Constatare nulitate act juridic in drept comercial. Decizia 219/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA NR. 219
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2009
PREȘEDINTE: Ecaterina Moleanu
JUDECĂTOR 2: Nicoleta Țăndăreanu
GREFIER: - -
Pe rol, judecarea apelului declarat de reclamanta împotriva sentinței nr. 150 din 05.02.2008 pronunțate de Tribunalul Dolj - Secția Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți SC SA C ( în prezent radiată) prin lichidator C, SC SA prin lichidator, ca urmare a casării deciziei nr.197 din 26 iunie 2008 acestei instanțe prin decizia nr.1701/ 02 iunie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru apelanta - reclamantă, avocat și intimatul pârât, reprezentat de avocat, lipsă fiind intimații pârâți SC SA prin lichidator și SC SA C ( în prezent radiată) prin lichidator
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat, pentru intimatul pârât, arată că, potrivit deciziei de casare nr.1701 din 2 iunie 2009 Înaltei Curți de Casație și Justiție, Primăria - Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 18/1991 nu trebuia citată.
Avocat, pentru apelanta reclamantă, consideră că nu se impunea să fie citată această parte.
Curtea constată că, din eroare, a fost citată Primăria - Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 18/1991, întrucât potrivit deciziei nr. 1701 din 2 iunie 2009 Înaltei Curți de Casație și Justiție această parte nu are calitate procesuală pasivă.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului.
Avocat, pentru apelanta reclamantă, solicită admiterea apelului, desființarea sentinței apelate și fie trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Dolj fie soluționarea acțiunii pe fond. Consideră că este nul parțial contractul de schimb autentificat sub nr. 2417/1994 pentru suprafața de 0,87 ha situată în tarlaua 12, parcela 184/6.
Totodată apreciază că pentru valabilitatea unui act juridic, constitutiv sau translativ de proprietate - cum este și cel de schimb, se cere ca cel ce se obligă, să fie titularul dreptului. Această condiție specială este impusă de principiul de drept potrivit căruia nimeni nu se poate obliga valabil la ceva ce nu are ori la mai mult decât are. Nevalabilitatea actului juridic constituie un motiv de nulitate absolută a contractului.
De asemenea, arată că terenul a fost propus la schimb cu încălcarea principiilor art. 1305 Cod civil. Arată că nu solicită cheltuieli de judecată.
Avocat, pentru intimatul pârât, solicită respingerea apelului, iar în subsidiar să se facă aplicarea dispozițiilor art. 297 alin.1 Cod procedură civilă să fie trimisă cauza spre rejudecare căci instanța de apel nu se poate direct pronunța asupra fondului pricinii. Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra apelului de față:
Prin sentința nr.150 din 05.02.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Comercială în dosarul nr- s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei - Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 18/1991 și a Prefecturii D - Comisia Județeană de Aplicare a Legii nr. 18/1991 invocată de pârâtul, s-a admis excepția lipsei capacității procesuale pasive a pârâtului SC SA C și s-a admis excepția lipsei de interes invocată de pârâtul și în consecință s-a respins acțiunea formulată de reclamantul.
Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că la data de 27.10.2005 reclamanta a chemat în judecată pe pârâții, SC SA C, prin lichidator judiciar SC SA C, SC, continuator al SC SA, Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 18/1991 și Comisia Județeană D de Aplicare a Legii nr. 18/1991, solicitând instanței ca prin sentința ce va pronunța să constate nulitatea absolută parțială a contractului de schimb autentificat sub nr. 2417/1994, încheiat între părți, cu privire la suprafața de teren de 0,84 ha din T 12, P 184/6, în punctul " ", în extravilanul comunei, sat, jud.
În motivare a arătat că este moștenitoarea autorilor și C,care s-au înscris în CAP cu suprafața totală de 2,57 ha. În această calitate a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate conform Legii nr.18/1991, fiind eliberat nr.1715-15098 pentru suprafața de 1,73 ha. Pentru diferența de până la 2,57 ha nu a fost reconstituit dreptul de proprietate cu motivarea că la nivelul comunei ca urmare a deficitului de teren s-a aplicat o cotă de reducere de 25%.
Prin contractul de schimb autentificat sub nr.2417/1994 pârâtul a dat la schimb un teren în suprafață de 10 ha situat pe raza comunei și a primit aceeași suprafață în 12,P.184 menționată în contract ca fiind pe raza Municipiului C, însă în realitate se află în comuna și nu a fost niciodată proprietatea SC SA,ci proprietatea CAP.
Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Totodată a invocat excepția lipsei de interes a reclamantei în promovarea acțiunii și excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei - Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 18/1991 și a Prefecturii D - Comisia Județeană de Aplicare a Legii nr. 18/1991.
Instanța a reținut că potrivit înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, reclamantei i-a fost reconstituit dreptul de proprietate, fiindu-i eliberat titlu de proprietate - titlu acceptat și necontestat de către reclamantă în baza Legii nr. 18/1991. De asemenea, a arătat că diferența de teren pentru care se cerea anularea contractului nu i s-ar fi acordat din cauza cotei de reducere aplicate în localitate pentru deficitul de teren ci nu din cauza existenței contractului de schimb. Pe de altă parte, a precizat că prin anularea contractului de schimb nu ar obține nici un folos practic,direct și personal. În susținerea celeilalte excepții invocate a arătat că atât Primăria cât și Prefectura D sunt terți față de contractul de schimb.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta care a invocat nelegalitatea și netemeinicia acesteia și a susținut că reducerea de 25% aplicată la nivelul localității nu a fost reală, deoarece, după aplicarea Legii nr.169/1997 s-a precizat că lipsa de teren s-a datorat acordării de terenuri către cetățenii din alte localități și așa se justifică interesul apelantei pentru constatarea nulității absolute parțiale a contractului de schimb, în raport și de prevederile art.III alin. 2 din Legea nr.169/1997. Interesul este actual, pentru reconstituirea dreptului pe diferența de 0,87 ha, teren deținut ilicit prin actul încheiat între pârâți.
Obiectul contractului de schimb nu este legal, iar cauza este, de asemenea, ilegală, deci falsă. Pentru ca actul juridic să fi fost valabil, cel care s-a obligat trebuia să fie titularul dreptului, dar în cauză acesta era doar titularul unui drept de administrare.
Prin decizia nr.197 din 26 iunie 2009 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr- s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de APEL CRAIOVAa constatat că tribunalul a apreciat în mod corect că reclamanta nu justifică un interes legitim în promovarea acțiunii ce formează obiectul litigiului de față, astfel încât nu a mai intrat în cercetarea fondului nulității invocate, potrivit art.III din Legea nr.169/1997.
Prin decizia nr.1701 din 2 iunie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr- s-a admis recursul formulat de reclamanta, în sensul că s-a dispus casarea deciziei nr. 150 din 05.02.2008 pronunțate de Tribunalul Dolj - Secția Comercială în dosarul nr- și trimiterea cauzei aceleiași instanțe de apel spre rejudecarea apelului.
A reținut că obiectul acțiunii introductive l-a constituit constatarea nulității absolute parțiale a unui contract de schimb în forma autentică între SC SA C, și SC SA.Ca urmare, pârâtele Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 18/1991 de pe lângă Primăria și Comisia Județeană de Aplicare a Legii nr. 18/1991de pe lângă Prefectura D nu au calitate procesuală pasivă.
În suprafața din contractul autentic de schimb nr.2741/1994 s-au inclus și 0,84 ha tarlaua 12 parcela 184/6 în punctu " ", situat în extravilanul com sat jud.D, teren ce a fost proprietatea autorului reclamantei și care trebuia adus la dispoziția Comisiei Locale de Aplicare a Legii nr. 18/1991 de pe lângă Primăria. pentru ca aceasta să reconstituie dreptul de proprietate ce se cuvenea în întregime moștenitoarea reclamante pentru suprafața de 2,57, în loc de 1,73 ha cum i s-a reconstituit prin titlul de proprietate nr.1714-15098 emis de comisia locală menționată. Titlul de proprietate justifică interesul reclamantei în promovarea acțiunii.
În acest context menținerea de către instanța de apel a hotărârii instanței de fond prin care s-a admis excepția lipsei de interes a reclamantei este incorectă,
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constatată următoarele:
Prin sentința nr.150 din 05.02.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Comercială în dosarul nr- s-a admis excepția lipsei de interes a reclamantei în promovarea acțiunii, invocată de pârâtul . Față de cele reținute de Înalta Curte de Casație și Justiție, că reclamanta justifică interes în promovarea acțiunii sale, și cum potrivit dispozițiilor art. 315.pr.civ hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, urmează a fi admis apelul reclamantei.
Cum prima instanță nu s-a pronunțat asupra fondului pricinii, în baza dispozițiilor art. 297.pr.civ. va fi desființată sentința, în parte, în ceea ce privește soluția dată excepției lipsei de interes (conform deciziei instanțe de casare) și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de reclamanta cu domiciliul în C, str. - B ( ), - 2, județul D, împotriva sentinței nr. 150 din 05.02.2008 pronunțate de Tribunalul Dolj - Secția Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți SC SA C ( în prezent radiată) prin lichidator C cu sediul în C, str. - B, 15 parter, județul D, cu domiciliul în C,-, județul D, SC SA prin lichidator cu sediul în C, Bariera, nr.101, județul D, ca urmare a casării deciziei nr.197 din 26 iunie 2008 acestei instanțe prin decizia nr.1701/ 02 iunie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr-.
Desființează sentința nr. 197/26.06.2008 a Tribunalului Dolj - Secția Comercială în parte în ceea ce privește soluția dată excepției lipsei de interes și trimite cauza pentru soluționare aceleiași instanțe.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 27 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, - - | JUDECĂTOR, - - |
GREFIER, - - |
Red - EM/4ex
Jud fond -
Tehnored - FS/16.11.2009
B 29 Octombrie 2009
Președinte:Ecaterina MoleanuJudecători:Ecaterina Moleanu, Nicoleta Țăndăreanu