Constatare nulitate act juridic in drept comercial. Decizia 268/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
dECIZIA Nr. 268
Ședința publică de la 08 Octombrie 2008
PREȘEDINTE: Doina Lupea
JUDECĂTOR 2: Carmen Mladen
Grefier -
Pe rol, judecarea apelului declarat de reclamanta - EL FARM SRL C, împotriva sentinței nr.492/14 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj -Secția Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă - SRL B, având ca obiect constatare nulitate act.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns apelanta reclamantă, prin avocat, lipsind intimata pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, Curtea a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale a instanței de fond și, constatând apelul în stare de judecată, a acordat cuvântul părții asupra excepției:
Avocat, pentru apelanta reclamantă, a lăsat la aprecierea instanței.
CURTEA
Asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj - Secția Comercială la data de 09.11.2007 sub nr- reclamanta - EL FARM SRL Cac hemat în judecată pârâta - SRL B solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută parțială a facturilor fiscale nr. -/16.12.2005, -/07.02.2006, -/07.02.2006,-/27.02
2006,-/06.03.2006,-/13.03.2006,-/17.03.2006,-/10.04.2006, -/12.04.2006, -/17.04.006, -/04.05.2006, -/04.05.2006, -/15.05.2006, în ceea ce privește plata penalităților de întârziere în sumă de 8445,25lei.
, pârâta a solicitat obligarea reclamatei la plata sumei de 8445,25 lei cu titlu de penalități de întârziere și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reconvenționale a arătat că între - SRL și - SRL s-a încheiat, la data de 12.12.2006, contractul de cesiune de creanță nr. 128, prin care - SRL, în calitate de cedent, a cesionat creanța pe care o avea împotriva - EL FARM SRL.
A precizat că reclamanta - pârâtă a achitat suma de 12043,42 lei, ce reprezintă debitul total facturat, dar nu a achitat și penalitățile de întârziere în cuantum de 8445,25 lei. A susținut că din moment ce facturile au fost acceptate la plată, s- au acceptat și penalitățile de întârziere înscrise pe facturi.
Prin sentința nr.492 din 14 mai 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Dolj - Secția Comercială, s-au respins acțiunea și cererea reconvețională.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că penalitățile de întârziere reprezintă o sancțiune contractuală prestabilită care, pentru a dobândi forță obligatorie, trebuie să îndeplinească toate condițiile de validitate ale unei convenții, inclusiv acordul de voință.
În cauză, s-a constatat că societatea furnizoare a menționat în facturi plata de penalități (în situația întârzierii în achitarea c/val. mărfii livrate) în temeiul unei legi abrogate, fapt ce duce la concluzia că părțile nu au stabilit de comun acord sancțiunea respectivă. S-a mai reținut că pârâta-reclamantă nu a făcut dovada că prin convenția încheiată părțile au stabilit plata penalităților și cuantumul acestora, iar solicitarea de penalități în aceste condiții contravine naturii juridice a clauzei penale.
În lipsa consimțământului debitoarei, s-a considerat că nu se poate cere plata penalităților de către creditoare, dispozițiile art.969 civ. neputând fi invocate, deoarece nu s-a făcut dovada existenței unei convenții în acest sens.
Instanța a apreciat că din moment ce mențiunile referitoare la penalități inserate în facturi nu au nici o relevanță, făcând trimitere la texte de lege abrogate la data emiterii facturilor (Lg. nr. 76/1992 fiind abrogată prin OUG nr. 10/1997), nu pot produce nici un efect juridic, astfel că acțiunea reclamantei-pârâte este lipsită de interes, mențiunile respective neputând-o obliga în nici un fel.
Cu privire la cererea reconvențională, instanța a reținut că este neîntemeiată.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta - EL FARM SRL C, criticând-o ca netemeinică.
În dezvoltarea motivului de apel a susținut că a fost încălcat principiul contradictorialității, în condițiile în care instanța de fond a respins acțiunea pe cale de excepție, fără a pune în prealabil această excepție în discuția părților.
Opinia instanței de fond cu privire la faptul că mențiunile cuprinse în facturile fiscale nu mai pot crea nici un efect juridic, fără a fi anulate, a fost apreciată ca eronată, apelanta motivând că, în lipsa unei hotărâri judecătorești care să constate nevalabilitatea acestora, intimata pârâtă ar putea oricând să cesioneze presupusa creanță.
De asemenea, a susținut că, din moment ce pârâta a emis o factură sub nr.-/08.01.2007, ce conține obligarea pârâtei la plata unor penalități nedatorate, a cărei anulare a fost solicitată, poate continua să o considere debitoare.
În vederea tranșării definitive a situației juridice, a solicitat admiterea apelului, modificarea sentinței, în sensul admiterii acțiunii și constatării nulității absolute parțiale a facturilor în privința penalităților de întârziere inserate, precum și a facturii nr.-/200, ce reprezintă cuantumul acestor penalități.
La termenul de azi, Curtea, din oficiu, a pus în discuția părților excepția de ordine publică a necompetenței materiale a instanței de fond, în raport de dispozițiile art.159 alin. 2 și art.2 pct.1 lit. a pr.civ.
Analizând cauza de față, Curtea reține că acțiunea dedusă judecății, întemeiată în drept pe dispoz. art.969 civ. este evaluabilă în bani și are o valoare de sub 100.000 lei, astfel încât competența de soluționare a cererii de chemare în judecată revenea în primă instanță judecătoriei, potrivit art.2 alin.1 lit.a pr.civ.
Cum în cauză, în primă instanță, acțiunea a fost judecată de tribunal, excepția de necompetență materială a instanței care a soluționat cauza este fondată, hotărârea apelată fiind dată cu încălcarea competenței materiale absolute a altei instanțe.
Văzând și dispozițiile art. 297 alin.2 pr.civ. Curtea va admite apelul, va anula hotărârea atacată și va trimite cauza spre soluționare Judecătoriei Craiova.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de reclamanta - EL FARM SRL C, cu sediul în C, str.- B,.17D, parter, județul D, împotriva sentinței nr.492/14 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj -Secția Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă - SRL B, cu sediul procesual ales în B, sector 1,-, -.B,.7,.49, având ca obiect constatare nulitate act.
Anulează sentința nr.492/14.05.2008 pronunțată de Tribunalului Dolj - Secția Comercială în dosarul nr- și trimite cauza spre judecare instanței competente - Judecătoria Craiova.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Octombrie 2008.
Președinte, | Judecător, |
Grefier, |
09 Octombrie 2008
Red.jud../23.10.2008
4 ex./
jud.fond
Președinte:Doina LupeaJudecători:Doina Lupea, Carmen Mladen