Constatare nulitate act juridic in drept comercial. Decizia 434/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI A COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ NR.434

Ședința publică de la 10 noiembrie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Mioara Badea

JUDECĂTOR 2: Liliana Crîngașu

GREFIER - - -

Pe rol judecarea apelului declarat de apelanții - ROMANIA SRL - prin reprezentant și, împotriva sentinței comerciale nr. 4989/26.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în contradictoriu cu intimații, - INVESTITII SRL, BNP ASOCIATI, și,.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns intimații, BNP ASOCIATII, ȘI, prin avocat, conform împuternicirii avocațiale nr. -/2009, lipsind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Curtea pune în discuție excepția lipsei calității procesuale active a lui, invocată de intimata prin întâmpinare.

Intimații prin avocat solicită admiterea excepției.

Curtea deliberând, constată că la instanța de fond nu a avut calitatea de reclamant, nefiind parte, astfel încât, potrivit art. 294.pr.civ. nu se poate schimba calitatea părților sau obiectul cauzei în apel, motiv pentru care admite excepția lipsei calității procesuale active a lui și în cauză va rămâne în calitate de apelantă - ROMANIA SRL.

Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de apel.

Intimații prin avocat solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței apelate, pronunțată de Tribunalul București, ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Asupra cererii de apel d e față,

Deliberând constată că, prin sentința comercială nr.4989/26.03.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta - Romanian Construcții Export Import SRL Târgoviște în contradictoriu cu pârâții BNP Asociați, și, și intervenienta - Investiții SRL De asemenea, s-a admis cererea de intervenție formulată de - Investiții SRL și a respins acțiunea.

Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut în esență că, reclamantul nu a administrat probe concludente pentru a dovedi motivele de nulitate absolută, faptul că procura nu emană de la mandant, dacă semnătura este sau nu a acestuia, printr-o expertiză efectuată înaintea instanțelor române de natură a dezlega pricina supusă judecății și nu a mai stăruit în proba cu interogatoriu.

Împotriva sentinței precitate a formulat apel reclamanta - Romanian Construcții Export Import SRL și asociat unic, considerând-o nelegală, netemeinică, imorală și pronunțată cu încălcarea ordinii publice.

În motivarea apelului, apelanta - Romanian Construcții Export Import SRL susține că nu a dat vreo procură pârâtului pentru ca în numele său să efectueze acte aferente funcției de administrator și ca urmare nu poate fi pusă în discuție valabilitatea unui act inexistent.

Se critică faptul că instanța de fond nu a citit întreg probatoriul din dosarele la care apelanta a fost condamnată a le susține în fața unei justiții în derivă.

De fapt procura a fost falsificată iar acțiunea de față se circumscrie soluționării laturii civile a penalului atâta timp cât Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție reține că a fost falsificată.

Se mai susține că, aspectele referitoare la mandat nu își au rostul cât timp este vorba de o faptă penală, considerând că judecătorul fondului a încercat să salveze infractorii de la răspundere, devenindu-le complice.

În fine prin decizia nr.347/2000 Curtea de Apel Ploieștia anulat irevocabil procura tocmai pentru că a fost falsificată și că este îngrijorător faptul că judecătorul fondului a contestat o expertiză care a fost cenzurată de Înalta Curte de Casație și Justiție și de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Tot astfel, judecătorul fondului a culpabilizat-o pe reclamantă că nu a insistat în administrarea probei cu interogatoriu în fața instanței civile ca să combată declarațiile făptuitorilor din dosarele penale soluționate definitiv întrucât, nu cunoaște autoritatea lucrului judecat a penalului în fața civilului. Altfel există răspunsuri la interogatoriu în dosarele anexate cauzei de față din care rezultă inclusiv răspunsul pârâtului că nu a falsificat el procura. Se susține că procura ar fi fost falsificată de pe calculator și că a prezentat-o notarului care și-a aplicat ștampila și semnătura.

Se concluzionează că se intenționează să se ajungă la Curtea Europeană și în cazul în care va avea câștig de cauză toți judecătorii nominali care au judecat cererea apelantei vor răspunde cu averea personală pentru recuperarea prejudiciului ce i se va provoca.

În drept se invocă Constituția României, art.6 și 13 din Convenția europeană coroborat cu art.1 din Primul Protocol Adițional la convenție.

S-au depus concluzii scrise.

Cererea a fost timbrată cu suma de 6 lei taxă judiciară de timbru și cu 0,15 lei timbru judiciar.

Intimata a depus întâmpinare invocând pe cale de excepție lipsa calității procesuale active a numitului care nu a avut calitatea de parte în cererea soluționată prin hotărârea apelată.

Pe fond se arată că toate criticile privesc persoana judecătorului fondului iar, pe fond, se descrie pe scurt aspecte privind valabilitatea procurii nr.3215/1996 rezultată din prevederile legale. Tot astfel, intimata expune situația soluționării cererilor efectuate de apelantă cu concluzia că, în cauza de față aceasta nu a administrat nici o probă în dovedirea cererii sale, considerând eficientă o expertiză grafică pe bază psihologică, efectuată în Italia, care nu a putut fi cenzurată de instanțele românești, potrivit normelor de procedură civilă aplicabile.

În concluzie, intimata a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

Ca probe s-au propus înscrisuri.

Examinând în ansamblu motivele de apel în raport de probele administrate în cauză Curtea reține că apelul apare fondat pentru considerentele de mai jos.

Prin cererea introductivă de instanță reclamanta - Romanian Construcții Export Import SRL prin reprezentant legal a chemat în judecată Biroul Notarilor Publici Asociați și, și pe solicitând constatarea nulității absolute a procurii nr.3215/20.06.1996.

În motivarea în fapt, reclamanta susține că pârâtul a uzat de procura nr.3215/1996 în numele societății reclamante încheind cu - Investiții SRL Bos erie de acte. Întrucât reclamanta nu ar fi dat pârâtului o asemenea procură a formulat plângere la Parchet pentru a se constata falsul legat de confecționarea acestei procuri.

Cum răspunsul primit a fost în sensul prescrierii răspunderii penale, prin prezenta cerere s-a adresat instanței civile.

În drept se invocă art.14 și următoarele coroborat cu art.346 Cod procedură penală.

Ca dovezi s-au propus acte, interogatorii, expertize, etc.

Pe parcursul litigiului a formulat cerere de intervenție - Investiții SRL.

Deși cadrul procesual pasiv rezultat din cererea introductivă de instanță vizează pe Biroul Notarilor Publici Asociați și, și pe, totuși în sentința apelată mai apar în calitate de pârâți și, și.

Este adevărat că instanța de fond prin încheierea de ședință de la 19.02.2009 a dispus ca reclamanta să indice obiectul acțiunii și să indice părțile cu care înțelege să se judece și că prin încheierea de ședință de la 12.03.2009 reclamanta a învederat că se judecă cu toate părțile iar obiectul acțiunii este nulitate act dar, instanța de fond potrivit art.129 (4), (5) Cod procedură civilă cu referire la art.82 Cod procedură civilă și la art.133 (1) Cod procedură civilă trebuia să solicite explicații și să lămurească cadrul procesual pasiv în concret și nu generic, faptele de care s-ar face vinovați fiecare dintre pârâți în privința nulității actului și după dezbaterea și lămurirea împrejurărilor de fapt și de drept, trebuiau ordonate probele necesare soluționării cauzei chiar dacă părțile s-ar fi împotrivit.

Ori, instanța de fond a purces la soluționarea cauzei în condițiile în care nu s-a lămurit cadrul procesual pasiv și împrejurările de fapt și de drept, respectiv, descrierea faptelor pentru fiecare pârât.

În aceste condiții în speță erau aplicabile mai degrabă dispozițiile art.1551Cod procedură civilă.

Altfel, din motivarea instanței de fond nu rezultă de ce acțiunea s-a respins față de toți pârâții, valabilitatea procurii autentificate sub nr.3215/20.06.1996 fiind analizată sumar și generic în raport de prevederile art.1173 Cod civil, a legii nr.36/1995 și de considerentele rezultate din decizia nr.347/2000 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în altă cauză.

Cât despre probe, Curtea a arătat în ce condiții trebuiau discutate prin exercitarea rolului activ de către judecător.

În aceste condiții Curtea apreciază că prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului, apelanta construind critici în consens cu reținerile din hotărârea apelată.

Pentru a nu leza părțile de o cale de atac Curtea în baza art.297 (1) Cod procedură civilă va admite apelul, va desființa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe având în vedere considerentele expuse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul formulat de apelanta - Romanian Construcții Export Import SRL cu sediul în Târgoviște, B-dul - cel, -.P, județul D, în contradictoriu cu intimații cu domiciliul ales în B,-, sector 1, - INVESTITII SRL cu sediul în B,-, sector 1, cu domiciliul în B,-,.2, parter,.36, sector 1, Biroul Notarilor Publici Asociați ", și " cu sediul în B,-, sector 1, cu domiciliul ales în B,-, sector 1, cu domiciliul ales în B,-, sector 1, împotriva sentinței comerciale nr.4989/26.03.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, și în consecință:

Desființează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 10.11.2009.

Președinte, Judecător,

Jud. Dr. - - - -

Grefier,

- -

Red.Jud.dr. - 12.11.2009

Tehnored. - 18.11.2009

Nr.ex.: 9

Fond: Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială

Președinte:

Președinte:Mioara Badea
Judecători:Mioara Badea, Liliana Crîngașu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Constatare nulitate act juridic in drept comercial. Decizia 434/2009. Curtea de Apel Bucuresti