Constatare nulitate act juridic in drept comercial. Decizia 39/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 39/
Ședința publică din 14 Aprilie 2008
Completul compus din:
- - Președinte
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea apelului formulat de, cu domiciliul în B,-, județul B, împotriva sentinței comerciale nr.1/07.01.2008 pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș în dosarul nr-.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul asupra cauzei, după care se constată că susținerile părților și dezbaterile în fond au fost consemnate în cadrul încheierii de ședință din 7 aprilie 2008, când s-a amânat pronunțarea pentru azi, 14 aprilie 2008, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA,
Prin sentința comercială nr. 1 din 7 ianuarie 2008, Tribunalul Comercial Mureșa respins excepția inadmisibilității acțiunii reclamantei SA - Sucursala județeană B, excepție invocată de pârâtul, a admis acțiunea reclamantului formulată în contradictoriu cu pârâtul și a constatat nulitatea absolută a contractelor de cesiune de creanță cu titlu gratuit înregistrate sub nr. 1 din 4 iulie 2003 și respectiv nr. 3 din 19 septembrie 2003, ambele încheiate de pârât pe seama fostei SRL B, în prezent radiată, în calitate de cedent, pe de o parte, cu el însuși în calitate de cesionar, pe de altă parte. S-a respins cererea pârâtului de aplicare a amenzii judiciare și respectiv obligarea reclamantului la despăgubiri pentru formularea cu rea-credință a acțiunii și s-a dispus obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în esență că primul contract de cesiune încheiat la 19 septembrie 2003 se referă la cedarea creanței rezultate din sentința civilă nr. 702 din 15 iulie 2003 iar al doilea la creanța rezultată din sentința civilă nr. 115/1997, modificată prin decizia civilă nr. 112/1997 devenită irevocabilă prin decizia nr. 1870 Înaltei Curți de Casație și Justiție. Ambele contracte sunt semnate doar de pârâtul, atât pe seama cedentului SRL B, în calitate de asociat unic, cât și în nume propriu ca beneficiar al creanței cedate. Ambele acte cuprind mențiunea expresă de transmitere cu titlu gratuit a creanțelor. Instanța a reținut că obiectul acțiunii îl reprezintă constatarea nulității absolute a celor două contracte, acțiune admisă pe considerentul că față de SRL B s-a deschis procedura reorganizării judiciare și a falimentului prin sentința civilă nr. 216 din 1 noiembrie 2001 pronunțată de judecătorul sindic desemnat în dosarul nr. 4844/1998 al tribunalului Botoșani, instanță care, prin încheierea nr. 202 din 17 iulie 2002 desemnat în calitate de lichidator judiciar practicianul de insolvență. În acest context juridic, nici fostul administrator și nici adunarea generală asociaților reprezentată de aceeași persoană fizică nu mai puteau exercita vreun act de dispoziție asupra patrimoniului debitoarei, fiind incidente dispozițiile art. 50 alin. 4 din Legea nr. 64/1995, în vigoare la acea dată. Instanța a avut astfel în vedere sancțiunea nulității oricăror acte, operațiuni sau plăți făcute de debitor, ulterior deschiderii procedurii, prevăzută expres în art. 99 alin. 1 din lege, dispoziție preluată de altfel și de legea insolvenței în vigoare.
Hotărârea primei instanțe a fost atacată cu apel d e pârâtul, care a solicitat desființarea ei în totalitate și respingerea cererii de constatare a nulității absolute a celor două contracte de cesiune, cerere pretins a fi formulată de o persoană fără calitate procesuală și lipsită de interes iar în subsidiar, respingerea ca nefondată.
În motivarea apelului s-a arătat că instanța nu a analizat înscrisurile depuse de pârât la dosar ci doar susținerile reclamantului, făcându-se aplicarea unor texte din legea nr. 64/1995 pentru a eluda dispozițiile imperative ale Legii nr. 31/1990 republicată, precizând că SRl B nu a fost niciodată dizolvată pentru cauză de faliment și nici lichidatorul nu a preluat legal funcția de la asociatul unic și că societatea a fost radiată pentru motivul nepreschimbării certificatului de înmatriculare conform Legii nr. 348/2001.
Apelantul a mai susținut că, în calitatea sa de asociat unic al cedentului SRL B, indiferent de cauza de dizolvare a firmei, el devine în mod automat succesor universal legal al patrimoniului societății cedente legea interzicând în mod expres și cu desăvârșire lichidarea.
S-a susținut că cesiunea de creanță este o operațiune prevăzută de lege și s-au respectat formalitățile legale, că există autoritate de lucru judecat a sentinței penale nr. 372 din 6 decembrie 2007 tribunalului Botoșani, unde se menționează tocmai legalitatea cesiunii de creanță, în plus s-a invocat Ordonanța procurorului din 24 mai 2007 de scoatere a pârâtului de sub urmărire penală prin care procurorul îi recunoaște dreptul de a fi succesor universal al SRL
Intimata-reclamantă BCR SA Baf ormulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului.
S-a precizat că instanța de fond nu a făcut altceva decât să sancționeze încălcarea de către cedentul cesionar a dispozițiilor imperative ale legii insolvenței în vigoare la data încheierii contractelor de cesiune.
Răspunzând la întâmpinare, apelantul a subliniat excepția autorității de lucru judecat a sentinței penale nr. 372 din 6 decembrie 2007, faptul că în registrul comerțului nu există înregistrată mențiunea dizolvării pentru cauză de faliment a SRL B și lichidatorul nu a preluat legal funcția sa pentru aoe xercita. S-au invocat și prevederile art. 231 din Legea nr. 31/1990 republicată, interpretându-se acest text în sensul că efectul dizolvării unei persoane juridice SRL cu asociat unic este transmiterea automată universală a patrimoniului către asociatul unic, fără lichidare, subliniindu-se că instanța nu a analizat această situație absolut legală.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, ținând cont și de caracterul devolutiv al acestei căi de atac, instanța constată că apelul este nefondat.
Relevant pentru soluționarea cererii în constatarea nulități absolute a celor două contracte de cesiune este dacă la data încheierii lor exista vreun motiv de ordine publică, vreo dispoziție imperativă care să împiedice efectuarea actului de cesiune.
Cele două contracte au fost încheiate la 19 septembrie 2003 și respectiv 4 iulie 2003 între SRL B, reprezentat prin asociat unic, în calitate de creditor cedent și, în calitate de cesionar, fiind vorba de cesiune de creanță cu titlu gratuit. Cesiunea privește creanța din două titluri executorii în cuantum de 3.306.793.089 lei vechi și respectiv (35.318.400+140.305.600+81.149.137+466.557.241.200+222.400.000 lei vechi) potrivit contractelor aflate la filele 61-62 și 74-75 dosarul Judecătoriei Botoșani nr-.
Urmare a încheierii actelor de cesiune, pârâtul a notificat BCR - Sucursala B (fila 76) în sensul că aceasta a devenit debitorul său personal, fiind debitor cedat.
Din actele aflate la dosar (fila 101) m ai rezultă că la data încheierii celor două contracte de cesiune (4 iulie 2003 și 19 septembrie 2003) SRL B era societate în faliment. Prin încheierea 2002 din 17 iunie 2002 fost desemnat un lichidator în cauză și acea încheiere a fost atacată de pârât cu o cerere în constatarea nulității absolute, cerere respinsă de judecătorul sindic prin Încheierea din 4 decembrie 2003.
Prin sentința nr. 1 din 6 ianuarie 2005, judecătorul sindic a admis cererea lichidatorului judiciar și a dispus închiderea procedurii de faliment și radierea debitoarei SRL B, hotărâre rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 215 din 7 aprilie 2005 Curții de Apel Suceava (fila 108).
Potrivit listingului de la ORC B (fila 109) firma SRL a fost radiată, având motivul închiderea procedurii falimentului și radierea debitorului.
Este evident că nu mai există ca entitate juridică SRL B și doar pârâtul justifică calitatea procesuală pasivă, așa cum a reținut instanța de fond. Față de obiectul cererii de chemare în judecată și calitatea de debitor cedat a reclamantei nu se verifică temeinicia excepțiilor lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes invocate de pârât.
În ceea ce privește aplicarea prevederilor Legii nr. 31/1990 republicată, motivele apelului sunt nefondate deoarece, dispozițiile Legii insolvenței sunt speciale în raport cu Legea nr. 31/1990 republicată și se aplică în mod prioritar. Este adevărat că art. 236 din Legea nr. 31/1990 republicată, în prezent abrogat prin Legea nr. 441/2006, prevedea că dizolvarea unei SRL cu asociat unic atrage transmiterea universală a patrimoniului societății către asociat unic, fără lichidare, prevăzându-se și data transmiterii patrimoniului și încetarea existenței societății. Nu rezultă însă că societatea ar fi fost supusă procedurii de dizolvare, potrivit Legii nr. 31/1990 republicată pentru a fi operat transmiterea patrimoniului și în altă ordine de idei, la data încheierii celor două contracte erau în vigoare dispozițiile imperative citate de instanța de fond, ale Legii nr. 64/1995 republicată.
Împrejurarea că prin sentința penală nr. 372 din 6 decembrie 2007 tribunalului Botoșanis -a respins plângerea petentei BCR și s-a menținut Ordonanța nr. 987/P/2006 din 24 mai 2007 Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a pârâtului învinuit în acel dosar, pentru faptele prevăzute de art. 20 Cod penal raportat la art. 215 alin. 1 și 2 Cod penal și art. 143 alin. 2 lit. c din Legea nr. 85/2006, întrucât lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii - latura obiectivă - nu justifică admiterea excepției de autoritate de lucru judecat în raport cu obiectul prezentei cauze.
Împrejurarea că nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni, nu înlătură aplicarea unor sancțiuni civile, cum ar fi constatarea nulității unor acte juridice pentru încălcarea unor norme imperative prevăzute în acte normative incidente. În plus, în considerentele sentinței s-a reținut că cesiune de creanță este o operațiune prevăzută de lege și în cazul concret a respectat formalitățile legale, ceea ce nu înseamnă că s-a analizat motivul nulității în raport cu cel care a determinat soluția care face obiectul prezentei căi de atac. Într-adevăr, cesiunea de creanță este o operațiune prevăzută de lege și fiind un veritabil contract, trebuie să îndeplinească toate condițiile de validitate ale contractelor. Din considerentele hotărârii penale rezultă că s-a verificat în concret intenția de fraudare și de inducere în eroare specifică infracțiunii de înșelăciune. În cazul dedus judecății, s-a analizat motivul de nulitate absolută prin prisma incidenței prevederilor Legii nr. 64/1995 republicată, iar debitoarea din dosarul de faliment, respectiv SRL și asociatul său unic, administrator, nu mai puteau dispune de bunurile firmei și nu mai puteau exercita nici un drept de dispoziție, activitatea lor fiind supusă unei legi speciale, derogatorie, inclusiv sub aspectul procedurii de dizolvare-lichidare, de la dreptul comun în materia care îl reprezintă leghea nr. 31/1990. Prin urmare, obiectul prezentei cauze nu îl reprezintă cercetarea efectelor legale ale cesiunii de creanță, care practic au fost analizate potrivit actelor depuse de pârâtul apelant la dosar, ci interdicția de a încheia acte de transfer patrimonial, în cazul în speță a cesiunii de creanță, cu titlu gratuit din pasivul unei firme aflată în procedura falimentului în patrimoniul asociatului său unic în condițiile în care dispozițiile Legii speciale nu mai permit debitoarei și reprezentantului ei statutar să efectueze asemenea acte, sub sancțiunea nulității.
În plus, apelantul nu se poate prevala de Încheierea nr. 3369 din 22 noiembrie 2005 judecătorului delegat la ORC, prin care s-a dispus desemnarea unui lichidator, la o dată ulterioară sentinței nr. 1 din 6 noiembrie 2005 prin care s-a dispus radierea aceleiași firme ca urmare a închiderii falimentului, pentru a susține că lichidatorul nu a preluat legal funcția de la asociatul unic.
La data de 27 mai 2005, era deja consemnată radierea ca urmare a închiderii procedurii falimentului (fila 109 din dosar fond) iar la 20 februarie 2007 se precizează că nu există o cerere de mențiune distinctă cu privire la dizolvarea societății pentru cauză de faliment, dar se confirmă că la 17 iunie 2002 judecătorul sindic a dispus intrarea în faliment a SRL. Faptul că nu se confirmă depunerea unei cereri cu privire la specimenul de semnătură a lichidatorului, nu atrage automat constatarea că lichidatorul nu ar fi fost legal introdus în cauză și nu și-ar fi putut exercita atribuțiile, câtă vreme în prezent este și finalizat cursul procedurii. privind operațiunile în registrul comerțului sau cel puțin comunicarea unor informații contradictorii, nu înlătură motivul de nulitate a cesiunilor de creanță pentru care prima instanță a admis acțiunea reclamantei.
Pentru considerentele arătate, apelul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de, cu domiciliul în B,-, județul B, împotriva sentinței comerciale nr.1/07.01.2008 pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș în dosarul nr-.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 14 aprilie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR 1: Nemenționat
GREFIER,
Red.
Tehnored. BI/4ex
Jud.fond:
-15.05.2008-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
