Constatare nulitate act juridic in drept comercial. Decizia 26/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr intern 231/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 26
Ședința publică de la 19 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mirela Polițeanu
JUDECĂTOR 2: Tatiana Gabriela Năstase
Grefier ---
***************
Pe rol pronunțarea în cauza comercială de față, având ca obiect apelurile formulate de reclamantul și de pârâta SC SA O împotriva Sentinței comerciale nr.1497/20.10.2008 pronunțată de Secția Civilă a Tribunalului Călărași.
Dezbaterile în apeluri au avut loc în cadrul ședinței publice din 12 ianuarie 2010, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată - ce face parte integrantă din prezenta -, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera în temeiul art.260 Cod procedură civilă și pentru a da părților posibilitatea să depună la dosar note sau concluzii scrise, a amânat pronunțarea în cauză pentru data de astăzi, 19 ianuarie 2010, când a decis următoarele.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei comerciale de față;
Prin sentința comercială nr.1497/20.10.2008 pronunțată de Secția Civilă a Tribunalului Călărași a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta SC SA. A fost constatată nulitatea absolută a hotărârii Adunării Generale acționarilor nr. 767/12.07.2006 ( nr.1/12.07.2006) adoptată de pârâtă, cum și a procesului-verbal al AGA din aceeași dată. Pârâta a fost obligată către reclamant la plata sumei de 1208 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs ambele părți.
a formulat recurs împotriva sentinței civile invocând dispozițiile articolului 304 pct. 5 și 9 Cod procedură civilă, articolului 3041și respectiv articolului 312 alin. 3 și 5 Cod procedură civilă.
SC SA a invocat dispozițiile articolului 304 alin.5,7,8,9 și 11 Cod procedură civilă precum și dispozițiile legii societăților comerciale.
În ședința publică de la 17.03.2009, Curtea a calificat calea de atac ca fiind apel față de dispozițiile Legii nr.31/1990 și respectiv articolului 2821Cod procedură civilă.
În cauză ambele părți au formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului părții adverse.
În motivarea apelului formulat de se arată pe de o parte că deși acțiunea formulată de acesta a fost admisă, înțelege să atace hotărârea în privința motivării acesteia care nu acoperă toate aspectele cu care instanța de fond a fost investită iar pe de altă parte, instanța de fond a respins probatoriul solicitat, în baza căruia s-ar fi putut stabili corect situația de fapt și de drept dedusă judecății.
Se arată că, în mod greșit instanța a respins cel de-al doilea motiv de nulitate al hotărârii AGA din 12.07.2006 și argumentele invocate în susținerea acestuia.
A fost solicitată proba cu înscrisuri pentru a se dovedi nelegalitatea convocării AGA atât la 12.06.2006 cât și la 12.07.2006, nerespectarea dispozițiilor statutare și legale în vigoare la data adoptării AGA, nerespectarea dreptului de preferință al reclamantului la subscrierea noilor acțiuni, pe aspectul premeditării de către cei patru acționari a demersului de diminuare a cotei de participare la profit și pierdere a acționarului reclamant, pe aspectul intenției de dobândire a unui monopol de putere a acționarilor și de asemenea pe situația de fapt cu privire la acționarii care au interzis reclamantului accesul în incinta societății încă din februarie 2005.
Se arată că, cererea de chemare în judecată cuprinde motive ce dovedesc nelegalitatea convocării primei ședințe AGA din 11.07.2006 în temeiul articolului 110 alin. 2, articolului 113 alin. 1 lit. f și m și articolului 117 alin.1,2,3,4,5,6,7din Legea societăților comerciale.
Societatea pârâtă avea obligația de a convoca reclamantul prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
SC SA critică sentința sub următoarele aspecte:
Instanța de fond a reținut un singur motiv de nulitate respectiv: "convocarea nu a fost publicată și într-un din ziarele de largă răspândire din localitate în care se află sediul societății sau din cea mai apropiată localitate, reținându-se că Ziarul România Liberă nu este cea mai răspândită publicație din orașul O sau cel mai citit ziar, un astfel de ziar fiind ziarul local care are un tiraj mare și nu un ziar de interes național care este difuzat în provincie într-un număr limitat".
Societatea apreciază că și-a respectat obligația prevăzută de dispozițiile articolului 117 alin. 4, 5 și 6 din legea societăților comerciale iar hotărârea AGA a cărei nulitate s-a solicitat s-a ținut cu respectarea cerințelor imperative ale legii.
La dosar au fost depuse mai multe hotărâri judecătorești având ca obiect litigii între cele două părți.
SC SA a solicitat respingerea apelului formulat de reclamantul ca lipsit de interes.
Această excepție nu poate fi primită, câtă vreme prin motivele de apel se invocă faptul că instanța de fond nu a reținut și alte motive de nulitate a hotărârii AGA, care ar fi fost mai concludente decât motivul reținut de instanță.
Analizând actele și lucrările dosarului Curtea reține următoarele:
Prin cererea introductivă s-a solicitat constatarea nulității absolute a hotărârii AGA nr.1 din 12.07.2006 precum și a procesului verbal al din aceeași dată.
S-a invocat faptul că atât pentru Adunarea Generală din 11.07.2006 și 12.07.2006 convocarea nu a avut loc în condițiile legale, în sensul că nu au fost respectate modalitățile de convocare prevăzute de articolul 110 alin. 2 din Legea nr.31/1990.
Instanța de fond în mod greșit a reținut că societatea pârâtă nu a respectat obligația legală de a publica convocarea și într-un ziar de largă răspândire de la sediul său din O și astfel au fost încălcate cerințele imperative ale articolului 117 alin. 4,5 și 6 din Lega nr. 31/1990.
Convocarea s-a făcut prin Monitorul Oficial al României Partea IV nr.1963 din 23.06.2006 precum și în Ziarul România Liberă.
Așa fiind Curtea apreciază că au fost respectate dispozițiile legii în ceea ce privește convocarea adunării generale și nu era necesar a se face această convocare într-un alt ziar local.
Formele de convocare prin monitor și un ziar de largă răspândire sunt prevăzute de lege în mod imperativ, iar convocarea prin scrisoare recomandată a acționarului cu acțiuni nominative este doar o posibilitate prevăzută de lege, nefiind obligatorie spre deosebire de celelalte două forme imperativ prevăzute de lege și care au fost respectate de către societatea pârâtă.
Tribunalul a făcut aprecieri cu privire la celelalte motive de nulitate invocate de către reclamantul, respectiv faptul că pârâta nu a respectat legea cu privire la termenul de convocare pentru cea de-a doua adunare generală, precizând că, potrivit dispozițiilor articolului 118, termenul de 15 zile prevăzut la articolul 117 va putea fi redus la 8 zile.
Aceste dispoziții privitoare la reducerea termenului se aplică însă în situația în care în convocare nu este prevăzută data la care urma să aibă loc cea de-a doua adunare generală.
În cauză nu au fost încălcate dispozițiile articolului 21 raportat la articolul 206 din Legea nr.31/1990, societatea respectând termenul prevăzut de lege pentru ca acționarii să-și exercite dreptul de preferință.
Curtea apreciază că tribunalul a motivat în mod corect faptul că susținerile reclamantului nu pot fi reținute în ceea ce privește nulitatea hotărârii AGA, greșeala instanței de fond fiind aceea că a reținut că nu s-a făcut convocarea cu respectarea cerințelor legii prin aceea că era necesar ca aceasta să fie publicată într-un ziar de largă răspândire de la sediul societății din O, ceea ce reprezintă o interpretare ex haustivă a dispozițiilor legale.
De altfel, Curtea consideră că acesta a fost și motivul pentru care reclamantul a înțeles să atace hotărârea chiar dacă acțiunea sa a fost admisă.
Față de toate aceste considerente, potrivit dispozițiilor articolului 296 Cod procedură civilă, Curtea urmează să respingă apelul declarat de, să admită apelul declarat de SC SA și să schimbe în tot sentința atacată în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată reținând că nu există motive pentru a se consta nulitatea absolută a hotărârii AGA din 12.07.2006 și a procesului-verbal din din aceeași dată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelantul reclamant domiciliat în O,--89, -/1-2,. A,. 3,. 13, Județ și cu domiciliul ales în B la.Av. - A, Sector 3, împotriva Sentinței comerciale nr.1497/20.10.2008 pronunțată de Secția Civilă a Tribunalului Călărași.
Admite apelul declarat de apelanta pârâtă SC SA cu sediul în O,-, Județ C, împotriva Sentinței comerciale nr.1497/20.10.2008 pronunțată de Secția Civilă a Tribunalului Călărași.
Schimbă în tot sentința atacată în sensul că respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 ianuarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - - |
Grefier, --- |
Red.Jud.
Tehnored.
5 ex.
25.02.2010
Com.3 ex./5.03.2010
Tribunalului Călărași - Secția Civilă
Judecător fond:
Președinte:Mirela PolițeanuJudecători:Mirela Polițeanu, Tatiana Gabriela Năstase