Constatare nulitate act juridic in drept comercial. Decizia 526/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 1233/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZIE COMERCIALĂ Nr. 526
Ședința publică de la 14 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Alecsandrina Rădulescu
JUDECĂTOR 2: Rodica Zaharia
GREFIER ---
Pe rol soluționarea apelului declarat de apelanții, - SRL și - SRL împotriva sentinței civile nr. 278 din data de 04.02.2008 pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații BIROUL NOTARIAL PUBLIC " ", OFICIUL REGISTRULUI COMERTULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CĂLĂRAȘI, - ROMÂNEASCĂ SA, - AUTOMOBILE ROMANIA SA C, BIROUL EXECUTORILOR JUDECĂTORESTI ASOCIATI SI, MINISTERUL JUSTITIEI, STATUL ROMÂN prin MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR PUBLICE, MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR PUBLICE, OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI, INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C, și.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosar s-a depus prin Serviciul Registratură din partea apelanților note scrise, iar din partea intimaților Ministerul Justiției, Oficiul Național al Registrului Comerțului, și întâmpinări, în câte două exemplare fiecare.
Curtea, constatând că apelanții au solicitat prin motivele de apel judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 proc.civilă reține pricina în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința nr.278/04.02.2008 pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților și și a intervenientei în nume propriu
S-a respins acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâtul Biroul Notarial Public " " C privind constatarea nulității absolute a actului adițional autentificat de pârât sub nr.478/05.03.1997.
S-a respins cererea de chemare în judecată a altor persoane, formulată de reclamanții și, respectiv a intervenienților Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Călărași, Insolvency Specialists și Pricewaterhouse Coopers Business Recovery Services, Asigurarea Românească - Sucursala I, Daewoo Automobile România C, BEJ și C, Ministerul Justiției.
S-a respins cererea de chemare în judecată a altor persoane formulată de reclamanții, și intervenienta Elemar C, respectiv a intervenienților Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor Publice B, Hârșescu, Inspectoratul de Poliție al Județului C, Avis,.
S-a respins cererea de chemare în garanție formulată de reclamanții și intervenienta Elemar împotriva chematei în garanție Ministerul Finanțelor Publice
În motivarea acestei sentințe s-a reținut că instanța de fond față de dispozițiile exprese ale art.137 Cod procedură civilă s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond, care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Văzând și răspunsul ORC C de pe lângă Tribunalul Călărași din care rezultă că Elemar Caf ost radiată din Registrul Comerțului ca urmare a închiderii procedurii falimentului, tribunalul, din oficiu, a invocat excepția lipsei calități procesuale active a reclamanților și pentru lipsa de interes în promovarea prezentei acțiuni întrucât societatea a fost radiată; și a intervenientei în nume propriu. Elemar C pentru lipsa capacității de folosință, ea nemaifiind o persoană juridică.
Pentru motivele arătate s-a pronunțat sentința de mai sus.
Împotriva sentinței civile nr.278/04.02.2008 au declarat apel reclamanții și,. Elemar și
Precizează că prezentul apel este declarat și împotriva încheierii prin care li s-a respins cererea de recuzare formulată împotriva judecătorului fondului, precum și a încheierii sau sentinței pronunțate împotriva unei cereri formulate pe cale de ordonanță președințială ce a fost depusă în dosarul cauzei la 31.01.2008.
Menționează că nici una din sentințele atacate nu le-au fost comunicate.
În ce privește sentința nr.278/04.02.2008 o consideră netemeinică și nelegală deoarece instanța de fond s-a pronunțat numai pe excepție și nu s-a pronunțat așa cum ar fi fost legal și pe fondul cauzei. Nefăcându-se o judecată pe fondul cauzei consideră că sub acest aspect sentința este netemeinică și nelegală. astfel admiterea apelului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
Referitor la încheierea de respingere a cererii de recuzare și încheierea sau sentința ce s-ar fi pronunțat și prin care li s-ar fi respins ordonanța președințială invocă nulitatea absolută a acestora deoarece nu le-au fost comunicate.
și apărări pe fondul cauzei reiterând susținerile făcute în fața instanței de fond, considerând că este întemeiată cererea prin care au solicitat constatarea nulității absolute a actului adițional autentificat la notar public prin care s-a stabilit schimbarea sediului societății. Elemar la o altă adresă inexistentă.
Cum nu le-au fost comunicate actele legate de această schimbare a sediului și înregistrările făcute la și nici hotărârile prin care s-a dispus dizolvarea și radierea societății, nu poate face apărări pertinente în susținerea apelului.
astfel Curții a dispune ca instituțiile și părțile în cauză să le comunice actele, sentințele ce s-au pronunțat în legătură cu situația juridică a societății. În motivare apelanții reiau toate cererile așa cum au fost făcute și în fața instanței de fond.
Pentru toate cele arătate cer admiterea apelului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
La dosarul cauzei au depus întâmpinări Ministerul Justiției și ONRC pentru C, care cer motivat respingerea apelului ca nefondat.
Depune la dosar întâmpinare pârâtul care cere la rându-i respingerea apelului arătând în esență că apartamentul cumpărat în cauză a fost obținut în baza unui contract de vânzare-cumpărare legal, reclamanții neavând nicio calitate în această tranzacție; nu a avut nici un raport comercial sau de altă natură cu aceștia.
astfel respingerea apelului ca nefondat.
Prin întâmpinare intimatul cere la rândul său respingerea apelului ca nefondat deoarece a fost cumpărător de bună credință când a cumpărat în cadrul licitației publice din 22.03.2002 apartamentul al cărui proprietar legal este prin obținerea actului de adjudecare din 21.03.2002 ce constituie titlu de proprietate. Face apărări ample pe fond, cerând respingerea apelului.
Față de cele de mai sus și având în vedere actele depuse la dosarul cauzei, Curtea constată și reține următoarele:
- referitor la motivul că sentința nr.278/04.02.2008 nu le-ar fi fost niciodată comunicată, din actele aflate la dosarul de fond rezultă dimpotrivă că sentința le-a fost comunicată la data de 18.03.2008 la adresa indicată atât în fața instanței de fond cât și în fața instanței de apel în C, str. -, -2,.E,.3,.11, județul C (pag.301, 306, 307 dosar fond), motiv pentru care apelul a și fost considerat de instanță ca fiind declarat în termenul legal prevăzut de art.284 Cod procedură civilă.
Referitor la încheierile atacate, pe care nici nu le-a precizat, acestea nu se comunică deoarece ele doar pregătesc litigiul.
Din actele dosarului de fond, respectiv adresa ORC nr.16956/18.10.2007 (pag.17 dosar fond), rezultă fără putință de tăgadă faptul că. Elemara fost radiată"având motivul închiderea procedurii falimentului și radierea debitorului".
Având în vedere și referatul grefierului (pag.11 dosar fond) rezultă că. Elemar a fost supusă procedurii falimentului prevăzută de Legea nr.64/1995 și ca urmare a parcurgerii etapelor prevăzute de această lege, când s-a ajuns în faza în care în patrimoniul societății nu mai există bunuri materiale, s-a dispus închiderea procedurii și radierea societății.
De asemenea, conform adresei ORC nr.818/01.02.2008 (pag.285 dosar fond) rezultă că și - intervenientă în nume propriu a fost radiată conform art.31 din Legea nr.359/2004.
Radierea societății comerciale înseamnă ștergerea acesteia din Registrul Comerțului, astfel că la momentul radierii societatea nu mai există. Deci "radierea din Registrul Comerțului a unei societăți comerciale echivalează cu încetarea existenței sale ca persoană juridică (Decizia nr.177/1999 în Revista juridică "Dreptul" nr.8/1999 pag.89).
În atare situație apare justificată excepția lipsei de interes a reclamanților, de vreme ce prin acțiunea în fața instanței de fond s-a cerut constatarea nulității absolute a unui act juridic legat de schimbarea sediului societății interveniente. Elemar,care nu mai există(încheierea din 24.10.2007).
Ca urmare s-a respins și cererea de intervenție în nume propriu a ca fiind făcută de o persoană fără calitate procesuală și ca nefiind îndeplinite cerințele art.57 Cod procedură civilă așa cum rezultă din practicaua sentinței nr.278/04.02.2008.
Față de toate cele arătate mai sus, în mod legal a invocat instanța de fond excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților și pentru lipsa de interes prin promovarea prezentei acțiuni, motivat de faptul că. Elemar nu mai există ca persoană juridică, fiind radiată.
Curtea adaugă și faptul că excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților persoane fizice este justificată și pentru faptul că societatea fiind radiată, deci nemaiexistând ca persoană juridică, aceștia nu mai au calitate de administratori.
În ce privește. Elemar de asemenea nu are calitate procesuală activă fiind o persoană lipsită de capacitate de folosință ca urmare a radierii.
Pentru aceleași motive reținute mai sus a fost respinsă și cererea de ordonanță președințială așa cum a reținut în practicaua sentinței atacate.
Referitor la cererea de recuzare aceasta a fost în mod legal respinsă prin încheierea din 02.10.2007 (pag.10 dosar fond).
Față de cele reținute, Curtea constată că sentința instanței de fond este temeinică și legală și pe cale de consecință va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanții și, ambii cu domiciliul în C, str. -, -2,.E,.3,.11, județul C,. Elemar și ambele cu sediul ales în C, str. -, -2,.E,.3,.11, județul C, împotriva sentinței civile nr.278/04.02.2008 pronunțată de Tribunalul Călărași în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații BIROUL NOTARIAL PUBLIC " " cu sediul în C,-, județul C, OFICIUL REGISTRULUI COMERTULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CĂLĂRAȘI cu sediul în C, Prelungirea C, nr.7, -0,.1, județul C, cu sediul în B,-, -7,.A,.6, sector 3, cu sediul în B, str. - -, nr.1-5,.5, sector 5, ROMÂNEASCĂ cu sediul în S, B-dul -, - parter, județul I, AUTOMOBILE ROMANIA C cu sediul în C, șos. C, -.3, județul D, BIROUL EXECUTORILOR JUDECĂTOREȘTI ASOCIATI ȘI cu sediul în C, str. B, -8, parter, județul C, MINISTERUL JUSTITIEI cu sediul în B,-, sector 5, STATUL ROMÂN prin MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR PUBLICE cu sediul în B,-, sector 5, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANTELOR PUBLICE cu sediul în B,-, sector 5, cu sediul în C,-, -5,.2,.1, județul C, OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI cu sediul în B,--b, tronson, sector 3, INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C cu sediul în C,-, județul C, cu domiciliul în C,-, -5,.15, județul C, cu domiciliul în comuna, (Casa Parohială) județul C, prin cu domiciliul în comuna, județul C, cu domiciliul în C, str. -,.100G,.2,.1,.32, județul C, și cu domiciliul în C,-, județul
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 14.11.2008.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
---
Red.Jud. - 28.11.2008
Tehnored. - 3.12.2008
Nr.ex.: 24
Fond: Tribunalul Călărași
Președinte:
Președinte:Alecsandrina RădulescuJudecători:Alecsandrina Rădulescu, Rodica Zaharia