Constatare nulitate act juridic in drept comercial. Decizia 26/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 26
Ședința publică de la 09 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Morina Napa
JUDECĂTOR 2: Vera Stănișor
Grefier - -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare apelul declarat de apelantul - reclamant, împotriva sentinței civile nr.213 din 06 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr-, având ca obiect constatare nulitate act.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns apelantul - reclamant G personal și asistat de avocat, avocat pentru intimatul - G și avocat pentru intimata - SC ROMÂNIA SA B, lipsă fiind intimatul -.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:
Avocat pentru apelantul - reclamant solicită acordarea unui termen scurt pentru a depune la dosar o serie de înscrisuri cu privire la modul de soluționare a dosarului și situația de fapt reținută de către instanța de fond și lasă cererea la apreciere.
Avocat consideră că aceste înscrisuri nu sunt pertinente cauzei și lasă la aprecierea instanței cererea de amânare formulată de apărătorul apelantului - reclamant.
Avocat solicită respingerea probei cu înscrisuri.
Cu privire la cererea formulată de apelantul - reclamant prin apărător, instanța, având în vedere dispozițiile art.292 Cod procedură civilă, cererea de apel formulată, precum și acțiunea cu care a fost învestită instanța de fond prin care nu s-a propus probe suplimentare decât cele existente în dosar și având în vedere că acestea nu au fost precizate nici în motivele de apel, respinge cererea.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat pentru apelantul - reclamant solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat și totodată solicită amânarea pronunțării pentru a depune la dosar concluzii scrise.
În continuare, apărătorul apelantului - reclamant, având în vedere că instanța s-a pronunțat cu privire la toți pârâții, pentru ambele contracte, consideră că hotărârea instanței de fond este lovită de nulitate întrucât a depășit cadrul procesual stabilit de instanța inițial investită, deoarece pe rolul judecătoriei a rămas dosarul inițial, mai puțin societatea comercială, urmând a se pronunța o hotărâre judecătorească și în acest dosar. De asemenea, nu s-a respectat procedura cu privire la actele depuse și s-a invocat o excepția care nu a fost comunicată părților. Susține că în considerentele hotărârii nu s-a făcut mențiunea că s-a unit excepția cu fondul.
În concluzie, avocat pentru apelantul - reclamant, solicită admiterea apelului și casarea hotărârii apelate cu trimiterea cauzei spre rejudecare, fără cheltuieli de judecată.
Avocat pentru intimatul - G, față de susținerea apărătorului apelantului - reclamant că s-ar fi invocat o excepție în fața instanței de fond și că aceasta nu s-a pronunțat pe excepție, situație față de care instanța și-a depășit atribuțiile, susține că instanța de fond analizând un contract de vânzare cumpărare și verificând în ce împrejurări a fost încheiat, a respins cererea.
În concluzie, avocat consideră că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, sens în care solicită respingerea apelului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Avocat pentru intimata - SC ROMÂNIA SA, susține că instanța de fond s-a pronunțat pe excepția invocată în cauză și că aceasta avea de analizat condițiile în care a fost încheiat contactul. Totodată, arată că reclamantul din prezenta cauză nu a învederat o împrejurare despre existența unui cauze ilicite.
În concluzie, avocat consideră că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, sens în care solicită respingerea apelului, ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.
În replică, avocat cu privire la nulitatea hotărârii, instanța de fond examinând cererea și având în vedere că s-a pus în discuție o excepție de care părțile nu avea cunoștință, consideră că aceasta trebuia să pună în vedere părților să formuleze mai întâi concluzii pe această excepție.
S-au declarat dezbaterile închise, cauza rămânând în pronunțare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra apelului comercial d e față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2164/17 martie 2008 pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul - a fost admisă excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Bacău și a fost declinată competența de soluționare capătului de cerere privind anularea contractului de vânzare - cumpărare nr. 2941/18 decembrie 2001 în favoarea Tribunalului Bacău - secția comercială.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău sub nr- fiind soluționată prin sentința civilă nr. 213/06 iunie 2008 prin care a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active, precum și acțiunea formulată de reclamantul G în contradictoriu cu pârâții, G și ROMÂNIA A (fostă A), ca nefondată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Prin contractul autentificat de sub nr.2105/03.05.2000 pârâtul Iav ândut pârâtului Gos uprafață de teren de 600 mp situat în intravilanul municipiului B, 72 parcela 105.
Ulterior și G împreună cu soția sa a vândut același teren pârâtei SC SA prin contractul autentificat sub nr.2941/18.12.2001 de.
Pe de altă parte același reclamant a chemat în judecată pârâtul și Comisia Județeană de aplicare a legii fondului funciar, iar prin Sentința civilă nr.4551/05.07.2006 pronunțată de Judecătoria Bacău în dosar nr.1137/2006 s-a constatat nulitatea titlului de proprietate pentru o suprafață de teren de 126,40 mp situat în B-
Soluția nu este definitivă.
Cum pârâta (în prezent România ) a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului instanța respins-o deoarece nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană interesată.
Cum reclamantul nu a invocat un temei legal al acțiunii sale instanța a analizat dacă cele două contracte îndeplinesc condițiile de fond și de formă ale actului juridic.
În primul rând s- constatat că este îndeplinită condiția ad validitatem prin aceea că ambele vânzări s-au făcut prin acte autentice.
Cum obiectul contractului este o suprafață de teren s-a constatat că la data vânzării acesta era în proprietatea pârâților,nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate fiind constatată abia ulterior în anul 2006 printr-o hotărâre irevocabilă, nulitatea fiind analizată față de momentul încheierii contractului.
Instanța nu a mai analizat condițiile în care a fost exercitat consimțământul și nici cauza actului juridic deoarece acțiunea nu a fost motivată în acest sens.
Văzând că nu se poate constata nici o nulitate absolută a celor două acte juridice instanța a respins acțiunea ca nefondată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termen legal, reclamantul G, legal timbrat cu timbru judiciar - 0,45 lei și taxă de timbru - 18 lei.
În motivarea apelului a fost criticată hotărârea primei instanțe având în vedere că a fost depășit cadrul procesual stabilit ca urmare a disjungerii litigiului comercial, prin pronunțarea cu privire la toți pârâții, pentru ambele contracte. Pe de altă parte, au fost invocate încălcări ale procedurii cu privire la actele depuse pentru societatea comercială, fiind invocată o excepție care nu fost comunicată părților, despre care nu s-a menționat că a fost unită cu fondul, iar dosarul nu a fost lăsat la a doua strigare pentru formularea de concluzii de părțile din cauză. excepției cu fondul nu se putea realiza în condițiile în care excepția nu a fost pusă în discuția părților și nu a fost comunicată. În ce privește indicarea termenului de drept, în virtutea rolului activ instanța avea obligația să-i pună în vedere reclamantului să facă precizările corespunzătoare.
Intimații - pârâți, legal citați, au fost reprezentați în fața instanței și au solicitat respingerea apelului declarat.
Examinând apelul promovat pentru motivele arătate instanța îl apreciază ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Nulitatea hotărârii primei instanțe pentru depășirea cadrului procesual este condiționată, din perspectiva dispozițiilor art. 105 al. 2 Cod procedură civilă, de existența unei vătămări care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului îndeplinit.
În prezenta cauză Tribunalul Bacăua fost învestit cu judecata cererii de anulare a contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 2941/18 decembrie 2001 la. - B, încheiat între G, și (actuala ROMÂNIA ). În consecință, dispozitivul hotărârii prin care a fost respinsă acțiunea, consemnându-se că a fost formulată în contradictoriu cu toți pârâții indicați în cererea introductivă inițială, produce efecte juridice în limitele învestirii instanței, ca urmare a disjungerii și declinării capătului de cerere menționat, fără a afecta interesele apelantului - reclamant în sensul avut în vedere de dispozițiile art. 105 al. 2 Cod procedură civilă.
Situația este similară în ceea ce privește reținerea în considerentele hotărârii, a împrejurării că instanța a analizat îndeplinirea condițiilor de fond și de formă de către ambele contracte. Dispozitivul hotărârii, precum și considerentele acesteia produc efecte juridice în limitele învestirii instanței de judecată, eventualele referiri la legalitatea altor acte juridice neavând natura unei soluții date de instanță asupra unei cererii cu judecata căreia nu era legal învestită.
De altfel, în condițiile în care acțiunea a fost respinsă, având în vedere doar capătul de cerere disjuns, interesele reclamantului nu au fost afectate cu privire la celălalt capăt de cerere rămas pentru a fi soluționat de către Judecătoria Bacău.
Nici motivul privind procedura de soluționare a excepției lipsei calității procesuale active nu este fondat reținând împrejurarea că această excepție a fost invocată prin întâmpinarea formulată la data de 18 februarie 2008 de pârâta, întâmpinare comunicată părților, inclusiv apărătorului reclamantului, în ședința din aceeași dată. Împrejurarea că excepția a fost invocată anterior disjungerii și declinării unui capăt de cerere nu afectează actul procesual al comunicării întâmpinării, care rămâne valabil pentru aceeași rațiune avută în vedere de legiuitor la consacrarea regulii păstrării probelor administrate de instanța necompetentă, prin dispozițiile art. 160 Cod procedură civilă, în scopul unei eficiente administrări a procesului. Reținând și că reclamantul a fost legal citat la domiciliul indicat prin acțiunea introductivă nu sunt fondate susținerile apelantului privind necomunicarea excepției și nepunerea acesteia în discuția părților.
În ce privește unirea cu fondul a excepției, instanța de apel constată că prima instanță nu a dispus această măsură, ci, constatând că nu mai erau alte cereri de soluționat cu precădere sau alte probe de administrat privind fondul cauzei, s-a pronunțat prin aceeași hotărâre atât asupra excepției lipsei calității procesuale active, cât și asupra fondului cauzei.
Nici susținerea privind necesitatea lăsării cauzei la a doua strigare nu este întemeiată, având în vedere împrejurarea că la prima strigare a fost reprezentată pârâta ROMÂNIA, precum și dispozițiile art. 104 al. 13 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005, în forma în vigoare la data de 06 iunie 2008, potrivit cărora dosarul va fi lăsat la sfârșitul ședinței dacă nici una dintre părți nu se prezintă la strigarea cauzei.
Referitor la fondul cauzei instanța de apel constată că prin acțiunea formulată de reclamantul reprezentat de avocat nu a fost indicat temeiul de drept al acțiunii. Rolul activ al instanței este limitat, conform dispozițiilor art. 129 Cod procedură civilă, la lămurirea împrejurărilor de fapt și de drept apreciate ca utile cauzei, pentru prevenirea oricărei greșeli privind aflarea adevărului. Apărătorul reclamantului, același care a formulat și apelul de față, având pregătirea corespunzătoare, a invocat doar împrejurări de fapt pentru motivarea acțiunii, fără a indica temeiul juridic și probele apreciate ca fiind concludente cauzei. În acest context instanța a analizat legalitatea contractului autentificat sub nr. 2941/18 decembrie 2001 având în vedere condițiile generale de validitate a contractelor prevăzute de dispozițiile art. 948 Cod civilă și probele propuse pentru susținerea acțiunii.
De altfel, nici prin cererea de apel, reclamantul nu indicat temeiul juridic al acțiunii și, conform dispozițiilor art. 292 Cod procedură civilă, nu a propus probe noi de natură a schimba situația de fapt avută în vedere la pronunțarea hotărârii primei instanțe.
În consecință, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă va fi respins, ca nefondat, apelul.
Fiind parte căzută în pretenții, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, apelantul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat către intimații care au formulat cereri în acest sens, având în vedere că în cuprinsul chitanței nr. 345/12 martie 2009, de la fila 28 din dosar, nu este menționată suma pentru care a fost emisă, situație menționată în nota de la fila 33 - verso din dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul comercial promovat de apelantul - reclamant cu domiciliul în B, str. - - nr. 82, județul B, împotriva sentinței civile nr.213 din 06 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații - pârâți cu domiciliul în comuna Veche, județul B, cu domiciliul în B, str. - cel M. 44A,. A,. 24 și ROMÂNIA B (fostă ) cu sediul în B, Calea M nr. 30 H, județul
Obligă apelantul la plata cheltuielilor de judecată după cum urmează:
- către G - 1000 lei;
- către - 500 lei.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi,09 aprilie 2009.
PREȘEDINTE,
JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red. Red. 27 aprilie 2009 Tehnored. 6 ex. 29 aprilie 2009
Președinte:Morina NapaJudecători:Morina Napa, Vera Stănișor