Constatare nulitate act juridic in drept comercial. Sentința 172/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA NR.172
Ședința publică din data de 12 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Stoicescu Maria
Grefier - - -
Pe rol fiind soluționarea acțiunii formulată de reclamantul, domiciliat în P județul B, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE, cu sediul în B,- sector 3, cauză venită spre rejudecare potrivit deciziei nr. 3123 din 4.06.2009 pronunțată de ICCJ.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamantul prin procurator I, conform procurii judiciare depusă la fila 20 dosar, lipsind pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează
instanței că prin serviciul registratură s-a depus la dosar o cerere din partea pârâtului Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, privind comunicarea deciziei de casare și amânarea cauzei pentru a-și formula apărările, cerere pe care Curtea o pune în discuție.
Având cuvântul procuratorul reclamantului arată că se opune cu privire la cererea formulată de pârât, precizând că decizia de casare nu are legătură cu fondul cauzei, după care precizează că alte cereri nu mai are de formulat.
Curtea, față de cererea formulată de pârât privind comunicarea deciziei pronunțate în recurs de ICCJ, o respinge, întrucât, obligația comunicării deciziilor irevocabile s-a dispus prin Legea 276/2009, publicată în Monitorul Oficial 482/13.07.2009, decizia nr. 3123 fiind pronunțată de ICCJ la 4.06.2009, când nu exista o astfel de obligație, iar în primul ciclu procesual, a formulat întâmpinare și a înaintat documentațiile ce au stat la baza emiterii celor trei ordine, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Având cuvântul pentru reclamantul, procuratorul I, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată. Precizează că la data emiterii celor trei ordine, nu era în vigoare nicio prevedere legală care să dispună această interdicție, aceasta fiind specifică noii reglementări.
În ceea ce privește cel de al doilea capăt de cerere, solicită restituirea sumei, potrivit ordinelor de plată depuse la dosar. Arată că pârâtul a refuzat să emită acele ordine nejustificat, astfel că nu se poate imputa reclamantului plata sumei. În lipsa altui termen, reclamantul putea solicita constatarea nulității celor 3 ordine până la data de 6.12.2007, când era în vigoare vechiul ordin.
CURTEA
Deliberând asupra acțiunii în contencios administrativ de față, reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să se constate nulitatea absolută parțială a Ordinelor nr.161, 162 și 163 din 14 martie 2008 emise de pârât, referitor la dispozițiile art. 2 prin care "se interzice schimbarea destinației obiectivelor propuse a fi construite", să-i fie restituită suma de 200.588 lei reprezentând diferență taxă de scoatere definitivă din fondul forestier și să fie obligat la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, s-a arătat că prin sentința nr.31 din 5 februarie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr-, instanța a constatat aprobată tacit cererea reclamantului privind emiterea ordinului de scoatere definitivă din fond forestier a terenurilor scutite de plată a despăgubirilor, fiind obligat la emiterea ordinului în termen de 5 zile de la pronunțare, constatându-se că documentația întocmită de pentru obținerea ordinelor s-a făcut cu respectarea Legii 26/1996, a Legii 18/1991 și OG 96/1998. După pronunțarea sentinței, dar cu o întârziere de peste 30 de zile, la 14 martie 2008, pârâtul emite ordinele solicitate la art.2 al fiecăruia, menționându-se că "este interzisă schimbarea destinației obiectivelor pentru care au fost emise", o astfel de dispoziție fiind nulă de drept, întrucât la momentul soluționării cauzei de Curtea de Apel Ploiești nu exista vreo reglementare de genul celei menționate în articolul contestat, apreciindu-se că acestea constituie o îngrădire a dreptului reclamantului de proprietate în absența unui temei legal, fiind încălcat art.480 cod civil și art. 1 din Protocolul nr.1 la CEDO.
S-a mai susținut de reclamant că la momentul formulării cererilor de scoatere din fondul forestier a terenurilor - 5 noiembrie 2007 - erau incidente dispozițiile Ordinului nr.416/2006, în conformitate cu care a achitat suma de 938.400 lei reprezentând taxă scoatere din fond forestier, însă, prin ordinele contestate, s-a stabilit o diferență de taxă de încă 200.588 lei, conform Ordinului 933/2007, ce nu putea fi aplicat retroactiv, reîntregirea plății este ilegală și abuzivă, fiind o plată făcută fără temei legal.
La data de 22 septembrie 2008, pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității plângerii prealabile și respingerea acțiunii ca inadmisibilă, întrucât cele trei ordine a căror nulitate parțială se solicită au fost comunicate reclamantului la 14 martie 2008 sub semnătură proprie, sunt incidente dispozițiile art.7 alin.1 din Legea contenciosului administrativ, astfel că trebuia să formuleze plângere prealabilă în 30 de zile de la data pronunțării actului, plângere ce a fost formulată la 29 aprilie 2008, cu o întârziere de peste 14 zile, sens în care excepția este întemeiată. Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât pretenția reclamantului de anulare a art.2 din cele trei ordine este inadmisibilă, netemeinică și nelegală, în condițiile în care este ținut să execute numai lucrările pentru care a pretins și obținut avizul favorabil, în caz contrar, dispoziția de scoatere definitivă din fond forestier fiind lovită de nulitate absolută, iar capătul de cerere privind restituirea diferenței de taxă de scoatere din fond forestier este neîntemeiat, întrucât sentința despre care face vorbire reclamantul a fost pronunțată la 5 februarie 2008, la această dată erau în vigoare dispozițiile Ordinului nr.933/2007, plata efectuându-se conform dispozițiilor legale (filele 11-15).
Prin răspunsul la întâmpinare formulat la 13 octombrie 2008, reclamantul a arătat că termenul prevăzut de art. 7 alin.7 din Legea contenciosului administrativ se referă la plângerea prealabilă, nu la acțiune, plângerea prealabilă a fost formulată la 29 aprilie 2008, iar a răspuns la 9 mai 2008, termenul de 30 de zile fiind inoperabil în ceea ce privește acțiunea, ce poate fi promovată într-un an de zile de la data emiterii actului (filele 312-315 dosar). În ședința publică din 3 noiembrie 2008 reclamantul, prin mandatarul său, a susținut că procedura prealabilă s-a efectuat peste termenul de 30 de zile prevăzut de Legea nr.554/2004 pentru motive temeinice (fila 346).
După administrarea probei cu înscrisuri și înaintarea de către a înscrisurilor ce au stat la baza emiterii Ordinelor nr. 161, 162 și 163 din 14.03.2008, Curtea de Apel Ploiești, prin sentința nr. 246 din 24.11.2008, a admis excepția tardivității formulării plângerii prealabile invocată de pârâtul și a respins acțiunea ca inadmisibilă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, iar prin decizia nr. 3123/4.06.2009, pronunțată de ICCJ, s-a admis recursul, s-a casat sentința și s-a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Ploiești, pentru soluționarea cauzei pe fond, după reînregistrarea dosarului nemaifiind administrate alte probe.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Prin sentința nr.31 din 5 februarie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, hotărâre irevocabilă, a fost admisă acțiunea formulată de în contradictoriu cu, s-a constatat aprobată tacit cererea reclamantului privind emiterea ordinului de scoatere definitivă din fondul forestier a terenurilor cu scutire de plată a despăgubirilor, dispunându-se emiterea ordinului în 5 zile de la pronunțare.
În executarea acestei hotărâri judecătorești, emite Ordinul nr.161 din 14 martie 2008 prin care aprobă scoaterea definitivă din fondul forestier a terenului în suprafață de 9,9998 ha, în vederea realizării obiectivului "Centru de Recuperare II B", stabilindu-se și obligația lui de a achita restul de plată de taxă de scoatere definitivă din fond forestier în sumă de 67.979 lei (filele 68-70). De asemenea, emite Ordinul nr.162 din 14 martie 2008, prin care aprobă scoaterea din fondul forestier a suprafeței de 9,5 ha în vederea realizării obiectivului "Centru Sportiv II - B", cu obligația în sarcina reclamantului de a achita diferența de taxă de scoatere definitivă din fond forestier în cuantum de 64.600 lei (filele 164-166 dosar), precum și Ordinul nr.163 din 14 martie 2008 de scoatere din fond forestier a suprafeței de 9,9998 ha în vederea realizării obiectivului "Centru Cultural II B", cu aceeași obligație de a achita restul de plată pentru taxă de scoatere din fond forestier, în sumă de 67.979 lei (filele 237-239 dosar).
Prin art.2 al fiecărui ordin s-a statuat "este interzisă schimbarea destinației obiectivului pentru care s-a emis prezentul ordin", aceste dispoziții și cele privind plata diferenței de taxă de scoatere din fond forestier sunt pretins vătămătoare pentru, astfel că acesta a formulat la data de 29 aprilie 2008 plângere prealabilă, prin care a solicitat anularea art. 2 a Ordinelor nr. 161, 162 și 163 din 14 martie 2008 și restituirea sumei de 200.588 lei reprezentând diferență taxă de scoatere definitivă din fond forestier (fila 19 dosar).
Cele trei ordine din 14.03.2008 ale pârâtului de aprobare a scoaterii definitive din fondul forestier național, fără compensare echivalentă, a diferite suprafețe de teren au fost emise în executarea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, urmare cererilor formulate de către reclamantul, înregistrate la la 5.11.2007 în raport de data formulării cererilor, pârâtul fiind obligat a le analiza în funcție de reglementările legale în vigoare la acea dată, respectiv Ordonanța Guvernului nr.96/1998, Legea nr.18/1991, Legea nr. 26/1996 și Ordinul Ministrului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale nr.416/2006.
Deși, în preambulul celor trei ordine de scoatere definitivă din fondul forestier național a suprafețelor de teren pentru care a solicitat aprobare sunt indicate temeiurile de drept din actele normative în vigoare la momentul formulării cererilor nr.-, nr.- și nr.- din 5.11.2007, în art. 2 din fiecare ordin este înscrisă obligația "este interzisă schimbarea destinației obiectivului Centru Sportiv II - B", respectiv "Centru Cultural II - B" și "Centru de Recuperare II - B", fără ca în Codul silvic în vigoare atât la data formulării cererilor, cât și la data emiterii celor trei ordine, sau în OG 96/1998, sau în Legea 18/1991 cu modificările ulterioare, să fie reglementată o astfel de interdicție.
Astfel, posibilitatea scoaterii definitive de terenuri din fondul forestier era reglementată de art. 56 din Legea nr. 26/1996, fiind condiționată de predare de teren în schimb sau de plata contravalorii terenului, de art. 24 și 27 din OG nr.96/1998 și de art.95 din Legea nr. 18/1991 cu modificările ulterioare, însă niciunul din aceste texte de lege nu prevede interdicția instituită în sarcina reclamantului prin art. 2 din Ordinele nr.161,162 și 163 din 14.03.2008.
Având în vedere că prin cele trei ordine pârâtul a stabilit în sarcina reclamantului obligații ce nu au temei legal, întrucât în actele normative aplicabile în materia scoaterii definitive din fondul forestier național a diferitelor suprafețe de teren nu există interdicția statuată de către, Curtea constată că aceste dispoziții din cele trei ordine sunt nule absolut, vătămând în drepturile și interesele legitime ale lui, fiind incidente dispozițiile art. 18 alin.1 din Legea contenciosului administrativ.
În ceea ce privește obligațiile stabilite în sarcina reclamantului, privind diferențele de taxă de scoatere definitivă din fondul forestier, stabilite în ordine, respectiv 67.979 lei în ordinul 161/2008, 64.600 în ordinul 162/2008 și 67.979 în ordinul 163/2008, calculate conform Ordinului Ministrului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale nr. 933/2007, Curtea constată că prin acest act normativ a fost aprobat prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, a fost publicat în Monitorul Oficial nr.849 din 11 decembrie 2007 și a intrat în vigoare la 14.12.2007, conform art.78 din Constituția României, în textul său nefiind indicată o altă dată de intrare în vigoare, fiind, deci, aplicabil de la 14.11.2007. Până la data intrării în vigoare a Ordinului nr.933/2007 erau aplicabile dispozițiile Ordinului nr.416/2006, prin care se stabilise, de asemenea, prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, acest din urmă act normativ era în vigoare la momentul formulării cererilor de către - 05.11.2007, astfel că despăgubirile datorate de acesta pentru scoaterea definitivă din fondul forestier a suprafețelor pentru care au fost emise cele trei ordine sunt cele calculate conform Ordinului nr.416/2006, și nu cele reglementate prin Ordinul nr.933/2007, actele normative neavând aplicabilitate retroactivă.
Împrejurarea că cele trei ordine au fost emise la 14.03.2008, moment la care era în vigoare Ordinul nr.933/2007, nu are relevanță în ceea ce privește valoarea despăgubirilor datorate de către reclamant, întrucât documentațiile depuse de acesta la 05.11.2007 au fost complete, nu a constatat neregularități a celor trei documentații, însă nu a emis ordinele în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 6 alin.2 din OUG nr. 27/2003, aprobată prin Legea nr.486/2003, ce s-a împlinit la 05.12.2007, astfel că prin sentința nr.31 din 5.02.2008, s-a constatat aprobată tacit cererea reclamantului privind emiterea celor trei ordine, emiterea ordinelor cu întârziere fiind imputabilă pârâtului, acesta neputându-se prevala de propria sa culpă în apărare.
Este adevărat că la data de 21.12.2007, pârâtul a returnat reclamantului cele trei documentații înregistrate sub numerele -, - și - din 5.11.2007 (fila 90), cu precizarea că s-a modificat valoarea unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, ceea ce impune refacerea documentațiilor, însă la această dată expirase deja termenul de 30 de zile în care autoritatea publică avea obligația să soluționeze cererile lui, iar prin sentința nr.31/2008, Curtea de Apel Ploieștia constatat că cele trei documentații îndeplineau toate condițiile prevăzute de Legea nr. 26/1996, Legea nr. 18/1991 și OG nr.96/1998.
Întrucât, la momentul formulării cererilor de către - 5.11.2007 -, documentațiile de scoatere definitivă a terenurilor din fondul forestier erau complete, în raport de această dată se calculează despăgubirile datorate de reclamant pentru terenuri, conform Ordinului nr.416/2006, și nu în conformitate cu Ordinul nr.933/2007, care a intrat în vigoare la 14.12.2007, acest act normativ nu se aplică retroactiv, ci numai pentru viitor, iar la momentul intrării sale în vigoare expirase termenul legal de 30 de zile prevăzut de art. 6 alin.2 din OUG nr.27/2003, înăuntrul căruia pârâtul era obligat să soluționeze cererile reclamantului, astfel că obligarea acestuia la plata diferențelor de taxe, precizate în art. 3 din fiecare ordin și achitate cu ordinele de plată nr.8,9 și 10 din 27.03.2008, este nelegală, impunându-se restituirea sumei de 200.588 de lei, ce reprezintă diferență taxă scoatere definitivă din fond forestier, nedatorată.
Față de considerentele expuse mai sus, Curtea constată că interdicția stabilită în sarcina reclamantului prin art. 2 din Ordinele nr.161, 162, 163/2008, privind interdicția schimbării destinației obiectivelor pentru care a fost aprobată scoaterea din fondul forestier național a terenurilor, este nelegală, iar diferența de taxă scoatere definitivă din fond forestier pentru fiecare suprafață în parte este nedatorată, acțiunea reclamantului este întemeiată, urmând să fie admisă, să se constate nulitatea absolută a art. 2 din cele trei ordine și să fie obligat pârâtul să restituie reclamantului suma de 200.588 de lei, ce reprezintă diferență taxă nedatorată.
Urmare admiterii acțiunii și căderii în pretenții a pârâtului, în sarcina căruia se reține culpa procesuală, în baza art. 274 pr.civilă, Curtea va obliga pe pârât la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4,3 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamantul, domiciliat în P județul B, în contradictoriu cu pârâtulMINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE, cu sediul în B,- sector 3.
Constată nulitatea absolută a art. 2 din Ordinele nr.161, 162 și 163 din 14 martie 2008 emise de pârât, în ceea ce privește interdicția schimbării destinației obiectivelor pentru care s-a emis fiecare ordin.
Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 200.588 lei, ce reprezintă diferențe taxă scoatere definitivă din fond forestier, nedatorată.
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 4,3 lei, cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 octombrie 2009.
Președinte,
- -
Grefier,
- -
Red.MS
Tehnored.DL/MA
4 ex./29. 10.2009
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Stoicescu MariaJudecători:Stoicescu Maria
