Constatare nulitate act juridic in drept comercial. Decizia 57/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.57
Ședința publică de la 03.02.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Mincu
JUDECĂTOR 2: Florica Bodnar
GREFIER - -
Pe rol pronunțarea asupra apelului formulat de apelanta-reclamantă, împotriva sentinței comerciale nr.7637/18.06.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 27.01.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință întocmită la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, dată la care Curtea având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 03.02.2009, când în urma deliberării a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Prin sentința comercială nr.7637/18.06.2008 pronunțată în dosarul nr- (după declinare spre competentă soluționare conform sentinței civile nr.467/21.02.2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 B), Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială a respins ca neîntemeiată acțiunea prin care reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâta, pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate nulitatea absolută a contractului nr.1755/26.05.2004 încheiat între părțile în litigiu, pentru obiect și cauză ilicite, reclamanta fiind obligată la plata către pârâtă a sumei de 430 Euro plătibili în lei la cursul din ziua plății cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a adopta această hotărâre prima instanță a reținut în esență că reclamanta nu a probat că, obiectul contractului, constând în asigurarea curselor beneficiarului cu autocarul indicat în convenție având dotările funcționale, la rândul lor precizate, este ilicit, adică contravine legilor și bunelor moravuri.
În acest sens instanța a constatat că aspectele învederate prin acțiune, fac referire la modalitatea de executare a convenției și ar putea fi folosite într-o eventuală cerere privind desființarea contractului, reclamanta cunoscând la momentul încheierii convenției că autocarul nu era înmatriculat în România, ci în Germania, documentele necesare pentru ca acesta să poată circula în România fiind diferite de cele solicitate vehiculelor înmatriculate în țară. A mai reținut instanța fondului că pârâta a dovedit deținerea legală a autovehiculului, neputând fi primit argumentul că bunul nu se afla în proprietatea părții chemată în judecată, precum și faptul că, nu poate fi avută în vedere nici susținerea potrivit căreia închirierea unui autocar care nu poate circula legal în România, reprezintă cauza ilicită, în condițiile în care cauza contractului pentru reclamantă a fost beneficiul obținut în urma executării curselor stabilite prin convenție.
Împotriva sentinței primei instanțe a declarat apel reclamanta, criticile formulate vizând nelegalitatea și netemeinicia hotărârii fiind motivate în drept pe dispozițiile art.282 și următoarele ale Codului d e procedură civilă.
Apelanta a susținut că în mod greșit a fost respinsă acțiunea, fiind încălcat principiul rolului activ și dreptul la un proces echitabil, cauza fiind soluționată la primul termen de judecată fără a se deține datele necesare soluționării ei legale și tot nelegal, a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în moneda Euro.
După prezentarea situației de fapt care a impus promovarea acțiunii și a raporturilor născute între părțile în litigiu, apelanta a învederat în esență următoarele critici:
- deși instanța fondului a reținut faptul că este vorba de un autocar străin, nu a luat în considerare faptul că lipsa autorizațiilor de transport, constând în licențele de execuție emise de autoritățile române, au ca efect imposibilitatea realizării obiectului contractului, acesta fiind ilicit, încălcând legile române în vigoare la data executării lui;
- instanța nu a ținut cont de legea aplicabilă la acel moment, în speță fiind vorba de anul 2004, când se aplicau normele interne în vigoare, iar nu normele de transport europene, care se aplică numai de la data aderării României la Uniunea Europeană - 1 ianuarie 2007;
- prin neemiterea facturii înainte de cursă și nepunerea la dispoziție la data și locul stabilite în contract, a autocarului pentru efectuarea primei curse, intimata-pârâtă a recunoscut implicit faptul neîndeplinirii condițiilor de fond cerute de legea română la data încheierii contractului, acesta fiind lovit de nulitate absolută;
- în mod greșit a reținut instanța că scopul este licit, în fapt reclamanta neputând obține beneficii, câtă vreme cursele nu s-au putut efectua pentru că autocarul nu putea circula în România;
- pârâta a indus în eroare instanța, prezentând în fapt autorizații de transport pentru persoane tip linie, omițând să arate că acest tip de autorizație nu poate transporta turiști fără bilete și pe trasee stabilite pentru vizitarea unor obiective turistice care au format obiectul contractului;
- instanța a luat în considerare înscrisurile depuse de pârâtă, redactate în limba germană, fără a solicita traducerea acestora, pentru a constata ce conținut au și a ținut cont, de aceste înscrisuri atunci când a stabilit că pârâta avea autorizații de transport;
- pârâtei i-au fost acordate cheltuieli de judecată de 430 Euro, nejustificate, apelanta neînțelegând cum este posibil ca o instanță din România să acorde aceste cheltuieli în euro și care a fost baza legală și documentele justificative pentru a se proceda în acest mod.
A mai menționat apelanta că instanța fondului în baza rolului activ trebuia să strângă probele necesare soluționării pertinente și corecte a cauzei, ori să pună în vedere depunerea tuturor înscrisurilor necesare, dacă cele existente nu erau suficiente, iar în caz contrar să suspende cauza pentru neîndeplinirea obligației.
Apelanta a solicitat urmare admiterii căii de atac, anularea sentinței apelate și pe fond admiterea acțiunii formulată, fără cheltuieli de judecată.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 30.09.2008, intimata-pârâtă a solicitat respingerea apelului ca nefondat, partea arătând în esență faptul că, apelanta nu indică nici un text de lege pentru a discuta suportul de drept al susținerilor sale, că reclamanta nu a solicitat probe în timpul primei judecăți care să îi fie respinse și că, motivele de nulitate absolută invocate nu sunt anterioare sau cel puțin concomitente încheierii contractului, acestea ținând de executarea acestuia. A mai susținut intimata și că motivarea apelului este nu numai greșită dar și de rea credință, neefectuarea primei curse datorându-se vinei reclamantei care a fost obligată de Judecătoria Brașov prin sentința civilă nr.4934/30.05.2007 devenită irevocabilă, să îi plătească suma de 3.000,52 euro câștig nerealizat și 3.440,75 Ron cheltuieli de judecată, precum și faptul că obligarea la plata cheltuielilor de judecată a fost dispusă în mod corect de instanță, acestea urmând a fi plătite în lei la cursul din ziua plății.
În dovedirea susținerilor evocate prin motivele de apel, respectiv în combaterea acestora, Curtea a admis la solicitarea ambelor părți proba cu interogatoriu, răspunsurile formulate fiind atașate la dosar, intimata-pârâtă administrând și proba cu înscrisuri, sens în care, a anexat traducerea în limba română a actelor depuse în timpul primei judecăți și alte acte constând în, certificat de autorizare emis de autoritatea germană, răspunsurile date de autoritățile române urmare cererilor adresate de intimată, sentința civilă evocată prin întâmpinare, etc.
Ambele părți au depus la dosar concluzii scrise prin care au fost reiterate susținerile detaliate prin motivele de apel și întâmpinare.
Examinând sentința comercială atacată prin prisma criticilor formulate Curtea, va respinge apelul pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
Curtea urmează a reține sub aspectul cauzelor care determină sancțiunea civilă a nulității, că aceasta intervine pentru nerespectarea condițiilor de valabilitate - cerințelor legale care trebuie să existe la data încheierii actului juridic, iar nu pentru cauze intervenite ulterior încheierii acestuia.
Analizând ansamblul probator administrat în cele două faze procesuale parcurse Curtea constată, în acord cu hotărârea primei instanțe că, argumentele prezentate prin cererea de chemare în judecată, reluate și prin motivele de apel, cu referire la neîndeplinirea de către intimata pârâtă a obligației stabilită prin art.6 alin.3 din contract, privind emiterea de facturi și chitanțe, susțineri evocate și prin adresele emise de inițiatoarea acțiunii indicate în conținutul acesteia, precum și nepunerea la dispoziție a mijlocului de transport, pot fi avute în vedere la rezoluțiunea convenției, condiționată de dovedirea neexecutării culpabile a respectivelor obligații precum și a onorării propriilor îndatoriri asumate prin același contract.
Curtea are în vedere și faptul că, apelanta-reclamantă a promovat acțiunea de față, numai la data de 03.12.2007, după împlinirea termenului de valabilitate a contractului în litigiu, prin care ultima cursă a fost stabilită pentru luna septembrie 2004 și după ce, prin sentința civilă nr.4934/30.05.2007 anexată la fila 14 din prezentul dosar, a fost obligată să suporte valoarea prejudiciului cauzat intimatei-pârâte, constând în profit nerealizat, urmare neexecutării culpabile a aceleiași înțelegeri convenționale, sentință devenită irevocabilă.
Prin mijloacele de probă solicitate și administrate, apelanta-reclamantă nu a dovedit obiectul ilicit al înțelegerii contractuale, motivat pe închirierea unui autocar care nu îndeplinea condițiile legale pentru a circula pe teritoriul României, ori pe susținerea că, mijlocul de transport pus la dispoziție de pârâta-intimată nu deținea licențe de transport emise de autoritățile străine.
În acest sens intimata-pârâtă a probat că are certificat de autorizare emis de autoritatea germană competentă pentru autocarul cu datele de înmatriculare specificate în prevederile menționate la rubrica "obiectul contractului", în scopul efectuării de excursii și circulației cu autobuze închiriate, astfel cum rezultă din înscrisul atașat la filele 15-16 ale dosarului de apel.
Prin conținutul adreselor nr.21440/10.05.2005 și nr.369.445/6.06.2005 emise la solicitarea intimatei, autoritățile române competente - Autoritatea Rutieră Română și Direcția Poliției Rutiere au confirmat posibilitatea ca "utilajele germane să poată transporta grupuri din România în Germania și retur, în baza Legii nr.439/2002 privind ratificarea transportului internațional de călători cu autocarul și autobuzul - Acordul ", precum și faptul că, furnizarea serviciilor poate avea loc pe baza unui document de control emis de autoritatea competentă, aparținând părții în care operatorul de transport este stabilit, în cauză intimata posedând certificatul de autorizare indicat anterior.
Susținerea apelantei-reclamante privind existența obiectului ilicit, întrucât autocarul contractat pentru transportul turiștilor nu este proprietatea părții adverse, sens în care au fost indicate dispozițiile art.963 Cod civil, în mod corect a fost înlăturată de prima instanță, intimata pârâtă dovedind deținerea legală a mijlocului de transport, în baza parteneriatului comercial stabilit prin "înțelegerea" anexată la filele 37-38 din dosarul primei instanțe de judecată, iar pe de altă parte, promotoarea acțiunii nu a probat că, pentru realizarea obiectului contractului, constând în efectuarea de transporturi de turiști, este necesară emiterea licențelor evocate în baza actelor normative indicate prin notele scrise atașate în calea de atac.
În opinia Curții, obiectul contractului nr.1755/26.05.2004 a cărei nulitate s-a cerut a se constata, îl constituie prestarea serviciilor de transport de persoane pe rutele convenite, iar nu autocarul utilizat în acest scop, chiar dacă acesta a fost individualizat prin date tehnice și de înmatriculare, prin dispozițiile înscrise la art.1 din contract părțile reglementând însăși posibilitatea înlocuirii mijlocului de transport, cu alt autocar având clasificarea și capacitatea celui stabilit inițial.
Curtea reține totodată că, nu a fost probată nici "cauza ilicită" ca motiv al nulității absolute a contractului, cauza reprezentând scopul urmărit la încheierea actului juridic, în contractele sinalagmatice cauza obligației, înglobând în sine consimțământului fiecărei părți constând în reprezentarea contraprestației celeilalte părți, nefiind dovedită existența unei cauze false sau ilicite în sensul prevederilor art.968 cod civil indicate ca temei de drept prin acțiune.
Actele și lucrările dosarului atestă faptul că, în afara înscrisurilor anexate cererii de chemare în judecată, reclamanta nu a înțeles să solicite administrarea altor mijloace de probă, nefiind de altfel reglementată, printr-o normă a procedurii civile interdicția soluționării litigiului la primul termen de judecată.
Solicitarea de probe reprezintă obligația celui care face o propunere înaintea judecății conform prevederilor art.1169 Cod civil, în prezenta cauză, în calea de atac reclamanta-apelantă cerând suplimentarea dovezii cu acte câștigată primei judecăți numai cu interogatoriul părții adverse.
Principiul rolului activ al judecătorului consacrat prin dispozițiile art.129 alin.5 pr.civ. nu a fost instituit de legiuitor ca un mijloc de suplinire a lipsei de diligență sau a pasivității părților inițiatoare ale cererilor adresate instanțelor de judecată, în cauză convingerea instanței fiind formată în raport de motivarea în fapt și în drept a acțiunii și a dovezilor existente la dosar, nefiind necesară o eventuală suplimentare a probelor pentru aflarea adevărului și aplicarea corectă a legii.
Nu este întemeiată nici ultima critică evocată de apelantă, cheltuielile de judecată în sumă de 430 Euro la plata cărora a fost obligată prin sentința atacată, reprezentând valoarea transportului reprezentantului împuternicit de pârâtă să îi apere interesele, dovedite prin chitanțele emise la data de 07.06.2008 și la data de 19.01.2008, corespunzător termenelor de judecată stabilite, anexate la filele 22-27 din dosarul fondului, achitarea acestora urmând a avea însă loc în moneda națională la cursul oficial al valabil pentru ziua plății.
Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art.296 pr.civ. Curtea va respinge apelul ca nefondat și va dispune în baza art.274 pr.civ. obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate intimatei în cuantum de 1.900 lei și de 855 Euro în echivalent în lei la cursul de schimb din ziua plății, reprezentând contravaloarea onorariului de avocat și a cheltuielilor de deplasare ale delegatului mandatat să reprezinte această parte în calea de atac, conform împuternicirii anexată la fila 21 și a chitanțelor privind costul deplasărilor existente la filele 80-85 ale prezentei cauze.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelanta-reclamantă, împotriva sentinței comerciale nr.7637/18.06.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă, ca nefondat.
Obligă apelanta la plata către intimată a sumelor de 1.900 lei și de 855 Euro în echivalent în lei la cursul de schimb din ziua plății, cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 03.02.2009.
Președinte Judecător
Grefier
Red.Jud.
Tehnored.
4 ex.
Fond/ Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială
Președinte:
Președinte:Elena MincuJudecători:Elena Mincu, Florica Bodnar
