Constatare nulitate act juridic in drept comercial. Decizia 380/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr intern 43/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 380

Ședința publică de la 03 Martie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gabriela Vințanu

JUDECĂTOR 2: Ruxandra Monica Duță

JUDECĂTOR 3: Mirela

Grefier -

*************

Pe rol judecarea cauzei comerciale de față, având ca obiect recursul formulat de reclamanta - Turcia împotriva Sentinței comerciale nr.12434/18.11.2008 pronunțată de Secția a VI-a Comercială a Tribunalului București în dosarul susmenționat, în contradictoriu cu intimații pârâți - SRL A, - SA și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI

La apelul nominal făcut în ședința publică, părțile nu se prezintă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că au fost depuse, cu urmă de la tribunal, dovezile de comunicare ale sentinței atacate; că nu s-au depus la dosar dovezile privind achitarea timbrării în recurs, deși recurenta a fost citată cu această mențiune, precum și împrejurarea că în cauză nu a fost solicitată judecarea în lipsă, după care:

Curtea dispune lăsarea cauzei la sfârșitul listei de recursuri.

La a doua strigare, se prezintă recurenta prin avocat, care depune împuternicire avocațială comună în dosar, lipsind celelalte părți.

Reprezentantul recurentei depune dovada achitării taxei judiciare de timbru pentru suma de 4 lei și timbre judiciare mobile în cuantum de 0,30 lei, ce sunt anulate de Susține că nu are cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții în susținerea recursului.

Recurenta reclamantă, prin avocat, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, cu trimiterea cauzei pentru rejudecare și depune la dosar concluzii scrise, dezvoltând oral motivele invocate și explicând starea de fapt.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului constată că:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VI a Comercială în data de 9.07.2008 reclamanta -, persoană juridică, în contradictoriu cu pârâtele -, - SA și, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută parțială pentru fraudă la lege a procedurii de lichidare voluntară a societății comerciale SA Făgăraș, procedură efectuată de pârâta 1; să se constate nulitatea absolută pentru fraudă la lege a procedurii de vânzare la licitație a terenurilor înscrise în cartea Funciară Făgăraș, precum și a construcțiilor aflate pe acestea (instalații de nitrogen și oxigen), precum și a actului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâtele 1 și 2 și autentificat sub nr.1326/2007, de, din orașul jud. B; să fie obligate în solidar pârâtele 1 și 3 la plata sumei de 212.000 USD, cu titlu de prejudiciu.

Pârâta - a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București.

Prin sentința comercială 12434/18.11.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială în dosarul nr- s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov -Secția Comercială, instanța de fond reținând că atât procedura de lichidare voluntară a - SA, cât și procedura de vânzare la licitație a activelor societății debitoare au avut loc la sediul acesteia din Făgăraș, Jud. B; și contractul de vânzare-cumpărare încheiat în urma adjudecării la licitație a bunurilor a fost încheiat tot în jud. B, în orașul.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta -, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială, criticând sentința atacată pentru nelegalitate și netemeinicie; recurenta consideră că, hotărârea este greșită întrucât drepturile sale nu decurg din procedura de lichidare voluntară a - SA, ci dintr-un contract comercial încheiat la B, în data de 10 mai 2007, între această societate și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI

În drept: art.58 pct 3 Cod procedură civilă.

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând sentința atacată în raport de probele administrate, susținerile părților și temeiul de drept invocat, Curtea constată că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente: dispozițiile art.16 Cod procedură civilă, prevăd că "cererile în materia reorganizării judiciare și a falimentului sunt decompetența exclusivă a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul principal al debitorului"; întrucât în speță, reclamanta a solicitat constatarea nulității absolute parțiale, pentru frauda la lege, a procedurii de lichidare voluntară a unei societăți comerciale care are sediul social în orașul Făgăraș, jud. B, competența exclusivă a soluționării cauzei aparține Tribunalului Brașov.

Întrucât se solicită și constatarea nulității absolute pentru frauda la lege a procedurii de vânzare la licitație a unor terenuri și construcții aflate tot în jud. B, este evident că Tribunalul București nu poate fi competent să soluționeze litigiul, câtă vreme art.13 alin.1 Cod procedură civilă, prevede că "cererile privitoare la bunuri imobile se fac numai la instanța în circumscripția căreia se află imobilele".

Față de cele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.1 Cod procedură civilă,Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta - -.în contradictoriu cu intimatele -, - SA și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, împotriva sentinței comerciale nr. 12434/18.11.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 03 Martie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

--- -

Judecător,

-

Grefier,

-

Red.Jud.

Tehnored.

2 ex./1.04.2009

Tribunalul București - Secția a VI a Comercială

Judecător fond:

Președinte:Gabriela Vințanu
Judecători:Gabriela Vințanu, Ruxandra Monica Duță, Mirela

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Constatare nulitate act juridic in drept comercial. Decizia 380/2009. Curtea de Apel Bucuresti