Constatare nulitate act juridic in drept comercial. Decizia 250/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA Operator 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA NR. 250/
Ședința publică din 28.11.2008
PREȘEDINTE: Florin Moțiu
JUDECĂTOR 2: Petruța Micu
GREFIER: - -
Pe rol se află pronunțarea asupra apelurilor formulate de pârâții, SC SRL, și, împotriva sentinței civile nr. 227 din 13.03.2006, pronunțată în dosar nr. 3046/Com/2005 al Tribunalului Timiș, în contradictoriu cu reclamanta și pârâta SC, având ca obiect constatare nulitate act.
dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 24.11.2008, care face parte integrantă din prezenta decizie când, datorită complexității cauzei a fost amânată pronunțarea pentru termenul din 26.11.2008 și apoi pentru termenul de astăzi, 28.11.2008.
CURTEA
Deliberând constată că:
Prin sentința civilă nr. 277 din 13.03.2006, pronunțată în dosarul nr. 3.046/COM/2005 al Tribunalului Timișa fost admisă acțiunea precizată formulată de reclamanta, fostă, împotriva pârâților, SC SRL, SC, s‑a dispus excluderea din SC SRL a pârâților și, s‑a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr. 209/19.01.2005, s‑a dispus radierea din CF nr. 717, nr. top. 2031 dreptului de proprietate al pârâților și asupra imobilului "moara cu anexe", s‑a constatat nulitatea contractului de împrumut cu garanție imobiliară nr. 213/19.01.2005 și s‑a dispus radierea din CF nr. 717 a dreptului de ipotecă și a interdicției de înstrăinare și grevare instituite în favoarea numiților, și, s‑a constatat că reclamanta (fostă ), achitat în întregime activul "" și s‑a dispus restituirea către reclamantă de către SC SRL a sumei de 673.000.000 lei, c/valoarea acestuia și s‑a respins cererea reconvențională, având ca obiect dizolvarea societății, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 43.550.000 lei.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că SC SRL înregistrată sub nr. J/- la ORC T, avea ca asociat la înființare pe pârâții 1 și 2, și, iar la data de 26.04.2004 s-a încheiat un act adițional la actul constitutiv al societății în care s-a consemnat că cei doi asociați au hotărât cesionarea unui număr de 6 părți sociale în valoare de 600.000 lei către reclamanta fostă, cei doi pârâți rămânând în continuare singurii administratori ai societății.
La data de 15.03.2004 SC SRL a achiziționat prin cei doi administratori de la pârâta SC. SRL imobilul evidențiat în CF nr. 717 cu prețul de 15.000 euro, plătibil în rate lunare până la data de 31.12.2004, vânzătoarea acceptând prin declarație autentificată notarea interdicției de înstrăinare și grevare în favoarea SC SRL.
Reclamanta susține ca suma de bani plătită cu titlul de preț pentru imobilul cumpărat (moara) provenea din resursele sale proprii, aspect pe care pârâții nu îl contrazic.
La data de 21.01.2005 asociații au convocat o adunare generală, dată la care s-a solicitat amânarea acesteia (care avea pe ordinea de zi discutarea situației financiare a firmei și puterea acordată administratorilor) la data de 28.01.2005.
La această dată în adunarea generală s-a adoptat o hotărâre cu nr. 1/28.01.2005 care la punctul 2b consemnează că reclamanta a propus ca înstrăinările de active să se facă în urma unei hotărâri AGA la care să se alinieze oferta și prețul, propunere care a fost acceptată de către ceilalți coasociați și administratori ai societății.
În pofida faptului că toți asociații împărtășeau ideea vânzării activelor societății numai cu acordul tuturor asociaților, la data de 19.01.2005 pârâta SC SRL a vândut imobilul înscris în CF 717, același pe care l-a vândut SC SRL în 15.03.2004 prin contractul autentificat sub nr. 1028, pârâților (administrator al SC SRL) și (fiica pârâtei ).
După cum se poate observa, nici unul dintre cei doi cumpărători, persoane fizice, nu era străin de SC SRL și de existența contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu societatea, situație în. care reaua-credință a cumpărătorilor este evidentă,
Nici pârâta nu poate fi exonerată de culpă în fraudarea societății, și ea fiind unul dintre administratorii acesteia și având obligația gestionării corecte a patrimoniului societății, ori este exclus ca aceasta să nu fi avut cunoștință despre faptul că fiica sa a cumpărat un imobil care fusese deja vândut societății SC SRL. Pârâta nu a manifestat nici un fel de interes față de SC SRL încercând să-i protejeze patrimoniul și eventual sa recupereze sumele plătite deja cu.titlul de preț pentru imobilul în discuție în favoarea societății.
Pentru a pune societatea în imposibilitatea recuperării imobilului, cei doi cumpărători, pârâți în prezenta cauză, au încheiat un contract de împrumut cu garanție imobiliară (fila 15), pentru cumpărarea imobilului, împrumutând suma de I5.000 USD (reprezentând c/val. morii) și 18.000 Euro pentru punerea în funcțiune a morii așa cum susțin împrumutătorii, Cei doi cumpărători au acceptat intabularea dreptului de ipotecă al împrumutătorilor asupra imobilului (sumele împrumutate fiind duble față de valoarea totală a morii).
Aceste operațiuni au fost efectuate evident în frauda intereselor societății SC SRL pe care au lipsit-o de obiectul de activitate, aceea de morărit.
Fată de acuzațiile reclamantei vis-a-vis de pârâții 1 și 2 în sensul că aceștia au efectuat vânzări de produse fără documente, și pentru a se verifica această susținere, în cauză a fost dispusă o expertiză contabilă care nu a putut fi efectuată din culpa administratorilor societății, pârâții 1 și 2, care au refuzat să pună la dispoziția expertului documentele contabile, refuz ce echivalează cu o recunoaștere a actelor frauduloase.
Prin atitudinea pe care pârâții au manifestat-o față de societatea SC SRL, cei doi administratori ai societății au comis acte de fraudă în dauna acesteia și în interesul lor (a se vedea contractul de vânzare-cumpărare nr. 209/19.01.2005 urmând ca în baza art. 222 din Legea 31/1990 republicată să fie excluși din societate.
În ceea ce privește constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 209/19.01.2005, s-a reținut că orice obligație are o cauza, element component al voinței juridice care trebuie sa fie reală și licită.
Cauza obligației contractuale rezultă din contractul de vânzare-cumpărare nr. 209/19.01.2005, este o cauză ilicită, scopul urmărit contravenind dispozițiilor legale imperative și regulilor de conviețuire socială.
Potrivit art. 948 cod civil, printre condițiile esențiale ale validității unei convenții se numără condiția existenței unui obiect determinat. În cazul în speță contractul de vânzare-cumpărare nr. 209/19.01.2005 este lipsit de obiect atâta timp cât imobilul fusese deja înstrăinat SC SRL printr-un contract autentic de vânzare-cumpărare care nu a fost anulat, situație în care contractul de vânzare-cumpărare nr. 209/19.01.2005 este lovit de nulitate absolută.
Contractul de împrumut cu garanție imobiliară nu reprezintă decât un accesoriu al contractului de vânzare-cumpărare, iar reaua credință a împrumutaților este de neînlăturat, având în vedere că au împrumutat o sumă dublă față de valoarea reală a imobilului pe care îl ipotechează, excluzând astfel orice posibilitate a societății de a-l revendica.
Dobânda de 90 % prevăzută în contractul de împrumut este o dobândă de 10 ori mai mare decât dobânda legală prevăzută de OG nr. 9/2000, clauză lovita de nulitate absolută încălcându-se dispozițiile imperative ale legii. Această dobândă împovărătoare demonstrează încă odată intenția celor doi cumpărători de a crește în mod artificial valoarea creanței împrumutate în detrimentul societății..
Plata activului "" de către reclamanta din resursele sale proprii, este de necontestat, fiind recunoscută și de către coasociații societății, pârâtul 1 și 2, chiar în procesul-verbal de consiliere, oferindu-se să restituie reclamantei creditul acordat societății.
Întrucât parații 1 și 2 coasociați ai reclamantei în calitate de administratori au manifestat o atitudine neglijentă față de bunul mers al societății, ba chiar de desființare a acesteia, rezultă că aceștia nu sunt interesați de continuarea activității de către societate, în vreme ce reclamanta care a investit sume importante de bani își manifestă intenția de a sprijini în continuare activitatea societății, situație în care instanța a considerat că cererea reconvențională formulată de către pârâții 1 și 2 prin care s-a solicitat dizolvarea societății, nu este justificată și ca atare a fost respinsă.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, nemotivat, în termenul legal, pârâții, și, și. Pârâții, și "" SRL au declarat apoi, în termenul legal și recurs, pe care l‑au și motivat
După împlinirea termenului legal de exercitare a căii de atac, dar în termenul de motivare a apelului, au depus motive de apel pârâții, și, deși aceasta din urmă nu avea apel declarat,
Separat, în termenul legal, a mai depus motive de apel pârâta.
Pârâții, și "" SRL au solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamantă și admiterea cererii reconvenționale, cu cheltuieli de judecată,
Pârâta a solicitat schimbarea sentinței în sensul respingerii cererii privitor la contractul de împrumut cu garanție imobiliară și radierea din CF a dreptului de ipotecă, a interdicției de înstrăinare, grevare și închiriere,
În motivarea cererii lor, pârâții, și "" SRL, au susținut că:
Prin încheierea contractului autentic de vânzare‑cumpărare înainte de intrarea reclamantei intimate în societate, dreptul de proprietate asupra imobilului ce a făcut obiectul contractului, nu a fost transmis de la SC SRL la SC SRL;
Părțile au stabilit de comun acord ca transmiterea dreptului să se facă la o dată ulterioară după achitarea integrală a prețului stabilit prin contract, respectiv 15.000 euro, de către cumpărătoare și deși din lipsă de fonduri, societatea cumpărătoare nu a achitat nici o parte din prețul stabilit, prima instanță în mod cu totul surprinzător și nelegal a constatat totuși că acesta s-ar fi plătit;
Mai mult, în contract părțile au stabilit faptul că transmiterea dreptului de proprietate de la vânzătoare se face la data achitării integrale a prețului dar nu mai târziu de 31.12.2004;
În apropierea datei de 31.12.2004, cei doi asociați, pârâții 1 și 2, deoarece cunoșteau faptul că societatea nu deține disponibil bănesc iar asociata nou intrată îi presa prin diverse convocări să-i restituie suma cu care a creditat societatea în vederea achiziționării activelor și având în vedere prețul rezonabil stabilit de vânzătoarea, au încheiat contractul de împrumut cu intimații, și și au cumpărat moara pentru a nu se pierde, societatea neputând contracta acest împrumut de la persoanele fizice în această modalitate;
Singura care i-a impietat pe cei doi recurenți asociați să gestioneze corect și benefic societatea a fost asociata care a sperat și reușit se pare să rămână cu bunurile societății;
În fața primei instanțe nu s-a făcut dovada relei credințe a asociaților recurenți, motiv pentru care se impune modificarea sentinței în sensul celor solicitate, respectiv respingerea acestui capăt de cerere;
În ce privește nulitatea absolută a contractului de vânzare‑cumpărare soluția primei instanțe este categoric nelegală, în baza rolului activ, instanța putea chiar și dacă părțile nu au invocat vreo excepție să pună în discuția părților lipsa de interes reclamantei în formularea capătului de cerere privind nulitatea absolută a contractului a cărui încheiere nu i-a adus reclamantei nici un prejudiciu și deci nu avea nici un interes să solicite nulitatea contractului;
În situația creată de prima instanță prin soluția pronunțată, imobilul ce a făcut obiectul contractului de vânzare‑cumpărare nu s-a reîntors în patrimoniul societății, deoarece niciodată acest imobil nu a fost în patrimoniul societății și neachitându-se nici o sumă de bani din prețul la care SC s-a obligat până la data de 31.12.2004, dreptul de proprietate de la nu s-a transmis către SC, acesta fiind și motivul pentru care contractul nu a fost înscris în cartea funciară;
Oricum, prima instanță nu a menționat care este prejudiciul adus societății de către asociații pârâți 1 și 2 dar a admis acțiunea, îi exclude din societate pe cei doi asociați și dispune nulitatea contractului încheiat între persoanele fizice, fără ca partea ce a invocat nulitatea respectiv reclamanta să justifice vreun interes;
În ce privește contractul de împrumut cu garanție imobiliară, contract încheiat de recurenți în calitate de împrumutați în scopul de a obține prețul cu care s-a achiziționat moara, el nu a fost încheiat în scopul de a frauda societatea și nu se poate înțelege rațiunea avută în vedere de instanța de fond atunci când a dispus nulitatea contractului de împrumut deoarece societatea nu a fost prejudiciată sub nici o formă prin încheierea contractului, împrumutătorii persoane fizice negarantând restituirea împrumutului cu bunul societății;
Prima instanță a reținut faptul că dobânda la care s-a obligat părțile a fost de 90% și că aceasta reprezintă o încălcarea a OG nr. 9/2000, motiv pentru care s-a dispus nulitatea întregului contract și nu eventual a susmenționatei clauze privitoare la dobândă însă respectivul contract de împrumut nu a fost purtător de dobânzi, în el s-au prevăzut doar penalități de întârziere și mai mult, însăși persoanele fizice împrumutate au atacat contractul de împrumut pe calea contestației la executare, înainte ca reclamanta să promoveze acțiunea;
În ce privește cererea reconvențională aceasta trebuia admisă având în vedere neînțelegerile evidente dintre asociați și reaua‑credință a reclamantei în desfășurarea activității societății.
De asemenea în motivarea cererii lor, pârâții, și au susținut că:
Sentința atacată este o pedeapsă împotriva lor, prima instanță împărțind banii pe care i‑au împrumutat între reclamantă și pârâți prin anularea contractului de împrumut pentru motive pe care nu le înțeleg, neavând nimic de a face cu firmele implicate, ei colaborând cu instanța.
Actele au fost întocmite în fața unui notar, iar extrasul CF a fost fără sarcini la data acordării împrumutului, nefiind logic să fie deposedați de așa o sumă fără un motiv real și legal.
La data acordării împrumutului nu au cunoscut că ar exista neînțelegeri între cei din proces și nici că cineva ar avea un drept asupra morii care nu a fost plătită până când nu au dat ei banii în vederea achitării acesteia.
În motivarea cererii sale a susținut că ctul de dispoziție încheiat de către SC SRL în favoarea pârâților și este legal și nu există nici un motiv legal de anulare sau nulitate a acestuia.
În mod eronat instanța de fond a reținut că acest act de dispoziție ar avea cauză ilicită și ar fi lipsit de obiect, în realitate fiind îndeplinite condițiile legale de validitate obiectului și cauzei contractului de vânzare - cumpărare;
De fapt reclamanta a încercat să aducă imobilul în cauză în proprietatea pârâtei SC SRL însă s-a apreciat că acest demers este inadmisibil întrucât nu a avut nici o calitate la încheierea contractului de vânzare - cumpărare cu SC SRL, nu reprezintă această societate care este persoană juridică având capacitate de folosință și de exercițiu și faptul că reclamanta a dobândit ulterior încheierii contractului un număr de acțiuni la societatea SC SRL, nu prezintă relevanță din moment ce aceasta este un subiect de drept independent, cu personalitate juridică și patrimoniu distinct de cel al reclamantei care poate cel mult legitima dreptul la contravaloarea acțiunilor sau dividendelor;
În mod eronat instanța de fond a constatat nulitatea contractului de împrumut cu garanție imobiliară încheiat între și în calitate de împrumutați și ceilalți în calitate de împrumutători, deoarece având în vedere dispozițiile legale incidente contractului de împrumut și analizând conținutul contractului, nu se poate reține nici un motiv de anulare sau nulitate a acestuia.
Reclamanta este un terț față de contractul de vânzare‑cumpărare și contractul de împrumut cu garanție imobiliară, astfel că nu poate invoca nici un motiv de nulitate acestora, împrumutul este real, a fost luat în nume personal iar nu în numele SC SRL și a fost garantat cu Moara cu anexe ce a fost cumpărată în nume personal de la SC SRL.
Hotărârea instanței de fond este criticabilă și pentru considerentul că deși SC SRL figurează ca pârât în proces și are calitate de vânzător în ambele contracte de vânzare - cumpărare, instanța nu a stăruit prin toate mijloacele legale pentru stabilirea corectă a stării de fapt și în raport cu această societate în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
Reclamanta intimată a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelurilor și a recursului arătând, în esență, că excepția lipsei de interes nu este pertinentă cauzei deoarece invocă un drept subiectiv lezat, respectiv drepturile pe care le are un asociat într‑o societate comercială, precum și drepturile persoanei fizice care a creditat acea societate, cererea de recurs este semnată de cel mult doi dintre apelanți, apelanții au renunțat la interdicția de înstrăinare și grevare fără să prezinte un certificat constatator din care să rezulte structura acționariatului, respectiv o hotărâre AGA prin care să fie validată decizia de înstrăinare a morii deși la aceea dată și reclamanta avea calitatea de asociat;
Deși asociații administratori susțin că societatea nu a reușit să achite 15.000 euro în 10 luni, se angajează să ramburseze în două luni 18.000 euro și 15.000 USD.
S-a formulat contestație la executare înaintea apelanților asociați administratori iar creditorii apelanți cu rea credință au cerut scoaterea la licitație a morii fără a aștepta finalizarea dosarului de care depindea existența dreptului lor, după ce au considerat că obiectivul principial, însușirea frauduloasă în nume propriu a morii a fost atins.
Pârâții apelanți au fost de rea credință chiar în cursul procesului, fapt ce rezultă din atitudinea de tergiversare a acestuia, fapt ce reiese din încheierile de ședință și împiedicarea efectuării expertizei dispuse de prima instanță, pe care aceasta o echivalează cu recunoașterea actelor frauduloase;
Nulitatea contactului de împrumut cu garanție imobiliară rezultă pe cale de consecință din nulitatea contractului de vânzare cumpărare la aceasta adăugându‑se neclaritățile în care s‑a realizat așa‑zisul împrumut ulterior vânzării cumpărării deși se susține că banii necesari achitării morii proveneau tocmai din respectivul împrumut care este de valoare dublă față de preț dar banii nu s‑au consemnat în fața notarului, aspect la care se adaugă penalitățile de întârziere de 90%, ilegale în condițiile nr.OG 9/2000, toate acestea fiind indicii ale caracterului ilicit și imoral al așa‑zisului împrumut.
La termenul de judecată din data de 13 iunie 2006 recursul declarat de pârâții, și SC SRL a fost calificat ca fiind apel și la același termen a fost complinită lipsa semnăturilor.
Prin decizia civilă nr. 153/05.06.2007 a Curții de APEL TIMIȘOARA, pronunțată în dosarul nr. 2745/2006, s-a reținut că, în ce privește apelul declarat de către pârâta, implicit, cu prilejul depunerii motivelor de apel formulate de câtre pârâții și, astfel cum rezultă din declarația reprezentantei sale la termenul de judecată din data de 13 iunie 2006, considerându‑se că apelul este tardiv acesta nu a fost timbrat.
Curtea a reținut că ceea ce pârâții apelanți, și SC SRL, prin reprezentanta lor, consideră a fi, potrivit celor declarate la termenul de judecată din data de 13 iunie 2006, excepția lipsei de interes a reclamantei în formularea capătului de cerere privind nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare, în apel, trebuie analizată în contextul criticilor aduse hotărârii primei instanțe.
S-a considerat că în mod justificat a reținut prima instanță că în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 222 lit. d din Legea nr. 31/1990, republicată, dispunând excluderea pârâților, din societatea SC SRL datorită comiterii de acte în frauda acesteia, în condițiile în care expertiza contabilă dispusă în vederea verificării activității desfășurate în această calitate nu s‑a putut efectua din cauza refuzului acestora de a pune la dispoziția expertului documentele necesare și că astfel cererea reconvențională pentru dizolvarea societății, fiind neîntemeiată, trebuia respinsă.
S-a reținut că, de asemenea, corect a fost calificată încheierea contractului de vânzare‑cumpărare nr. 209/19 ianuarie 2005, având ca obiect imobilul înscris în CF nr. 717, nr. top. 2031 ca fiind un act săvârșit în frauda intereselor societății, beneficiară, în calitate de cumpărător, a contractului de vânzare‑cumpărare menționat, sub condiția achitării prețului până la data de 31 decembrie 2004, în condițiile în care neachitându‑se prețul de către societate, imobilul a fost revândut pârâților și, susținerea pârâților referitoare la lipsa resurselor financiare și imposibilitatea procurării lor deși operațiunea era evident profitabilă, nedovedită, neputând fi însușită.
S-a considerat că în acest context, reclamanta, având calitatea de asociat al societății astfel păgubită avea interes în a solicita să se constate nulitatea absolută a respectivului contract, și că însă o atare intenție frauduloasă nu poate fi imputată și vânzătorului care, pus în situația de a nu fi primit prețul la termenul stipulat din motive pe care nu avea abilitarea să le cerceteze, avea justificarea necesară de a înstrăina în favoarea altcuiva care ar fi fost în măsură să plătească, fără a exclude pe pârâți.
S-a reținut că însă în orice caz, în situația în care societatea vânzătoare SC, astfel cum este înscrisă în contractul de vânzare‑cumpărare din data de 19 ianuarie 2005, sau SC SRL, cum figurează înscrisă la Oficiul Registrului Comerțului, sub același număr de ordine în registrul comerțului, este radiată din oficiu, de la data de 20 aprilie 2006, constatarea în contradictoriu cu aceasta a nulității contractului, cu consecința restabilirii situației anterioare, respectiv a întoarcerii bunului în patrimoniul său nu este posibilă, datorită faptului că aceasta nu mai există ca persoană juridică și că în consecință, cererea privind constatarea nulității contractului de vânzare‑cumpărare nu este admisibilă.
Curtea a constatat de asemenea că nu poate fi primită teza nulității contractului de împrumut care nu este un accesoriu al vânzării‑cumpărării și în privința căruia o altă cauză de nulitate nu ar putea fi reținută chiar în situația în care suma împrumutată ar depăși prețul ce trebuia achitat sau ar fi fost stipulată o dobândă mai mare decât aceea legală, deoarece chiar în atare situație, nulitatea ar fi vizat numai obligația de plată a dobânzii, potrivit art. 9 din nr.OG 9/2000
În consecință s-a stabilit că apelurile declarate de pârâții, "" SRL, și, fiind întemeiate, prin aplicarea dispozițiilor art. 296 Cod procedură civilă trebuie admise, astfel că s-a schimbat în parte hotărârea atacată în sensul că s-a respins acțiunea în ce privește capetele de cerere referitoare la constatarea nulității contractului de vânzare cumpărare, radiere din CF și constatarea nulității contractului de împrumut, cu radiere din CF, menținându‑se celelalte dispoziții
Prin aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. 2 din Legea nr. 146/1997 și art. 9 din nr.OG 32/1995, s-a anulat apelul declarat de pârâta, ca netimbrat,
S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 275 Cod procedură civilă referitor la cheltuielile de judecată care se vor acorda pârâților parțial, în măsura admiterii pretențiilor acestora,
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs atât reclamanta, cât și pârâții, și SC SRL T, înregistrat sub nr- pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție care, prin decizia nr. 1253 din data de 27 martie 2008, admis atât recursul declarat de reclamantă cât și pe cel declarat de pârâți, casând decizia și trimițând cauza spre rejudecare aceleiași instanței.
Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că din actele depuse la dosar rezultă faptul că SC SRL a fost dizolvată de drept la data de 10 martie 2005 prin Încheierea nr. 3039 - poziția 265 conform art. 30 din Legea nr. 359/2004, operație înregistrată la ORC de pe lângă Tribunalul Timiș, astfel că la data de 18 martie 2005, data acțiunii, reclamanta a chemat în judecată o persoană juridică ce nu mai avea capacitate procesuală pasivă, nemaiavând capacitate de folosință, iar sentința civilă nr. 227/13.03.2006 a Tribunalului Timiș - Secția comercială și de contencios administrativ a fost pronunțată în contradictolriu cu SC care, pe de o parte își modificase forma juridică în SRL anterior datei acțiunii - așa cum rezultă din actele aflate la doslarul de fond, iar pe de altă parte fusese dizolvată, aspect neavut în vedere de instanță.
Mai mult, deși la data de 20 aprilie 2006 SC SRL a fost radiată din oificiu din Registrul Comerțului prin Încheierea nr. 14813 conform art. 31 din Legea nr. 359/2004, aspect reținut de instanța de apel (fila 176 dosar de apel), aceasta schimbă numai în parte hotărârea instanței de fond, respingând acțiunea numai cu privire la capetele de cerere referitoare la constatarea nulității contractului de vânzare cumpărare, radiere din CF și constatarea nulității contractului de împrumut, cu radiere din CF, menținând celelalte dispoziții, fără a motiva de ce soluția excluderii din SC SRL a pârâților și dispusă de instanța de fond a fost menținută și fără a examina dacă pârâții au fost sau nu de rea credință și dacă aceștia au prejudiciat sau nu societatea comercială SRL și în ce constă acest prejudiciu eventual reținut de instanța de fond, critici avansate de pârâții menționați, prin apelurile lor.
Față de cele reținuute, criticile formulate de recurenții pârâți fiind întemeiate, recursul acestora a fost admis.
Cât privește recursul reclamantei întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.9 proc.civ. cu aplicarea dispozițiilor art. 4. alin.3 proc.civ. criticile avansate de aceasta au fost încadrate în dispozițiile art. 304 pct.7 proc.civ, reținându-se motivarea laconică cu care instanța de apel a admis apelurile pârâților, SC SRL, și, instanța de apel nejustificându-și soluția adoptată, astfel că și recursul reclamantei a fost admis.
Examinând, după casare, apelurile declarate de pârâții ,., și "" SRL T prin prisma motivelor invocate și a prevederilor art. 295 și 315. pr. civ. Curtea va constata că acestea sunt întemeiate, urmând a fi admise pentru motivele care se vor arăta în continuare.
Astfel, acțiunea precizată a reclamantei este întemeiată numai în parte, respectiv pentru capătul de cerere prin care se solicită să se constate că reclamanta a achitat în nume propriu activul "" cu suma de 67.300 Ron, din probele de la dosar, necontestate de pârâți, rezultând faptul că reclamanta a achitat cu banii ei personali acest activ, intrat prin cumpărare în proprietatea pârâtei SC SRL.
Întrucât reclamanta a creditat societatea cu această sumă de bani, ea este îndreptățită să i se restituie suma plătită, astfel încât pârâta SC SRL T trebuie obligată la restituirea către reclamantă a acestei sume, actualizată la data plății efective, sub acest aspect hotărârea primei instanțe fiind legală și temeinică.
Acțiunea reclamantei este însă nefondată și trebuia respinsă de instanța de fond pentru celelalte capete de cerere din acțiune, sub acest aspect sentința primei instanțe fiind nelegală și netemeinică.
Astfel este corectă reținerea primei instanțe că pârâta SC SRL, înregistrată sub nr. J/- la ORC T, avea ca asociați la înființare pe pârâții și, iar la data de 26.04.2004 s-a încheiat un act adițional la actul constitutiv al societății în care s-a consemnat că cei doi asociați au hotărât cesionarea unui număr de 6 părți sociale în valoare de 600.000 lei către reclamanta, fostă, cei doi pârâți rămânând în continuare singurii administratori ai societății.
La data de 15.03.2004 SC SRL a cumpărat prin cei doi administratori de la pârâta SC. SRL imobilul evidențiat în CF nr. 717 cu prețul de 15.000 euro, plătibil în rate lunare până la data de 31.12.2004, vânzătoarea acceptând prin declarație autentificată notarea interdicției de înstrăinare și grevare în CF în favoarea SC SRL.
Curtea reține, contrar susținerilor reclamantei și a primei instanțe, că acest imobil nu a intrat niciodată în proprietatea pârâtei SC SRL. Astfel, în contractul de vânzare-cumpărare încheiat între SC SRL, în calitate de vânzătoare, și SC SRL, în calitate de cumpărătoare, contract autentificat sub nr. 1028/15.03.2004, s-a prevăzut în mod expres faptul că "cumpărătoarea va intra în proprietatea imobilului la data achitării integrale a prețului" (fila 11 din dosarul primei instanțe), deci a avut loc în cauză o vânzare cu rezerva dreptului de proprietate în favoarea vânzătorului până la achitarea integrală a prețului.
În acest contract părțile au stabilit faptul că transmiterea dreptului de proprietate de la vânzătoare către cumpărătoare se face la data achitării integrale a prețului, dar nu mai târziu de 31.12.2004. Întrucât la data de 31.12.2004, prețul acestui imobil nu a fost achitat, în mod evident bunul nu a intrat în patrimoniul SC SRL, SC SRL putând astfel să vândă imobilul după data de 31.12.2004 în mod liber oricărei alte persoane.
În aceste condiții, susținerile reclamantei și ale primei instanțe că contractul de vânzare-cumpărare nr. 209/19.01.2005 este lipsit de obiect, întrucât imobilul fusese deja înstrăinat SC SRL printr-un contract autentic de vânzare-cumpărare care nu a fost anulat, situație în care contractul de vânzare-cumpărare nr. 209/19.01.2005 este lovit de nulitate absolută, sunt nefondate.
În realitate, imobilul nu a intrat niciodată în patrimoniul SC SRL, iar vânzarea-cumpărarea făcută la 19.01.2005 este, din acest punct de vedere, perfect valabilă. Astfel, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 209/19.01.2005, SC SRL (trecută din eroare în contract SC, dar având ștampila SC SRL pe contract), în calitate de vânzătoare, a vândut același imobil către pârâții și, prețul fiind achitat integral la data semnării acestui contract, iar imobilul intrând în proprietatea acestor pârâți.
În orice caz, în situația în care societatea vânzătoare SC SRL, conform informațiilor furnizate de ORC de pe lângă Tribunalul Timiș ( 57-59 din dosarul Curții), este radiată din oficiu de la data de 20 aprilie 2006, constatarea în contradictoriu cu aceasta a nulității contractului, cu consecința restabilirii situației anterioare, respectiv a întoarcerii bunului în patrimoniul său nu este posibilă, datorită faptului că aceasta nu mai există în prezent ca persoană juridică și în consecință, cererea privind constatarea nulității contractului de vânzare‑cumpărare nu este admisibilă, acțiunea împotriva sa trebuind să fie respinsă.
Curtea constată de asemenea că nu poate fi primită teza nulității contractului de împrumut prin care pârâții și au împrumutat bani pentru a achita prețul imobilului cumpărat de la SC SRL, întrucât acest contract nu este un accesoriu al vânzării‑cumpărării și în privința căruia o altă cauză de nulitate nu ar putea fi reținută chiar în situația în care suma împrumutată ar depăși prețul ce trebuia achitat sau ar fi fost stipulată o dobândă mai mare decât aceea legală, deoarece chiar în atare situație, nulitatea ar fi vizat numai obligația de plată a dobânzii, potrivit art. 9 din nr.OG 9/2000, iar nu întregul contract.
În aceste condiții, în mod eronat instanța de fond a constatat nulitatea contractului de împrumut cu garanție imobiliară încheiat între și în calitate de împrumutați și pârâții, și în calitate de împrumutători, deoarece având în vedere dispozițiile legale incidente contractului de împrumut și analizând conținutul contractului, nu se poate reține nici un motiv de anulare sau nulitate a acestuia.
În ceea ce privește capătul de cerere din acțiunea reclamantei privind excluderea pârâților și din SC SRL T, Curtea constată că acest capăt de cerere este bazat pe pretinsa fraudă adusă de cei doi pârâți societății la care au fost și administratori, respectiv pârâta SC SRL.
Conform art. 222 al. (1) din Legea nr. 31/1990 a societăților comerciale "poate fi exclus din societatea în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată:
a) asociatul care, pus în întârziere, nu aduce aportul la care s-a obligat;
b) asociatul cu răspundere nelimitată în stare de faliment sau care a devenit legalmente incapabil;
c) asociatul cu răspundere nelimitată care se amestecă fără drept în administrație ori contravine dispozițiilor art. 80 și 82;
d) asociatul administrator care comite fraudă în dauna societății sau se servește de semnătura socială sau de capitalul social în folosul lui sau al altora".
Curtea reține că în cauză nu s-a făcut nici o dovadă a pretinsei fraude aduse SC SRL de către cei doi pârâți, având în vedere că, așa cum s-a arătat mai sus și contrar celor afirmate de către reclamantă, imobilul din CF nr. 717 nu a fost niciodată în proprietatea SC SRL.
Celelalte aspecte invocate de reclamantă privind înstrăinarea unei cantități de făină fără încasarea contravalorii acesteia sau nerespectarea hotărârilor adoptate de asociați nu au fost dovedite în cauză astfel încât nu există nici un temei pentru excluderea pârâților din societate.
Legat de acest aspect, al funcționării în continuare a societății pârâte SC SRL T, Curtea constată, la fel ca și prima instanță, că nu există motive de dizolvare a societății, astfel că în mod corect a fost respinsă cererea reconvențională formulată de pârâții și, urmând a fi menținută hotărârea primei instanțe în acest sens. Prezentul litigiu dintre părți nu poate justifica dizolvarea societății, întrucât potrivit art. 227 al. 1 lit e neînțelegerile grave dintre asociați trebuie să vizeze funcționarea societății, ceea ce nu s-a demonstrat în prezenta cauză.
Așa fiind, pentru toate motivele arătate mai sus, în baza art. 296. pr. civ. Curtea va admite apelurile declarate de pârâții, SC SRL T, și și va schimba în parte sentința apelată, în sensul că va admite în parte acțiunea precizată a reclamantei împotriva pârâtei SC SRL T, constatând că reclamanta a achitat în nume propriu activul "" cu suma de 67.300 Ron și obligând pârâta SC SRL T la restituirea către reclamantă a acestei sume, actualizată la data plății efective.
În rest acțiunea precizată a reclamantei, cu privire la celelalte capete de cerere și cu privire la ceilalți pârâți, va fi respinsă, urmând a fi menținute în rest dispozițiile sentinței apelate, în ceea ce privește respingerea cererii reconvenționale formulate de pârâții și.
Cu privire la cheltuielile de judecată efectuate până în prezent, în baza art. 276. pr. civ. Curtea va obligă pârâta SC SRL la plata sumei de 7.500 Ron cheltuieli de judecată parțiale către reclamantă și va obliga reclamanta la plata sumelor de 2.512 Ron cheltuieli de judecată către pârâții și (în total) și de 2.506 Ron către pârâta.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Admite apelurile declarate de pârâții, domiciliate în loc., nr. 187, jud. T, cu domiciliul în T, str. - nr.26, jud. T, SC SRL, cu sediul în T, str. -, nr.26, jud.T, domiciliată în T,-,.3, jud. T, și, domiciliați în T,. nr.7,.6, jud. T împotriva sentinței civile nr. 227/13.03.2006 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. 3046/Com/2005, în contradictoriu cu reclamanta intimată, domiciliată în T,-,.31,.C,.III,.15.
Schimbă în parte sentința apelată, în sensul că admite în parte acțiunea precizată a reclamantei împotriva pârâtei SC SRL
Constată că reclamanta a achitat în nume propriu activul "" cu suma de 67.300 Ron și obligă pârâta SC SRL T la restituirea către reclamantă a acestei sume, actualizată la data plății efective.
Respinge în rest acțiunea precizată a reclamantei.
Menține în rest dispozițiile sentinței apelate, în ceea ce privește respingerea cererii reconvenționale formulate de pârâții și.
Obligă pârâta SC SRL la plata sumei de 7.500 Ron cheltuieli de judecată parțiale către reclamantă.
Obligă reclamanta la plata sumelor de 2.512 Ron cheltuieli de judecată către pârâții și (în total) și de 2.506 Ron către pârâta,
Definitivă și executorie.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 28.11.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
GREFIER
RED./10.12.2008
TEHNORED./11.12.2008/12 EX/
PRIMA INSTANȚĂ: TRIBUNALUL TIMIȘ
PREȘEDINTE:
Se comunică 10 ex.
Președinte:Florin MoțiuJudecători:Florin Moțiu, Petruța Micu
