Constatare nulitate act juridic in drept comercial. Decizia 27/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ

Decizia comercială nr. 27

Ședința publică de la 22 aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Simona Gavrilă

JUDECĂTOR 2: Sarmisegetuza Tulbure dr. - -

Grefier - -

.-.-.-.-.-.-.-.-.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de reclamanta - Grup SRL, cu sediul in-, -.2,. 86, împotriva sentinței civile nr. 2812/13.10.2008 pronunțată de Tribunalul Galați - secția comercială, in dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - Piețelor SA G, cu sediul în G,-, având ca obiect constatare nulitate act.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 15 aprilie 2009 și

s-au consemnat în încheierea de ședință din aceeași zi, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei la data de 22.04.2008.

CURTEA

Asupra apelului de față;

Din conținutul actelor și lucrările dosarului rezultă:

Prin cererea înregistrată sub nr- reclamanta - Grup SRL G în contradictoriu cu pârâta - Piețelor SA G, a solicitat să se constate nulitatea absolută a actelor juridice emise de pârâtă, respectiv Decizia nr. 14/9.12.2005 și procesul-verbal nr. 16007/21.12.2005; deasemeni să se constate inexistența unui drept în sensul că la data de 21.12.2005, pârâta prin salariații săi, menționați în procesul-verbal nr. 16007/21.12.2005 nu avea dreptul legal să pătrundă și să ocupe imobilul împreună cu delegatul neutru, imobil care a făcut obiectul contractului de închiriere nr. 9068/26.08.2002 și să se dispună restabilirea situației anterioare datei de 21.12.2005, respectiv pârâta să predea imobilul în cauză în discuție.

În motivare s-a arătat că între cele două părți, a existat contractul de închiriere nr. 9068/26.08.2002, prelungit prin actul adițional nr. 1/5992/5.06.2003, actul adițional nr. 2/8716/22.07.2004 și facturile de plată a chiriei cu nr. -/15.06.2005, nr. -/12.07.2005, nr. -/15.08.2005.

Reclamanta avut statut de chiriaș iar pârâta de locator.

În urma unui litigiu care a avut loc între părți, pârâta a cerut Tribunalului Galați să emită o hotărâre de evacuare a reclamantei.

Pârâta a obținut hotărârea de evacuare împotriva reclamantei, respectiv nr. 980 din 13.10.2005.

Fără a fi hotărârea de evacuare definitivă și fără să fie investită cu formulă executorie, a emis Decizia internă nr. 14/9.12.2005- prin care dispus abuziv punerea în practică a hotărârii de evacuare, în sensul evacuării forțate a reclamantei, operație ce urma să fie efectuată de către salariații pârâtei în prezența unui delegat neutru, la data de 21.12.2005, ora 10.

Urmare a Deciziei interne nr. 14/9.12.2005, salariații pârâtei împreună cu delegatul neutru, în lipsa reclamantei și în contra voinței acesteia, au spart ușa principală și au distrus instalația de pază, au pătruns și au ocupat imobilul în cauză și au întocmit procesul-verbal nr. 16007/21.12.2005.

Consideră că potrivit dispozițiilor legale imperative, hotărâre de evacuare se execută silit numai de către un executor judecătoresc ( art. 373, art. 373 ind.1 și urm. pr.civ.) și nu de către un delegat neutru, fiind evident că decizia Internă nr. 14/9.12.2005 și procesul-verbal nr. 16007/21.12.2005 contravin legilor de drept organic și pe cale de consecință sunt lovite de nulitate absolută.

A arătat că că potrivit dispozițiilor legale imperative, pătrunderea și ocuparea silită a unui imobil ce a fost închiriat, în lipsa și contra voinței chiriașului, se face numai de către un executor judecătoresc ( art. 373, art. 373 ind.1 și art. 579 și urm. pr.civ.) astfel încât este evident că la data de 21.12.2005 pârâta prin salariații menționați în procesul verbal nr. 16007/21.12.2005 nu avea dreptul să pătrundă și să ocupe imobilul împreună cu delegatul neutru.

A subliniat că nulitatea absolută nu se prescrie și are efect retroactiv, efectele Deciziei interne nr.14/9.12.2005 și procesul-verbal nr. 16007/21.12.2005 sunt lovite de nulitate absolută, ceea ce impune refacerea refacerea situației anterioare ce existat între părți înainte de 21.12.2005.

În drept au fost invocate disp.art. 1 din Decretul nr. 31/1954 și art. 111 din pr.civ.

În susținerea cererii s-a folosit de proba cu înscrisuri (filele 4-16; 68-73).

Prin cererea de întregire și modificare a acțiunii de la fila 45 dosar fond, reclamanta a solicitat să se constate nulitatea absolută a Deciziei interne nr. 14/2005 și a procesului-verbal nr. 16007/2005, să se confirme că la data de 21.12.2005 pârâta împreună cu salariații și delegatul neutru, nu aveau dreptul legal să pătrundă și să ocupe imobilul ce a făcut obiectul contractului de închiriere nr. 9086/2002 iar pârâta să fie obligată să predea imobilul reclamantei.

Consideră că actele juridice cum ar fi Decizia internă nr. 14/2005 și procesul-verbal nr. 16007/2005 exced obiectului de activitate al reclamantei.

În drept au fost invocate dispozițiile Decretului nr. 31/1954 și art. 111.pr.civ.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea cererii ca nefondată arătând că este prerogativă exclusivă a conducătorului societății de a emite decizii interne cu caracter obligatoriu pentru salariați, conform art. 40 din Codul muncii așa cum este și Decizia nr. 14/2008.

Precizează că procesul-verbal nr. 16007/2005 este un înscris care atestă o situație reală, respectiv inventarierea bunurilor existente în spațiul locativ la data respectivă.

În susținerea apărărilor s-a folosit de proba cu înscrisuri (filele 45-60; 69-80).

Prin sentința civilă nr. 2812/13.10.2008 Tribunalul Galația respins cererea formulată de către reclamanta - Grup SRL G, cu sediul în G,-, -. 86, jud. G, în contradictoriu cu pârâta - Piețelor SA G, ca nefondată.

Instanța de fond a reținut referitor la primul capăt de cerere că prin decizia nr. 14/2005 ( fila 9) conducerea unității pârâte prin reprezentant legal director general a dispus constituirea unei comisii pentru evacuari cu atribuția de a proceda la data de 21.12.2005 la deschiderea spațiului comercial din, inventarierea bunurilor fostului chiriaș - Grup SRL.

Decizia a fost emisă avându-se în vedere sentința comercială nr. 980/2005 a tribunalului Galați prin care s-a dispus evacuarea - SRL și pentru o administrare judicioasă a spațiilor comerciale aflate în patrimoniul - Piețelor SA G, în conformitate cu art. 3 alin.1 al cap.II din Regulamentul intern al acestei societăți.

Cât privește procesul-verbal de evacuare înregistrat la registratura pârâtei sub nr. 16007/21.12.2005 acesta a fost întocmit de comisia numită prin decizia de mai sus și cuprinde inventarul bunurilor găsite în spațiul ocupat de - Grup SRL.

În considerarea celor de mai sus, instanța de fond a constatat că actele juridice emise de pârâtă nu conțin cauze de nulitate absolută, decizia nr. 14/2005 fiind emisă de Directorul general și președintele Consiliului de administrație al societății pârâte, numit prin Dispoziția Primarului mun. G cu nr. 904/2005 (fila 79) în baza HCL nr.109/2004 în conformitate cu dispozițiile art.40 din Legea 40/2003.

S-a constatat că dispoziția cuprinsă în actul atacat, aceea de constituire a unei comisii de evacuare, nu contravine prevederilor art. 34 din Decretul nr. 31/1954, în sensul depășirii obiectului de activitate, fiind o atribuție a conducerii societății de a asigura organizarea și funcționarea societății conform art.3 alin.1 lit. a din regulamentul intern al societății pârâte (fila 80) inclusiv prin constituirea unei asemenea comisii.

Cât privește procesul-verbal întocmit de comisia de evacuare (fila 5), tribunalul reține că nici acesta nu este lovit de nulitate absolută, așa cum eronat susține reclamanta, comisia fiind legal constituită prin Decizia nr. 14/2005.

Totodată, s-a reținut că la data pătrunderii în spațiu, respectiv 21.12.2005 reclamanta nu mai deținea folosința legală asupra acestui spațiu,contractul de închiriere nr.9068/26.08.2002, încetând începând cu data de 31.07.2005.

De asemenea s-a reținut că reclamanta a fost în prealabil încunoștiințată despre această situație cu adresa nr. 15929/16.12.2005 ( fila 69).

Nu poate fi primită susținerea reclamantei în sensul în care evacuarea trebuia să se facă de executorul judecătoresc întrucât acesta a făcut dovada că pentru executarea silită a sentinței comerciale nr. 980/2005 pronunțată de Tribunalul Galați, în dosarul nr. 1522/COM/2005 s-a adresat Biroului Executorului Judecătoresc, conform adresei nr- ( fila 49), pentru care s-a încheiat procesul-verbal din data de 4.10.2006 ( fila 50).

În ceea ce privește capătul al doilea al cererii așa cum a fost modificat, respectiv cererea în constatarea faptului că la data de 21.XII.2005 pârâta nu avea dreptul legal să pătrundă și să ocupe imobilul care a făcut obiectul contractului de închiriere, nu poate fi admis în considerarea celor reținute față de primul capăt al cererii, față de care s-a constatat legalitatea celor două acte juridice respectiv Decizia nr.14/2005 și procesul-verbal din 21.XII.2005.

Referitor la capătul al treilea al cererii așa cum a fost modificat cu privire la obligarea pârâtei să-i predea reclamantei imobilul ce a făcut obiectul contractului de închiriere nr.9068/2002, tribunalul reține că față de acest imobil, contractul de închiriere nr.9068/2002 și-a încetat efectele juridice la data de 31.07.2005, prin expirarea duratei.

Împotriva reclamantei pârâta deține o hotărâre definitivă și irevocabilă, respectiv sentința comercială nr.980/2005, privind evacuarea din acest spațiu față de care s-a început executarea silită (filele 14-15-54; 49-50).

Împotriva menționatei sentințe a declarat apel Grup L criticând soluția ca netemeinică și nelegală din următoarele considerente:

Dosarul cauzei nu a fost repartizat completului de judecată prin metoda aleatorie în ordinea sosirii la instanță conform prevederilor art.11 din Legea 304/2004 și Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești aprobat prin Hot.387/22.09.2005.

Nerespectarea acestei legi este echivalentă cu o încălcare a procedurilor de repartizare și a regulilor care interesează ordinea publică și coroborat cu disp.art.5 cod civil rezultă că se impune reținerea nulității absolute a tuturor actelor tribunalului G cu privire la repartizarea cauzei în discuție.

Din dosarul cauzei lipsește procesul-verbal de repartizare aleatorie generat de sistemul electronic Ecris la data înregistrării și cererea de chemare în judecată nu conține mențiunea numărului de ordine sau ora primirii care să probeze că înregistrarea s-a făcut în ordinea primirii la instanță.

Ori Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hot.nr.387/22.09.2005, menționează fără echivoc că repartizarea aleatorie a dosarelor către completele de judecată se face în ordinea sosirii la instanță și nu altfel.

În continuare a susținut că pe fondul cauzei solicită constatarea nulității absolute a deciziei nr.14/09.XII.2005 care a avut un scop ilicit respectiv numirea unei comisii care să execute prin forțe proprii sentința nr.980/2005 (fila 14 dosar).

Hotărârea de evacuare nr. 980/2005 se execută pe cale amiabilă de către părți sau pe cale silită numai de către un executor judecătoresc, conform disp.art.371 și art.373 pr.civ. și art.1 din Legea 188/2000.

În condițiile în care nici intimata pârâtă C Piețelor SA G și nici instanța de fond nu au contrazis conținutul, dispozițiilor legale privind evacuare silită susmenționată și în condițiile în care C Piețelor SA G nu au ca obiect de activitate "executarea silită" și art. 3 alin.1 cap. 2 din Regulamentul intern permite emiterea de decizii având un obiect licit și la data de 21.12.2005 nu s-a făcut o evacuare pe cale amiabilă și nici un executor judecătoresc nu a fost numit, atestă indubitabil că obiectul deciziei nr. 14/9.12.2005 este nelicit și deci C Piețelor SA G nu avea dreptul legal să emită o decizie de executare prin forțe proprii a hotărârii nr. 980/2005.

Prin decizia internă nr. 14/9.12.2005 au fost obligați niște salariați să execute cu forțe proprii pe - Grup SRL.

Obligația fără cauză licită nu poate avea nici un efect, motiv pentru care antrenează nulitatea absolută atât a deciziei nr. 14/9.12.2005 cât și a procesului-verbal de evacuare nr. 16007/21.12.2005.

La data emiterii actelor supuse nulității C Piețelor SA G avea director general pe domnul și semnătura aparține domnului economist - actualul director general.

Cu privire la procesul-verbal de evacuare nr. 16007/21.12.2005, instanța de fond a susținut greșit că acesta ar fi doar un inventar, numindu-l proces-verbal de evacuare, ca ulterior să se susțină că întocmirea lui avea ca scop inventarierea bunurilor existente în acel spațiu comercial.

Susținerile instanței de fond sunt abuzive. Procesul-verbal de evacuare nr. 16007/22.12.2005 precizează clar că la data de 21.12.2005, ora 11, salariați de la pârâta C Piețelor SA G, împreună cu un delegat neutru au pătruns cu forța proprie în imobilul în discuție, în lipsa chiriașului și în contravoința lui, au preluat posesia imobilului, au schimbat încuietorile și au inventariat bunurile, ceea ce echivalează cu efectuarea evacuării forțate, cu mijloace proprii a - grup SRL G, substituindu-se executorul judecătoresc, ceea ce este în contrar disp. art. 1 din Decretul nr. 31/1954.

Consideră că instanța comite o greșeală logică încercând să justifice o acțiune din trecut cu o altă acțiune care intervine după 6 luni, când C Piețelor SA G s-a adresat unui executor judecătoresc.

Constată că în cauză s-a probat nulitatea absolută a deciziei interne nr. 14/9.12.2005 și a procesului-verbal nr. 16007/21.12.2005, emise de către C Piețelor SA

Menționata societate și salariații acesteia nu aveau dreptul legal să pătrundă și să ocupe imobilul care a făcut obiectul contractului de închiriere nr. 9068/26.08.2002 și că urma să fie restabilită situația anterioară, în sensul ca pârâta C Piețelor SA G să fie obligată să predea imobilul către reclamanta în condițiile arătate amănunțit în Anexa 1.

Apelul de față este nefondat.

Criticile pe care le face apelanta referitor la modul de repartizare al dosarelor, cu nerespectarea dispozițiilor legale privind repartizarea aleatorie a cauzei deduse judecății și greșita investire a instanței de judecată, reprezintă chestiuni de ordin administrativ ce țin de modul de funcționare și organizare a instanței și care exced controlului de legalitate și temeinicie a sentinței apelate.

În ceea ce privește al doilea motiv de apel, referitor la nulitatea absolută invocată în cauză, referitor la decizia internă nr. 14/9.12.2005 și procesul verbal nr. 16007/21.12.2005, emise de către intimată cu consecința restabilirii situației de fapt anterioare - predarea imobilului în discuție reclamantei, în condițiile menționate amănunțit în anexa 1, nu se pot aplica în speța de față în raport cu situația de fapt complet și corect reținută de către instanța de fond.

Considerând că este absolută acea nulitate care sancționează nerespectarea la încheierea actului juridic a unei norme care ocrotește un interes general obștesc și bunele moravuri se reține că decizia internă nr. 14/9.12.2005 și procesul-verbal nr. 16007/21.12.2005, emise de către C Piețelor SA G nu îndeplinesc acele condiții, nefiind lovite de sancțiunea severă a nulității absolute.

Instanța de fond a motivat corect, arătând de ce consideră că nulitatea absolută este inoperantă în cauză precizând că decizia nr. 14/9.12.2005 a fost emisă de Directorul General al C Piețelor SA G, domnul în baza art. 3 alin.1 al Cap.II din Regulamentul Intern al C Piețelor SA G, HCL nr. 109 din 4.11.2004 și a dispoziției nr. 904/14.02.2005, că procesul-verbal nr. 16007 din 21.12. 2005, în care sunt inventariate bunurile existente în spațiul comercial în raport de care apelanta nu mai avea nici un drept fiind evacuată de mai multe luni prin hotărâre irevocabilă și că nu s-a realizat evacuarea, apelându-se la data de 27.06.2006 ( fila 49) la executorul judecătoresc care a încheiat procesul-verbal conform art. 388.pr.civ. din dosarul nr. 236/2006 la 4 octombrie 2006 ( fila 50).

Evacuarea nu a realizat-o intimata deși locațiunea încetase din 31.07.2005, apelanta a fost notificată și a continuat să deține încă 5 luni spațiul comercial din discuție.

La 21.12.2005 comisia care a participat a făcut o constatare cu privire la bunurile existente în spațiul comercial care au fost inventariate, urmând ca apelanta să le ridice ulterior.

Acest proces-verbal numit de evacuare a fost întocmit în vederea conservării bunurilor apelantei, pe care aceasta trebuia să și le ridice în cel mai rău caz, ulterior.

Intimata și salariații săi nu s-au substituit executorului judecătoresc în cazul de față ( executarea silită începută de executor a fost suspendată) cum se susține, rezultând că atât decizia nr. 14/9.12.2005 semnată de economist

pentru director plecat în concediu, cât și procesul-verbal nr. 16007/21.12.2007 nu sunt sancționate prin nulitatea lor absolută.

Restabilirea situației de fapt anterioare prin obligarea intimatei să predea imobilul - spațiu comercial apelantei în condițiile analizate, nu se poate dispune, actele a căror anulare s-a solicitat nu sunt lovite de nulitate absolută și apelanta nu deține titlul legal pentru spațiul comercial solicitat.

Aceasta pentru că a fost evacuată printr-o decizie irevocabilă, cunoștea situația sa juridică și un alt titlu nu deține în prezent asupra spațiului respectiv.

Este de necontestat că nimeni nu se poate substitui organelor abilitate legal pentru executarea silită a unei evacuări, chiar dacă sunt emise dispoziții administrative intitulate impropriu - pentru evacuare însă în speța de față, s-a apelat la executorul judecătoresc și nici în prezent se pare că executarea silită nu s-a realizat;

Însăși apelanta a recunoscut că intimata pentru evacuarea sa, s-a adresat executorului judecătoresc și că nu a fost realizată evacuarea prin orgenele proprii ale intimatei la data de 21.12.2005.

Obiectul contractului de închiriere nr. 9068/26.08.2002 nu mai era în ființă de mai mult timp, la data descinderii intimatei care în calitatea sa de administrator al spațiului comercial a găsit de cuviință să inventarieze bunurile și să constate astfel situația existentă pe teren, neluându-se alte măsuri, prejudiciabile pentru intimată.

Rezultă că niciunul din motivele de apel invocate în cauză nu sunt confirmate prin conținutul probelor dosarului de față, ceea ce impune în conformitate cu art. 289 și următoarele pr.civ. respingerea apelului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta - Grup SRL, cu sediul in-, -.2,. 86, împotriva sentinței civile nr. 2812/13.10.2008 pronunțată de Tribunalul Galați - secția comercială, in dosarul nr-.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 22.04.2009.

Președinte,

-

Judecător,

dr. - -

Grefier,

-

Red.

Tehnored..- 4ex.

15.05.2009

Fond.

Președinte:Simona Gavrilă
Judecători:Simona Gavrilă, Sarmisegetuza Tulbure

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Constatare nulitate act juridic in drept comercial. Decizia 27/2009. Curtea de Apel Galati