Constatare nulitate act juridic in drept comercial. Decizia 163/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 163/
Ședința publică de la 19 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gina Ignat
Grefier: - -
.-.-.-.-.-.-.-.
La ordine fiind soluționarea acțiunii formulată de reclamantul G, domiciliat în G,-, -.3,.2 jud.G, în contradictoriu cu pârâta CURTEA DE APEL GALAȚI, cu sediul în G,-, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit reclamantul G și reprezentantul pârâtei Curtea de Apel Galați.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier în sensul că acțiunea dedusă judecății este la primul termen de judecată, fiind scoasă de pe rolul Secției Contencios administrativ și fiscal, potrivit încheierii din data de 12 mai 2009, față de împrejurarea că toți judecătorii secției de Contencios administrativ și fiscal au formulat cerere de abținere, văzând disp.art.98 alin.3 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin cererea formulată reclamantul a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, potrivit disp.art.242 alin.2 pr.civ. după care;
Curtea, având în vedere că obiectul prezentei cauze nu este anulare act administrativ ci este vorba despre un litigiu de drept comun care nu intră în competența de soluționare a Secției Contencios Administrativ și Fiscal a Curții de Apel Galați, ridică, din oficiu, excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Asupra cererii în despăgubiri civile de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Galați și reînregistrată sub nr- ca urmare a unei noi repartizări aleatorii, după admiterea cererilor de abținere a tuturor judecătorilor acestei secții, reclamantul Gac hemat în judecată Curtea de Apel Galați, solicitând obligarea acesteia de a suporta prejudiciul în valoare de 1.400 lei, precum și daune morale în sumă de 12.000 lei, în temeiul art. 93(6) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul magistraților.
Motivând în fapt acțiunea, reclamantul a arătat, în esență, că judecători din cadrul Tribunalului și ai Curții de Apel Galați au săvârșit abuzuri prin încălcarea legilor în soluționarea cauzelor ce au făcut obiectul dosarelor nr- al Tribunalului Galați și nr- al Curții de Apel Galați.
În drept, a invocat disp. art. 93 alin. 6 din Legea nr. 303/2004 și art. 18 alin. 3 din Legea nr. 554/2004.
S-au citat legal părțile.
La termenul din 19.06.2009, instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal pentru cele ce se vor arăta în continuare:
În determinarea competenței materiale de soluționare a cauzei, în fond, instanța trebuie să se raporteze atât la obiectul cererii de chemare în judecată, cât și la motivele de fapt și de drept, în măsura în care acestea din urmă explică și lămuresc obiectul procesului.
În cauza dedusă judecății, obiectul cererii de chemare în judecată constă în obligarea Curții de Apel Galați la repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare săvârșite în alte procese decât cele penale, conform art. 96 din Legea nr. 303/2008 privind statutul magistraților.
Prin prisma obiectului acțiunii și a motivelor de fapt expuse rezultă că acțiunea promovată este o acțiune specială în pretenții împotriva Curții de Apel Galați pentru care legiuitorul nu a stabilit expres cărei instanțe revine competența materială de a soluționa o atare acțiune așa cum s-a stabilit, prin art. 2 lit. i pr.civ. pentru cererile având ca obiect repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare săvârșite în procesele penale.
Faptul că reclamantul a indicat ca temei de drept al cererii sale și prev. art. 1 alin. 1 și art. 18 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 nu poate determina în mod automat competența materială a Curții de Apel Galați secția de contencios administrativ și fiscal, deoarece judecătorul nu este ținut de temeiul juridic invocat de reclamant, ci are obligația de a da calificarea legală corectă a cererii cu ajutorul obiectului pretins și al motivelor de fapt.
Hotărârile judecătorești invocate ca fiind rezultatul unor erori judiciare de natură a-l vătăma pe reclamant nu sunt acte cu caracter administrativ în sensul art. 2 lit. c din Legea nr. 554/2004 (legea contenciosului administrativ) pentru ca litigiul să se soluționeze cu respectarea dispozițiilor legale în această materie.
În absența unei dispoziții legale care să determine competența materială de soluționare în primă instanță a cauzei având ca obiect repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare săvârșite în alte procese decât cele penale, se aplica norma de competență materială de drept comun.
Prin urmare, în raport de obiectul, valoarea și natura cererii, judecătoria este instanța care are plenitudine de competență să judece acțiunea dedusă judecății, în temeiul art. 1 pct. 1.pr.civ.
Cum dispozițiile legale cu privire la competența materială au caracter imperativ conform art. 159 pct. 2.pr.civ. va dispune declinarea competenței materiale de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Galați, în temeiul art. 158 alin. 1 și 3.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Declină competența de soluționare a cauzei privind acțiunea formulată de G, domiciliat în G,-, -. 2, jud. G, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Galați, cu sediul în G,-, în favoarea Judecătoriei Galați.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică de la 19 iunie 2009.
Președinte, - - |
Grefier, - - |
Red.
Tehnored.
22 Iunie 2009/2 ex.
Președinte:Gina IgnatJudecători:Gina Ignat