Constatare nulitate act juridic in drept comercial. Decizia 131/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția Comercială
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 131/Ap.
Ședința publică din 3 decembrie 2009
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Alina Gabriela Stoian judecător
- - - - președinte de secție
- - - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de, în calitate de succesoare a împotriva sentinței civile nr. 984/C din 31 martie 2008, pronunțate de Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 19 decembrie 2009, potrivit încheierii de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru datele de 26 noiembrie și 3 decembrie 2009.
CURTEA
Asupra apelului comercial d e față:
Constată că prin sentința cu nr. 984/C/31.03.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția Comerciala si de Contencios Administrativ - în dosarul cu nr. de mai sus a fost respinsa acțiunea formulată și precizată de reclamanta -B în contradictoriu cu pârâții și.
A fost respinsă cererea formulată de către pârâți privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanța a reținut că la data de 7.05.2003 s-a încheiat Actul adițional la Statutul și Contractul de cesiune părți sociale autentificat sub nr.2173 conform căruia reclamanta, prin pârâtul Christos împuternicit cu procura specială legalizată sub nr.4910/7.05.2003 de către BNP, asociat unic la, în calitate de cedentă a cesionat pârâtului, în calitate de cesionar 10.000 părți sociale în valoare totală de 1.443.050.000 lei (rol). După cesionare întreg capitalul social al este deținut de asociatul unic.
Prin Încheierea pronunțată de judecătorul delegat la ORC de pe lângă Tribunalul Brașov la data de 22.05.2003 s-a admis cererea înregistrată sub nr.10067/20.05.2003 și s-a dispus înscrierea în registrul comerțului a mențiunilor potrivit datelor cuprinse în Actul adițional autentificat sub nr.2173/7.05.2003.
Prin Încheierea pronunțată de judecătorul delegat la ORC de pe lângă Tribunalul Brașov la data de 27.05.2003 s-a admis cererea înregistrată sub nr.10070/20.05.2003 și s-a dispus înscrierea în registrul comerțului a mențiunilor potrivit datelor cuprinse în Actul adițional autentificat sub nr.991/16.05.2003 conform căruia sediul se schimbă în B-.3.
Potrivit adresei nr.380/2.10.2003 BNP comunică instanței că sub nr.4910/7.05.2003 a legalizat copia traducerii nr.4239/2002.
Conform Împuternicirii speciale legalizată sub nr.4239/10.04.2002 reprezentantul reclamantei, în calitate de asociat în - SRL și de reprezentant al - SRL și - SRL l-a împuternicit pe pârâtul Christos să îl reprezinte, să semneze pentru acesta acte adiționale la actele constitutive ale respectivelor firme, cesiune de părți sociale, asociațiuni în participare, oricare alte acte pentru îndeplinirea obiectului de activitate al firmei, ținând cont de prevederile legale în vigoare.
În conformitate cu procesul verbal încheiat cu ocazia ședinței CA al - - la data de 2.04.2003 reprezentantul reclamantei a fost autorizat pentru a acționa în numele societății și s-a dispus anularea oricăror drepturi conferite prin alte împuterniciri în favoarea pârâtului Christos și numitei.
Potrivit Notificării nr.298/7.04.2003 întocmită de BEJ G reprezentantul reclamantei a notificat - SRL în sensul revocării unor procuri generale autentificate, Împuternicirea specială legalizată sub nr.4239/10.04.2002 neregăsindu-se printre cele enumerate în cuprinsul notificării.
Prin intermediul BEJ G reprezentantul reclamantei a expediat în Germania, pe numele pârâtului Christos și numitei, la 8.04.2003, 5.06.2003 și 7.05.2003, un număr de patru tichete recomandate, pentru care s-a aprobat înapoierea. De asemenea prin intermediul BEJ G s-a expediat către - SRL o scrisoare recomandată ce a fost la rândul său returnată pentru lipsă destinatar.
Potrivit art.57 din Legea nr.36/1995 în cazul în care, pentru valabilitatea în străinătate a actului notarial, este necesară supralegalizarea semnăturii și sigiliului notarului public de către Ministerul Justiției, Ministerul Afacerilor Externe și misiunea diplomatică sau oficiul consular din România ale statului în care actul urmează a fi folosit, notarul public va pune în vedere părții obligația îndeplinirii acestei cerințe. Birourile notariale nu pot lua în considerare actele care emană de la autoritățile altui stat, decât dacă semnătura și sigiliile acelor autorități sunt supralegalizate de către misiunea diplomatică sau oficiul consular al României din acest stat sau de către Ministerul Afacerilor Externe al României. În cazul în care prin convenții internaționale la care România este parte se prevede altfel, se aplică acele convenții.
Conform art.58 din același act normativ pentru autentificarea unui act, notarul public verifică și stabilește, în prealabil, identitatea părților. Părțile pot fi reprezentate la autentificare printr-un mandatar cu procură specială autentică.
Susținerile reclamantei în sensul că împuternicirea legalizată sub nr. 4910/7.05.2003 reprezintă o traducere legalizată a unei împuterniciri încheiată la Ambasada din pe data de 10.04.2002 ce nu putea fi luată în considerare de notar decât dacă semnăturile și sigiliile acelor autorități erau supralegalizate de către misiunea diplomatică sau oficiul consular al României din acest stat sau de către Ministerul Afacerilor Externe al României nu pot fi reținute deoarece atât Regatul Unit al Marii Britanii, Germania cât și România sunt state semnatare ale Convenției nr.12/1961 prin care fiecare stat contractant scutește de supralegalizare actele cărora li se aplică convenția, singura formalitate cerută fiind cea a aplicării apostilei chiar pe act sau pe o prelungire a acestuia. S-a reținut totodată din Rezoluția Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV din data de 10.11.2006 pronunțată în dosarul nr.297/P/2006 că Ambasada României de la a certificat semnătura consulului britanic și sigiliul Ambasadei Britanice la aflate pe documentul semnat de reprezentantul societății reclamante la data de 10.04.2002. Ulterior actul este tradus și legalizat astfel cum s-a procedat și cu împuternicirea specială nr.4239/10.04.2002.
În conformitate cu prevederile art.8 din Norma metodologică nr.608/1998 cererile prevăzute la art.7 alin.1 se întocmesc și se semnează de comerciantul, persoană fizică, sau, după caz, de împuternicitul acestuia, cu procură specială și autentică; de orice fondator sau administrator al societății comerciale; de către persoana care, potrivit legii, reprezintă regia autonomă sau organizația cooperatistă; de către persoana împuternicită să îndeplinească formalitățile de înmatriculare a sucursalei; de oricare persoană interesată, în condițiile legii. Persoanele prevăzute la alin.1 lit.b-d pot da împuternicire specială pentru semnarea și/sau pentru depunerea cererilor la oficiul registrului comerțului. Persoanele care, potrivit legii, au obligația să depună semnătura în registrul comerțului pot dovedi specimenul de semnătură fie prin semnarea la oficiul registrului comerțului, în prezența judecătorului delegat sau a conducătorului oficiului registrului comerțului ori a înlocuitorului acestuia, fie prin prezentarea unui specimen de semnătură legalizat de notarul public.
Având în vedere, astfel cum s-a arătat mai sus că în speță se aplică prevederile Convenției nr.12/1961, înregistrarea mențiunilor la registrul comerțului sunt efectuate în baza unei împuterniciri legal încheiate.
Conform art.75 din Legea nr.31/1990 dreptul de a reprezenta societatea aparține fiecărui administrator, afară de stipulație contrară în actul constitutiv.
Nu s-a putut reține susținerile reclamantei în sensul că pârâtul Christos nu avea capacitatea de a încheia nici un fel de act în numele întrucât acesta era împuternicit în baza procurii nr. 4239/10.04.2002, procură care la data încheierii Actului adițional la Statutul - S SRL și Contractului de cesiune de părți sociale autentificat sub nr.2173/7.05.2003 nu era revocată. Cât despre necesitatea adoptării unei hotărâri a adunării generale extraordinare care să prevadă efectuarea unui act de dispoziție în sensul cesionării părților sociale s-a constatat că există procura prin care reclamanta l-a împuternicit pe pârâtul Christos să cesioneze părțile sociale deținute la - SRL.
În ceea ce privește plata contravalorii părților sociale în sumă de 1.443.050.000 lei (rol) pârâții au făcut dovada achitării cu chitanța emisă la data de 7.05.2003 și aflată la fila 165 vol.II dosar.
Potrivit art.143 din Legea nr.31/1990 (în forma neactualizată) administratorii vor putea să încheie acte juridice prin care să dobândească, să înstrăineze, să închirieze, să schimbe sau să constituie în garanție bunuri aflate în patrimoniul societății, a căror valoare depășește J din valoarea contabilă a activelor societății la data încheierii actului juridic, numai cu aprobarea adunării generale extraordinare a acționarilor, dată în condițiile prevăzute la art.115.
Dispozițiile art.143 din legea nr.31/1990 nu sunt aplicabile în speță întrucât este vorba despre o cesiune de părți sociale din patrimoniul unui asociat către un terț și nu de înstrăinarea unor bunuri din patrimoniul societății.
În conformitate cu art.199 din Legea nr.31/1990 (în forma neactualizată) actul constitutiv poate fi modificat de asociați, cu respectarea condițiilor de fond și de formă prevăzute pentru încheierea lui.
Astfel cum s-a subliniat deja pârâtul Christos a fost împuternicit în mod valabil să cesioneze părțile sociale deținute de reclamantă la - SRL.
Referitor la susținerile reclamantei în sensul că pârâtul Christos a acționat în vederea fraudării intereselor societății reclamante s-a constatat că - - nu a dovedit aceste susțineri prin nici un mijloc de probă.
Pentru considerentele de fapt și de drept expuse instanța a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată și precizată de reclamanta - - în contradictoriu cu pârâții și.
Cererea privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată formulată de pârâți a fost respinsă ca nedovedită în temeiul art.274 Cod procedură civilă.
Împotriva sentinței susmenționate a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii primei instanțe cu consecința admiterii cererii de chemare in judecata astfel cum aceasta a fost formulata si precizata de reclamanta precum si obligarea intimaților pârâți Christos si la plata cheltuielilor de judecata.
În dezvoltarea motivelor de apel se arată că:
a) instanța de fond nu a analizat toate motivele de fapt și de drept invocate de reclamantă în susținerea cererii sale de chemare in judecata.
Reclamanta a susținut că actele juridice sunt nule absolut pentru următoarele argumente:
- contractul de cesiune autentificat sub nr. 2173/07.05.2003 este nul pentru lipsa totală a consimțământului, în speță neexistând mandat din partea reclamantei
- contractul de cesiune autentificat sub nr. 2173/07.05.2003 este nul absolut pentru că în principal nu există obiectul contractului (nu există preț), iar în subsidiar prețul părților sociale transferate este neserios;
- contractul de cesiune autentificat sub nr. 2173/07.05.2003 este nul absolut în principal pentru lipsa cauzei, iar în subsidiar pentru că are o cauză ilicită;
- contractul de cesiune autentificat sub nr. 2173/07.05.2003 este nul absolut pentru că așa-zisa împuternicirea folosită de pretinsul mandatat al încalcă condițiile de formă obligatorii prescrise de Legea nr. 36/1995 privind Legea notarilor Publici și a activității notariale;
- contractul de cesiune autentificat sub nr. 2173/07.05.2003 este nul absolut pentru că încalcă dispozițiile Legii nr. 31/1990 referitoare la societățile comerciale și ale Ordinului nr. 608/1998 privind Normele metodologice privind modul de ținere a registrelor comerțului și de efectuare a înregistrărilor;
- contractul de cesiune autentificat sub nr. 2173/07.05.2003 este nul absolut pentru că transferul părților sociale a fost efectuat fără a exista o decizie a asociatului unic al.
În subsidiar față de toate motivele anterioare de nulitate absolută, Contractul de cesiune autentificat sub nr. 2173/07.05.2003 este nul absolut pentru că "împuternicirea" d-lui a fost revocată anterior semnării contractului și părțile au acționat cu rea-credință.
Or, instanța de judecată nu s-a pronunțat nici cu privire la caracterul infim al prețului (b), ca motiv de nulitate a contractului de cesiune, și nici cu privire la lipsa cauzei, respectiv caracterul ilicit al acesteia (c), ca element esențial pentru valabilitatea contractului de cesiune de părți sociale.
Deși instanța trebuia să analizeze toate motivele de nulitate a contractului de cesiune de părți sociale, astfel cum rezultă din considerente, aceasta nu a făcut nicio referire cu privire la încălcarea dispozițiilor art. 948 cod civil menționate anterior. Cu atât mai mult, nu a indicat nici un argument pentru care a respins aceste motive de nulitate indicate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată.
De asemenea, potrivit art. 261 pct. 5 din Cod procedură civilă, hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. În aceste condiții, prima instanță a pronunțat o hotărâre nelegală, prin nesocotirea obligației legale de a proceda la motivarea hotărârii în cazurile prevăzute de lege.
În speță, în absența oricărui argument dat de instanța de judecată în ceea ce privește cele două cauze de nulitate a contractului de cesiune de părți sociale, judecătorul a săvârșit fapta de denegare de dreptate, refuzând să soluționeze cererea de chemare în judecată cu care a fost învestit.
b) instanța a interpretat eronat înscrisurile si textele de lege incidente in cauza.
Procura nr. 4239/10 aprilie 2002 nu cuprinde nici un mandat din partea lui, proprietarul părților sociale transmise, astfel încât contractul de cesiune autentificat sub nr. 2173/07.05.2003 este nul pentru lipsa totală consimțământului.
În speță, la încheierea contractului de cesiune de părți sociale contestat, intimatul-pârât Christos s-a folosit de o copie legalizată de BNP - Bap rocurii nr. 4239/10.04.2002, fapt reținut și de prima instanță. Cu toate acestea, contrar celor consemnate de judecătorul fondului, înscrisul respectiv nu conține nici un mandat din partea reclamantei și cu atât mai puțin un mandat special de înstrăinare a părților sociale deținute de în.
Astfel, din interpretarea procurii menționate de pârâți (fila 24 și filele 56 - 60 din dosarul inițial), intimatul a fost împuternicit de, iar nu de, să- reprezinte pentru: "a semna pentru mine acte adiționale la actele constitutive al respectivelor firme, cesiune de părți sociale, asociațiuni în participare, oricare alte acte pentru îndeplinirea obiectului de activitate al firmei, ținând cont de prevederile legale în vigoare". Mai mult, ca persoană fizică a emis mandatul respectiv, numai în calitate de reprezentant al, asociat al și reprezentant al, iar nu ca reprezentant al, cum a reținut prima instanță în mod greșit la pagina 2.
Așadar, chiar instanța a făcut o gravă confuzie între calitatea de reprezentant al și aceea de reprezentant al. Or, această distincție este esențială pentru a determina dacă, în speță, a existat mandat/consimțământ din partea apelantei - reclamante, deținătoarea părților sociale înstrăinate nelegal.
Or, așa cum rezultă clar din chiar conținutul înscrisului menționat, și cum a susținut în fața primei instanțe, niciodată direct sau prin mandatar nu a împuternicit pe intimatul-pârât pentru înstrăinarea părților sociale pe care le deținea în După cum rezultă chiar din cuprinsul procurii contestate, astfel cum a reținut și prima instanță, a acționat în calitate de reprezentant al, iar nu de reprezentant al. Deși instanța a reținut că mandantul este, în calitate de reprezentant al, fără nicio motivare conchide că există o procură specială din partea acordată mandatarului Christos, de care acesta s-a prevalat în mod valabil la semnarea contractului de cesiune de părți sociale contestat în speță.
Așadar nu există mandat pentru semnarea actelor de cesiune având ca obiect părțile sociale emise de și aflate în proprietatea lui, ca asociat unic, iar soluția primei instanțe este vădit nelegală și netemeinică.
Totodată, lipsa totală a consimțământului la înstrăinarea părților sociale deținute în este susținută și de interpretarea restrictivă, aplicabilă în cazul actelor juridice de dispoziție. Având în vedere că este vorba de o cesiune de părți sociale, procura folosită în scopul transferului dreptului de proprietate a părților deținute de în trebuia să fie specială și să specifice puterea mandatarului de a transfera aceste părți sociale deținute de în schimbul unei anumite sume de bani. Or, în speță, această procură este generală, iar nu specială și oricum nu indică expres consimțământul pentru efectuarea acestei operațiuni
juridice.
În speță, deși toate aceste considerente au fost detaliat argumentate în fața primei instanțe, aceasta s-a rezumat la a aprecia "pârâtul Christos a fost împuternicit în mod valabil să cesioneze părțile sociale deținute de reclamantă la
În subsidiar, dacă s-ar aprecia prin absurd că Procura nr. 4239/10 aprilie 2002 ar conține voința proprietarul părților sociale transmise, prima instanță trebuia să constate că oricum acest "mandat" nu este special, astfel încât contractul de cesiune autentificat sub nr. 2173/07.05.2003 este nul pentru lipsa totală a consimțământului.
Astfel, potrivit art. 1536 alin. 2 din Cod civil: "Mandatul conceput în termeni generali cuprinde numai actele de administrație.
Când e vorba de înstrăinare, ipotecare, sau de facerea unor acte ce trec peste administrația ordinară, mandatul trebuie să fie special (Cod civil. 1096, 1115)."
Pentru actele de dispoziție (inclusiv cesiunea de părți sociale), se cere un mandat special, care să indice natura operației juridice și obiectul ei. Or, este evident că înscrisul folosit de intimatul-pârât la încheierea contractului de cesiune de părți sociale este general, astfel încât nu era valabil ca mandat pentru încheierea acestei operațiuni juridice.
De altfel, în acest sens s-a exprimat și Înalta Curte de Justiție și Casație, care prin Decizia civilă nr. 1964/2007 (dosar nr-), a reținut cu caracter irevocabil că un contract de ipotecă (act de dispoziție) este nul absolut întrucât mandatarul debitoarei, chiar dacă este și reprezentant legal al acesteia având și hotărâre a, nu a avut mandat special autentic pentru încheierea contractului de ipotecă.
Așadar, a fortiori, pentru încheierea unui act de dispoziție referitor la transferul părților sociale ale unei societăți comerciale trebuie să existe un mandat social și autentic, bazat pe o hotărâre a asociatului, prin care reprezentantul legal și cu atât mai mult persoana care l-ar fi substituit, să poată exprima voința societară la încheierea actului juridic.
În aceste condiții, contractul de cesiune autentificat sub nr. 2173/07.05.2003 este nul pentru lipsa totală a consimțământului, asociat unic al.
c) instanța de fond nu a aplicat corect dispozițiile art. 1303 Cod Civil.
Deși nu există preț al vânzării părților sociale, prima instanță a interpretat greșit înscrisul depus la dosar de pârâți, reținând că s-a făcut dovada achitării prețului.
Prima instanță s-a limitat să aprecieze în mod superficial faptul că cesiunea de părți sociale este valabilă, întrucât intimații-pârâți au făcut dovada achitării prețului cu chitanța emisă la data de 7 mai 2003, aflată la fila 165 din dosar. Pentru a pronunța o astfel de soluție, instanța a ignorat însă în totalitate susținerile apelantei-reclamante, astfel cum rezultă chiar din considerentele hotărârii, unde ar trebui să se regăsească motivarea instanței cu privire la acestea.
Astfel, potrivit art. 1303 Cod civil, "Prețul vânzării trebuie să fie serios și determinat de părți."
În temeiul acestui text de lege, pentru ca prețul să existe, el trebuie să fie sincer și serios. Prin preț sincer se înțelege un preț real, pe care părțile să-l fi stabilit nu în mod fictiv, ci în scopul de a fi cerut și plătit în realitate.
În cazul în care prețul este fictiv (simulat), contractul este nul ca vânzare-cumpărare, căci îi lipsește prețul (sine pretio nulla este venditio). (, Tratat de drept civil. Contracte Speciale, Ed.a IV-a, Universul Juridic 2006, p. 86).
Cum nu a încasat de la presupusul mandatar nici o sumă de bani, deși părțile au declarat că prețul a fost plătit anterior încheierii contractului și având în vedere că dovada faptului negativ (neplata prețului) ar fi imposibilă pentru apelanta-reclamantă, revenea intimaților - pârâți să facă dovada plății acestuia, care ar face dovada existenței unui preț al contractului.
Or, contrar susținerilor primei instanțe, aceștia nu au făcut o asemenea dovadă. Înscrisul la care au făcut referire prin interogatoriu și care a fost depus la dosarul cauzei (chitanța din data de 7 mai 2003 - fila 165 din dosar) nu dovedește plata prețului către, titularul dreptului de proprietate al părților sociale care au făcut obiectul contractului autentificat sub nr. 2173/2003 de BNP, și cu atât mai puțin nu face dovada existenței unui preț real.
Eroarea esențială făcută de prima instanță în analizarea acestui motiv de nulitate absolută rezultă din următoarele aspecte:
- chitanța depusă de intimații pârâți nu face prin ea însăși dovada plății prețului către.
Astfel, așa cum rezultă din conținutul acestui înscris sub semnătură privată, presupusă plată a sumei de 1.443.050.000 lei s-a efectuat în favoarea d-lui Christos, iar nu.
Având în vedere că, așa cum a demonstrat la punctele anterioare, intimatul-pârât nu acționa ca mandatar al reclamantei, neexistând mandat, transferul părților sociale deținut de în s-a efectuat în lipsa unui preț.
- chitanța trebuie interpretată prin raportare la celelalte probe administrate în cauză, iar nu împotriva acestora.
Prima instanță a susținut că există dovada plății prețului părților sociale, deși din proba cu interogatoriu administrată în cauză rezultă contrariul. Or, în procesul civil, judecătorul este obligat să aprecieze probele în ansamblul lor, coroborându-le pentru a pronunța o soluție temeinică și legală.
Astfel, lipsa oricărei dovezi în sensul că prețul a fost plătit către rezultă din răspunsul la întrebarea 11 și 32 din interogatoriul care a fost administrat în fața instanței intimatului-pârât.
Chitanța administrată de intimații pârâți este un înscris pro causa care trebuie înlăturat de prima instanță, care însă și-a bazat soluția pe această probă în mod exclusiv.
Acest înscris (chitanță nu dovedește nici măcar faptul că plata s-a efectuat către intimatul pârât, întrucât prețul menționat este fictiv, lipsind obiectul contractului de cesiune de părți sociale.
În aceste condiții, având în vedere că lipsește prețul părților sociale rezultă că nu există obiect al contractului, astfel încât, potrivit art. 948 pct. 3 din Cod civil coroborat cu art. 1303 din Cod civil, contractul de cesiune autentificat sub nr. 2173/07.05.2003 este nul absolut.
În subsidiar, dacă s-ar aprecia că există preț al vânzării părților sociale, prima instanță nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 1303 Cod civil.
În primul rând, instanța de judecată nu a analizat în nici un fel această cauză de nulitate a contractului de cesiune de părți sociale, săvârșind fapta de denegare și refuzând astfel să soluționeze cererea de chemare în judecată cu care a fost învestit. Din această perspectivă, Sentința civilă nr. 984/C din data de 31 martie 2008 este nelegală.
În al doilea rând, dacă s-ar trece peste argumentele de mai sus și s-ar considera că dovada plății prețului este reprezentată de chitanță, oricum prima instanță a apreciat eronat că actul juridic atacat este valabil, întrucât acesta contravine dispozițiilor art. 1303 Cod civil.
Astfel, contractul de cesiune de părți sociale este nul absolut pentru că prețul nu este serios. Și în cazul prețului derizoriu, contractul este nul ca vânzare-cumpărare (, Tratat de drept civil. Contracte Speciale, Ed.a IV- Universul Juridic 2006, p. 89).
Prețul trebuie să fie serios, adică să nu fie derizoriu (infim), atât de disproporționat în raport de valoarea lucrului vândut, încât să nu existe preț, să nu poată constitui obiectul obligației cumpărătorului și deci o cauză suficientă a obligației asumate de vânzător de a transmite dreptul de proprietate.
Or, față de valoare activelor societății la momentul înstrăinării părților sociale deținute de, și față de faptul că intimatul-pârât a recunoscut că plata celor 50.000 USD s-a făcut pentru trei societăți comerciale, rezultă că prețul de cca. 50.000 USD a fost derizoriu. Chiar dacă ne-am raporta numai la, astfel cum a evidențiat și în fața primei instanțe cu privire la situația de fapt, această societate deținea în patrimoniu încă din 2001 un imobil în valoare de 180.000 USD care, la data cesiunii părților sociale, își dublase valoarea. În aceste condiții, există o evidentă disproporție între prețul cesiunii (1.443.050.000 lei) menționat în contractul de cesiune și valoarea reală a activelor societății, ceea ce determină în mod direct calificarea ca derizorie a prețului cesiunii.
Pentru toate aceste considerente, soluția primei instanțe este nelgală și netemeinică, contractul de cesiune autentificat sub nr. 2173/07.05.2003 fiind nul absolut, pentru că nu există obiectul contractului, adică prețul părților sociale transferate.
d) instanța de fond nu s-a pronunțat asupra motivului de nulitate absoluta a contractului de cesiune autentificat sub nr. 2173/07.05.2003 - constând în existența unei cauze ilicite (art. 966 Cod Civil).
Contractul de cesiune autentificat sub nr. 2173/07.05.2003 este nul absolut în principal pentru lipsa cauzei, iar în subsidiar pentru că are o cauză ilicită.
Prima instanță a omis să se pronunțe și cu privire la motivul de nulitate absolută care face obiectul analizei în prezenta secțiune, pronunțând o soluție nelegală.
Astfel, potrivit art. 966 Cod civil:"Obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă, sau nelicită, nu poate avea nici un efect."
Potrivit art. 968 Cod civil: "Cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri și ordinii publice."
Cauza sau scopul este acel element al contractului care constă în obiectivul urmărit la încheierea unui asemenea act. Pentru a fi valabilă, cauza trebuie să respecte exigențele prevăzute de art. 948 Cod civil, respectiv să existe, să fie reală și să fie licită și morală.
În legătură cu acest aspect se pune și problema fraudei la lege, care este acea operațiune ce constă în folosirea unor dispoziții legale, dar nu în scopul pentru care acestea au fost edictate, ci în vederea eludării altor dispoziții legale imperative.
Această cauză de nulitate absolută a fost dovedită cu prisosință de apelanta-reclamantă și a vizat următoarele două aspecte:
- nu există scop imediat pentru că lipsește prețul părților sociale
În speță, prețul părților sociale nu a fost existat și nu a fost plătit, ceea ce conduce la inexistența cauzei, în sensul de scop imediat. Astfel, prima condiție de valabilitate a cauzei, respectiv existența acesteia trebuie analizată, astfel cum a refuzat prima instanță, din perspectiva existenței sau lipsei scopului imediat. În contractele sinalagmatice (bilaterale), cauza imediată a obligației rezidă în prefigurarea contraprestației la care se angajează cealaltă parte. Prin urmare, lipsa contraprestației într-un act de înstrăinare cu titlu oneros duce la nulitate contractului pentru lipsa cauzei. Cu alte cuvinte, lipsa prețului, într-un contract de cesiune de părți sociale duce la nulitatea acestuia.
- cauza contractului este ilicită întrucât intimații-pârâți au acționat de conivență în frauda intereselor
Existența unei cauze ilicite atrage nulitatea absolută a convenției astfel încheiate. Or, așa cum a dezvoltat în cererea de apel, contractul de cesiune autentificat sub nr. 2173/07.05.2003 are o cauză ilicită pentru următoarele considerente:
- relația de conivență între intimații-pârâți este dovedită prin faptul că era salariat al, societate administrată de către, concubina intimatului-pârât.
Astfel cum rezultă din probele administrate în cauză (înscrisuri depuse la termenul din data de 5 martie 2008 și interogatoriul administrat), probe care nu au fost cercetate de către prima instanță, cesiunea de părți sociale emise de a fost făcută în frauda intereselor.
Fraudarea intereselor rezultă din faptul că activul cel mai important al a fost transferat de către intimatul-pârât către, concubina intimatului pârât.
Așadar, astfel cum rezultă din situația de fapt prezentată și dovedită prin probele administrate, scopul ilicit urmărit de către pârâți a fost acela de a dobândi terenul aflat în patrimoniul, ceea ce s-a și întâmplat imediat după schimbarea acționariatului societății, prin excluderea frauduloasă a asociatului și înlocuirea sa cu.
Reaua-credință a intimaților-pârâți este dovedită și prin operațiunile juridice încheiate de către aceștia anterior înstrăinării frauduloase a părților sociale ale.
Reaua-credință a intimaților-pârâți rezultă cu atât mai mult cu cât, prin concubina sa, a încercat să dobândească imobilul în cauză, în frauda intereselor.
Frauda intereselor este cu atât mai evidentă cu cât orice pretinse puteri ale intimatului-pârât și ale d-nei au fost revocate de și aduse la cunoștința acestora de dl înainte de data încheierii actelor juridice atacate.
Transmiterea revocării prin executor judecătoresc în Germania, depunerea încunoștințării de către avocații germani ai la chiar domiciliul d-lui, aducerea la cunoștință a acestei revocări avocatului pârâților, d-na () sunt doar o parte din modalitățile în care a încercat să se protejeze împotriva fraudei efectuate de pârâți. Toate acestea dovedesc cu prisosință reaua-credință a pârâților. Instanța a ignorat cu desăvârșire aceste probe.
În subsidiar, prin operațiunile juridice încheiate de intimatul-pârât, direct și prin persoane interpuse, acesta a încălcat interdicția prevăzută de art. 1308 pct. 2 din Codul civil, astfel încât contractul de cesiune de părți sociale este nul absolut.
"Sub pedeapsă de nulitate, nu se pot face adjudecatari nici direct, nici prin persoane interpuse: mandatarii, ai averii ce sunt însărcinați să vândă.
Pentru toate aceste considerente, contractul de cesiune autentificat sub nr. 2173/07.05.2003 este nul absolut, iar sentința civilă nr. 984/C din data de 31 martie 2008 este netemeinică și nelegală.
Mai susține apelanta reclamanta că în cauza, contractul de cesiune susmenționat este nul absolut și pentru încălcarea dispozițiilor legii nr. 31/1990 si ale Ordinului nr. 608/1998, dispoziții aplicate incorect de către prima instanță.
În legătură cu aceste aspecte de nelegalitate, prima instanță a reținut în mod greșit că nu era necesară adoptarea unei "hotărâri a adunării generale extraordinare care să prevadă efectuarea unui act de dispoziție, în sensul cesionării părților sociale, întrucât există procură prin care reclamanta l-a împuternicit pe Christos să cesioneze părțile sociale deținute de "
Or, instanța a aplicat greșit textele legale incidente, întrucât a reținut că ambele cerințe impuse de lege pentru realizarea cesiunii de părți sociale sunt întrunite prin simpla existență a procurii analizate. Or, procura nu poate suplini existența unei hotărâri a adunării generale, act juridic distinct și necesar pentru a exprima consimțământul valabil din partea.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 197 din Legea nr. 31/1990:
Părțile sociale pot fi transmise între asociați.
Transmiterea către persoane din afara societății este permisă numai dacă a fost aprobată de asociați reprezentând cel puțin trei pătrimi din capitalul social."
Prin urmare, ori de câte ori este vorba de un transfer de părți sociale către o terță parte de companie, atunci este obligatorie, potrivit regulilor aplicabile în materie de societăți cu răspundere limitată, o decizie a asociaților/asociatului unic în scopul aprobării acestui transfer. Or, în speță, o asemenea decizie referitoare la transferul părților sociale către intimatul-pârât din partea, asociatul care deținea părțile sociale transferate, nu a existat niciodată.
Chiar dacă prin absurd s-ar accepta că există o împuternicire pentru intimatul-pârât, procură în copie legalizată nr. 4190/2003 este neclară și prea generală în raport cu actul juridic încheiat pe baza ei. În aceste condiții, este cu atât mai evidentă necesitatea existenței unei decizii a asociatului unic prin care să se aprobe transferul părților sociale către intimatul pârât. Din acest punct de vedere, intimatul-pârât este de rea-credință, întrucât trebuia și putea să solicite hotărârea asociatului unic, prescrisă de art. 197 alin. 2 din Legea nr. 31/1990.
Contractul de cesiune autentificat sub nr. 2173/07.05.2003 este nul absolut pentru că transferul părților sociale a fost efectuat fără a exista decizia asociatului unic al.
Potrivit dispozițiilor art. 143 din Legea nr. 31/1990: "Administratorii vor putea să încheie acte juridice prin care să dobândească, să înstrăineze, să închirieze, să schimbe sau să constituie în garanție bunuri aflate în patrimoniul societății, a căror valoare depășește J din valoarea contabilă a activelor societății la data încheierii actului juridic, numai cu aprobarea adunării generale extraordinare a acționarilor, dată în condițiile prevăzute la art. 115."
În temeiul acestui text legal ori de câte ori este vorba de o înstrăinare a unui bun aflat în patrimoniul societății, a cărui valoare excede J din valoare contabilă a activelor, este necesară hotărârea AGEA a acelei societăți. Nerespectarea acestei dispoziții imperative atrage nulitatea absolută a actului juridic încheiat în absența unei asemenea hotărâri.
A fortiori, având în vedere că prin cesiunea părților sociale emise de societate se transferă în realitate întreg patrimoniul acelei societăți, rezultă că se impune cu atât mai mult o decizie a AGEA în acest sens, hotărâre necesară pentru care ocrotește interesele societății al cărui patrimoniu se diminuează.
Din această perspectivă este incorectă susținerea primei instanțe în sensul că dispozițiile art. 143 din Legea nr. 31/1990 nu ar fi incidente în speță, întrucât este vorba de o cesiune de părți sociale din patrimoniul unui asociat către un terț și nu de înstrăinarea unor bunuri din patrimoniul societății.
În aceste condiții, contractul de cesiune autentificat sub nr. 2173/07.05.2003 este nul absolut pentru că transferul părților sociale a fost efectuat fără a exista decizia asociatului unic al, dată în cadrul unei ședințe extraordinare.
Instanța de fond a reținut în mod greșit că împuternicirea speciala legalizata sub nr. 4239/10.04.2002 nu a fost revocata, întrucât nu se regăsește în conținutul Notificării nr. 298/07.04.2003 întocmită de BEJ Susține apelanta reclamanta că instanța a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 1554 Cod Civil si a probelor depuse la dosar potrivit dispozițiilor legale aplicabile în materie de mandat, revocarea mandatului trebuie să fie adusă la cunoștința mandatarului, în orice modalitate, având în vedere că legea nu impune o anumită formă. De asemenea, potrivit acelorași reguli, contractele încheiate de către un mandatar ale cărui puteri fuseseră revocate sunt nule în măsura în care terțul concontractant nu este de bună-credință.
Revocarea pretinsului mandat de către a fost făcută anterior încheierii contractului de cesiune de părți sociale, fiind comunicată d-lui în conformitate cu dispozițiile legale incidente. În aceste condiții, dl a încheiat contractul de cesiune de părți sociale cunoscând că nu mai are nicio putere să reprezinte, în nicio operațiune juridică, fiind evident de rea-credință.
Chiar dacă prin absurd s-ar aplica teoria informației, nu este mai puțin adevărat că toate elementele de fapt prezentate, coroborate cu comunicarea verbală a revocării procurilor la data de 3 aprilie 2003 de către dl. venizelos reprezintă o dovadă a efectivei și deplinei informări a intimaților-pârâți cu privire la revocarea procurilor. Astfel, s-au efectuat notificări prin intermediul avocaților din Germania la domiciliul intimatului pârât, care a refuzat primirea. De asemenea, au fost notificate Camerea Notarilor Publici, notarii publici arondați circumscripției Curții de Apel Cluj, bănci, precum și avocatul d-lui, d-na () (înscris depus la termenul din data de 5 martie 2008). Totodată, intimatul-pârât i s-a comunicat direct de dl., prin avocat, faptul că toate puterile de reprezentare îi fuseseră revocate (răspuns la interogatoriul - fila 71 - 76 din dosar).
În ceea ce privește pe cesionar, intimatul pârât, acesta nu a fost de bună-credință, astfel cum a demonstrat prin probele administrate în cauză. Astfel, pe de o parte cumpărătorul părților sociale a fost un angajat al societății, care a cunoscut situația de fapt din, precum și relația de concubinaj dintre pretinsul mandatar și d-na, cumpărătorul principalului activ al societății.
Mai mult, terenul cumpărat la prețul de 180.000 USD în anul 2001 de către a fost vândut la data de 17 iunie 2003 de această societate, prin, d-nei, concubina d-lui cu care are și doi copii, la suma de 50.000 USD. Concluzia care rezultă din succesiunea actelor juridice menționat este una singură: atât cât și, prin persoană interpusă, au acționat cu rea-credință pentru devalizarea societății, prin excluderea asociatului unic, pe baza unei așa-zise procuri, și ulterior prin vânzarea activelor celor mai importante. Mai mult, în prezent, ca urmare a acestor operațiuni ilicite, societatea a intrat în procedura insolvenței (înscris depus la data de 5 martie 2008), debitoarea necontestând situația financiară.
Prin urmare, dacă prin absurd s-ar admite existența unui mandat valabil, Contractul de cesiune autentificat sub nr. 2173/07.05.2003 este nul absolut pentru că "împuternicire" intimatului-pârât a fost revocată anterior semnării contractului și părțile au acționat cu rea-credință.
Acul adițional autentificat sub nr. 2173/07.05.2003 și mențiunile înregistrate sub nr. 10067/23.05.2003 și nr. 10070/27.05.2003, prin care se modifică actul constitutiv al sunt nelegale.
În virtutea principiului " jure dantis resolvitur jus accipientis", anularea actului juridic inițial atrage și anularea tuturor actelor subsecvente.
În aceste condiții, Actul adițional autentificat sub nr. 2173/07.05.2003 și mențiunile înregistrate sub nr. 10067/23.05.2003 și nr. 10070/27.05.2003, prin care se modifică actul constitutiv al sunt nelegale.
În cauză, la termenul de judecata din data de 19.11.2009 instanța de apel a constatat că a operat transmisiunea calității procesuale active de la apelanta reclamanta la . aceasta din urmă devenind succesoarea celei dintîi în temeiul unui contract de cesiune datat 07.05.2009, depus la dosar.
S-a făcut așadar aplicarea dispozițiilor art. 41 Cod procedura civila.
La termenul de judecată din data de 18.09.2008 intimații pârâți au depus întimpinare, solicitând respingerea apelului declarat de către apelanta reclamanta, precum si obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecata, arătând că motivele de apel vizează închipuite motive de nulitate absolută care au fost ridicate de reclamanta-apelantă pentru prima dată cu ocazia dezbaterii în fond a cauzei la termenul din 19.03.2008, și imediat apoi în concluziile scrise depuse la dosar. Probleme cum sunt cea a lipsei prețului cesiunii, ori a conivenței frauduloase dintre pârâți (ce ar fi dus la o cauză ilicită a actului atacat) sunt ridicate, în mod stupefiant, direct în etapa concluziilor orale în fața primei instanțe, și dezvoltate pe larg în concluziile scrise. Dealtfel, apelanta admite cu seninătate acest aspect prin chiar cererea de apel (pag. 3, paragraf ultim).
Or, este absolut inadmisibil că la ultimul termen de dezbateri în fond - după mai bine de 4 ani de judecată în acest dosar - reclamanta să-și precizeze acțiunea, în sensul abordării unor noi motive de nulitate ce i-ar justifica pretențiile, nesocotind astfel cele mai elementare reguli de procedură și vătămând grav drepturile intimaților procesuale, în sensul răpirii oricărei posibilități de a ne formula apărări și cereri în probațiune cu privire la aceste noi aspecte.
Din aceste motive, prima instanță era nu numai îndreptățită, dar chiar datoare să nu analizeze aceste elemente noi în dosar, introduse evident tardiv, cu mult peste orice termen admisibil de precizare a cererii introductive de instanță (nota, cerere introductivă deja precizată de mai multe ori la cererea expresă a instanței, la termene anterioare, căci în formularea inițială acțiunea este confuză și conținea motive vădit contradictorii).
Cu toate acestea, instanța s-a aplecat chiar și asupra acestor noi motive ale acțiunii reclamantei (spre exemplu, analizează valoarea probatorie a înscrisului prin care a dovedit plata prețului cesiunii, și respinge alegațiile privind inexistența/fictivitatea prețului). De aceea nu se justifică criticile apelantei-reclamante cu privire la modul în care judecătorul fondului a motivat soluția sa de respingere a acțiunii, iar acuzațiile gratuite și repetate privitoare la "săvârșirea faptei de denegare de dreptate" cu siguranță nu-și au locul într-un asemenea cadru procesual.
Prima instanță nu a făcut decât să aplice în mod corect principiul în dubio pro reo, reținând că - în măsura în care reclamanta nu a făcut nicio dovadă a vreunei cauze de nulitate absolută - această situație profită pârâților, în sensul menținerii ca valabil a actului de cesiune de părți sociale încheiat la 7.05.2003. Dealtfel, în mod corect, situația ar fi trebuit să profite doar pârâtului, cumpărător de bună credință al părților sociale emise de, căci pârâtul, în drept, nu are nici vreun interes propriu, și nu ar trebui să aibă nici vreo calitate procesuală în prezenta cauză - câtă vreme el nu a acționat în nume propriu ci ca mandatar al cedentei, singura care este parte (cedentă) în contractul de cesiune (nicidecum persoana fizică Christos ).
În același sens s-au pronunțat atât Curtea de APEL BRAȘOV, cât și Înalta Curte de Casație și Justiție care, într-o cauză identică (acțiunea în nulitate formulată de domnul ca reprezentant al unui alt offshore, împotriva pârâților și, referitor la înstrăinarea părților sociale ale ) au reținut cu titlu irevocabil că nu există nici un motiv de nulitate absolută, și că în speță pârâtul a acționat cu bună credință, în temeiul unui mandat valabil acordat de proprietarul părților sociale, mandat a cărui revocare nu i-a fost adusă niciodată la cunoștință înainte de declanșarea litigiului judiciar dintre părți. A anexat, spre edificarea instanței de apel, copii de pe decizia nr. 157/Ap/27.09.2007 a Curții de APEL BRAȘOV, și dovada respingerii recursului declarat de reclamanta prin reprezentantul său venizelos. Sunt relevante considerentele instanței de control judiciar în ce privește: existența mandatului valabil acordat de reclamantă, și mai ales buna-credință a subsemnaților pârâți-intimați.
În probațiune, au fost depuse înscrisuri.
Apelul a fost legal timbrat.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința atacata, față de motivele invocate,Curtea constată că apelul este fondat.
Greșit prima instanța a concluzionat că în speță Actul Adițional la Statutul Societății Comerciale " " și contractul de cesiune de părți sociale autentificate sub nr. 2173/07.05.2003 la BNP au fost încheiate cu respectarea prevederilor art. 75 din Legea nr. 31/1990, ale art.948 Cod Civil, ale art. 1536 alin.2, ale art. 966-968, cât și cu respectarea art.1303 din același Cod.
Procura folosită de către intimatul pârât Christos la întocmirea actelor susmenționate este o procura generala, ce nu cuprinde nici o prevedere referitoare la înstrăinarea celor 10.000 de părți sociale deținute de societatea către intimatul cesionar.
Din interpretarea literala a procurii legalizate sub nr. 4910/07.05.2003- rezulta ca niciodată Societatea nu si-a exprimat consimțământul prin intermediul reprezentantului sau legal în vederea transmiterii părților sociale respective către terțe persoane. Societatea este asociat unic al Reprezentantul acesteia din urma societăți este numitul care, în aceasta calitate, l-a împuternicit pe intimatul să "semneze acte adiționale la actele constitutive ale firmelor - " ", " " și " " Rezultă că operațiunile juridice menționate în conținutul procurii se refereaustrictla societățile indicate în act, și nicidecum la patrimoniul, cum eronat a reținut judecătorul fondului.
Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că este într-adevăr "asociat unic"al
este însa o persoana juridica distinctă, deținătoare acțiunilor cesionate și pentru a căror înstrăinare nu și-a exprimat niciodată consimțământul.
În speță, mandantul este și reprezentant al (act filele 117-120 dosar C). Se observa insa ca procura legalizata sub nr. 4910/07.05.2003 a fost data de către mandant doar in calitate de reprezentant al,si nu in calitate de reprezentant al, cum greșit s-a reținut în considerentele sentinței atacate. Nicăieri în conținutul procurii nu se face vreo mențiune despre societatea apelantă, și nu exista nici o prevedere în sensul abilitării intimatului de a încheia acte de cesiuneîn numele si pe seama apelantei.
Ca atare, intimatul susmenționat nu putea să acționeze ca mandatar al apelantei, ci doar ca reprezentant al, putând dispune doar asupra părților sociale emise de aceasta din urmă societate, evident in limitele mandatului conferit de mandantul.
Este de observat deci ca toate actele subsecvente procurii folosite de către intimatul (respectiv contractul de cesiune și actul adițional atacate prin acțiunea introductiva de instanță) au fost încheiate de către intimat cu încălcarea puterilor conferite de către mandant și fără justificarea calității sale de reprezentant al apelantei reclamante
Au fost încălcate astfel dispozițiile art. 1537 Cod Civil.
Nu au fost respectate însă nici prevederile art. 1536 alin.2 din același cod, potrivit cu care "în caz de înstrăinare, ipotecare, sau facerea unor acte ce trec peste administrația ordinară, mandatul trebuie să fie special.".
Se observa că mandatul dat intimatului este unul general, și nu special, cum greșit susțin intimații în speță, întrucât în conținutul procurii legalizate sub nr. 4239/10.04.2002 - act fila 59 vol.I dosar - nu se indicănaturaoperațiilor juridice șiobiectulacestora, specificându-se doar că intimatul mandatar este împuternicit "să semnezeacte adiționale la actele constitutive ale respectivelor firme, cesiune de părți, asociațiuni în participare, orice alte acte pentru îndeplinirea obiectului de activitate al firmei."
Ori, lipsa cerinței formei speciale a procurii în acest caz are drept consecința nulitatea actelor încheiate în temeiul și pe baza procurii respective, întrucât ele formează un tot unitar.
In cauza, este de observat ca nu au fost produse probe din care sa rezulte ca cesiunea respectiva a avut la bază o hotărâre a acționarilor reprezentând "cel puțin din capitalul social" al, in conformitate cu prevederile art. 143 din Legea nr. 31/1990 (în forma existentă la data întocmirii actelor atacate).
Această hotărâre era esențiala, cu atât mai mult cu câtera actionar unical, iar prin contractul a cărui nulitate s-a cerută fi constatată de către instanța fuseseră cesionatetoatecele 10.000 de părți sociale ce constituiau "capitalul social subscris"de către asociatul unic, în valoare de 1.443.050.000 lei. (potrivit Statutului aflat la filele 117-122 dosar C).
Simpla procură invocată de către intimatul pârât și avută în vedere de către instanța de fond nu poate în nici un caz suplini existența hotărârii adunării generale a cum greșit s-a constatat.
De asemenea, nu exista dovezi (înscrisuri) din care să rezulte că cerința prevăzuta de Legea nr. 31/1990 (art.197 alin.2) a fost respectată și în ceea ce îi privește pe asociații
De altfel, audiat fiind "la interogatoriu" intimatul pârât a declarat ca "la data cesiunii nu i s-a prezentat hotărârea A( a celor doua societății ) - întrebarea nr. 29 fila 85 vol.II dosar).
Fiind încălcate prevederile art. 143 si ale art.197 alin. 2 din Legea societăților comerciale - neactualizată - sancțiunea actului de transfer încheiat în astfel de condiții este nulitatea absoluta, cum corect susține apelanta reclamanta.
Greșita este și concluzia primei instanțe vizând existenta prețului cesiunii si dovada plătii acestuia.
Înscrisul avut în vedere de către judecătorul fondului (chitanța purtând data de 07.05.2003- fila 165 vol.II dosar) nu dovedește decât că suma de 1.443.050.000 lei reprezentând c/val. celor 10.000 de părți sociale a fost "primita" de intimatul pârât Christos ) de la cesionarul intimat, prețul nefiind plătit așadar în contul societății cedente astfel cum era firesc, ci așa zisului mandatar al acesteia.
Nu numai că prețul cesiunii nu a fost plătit cedentei dar în calea de atac a apelului s-a făcut dovada (act fila 187 dosar) că în realitate, cel care a avansat cesionarului intimat suma necesara achiziționării părților sociale aparținând este intimatul pârât.
Prin actul legalizat sub nr. 4676/07.05.2003 (convenție) purtând deciaceeași datacu înscrisul autentificat la notar sub nr. 2173/07.05.2003 și a cărui nulitate s-a solicitat a fi constatată de către prima instanță, cei doi intimați pârâți recunosc adevăratele raporturi juridice dintre ei, în sensul că adevăratul beneficiar al acestor părți sociale este intimatul pârât, acesta "asumându-si toate eventualele prejudicii aduse societății ( " "- în realitate A) în aceasta calitate ( "de administrator").
Este dovedita coniventa la frauda a celor doi intimați, adevăratul scop al cesiunii de părți sociale constând în obținerea dreptului de dispoziție asupra acestora de către intimatul, în dauna intereselor societății apelante, care, așa cum s-a menționat anterior în considerentele prezentei decizii, nu a intenționat niciodată să înstrăineze părțile sociale respective.
Daca s-ar admite că intimatul pârât ar fi avut calitatea de mandatar al societății apelante, devine aplicabilă în speță interdicția prevăzuta de art. 1308 pct.2 Cod Civil, potrivit cu care, "sub pedeapsa de nulitate, nu se pot face adjudecatari nici direct, nici prin persoane interpusemandatarii ai averii ce sunt însărcinați să vândă".
Aceeași sancțiune operează și in situația în care mandanta este
Ori, prin contractul de cesiune, mandatarul cumpăra prin persoana interpusa (cesionarul intimat ) părțile sociale deținute de cedenta, pentru ca ulterior - după revocarea din funcția de administrator al a numitului - cesionarul să efectueze acte de dispoziție (vânzare) cu privire la un activ important (teren) aparținând Societății, la un preț mult inferior valorii (de 180.000 dolari) cu care acesta fusese inițial cumpărat în anul 2001 de la numitul
- este așa, rezultă din faptul că, în aceeași zi în care s-a perfectat contractul de cesiune și actul adițional la Statutul (07.05.2003) între cei doi intimați s-a încheiat convenția tradusă și legalizată sub nr. 4676/2003 - fila 187 dosar C - în care s-a stipulat obligația intimatului de "a-i cesiona numitului (sau oricărei persoane fizice sau juridice române sau străine nominalizate de acesta toate părțile sociale .în termen de o zi lucrătoare de la data la care intimatul va solicita prin orice mijloace acest lucru.".
Așa cum rezultă din înscrisurile existente la filele 121-128 dosar - vol.II, 132-134 din același volum, cumpărătoarea activului teren arabil în suprafața de 20.050 mp - evaluat la doar 50.000 de Euro - a fost numita, aflata în relații foarte apropiate cu intimatul pârât, cu care are doi copii. Vânzarea terenului către numita a avut loc la 10 zile de la încheierea convenției dintre intimații în cauză, realizându-se astfel scopul urmărit inițial.
Curtea constata insa ca prețul cesiunii este sifictiv.El nu a fost niciodată plătit în realitate și cu atât mai puțin societății "cedente", actul de cesiune încheiat de către pârâți în aceste condiții fiind nul absolut pentru lipsa unei condiții esențiale a vânzării. (art.1303 Cod Civil).
Lipsa prețului determina si lipsa obiectului contractului de cesiune și a actului adițional, astfel încât, potrivit art.948 pct.3 Cod Civil, coroborat cu art. 1303 din același Cod, este de asemenea, nul absolut.
Nu în ultimul rând, este fondata și susținerea apelantei vizând ignorarea de către prima instanța, a faptului că procura legalizata sub nr. 4910/07.05.2003 (încheiere de legalizare a semnăturii traducătorului nr. 4239/10.04.2002) a fost revocată de către mandant anterior încheierii contractului de cesiune de părți sociale și actului adițional la Statutul " "
Judecătorul cauzei menționează în considerentele sentinței atacate ca "au fost expediate în Germania, pe numele pârâtului Christos și numitei.un nr. de patru tichete recomandate, pentru care s-a aprobat înapoierea. S-a expediat de asemenea, către o scrisoare recomandată ce a fost la rândul său returnată pentru lipsă destinatar."
Potrivit art.1553 Cod Civil "mandantul poate, când voiește, revoca mandatul și constrânge, la caz, pe mandatar de a-i remite înscrisul de împuternicire."
Textul legal susmenționat nu impune vreo condiție de forma a revocării (aceasta putând fi expresă sau tacită) esențial fiind ca in prima situație manifestarea de voința a mandantului să fie neîndoielnică.
S-a omis a se observa de către instanța de fond corespondenta dintre societatea apelantă și reprezentanta societății, av.,(acte filele 129,130) din care rezulta cu prisosință manifestarea de voință a societății de a revoca procura dată intimatului Christos.
Independent de modalitatea în care a avut loc revocarea procurii - în speță este dovedită reaua credință a intimaților, coniventa acestora în fraudarea intereselor societății apelante, astfel încât atât mandatul cât și actele subsecvente acestuia nu pot fi valide, ca efect al principiului cunoscut "fraus omnia corrumpit".
Este de asemenea fondată critica apelantei reclamante vizând nerespectarea - in ceea ce privește procura folosita de intimatul pârât la încheierea actelor atacate - a cerințelor de formă obligatorii prevăzute de art. 58 alin.2 din legea nr. 36/1995.
Așa cum s-a menționat anterior în considerentele prezentei decizii, procura exhibata este generală și nu specială, astfel încât - independent de faptul că în speță sunt aplicabile dispozițiile Convenției nr. 12/1961, cerințele art.58 alin.2 nu sunt îndeplinite.
de cele arătate anterior, văzându-se prevederile art. 296 Cod procedura civilă, apelul declarat va fi admis, cu consecința schimbării în tot a sentinței atacate, și a admiterii în parte a cererii de chemare în judecată astfel cum aceasta a fost formulată și precizată de reclamanta - și continuată de către succesoarea - în sensul reținut în dispozitivul prezentei.
Se vor respinge restul pretențiilor reclamantei având ca obiect radierea mențiunii înregistrate sub nr. 10070/27.05.2003 și constatarea nulității absolute a contractului de subînchiriere datat 08.05.2003 și încheiat între intimatul pârât Christos și, față de cadrul procesual inițial stabilit și față de dispozițiile încheierii de ședință din data de 07.04.2004 a Tribunalului Brașov, prin care a fost respinsă de către instanță cererea "de întregire "a acțiunii.(fila 124 vol. I dosar).
In raport cu faptul că în cauză nu figurează în calitate de "parte ", solicitările apelantei reclamante ( în prezent .) vor putea fi analizate doar pe cale separată.
In sfârșit, reținându-se culpa procesuala a intimaților pârâți aceștia vor fi obligați la plată către apelanta a sumei de 28.500 Euro -în echivalent în lei la data achitării - și a sumei de 4453,85 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în ambele instanțe, în temeiul art. 274 Cod procedura civila.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Admite apelul declarat de către apelanta-reclamantă, în calitate de succesoare a - prin reprezentant convențional - împotriva sentinței civile cu nr. 984/C/31.03.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția Comercială și de Contencios Administrativ - în dosarul cu nr. de mai sus, pe care o schimbă în tot în sensul că admite în parte cererea de chemare în judecată astfel cum a fost formulată și precizată ulterior de către reclamanta - și continuată de către succesoarea - împotriva pârâților și și în consecință:
Constată nulitatea absolută a Actului Adițional la Statutul Societății Comerciale B autentificat și a contractului de cesiune de părți sociale autentificate sub nr. 2173/07.05.2003 la BNP;
Dispune radierea mențiunilor înregistrate sub nr. 10067/23.05.2003 privind modificarea actului constitutiv al
Respinge restul pretențiilor reclamantei.
Obligă pe intimații pârâți Christos și la plata către apelanta reclamanta. a sumei de 28.500 Euro - în echivalent în lei la data achitării - și a sumei de 4453,85 lei RON cu titlu de cheltuieli de judecată în ambele instanțe.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 3 decembrie 2009.
Președinte, JUDECĂTOR 2: Gabriela Comșa
- - - - -
Grefier,
-
Red.:/4.01.2010
Tehnored.:/18.01.2010/6 ex.
Jud.fond:
Președinte:Alina Gabriela StoianJudecători:Alina Gabriela Stoian, Gabriela Comșa, Tatiana
