Constatare nulitate act juridic in drept comercial. Decizia 231/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE NR. 231
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2008
PREȘEDINTE: - - -
JUDECĂTOR 1: Lotus Gherghină
GREFIER: - - -
Pe rol, rezultatul dezbaterilor asupra apelului formulat de pârâții, împotriva sentinței nr.276 din 11 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, intimații pârâți SC SRL C prin lichidator, și și intimatul intervenient.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 04.09.2008, fiind consemnate în încheierea redactată la acea dată - parte integrantă din prezenta deciziei -, când instanța a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 11.09.2008
CURTEA
Asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința nr.276 din 11 martie 2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Dolj -Secția Comercială a admis cererea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâții SC SRL C prin lichidator judiciar, și, a constatat nulitatea absolută a contractelor nr. 859/14.11.2002 BNP încheiat între pârâtele SC SRL și, nr. 864/18.11.2002- BNP încheiat între pârâții și, nr. 1870/24.11.2002- BNP, încheiat între pârâții, a dispus radierea dreptului de proprietate intabulat în CF-C 26529 în favoarea pârâților, a respins cererea de intervenție accesorie formulată de, domiciliat în C,-, jud. D și a obligat pârâții către reclamantă la plata sumei de 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut, din întâmpinarea depusă de pârâta, că aceasta știa că reclamanta dobândise de la SC SRL, prin act autentic cu pact de răscumpărare, imobilul pe care l-a cumpărat și ea ulterior de la același vânzător, SC SRL, precum și că răscumpărarea convenită între reclamantă și societatea vânzătoare unde era salariată, nu a avut loc.
A mai reținut instanța de fond că încheierea contractului 859/14.11.2002- BNP s-a făcut de către vânzătoarea SC SRL în frauda drepturilor reclamantei, cu complicitatea și pe riscul cumpărătoarei, care a cunoscut că imobilul în discuție nu mai era proprietatea vânzătoarei astfel încât, înstrăinând un imobil asupra căruia nu mai avea drept de dispoziție, vânzătoarea a fost de rea credință, poziție subiectivă pe care a asumat-o deopotrivă și cumpărătoarea care cunoștea acest aspect.
În aceste condiții, a apreciat instanța de fond, actul de vânzare-cumpărare intervenit este nul absolut în aplicarea principiului" fraus omnia corrumpit" al cărui temei legal îl constituie art.966 Cod civil: obligația fondată pe o cauză falsă sau nelicită nu poate avea nici un efect. Totodată, potrivit art.968 Cod civil, s-a reținut că este nelicită cauza atunci când este prohibită de legi, este contrară bunelor moravuri și ordinii publice, ori în speță, contractul are la bază reaua credință a părților care au acționat cu intenția de fraudare a legii, aspect care face ca el să fie fondat pe o cauză nelicită, în sensul art. 966 Cod Civil.
S-a mai reținut că, ulterior, la doar 4 zile de la încheierea contractului nul mai sus arătat, pârâta a perfectat cu fiul său, contractul de vânzare-cumpărare nr. 864/18.11.2002, având același obiect și acesta din urmă a înțeles să dobândească pe riscul său imobilul și este evident că știa adevărata situație juridică a lui date fiind relațiile de rudenie ale părților. Având în vedere principiul de drept "nemo dat quod non habet", instanța de fond a apreciat contractul de vânzare cumpărare, intervenit între pârâta și fiul ei, ca fiind nul absolut și, pentru aceleași considerente, ca fiind nulă absolut și vânzarea consimțită de pârâtul în favoarea pârâților și prin contractul nr. 1870/24.12.2002 - BNP.
Astfel, a reținut instanța de fond, aceștia din urmă cunoșteau nu doar pe ( interogatoriile p. 30-32), dar și pe administratorul social al pârâtei SC SRL cu care au avut afaceri(p. 30), constând în vânzări speculative de imobile, astfel încât aceștia știau adevărata situație a imobilului în litigiu și și-au asumat deliberat consecințele încheierii unui contract cu cauză ilicită.
În ceea ce privește cererea de intervenție accesorie formulată de, instanța de fond a apreciat că este inadmisibilă, dat fiind că pârâta SC P AN SRL nu a susținut valabilitatea contractelor pentru care reclamanta a solicitat constatarea nulității absolute, iar cererea de intervenție nu poate depăși caracterul de simplă apărare.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel în termenul legal pârâții, și, invocând dispozițiile art.294 și următoarele din Codul d e procedură civilă.
În motivele de apel, apelanții pârâți au invocat faptul că atât precizarea la acțiune a intimatei reclamante cât și hotărârea instanței de fond sunt nemotivate, în ceea ce privește petitul având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.1870 încheiat între acești la data de 24 decembrie 2002, autentificat la BNP, nerelevând raționamentul și argumentele de fapt și de drept pe care se sprijină, prin soluția apelată instanța mărginindu-se să facă trimitere la o altă situație de fapt și de drept, ceea ce este inadmisibil câtă vreme situațiile și răspunderea sunt particulare, singulare și, respectiv, personală și reprezintă, potrivit legii, un motiv de casare, întrucât hotărârea nu poate fi verificată.
O altă critică invocată de apelanții pârâți se referă la faptul că hotărârea pronunțată de instanță este nelegală și neîntemeiată, în condițiile în care nu a fost făcută dovada că aceștia au fost de rea credință la momentul încheierii contractului, beneficiind de prezumția legală a bunei credințe, mai ales că fusese obținut extrasul de carte funciară, în care se menționa că imobilul nu are sarcini și că proprietar este. De aceea, au susținut apelanții pârâți, și, chiar menținând nulitatea celor două contracte de vânzare-cumpărare anterioare și considerând că suntem în situația "vânzării lucrului altuia", sancțiunea nulității nu ar putea interveni decât în ipoteza în care ambele părți au cunoscut acest fapt. Ori, tocmai existența extrasului de carte funciară la momentul încheierii contractului face dovada bunei credințe a acestora, în timp ce recurenta reclamantă, deși a dobândit imobilul din anul 1998 și avea interesul și obligația intabulării dreptului de proprietate, a procedat la aceasta în timpul litigiului. Astfel, în condițiile în care același vânzător - SC SRL C - a înstrăinat imobilul mai multor cumpărători, are câștig de cauză acela dintre ei care și-a înregistrat mai întâi cererea de înscriere în Cartea Funciară.
De asemenea, au mai susținut apelanții pârâți, și, nu a fost făcută dovada conivenței frauduloase pentru a face operabilă frauda la lege, întrucât din interogatoriu rezultă că a cunoscut-o ulterior vânzării pe pârâta și nu putea ști, despre legătura de rudenie a acesteia cu vânzătorul, neexistând identitate de nume și nici o referire de acest gen în contractul prin care acesta a dobândit proprietatea, neavând relevanță numărul proprietăților, pe care le deține fiecare și nici modalitatea de dobândire.
La data de 19 iunie 2008, intimata reclamantă a depus întâmpinare, solicitând respingerea apelului, invocând faptul că precizarea la acțiune pe care a formulat-o a făcut posibilă calificarea juridică a acțiunii și stabilirea cadrului procesual de către instanță, dar și admiterea de probe pe care părțile le-au solicitat.
De asemenea, a mai susținut intimata reclamantă, motivarea hotărârii instanței de fond este detaliată și clară, iar modul unitar și complet în care a realizat-o a fost determinat de faptul că vânzările au fost succesive și între părțile implicate există fie legături de rudenie, fie de interes ori de subordonare, și cu toate că aveau cunoștință despre situația reală a imobilului. În ceea ce privește dovada relei credințe a apelanților pârâți, și, intimata reclamantă a susținut că aceasta a fost făcută, prin probele administrate în cauză, mai ales din interogatoriile acestora, iar compararea titlurilor nu are legătură cu obiectul acțiunii.
Analizând sentința pronunțată de Tribunalul Dolj prin prisma motivelor de apel invocate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
La data de 14 noiembrie 2002 a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr.859 la BNP, între vânzătoarea SC SRL C și cumpărătoarea, care era și contabila societății, având ca obiect imobilul situat în C, cart.Barierea, tarlaua 66, parcela 4, zona, compus din teren în suprafață de 5.000 mp și construcția edificată pe acest teren. Același imobil a făcut obiectul unei alte vânzări la un interval de doar 4 zile, 18 noiembrie 2002, de data aceasta încheiat între și fiul său, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr.864 la BNP. Ulterior, la un interval de circa 1 lună, 24 decembrie 2002, vinde același imobil apelanților pârâți, și, fiind încheiat contractul de vânzare cumpărare nr.1870 la BNP.
În cauză, prin cererea reconvențională depusă la data de 21 martie 2005 și disjunsă de instanță prin încheierea de ședință din aceeași dată (pag.3-4 dosar nr.8506/2005 al Tribunalului Dolj ) și ulterior prin precizarea formulată la data de 4 noiembrie 2005 ( pag.36 dosar nr.8506/2005 al Tribunalului Dolj ), intimata reclamantă a invocat drept cauză de ineficacitate a celor trei contracte de vânzare-cumpărare menționate, cauza ilicită, indicând drept temei juridic dispozițiile art.948 pct.3 și 4 Cod civil. Din examinarea cuprinsului celor două cereri formulate de intimata reclamantă, Curtea constată că în acestea este descrisă starea de fapt existentă, în sensul că între toate părțile contractante ale celor trei convenții de vânzare-cumpărare, există strânse relații de rudenie, de serviciu ori de afaceri, acestea acționând cu intenția de a frauda astfel încât nu se poate susține că cererea intimatei reclamante nu cuprinde motivarea în fapt și în drept, criticile formulate în acest sens de apelanții pârâți, și fiind nefondate.
De asemenea, Curtea constată că sunt nefondate și criticile privind nemotivarea hotărârii apelate, întrucât instanța prin sintagma "pentru aceleași considerente" s-a referit la faptul că se aplică aceleași principii de drept civil, "fraus omnia corrumpit" și "nemo dat quod non habet" aceeași sancțiune - nulitatea și că există aceeași conivență ilicită a părților la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr.1870 din 24 decembrie 2002, ci nu că situația și răspunderea părților este comună, generală. De altfel, în paragraful următor ( nr.8, pag.136, dosar nr.8506/2005 al Tribunalului Dolj ) sunt menționate atât probele reținute de instanță, cât și raționamentele constituite pe temeiul acestora. Instanța poate răspunde printr-un considerent comun, fiind suficient ca aceasta să arate considerentele pentru care a găsit un motiv întemeiat.
Prin urmare, Curtea constată că hotărârea atacată cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței de fond și respectă astfel dispozițiile art.261 alin.1 pct.5 Cod procedură civilă, iar apărările formulate în acest sens de intimata reclamantă sunt nefondate.
În ceea ce privește fondul cauzei, Curtea constată că nici aceste critici nu sunt fondate, instanța de fond făcând o apreciere corectă a materialului probator administrat și o aplicare justă a dispozițiilor legale incidente în cauză.
Astfel, prin cererea reconvențională, intimata reclamantă a invocat nevalabilitatea cauzei și a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1870, încheiat la data de 24 decembrie 2002 între și apelanții pârâți, și. Conform art.966 Cod civil, cauza este acel element al actului juridic civil care constă în obiectivul urmărit de părți la încheierea unui asemenea act, iar pentru a fi valabilă, aceasta trebuie conform art.968 cod civil să întrunească cumulativ următoarele condiții: să existe, să fie reală și să fie licită și morală. Condițiile de valabilitate pentru cauza actului juridic civil se raportează la scopul mediat, constând în motivul determinant la actului juridic și se referă fie la însușirile unei prestații, fie la calitățile unei persoane și este corect și valabil de la o categorie la alta de acte juridice și chiar în cadrul aceleiași categorii.
Într-adevăr, buna credință este prezumată și la fel și cauza, conform art.967 Cod civil, astfel încât ele nu trebuie dovedite și, prin urmare, cel ce invocă lipsa ori nevalabilitatea actului juridic civil trebuie să dovedească aceasta și, în consecință, să răstoarne prezumția. Or, în speță, aceste prezumții au fost răsturnate prin dovada contrară a existenței complicității, a concernului fraudulos cu care au acționat atât, cât și apelanții pârâți, și la încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1870, înstrăinând și respectiv cumpărând un imobil asupra căruia nu mai avea dreptul de dispoziție. Ambele părți ( atât vânzătorul, cât și cumpărătorii, și ) aveau deopotrivă cunoștință despre situația juridică a imobilului, în sensul că acesta fusese înstrăinat prin actul autentic nr.2808 încă din anul 1998 intimatei reclamante însă a acționat cu intenția de fraudare a legii și a intereselor intimatei reclamate. Aceste fapte sunt dovedite prin chiar întâmpinarea formulată de din conținutul căreia reiese că atât ea cât și fiul său, au împrumutat pe administratorul SC SRL C pentru continuarea unor lucrări de construcție la imobilul în litigiu, luând împrumut la rândul lor de la apelanții pârâți și. Această susținere se coroborează, atât cu răspunsurile la interogatorii ale apelanților pârâți și (pag.30-34 dosar nr-) din care reiese că îi cunoșteau atât, de la care a dobândit vânzătorul, ce este fiul acesteia și pe administratorul SC SRL C, cu care aveau relații de afaceri, constând tocmai în vânzări de imobile, cât și cu succesiunea rapidă a încheirii contractelor de vânzare-cumpărare, ce denotă un caracter. În acest context, susținerea apelanților pârâți, și că buna credință a acestora este confirmată de conținutul extrasului de Carte Funciară obținut cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr.870 din 24 decembrie 2002, nu poate fi reținută de instanță, fiind făcută "pro causa", tocmai pentru a putea invoca buna credință și a conferi aparentă legalitate convenției.
De asemenea, în speță, este incident atât principiul de drept civil "nemo dat quod non habet", cum în mod corect a reținut instanța de fond, dar și principiul "resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis" potrivit căruia desființarea dreptului transmițătorului (prin anulare în acest caz), duce la desființarea dreptului dobânditorului.
În ceea ce privește motivele invocate de apelanții pârâți, și referitoare la ipoteza "vânzării lucrului altuia" și la compararea titlurilor, Curtea constată că sunt străine de obiectul cauzei, instanța de fond nereținând în motivare astfel de argumente.
În consecință, pentru considerentele expuse, în temeiul art.296 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat apelul declarat de pârâții, și .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul formulat de pârâții cu domiciliul în C,-, -.1,.11, Județul D, cu domiciliul în C,-, -.1,.11, Județul D, cu domiciliul în C,-, -0,.1,.18, Județul D, cu domiciliul în C,-, -0,.1,.18, Județul D, împotriva sentinței nr.276 din 11 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant cu domiciliul în comuna, Județul D, intimații pârâți SC SRL C prin lichidator cu domiciliul în C,-,.21-36,.1,.1,.4, Județul D, cu domiciliul în C,str.--,.12,.2,.3, Județul D și cu domiciliul în C,str.--,.12,.2,.3, Județul D și intimatul intervenient cu domiciliul în C,-, Județul
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 11 2008.
PREȘEDINTE: Lotus Gherghină - - | JUDECĂTOR 2: Nela Ochea - - |
GREFIER, - - |
Red.NO
Jud.fond.LM
Tehnored.GC/13 ex.
11 2008
Președinte:Lotus GherghinăJudecători:Lotus Gherghină, Nela Ochea
