a dispus revocarea hotărârii din 20.07.2007.
Ca urmare a revocării hotărârii din 20.07.2007 prin voința asociaților exprimată în hotărârea din 13.08.2007 a asociaților, prima hotărâre este lipsită practic de efecte juridice astfel că acțiunea prin care se solicită nulitatea hotărârii AGA din 20.07.2007 este lipsită de obiect.
Nu are relevanță faptul că și hotărârea AGA din 13.08.2007 a fost atacată cu acțiune în nulitate atâta timp cât prima hotărâre a fost revocată de asociați și lipsită de efecte juridice. Instanța învestită cu soluționarea acțiunii în nulitate a hotărârii AGA din 13.08.2007 urmează să se pronunțe asupra legalității, iar învestirea instanței cu acțiunea menționată nu are efect asupra revocării hotărârii AGA din 20.07.2007 cu atât mai mult cu cât la pct.2 și 3 din hotărârea AGA din 13.08.2007 se reia de fapt punctele stabilite prin hotărârea din 20.07.2007.
Hotărârea AGA din 20.07.2007 este lipsită de efecte juridice fiind revocată prin hotărârea din 13.08.2007 de către asociații, iar acțiunea având ca obiect nulitatea hotărârii din 20.05.2007 este lipsită de obiect.
În consecință, Curtea în temeiul art.296 Cod procedură civilă va admite apelul, va schimba în tot sentința apelată în sensul că va respinge ca rămasă fără obiect acțiunea privind constatarea nulității hotărârii AGA a din data de 20.07.2007.
Având în vedere admiterea primului motiv de apel, Curtea apreciază că nu se impune a fi analizate restul motivelor de apel privind fondul cauzei.
Ia act că apelanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de apelanta cu sediul ales la și Asociații în B,-.43, sector 1, împotriva sentinței comerciale nr.11194/10.10.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata cu sediul în B,-,.29,.A, parter,.2, sector 4.
Schimbă în tot sentința apelată.
Respinge cererea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta, ca rămasă fără obiect.
Ia act că apelanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.03.2008.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Red.Jud. - 24.03.2008
Tehnored. - 8.04.2008
Nr.ex.: 4
Fond: Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială
Președinte:
Președinte:Roxana PopaJudecători:Roxana Popa, Viorica Trestianu