Constatare nulitate act juridic in drept comercial. Decizia 58/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -
Dosar nr.-
DECIZIA NR.58/C/2009 -
Ședința publică din 9 iunie 2009
PREȘEDINTE: Marilena Boța JUDECĂTOR 2: Ioana Dina Tătar
JUDECĂTOR: - - -
GREFIER: - -
Pe rol fiind soluționarea apelului comercial formulat de apelanta pârâtă Agenția Domeniilor Statului B cu sediul în B,-, sector 1, în contradictoriu cu intimata reclamantă- -cu sediul în comuna, sat, Județ S M, împotriva sentinței nr.128/LC din 26.02.2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, având ca obiectproprietate.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă intimata reclamantă prin acționar în baza delegației emisă de intimată, lipsă fiind apelanta pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că apelul este legal timbrat u suma de 6 lei achitată prin Ordinul de Plată nr.888 din 21.05.2009 plus timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, precum și faptul că intimata reclamantă a depus la dosar în data de 3.06.2009 note de ședință, după care:
Reprezentantul intimatei reclamante nu are alte excepții, probleme prealabile, cereri de formulat sau probe de propus.
Instanța, nefiind alte excepții, probleme prealabile, cereri de formulat sau probe de propus, consideră cauza lămurită și acordă cuvântul asupra apelului.
Reprezentantul intimatei reclamante solicită respingerea apelului declarat, menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică. Sunt două probleme de discutat, primul este competența materială a Tribunalului Satu Mare, iar al doilea este persoana care a semnat cererea de chemare în judecată. Cu privire la primul aspect, precizează că prezentul litigiu este unul nepatrimonial, astfel competența îi revine Tribunalului Satu Mare, curtea de apel putând soluționa doar litigii patrimoniale. Fiind vorba despre o cerere lovită de nulitate se merge la competența dreptului comun, deci, din nou, competența revine Tribunalului Satu Mare. Cu privire la al doilea aspect, precizează faptul că societatea s-a abținut de la deliberări, astfel că nu a putut semna cererea de chemare în judecată, dar cererea este legal semnată de un alt administrator. Voința acționarilor a fost de a nu accepta acea clauză din 2004 și ulterior. Voința Statului se transpunea prin administrator, până în 2002 acesta având drepturi la dividende. După anul 2002 Statul și-a vândut acțiunile, având astfel doar dreptul la redevențe pe de apă. Intimata își desfășura activitatea la trei ferme piscicole, și. Însă din 2001 ferma nu a mai fost exploatată de intimată, deci era obligată să plătească redevențe pentru de apă ce nu l-a exploatat. În 2004, ca urmare a verificărilor realizate de Agenția Domeniilor Statului B, intimatei - i-a fost redus spațiul atribuit pentru exploatare de la 800 ha la 500 ha. În 2004 domnul, mandatat fiind, s-a prezentat la Agenția Domeniilor Statului B pentru a semna Protocolul de renunțare la ferma piscicolă. Actul adițional este lovit de nulitate parțial, respectiv în partea privind clauza de obligare la redevență pentru o perioadă în care nu a avut contract de concesiune. Redevența a fost datorată doar de la data punerii în executare a contractului. Se impune astfel, respingerea apelului, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL,
DELIBERÂND:
Asupra apelului comercial d e față, curtea constată următoarele:
Prin sentința nr.128/LC din 26.02.2009 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Satu Marea respins excepțiile invocate de pârâtă.
A admis acțiunea reclamantei - -, împotriva pârâtei Agenția Domenilor Statului B, și-n consecință, a constatat nulitatea parțială a actului adițional nr.2/02.06.2004 la contractul de concesiune nr.59/17.10.2002 încheiat între părți, respectiv a clauzei înserate la art.2 pct.5 alin.2. A obligat pârâta să plătească reclamantei 12,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele:
Între părțile din litigiu s-a încheiat, contractul de concesiune nr.59/17.10.2002 (filele 96-103 de la dosar).
Contractul a fost încheiat în conformitate cu hotărârea A și a fost semnat de numitul, director, în baza mandatului primit din partea consiliului de administrație.
Din probele administrate, instanța a reținut că, Adunarea Generală a Acționarilor din cadrul societății pârâte a decis, în ședința din data de 22.06.2002, renunțarea la de apă și la suprafața de teren, imobile situate în incinta fermei piscicole, jud.S M, sens în care l-a împuternicit pe directorul societății, numitul, să semneze actele necesare și să efectueze demersurile ce se impun.
Ulterior, în data de 02.06.2004 s-a întocmit actul adițional nr.2 la contractul de concesiune (filele 11-12 de la dosar), care prevede obligația reclamantei de a achita redevența pentru exploatarea suprafeței de teren de 679,62 ha teren agricol inclusiv luciul de apă, pentru perioada 01.03.2000 până la 20.11.2002.
Perioada pentru care a fost stabilită plata redevenței este anterioară încheierii contractului de concesiune, iar Adunarea Generală a Acționarilor nu a aprobat această clauză menționată în actul adițional, iar pentru semnarea acestei clauze numitul nu avea mandat de reprezentare.
Contractul de concesiune fiind un contract sinalagmatic, drepturile și obligațiile trebuie să fie reciproce, respectiv obligația reclamantei privind plata redevenței își are cauza juridică în obligația pârâtei de a-i pune la dispoziție bunul concesionat în vederea exploatării. Astfel, terenul și luciul de apă au fost puse la dispoziția reclamantei, conform pct.3.3 din contract, la 30 de zile de la semnarea contractului.
Raportat la cele menționate, încasarea redevenței pe perioada 2000-2002, constituie o îmbogățire fără just temei a pârâtei, contravenind dispozițiilor legale privind privatizarea societăților comerciale, obligația fiind întemeiată pe o clauză contractuală nelegală.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta Agenția Domeniilor Statului B, solicitând admiterea apelului, schimbarea în totalitate a sentinței în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată, arătând că Tribunalul Satu Mare în mod nelegal a respins excepția necompetenței materiale invocată prin întâmpinare și a reținut cauza spre rejudecare, invocând prev.art.340 Cod procedură civilă și art.343 ind.4 alin.2 lit. Apreciază că prin hotărârea apelată, instanța de fond a încălcat acordul de voință al părților, respectiv contractul de concesiune 59/2002, ce reprezintă legea părților, conform principiului statuat de art.969 Cod civil, părți care au convenit în cap.11 că litigiile de orice fel ce decurg din executarea acestuia care nu vor putea fi soluționate pe cale amiabilă, sunt de competența Curții Comercială de Arbitraj Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României.
Arată că Tribunalul Satu Marea invocat prev.art.343 ind.4 alin.2 lit.b Cod procedură civilă susținând în acest mod nulitatea sau inoperativitatea clauzei compromisorii prev.de cap.11 din contractul de concesiune. Întrucât instanța nu a argumentat în nici un fel aceste afirmații concluzionând că constatările instanței de fond sunt nelegale și subliniind că competența Tribunalului Arbitral Comercial a fost convenită de părți printr-o clauză compromisorie, înserată în contractul de concesiune și nu sub forma unei înțelegeri de sine stătătoare numită compromis, prevederile Codului d e procedură civilă prevăd câteva elemente obligatorii.
Excepția lipsei calității de reprezentant legal a persoanei care a semnat cererea de chemare în judecată a fost respinsă în mod neîntemeiat de Tribunalul Satu Mare, toată corespondența dintre părți fiind semnată din partea societății de aceeași persoană având funcția de director general - președinte CA. Pentru a obține anularea actului adițional reclamanta a inventat această poveste cu lipsa mandatului din partea AGA, bineînțeles că pentru o aparență de veridicitate nici acțiunea în instanță nu a fost semnată de dl.. Întrucât din toate înscrisurile comunicate de reclamantă rezultă că această persoană a deținut permanent calitatea de reprezentant legal susține că respingerea excepției este neîmtemeiată.
Constatarea nulității parțiale a actului adițional nr.2/2.06.2004 s-a realizat cu depășirea termenului de prescripție extinctivă prev.deart.3 din Decretul 167/1958. Lipsa mandatului din partea AGA pentru semnarea actului adițional este un motiv de nulitate relativă întrucât interesul reclamantei este de ordin particular, individual și nu unul general, obștesc. Potrivit normei invocate nulitatea unui act juridic poate fi invocată fie pe calea unei acțiuni separate, fie pe cale de excepție în termenul de prescripție de 3 ani. Întrucât introducerea cererii s-a realizat la 31.03.2008, după împlinirea termenului arătat, apreciază că acțiunea formulată trebuia respinsă ca prescrisă.
Adresa reclamantei nr.77/20.12.2004 înregistrată la ADS cu nr.92.588/22.12.2004 face dovada adevăratului motiv pentru care reclamanta încearcă, după 4 ani de la semnare anularea parțială a actului adițional nr.2/2004. Aceasta comunică nemulțumirea acționarilor Asociației S M și Transilvania față de obligația înserată de plată a redevenței pentru perioada 1.03.2000 - 20.11.2002, întrucât este o datorie anterioară privatizării pe care nu au cunoscut-o la acea dată și că pentru anul 2000 redevența este prescrisă și nu este datorată.
În această adresă nu se poate găsi nici o referire cu privire la inexistența unui mandat din partea AGA pentru semnarea clauzei, conținută de art.2 pct.5 alin.2. Deoarece dezacordul acționarilor nup oate constitui motiv de anulare, reclamanta invocă prin prezenta cauză lipsa mandatului persoanei care a semnat din partea concesionarului actul adițional, ceea ce ar afecta însă, doar parțial contractul de concesiune, respectiv clauza care este în dezavantajul acestuia nu și clauzele avantajoase conținute de art.1.
Conf.art.942 cod civil contractul este acordul între două sau mai multe persoane spre a constitui sau a stinge între dânșii un raport juridic, părțile semnatare având deplina libertate de a conveni într-un contract orice fel de clauze, prin care nu se încalcă ordinea publică și bunele moravuri. Prin anularea parțială a actului adițional nr.2/2004, tribunalul a încălcat acest principiu fundamental conținut de Codul civil care reglementează raporturile dintre părțile semnatare ale unei convenții.
Întrucât părțile nu au încălcat norme de ordine publică prin încheierea actului adițional, afirmațiile instanței de fond privind necesitatea anulării parțiale a acestuia sunt neîntemeiate.
Intimata reclamantă - - prin concluziile scrise depuse la dosar a solicitat respingerea apelului și menținerea hotărârii pronunțată de prima instanță ca fiind legală și temeinică, arătând că în mod corect a fost respinsă excepția de necompetență materială, instanța competentă material cu soluționarea cauzei în primă instanță, raportat la obiectul acesteia este Tribunalul Satu Mare. Arată că instanța a fost investită cu o acțiune în constatarea nulității absolute a contractului de concesiune, cerere care nu intră sub incidența art.340 Cod procedură civilă și nu poate fi soluționată de Curtea Comercială de Arbitraj Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României. Pe de altă parte potrivit art.40 din Legea 137/2002 cererile prin care se atacă o operațiune sau un act prevăzut de această lege, ori se valorifică un drept conferit de acestea sunt de competența secțiilor comerciale ale tribunalelor - competență materială exclusivă, în consecință, părțile nu pot conveni ca litigiul să fie soluționat pe calea arbitrajului, competența având un caracter absolut. Pe de altă parte, clauza compromisorie este lovită de nulitate absolută, fapt care o face ineficientă întrucât potrivit art.343 ind.1 și 2 Cod procedură civilă nu cuprinde numele arbitrilor sau modalitatea lor de numire, astfel că raportat la disp.art.343 ind.4 alin.2 lit.b Cod procedură civilă tribunalul în mod legal a reținut cauza spre competentă soluționare.
Mai arată că acțiunea a fost semnată de care potrivit încheierii 801/9.02.2007 are calitatea de administrator al societății, în temeiul prev.art. 70, 71, 137 și 138 din Legea 31/1990. are calitatea de președinte al Consiliului de Administrație, dar întrucât actul a cărui nulitate a fost invocată a fost semnat de acesta, sunt aplicabile disp.art.144 ind.3 din Legea 31/1990privind conflictul de interese motiv pentru care în prezenta acțiune societatea este reprezentată de dl. care a și semnat cererea de chemare în judecată.
Întrucât a promovat cererea în constatarea nulității absolute invocând lipsa consimțământului datorită nulității reprezentării, cerere care este imprescriptibilă extinctiv, acțiunea nu putea fi respinsă ca prescrisă fiind incidente disp.art.2 din Decretul nr.167/1958.
Susține că nu a contestat că dl. nu ar fi semnat contractul de concesiune, a susținut doar că acesta nu a avut mandat pentru semnarea clauzei de la art.2 păct.5.1 alin.2 din actul adițional la contractul de concesiune, din partea AGA, invocând puterile conferite acestuia așa cum rezultă din procesul verbal nr.16/20.02.2002 apelanta putând face dovada contrară în fața primei instanțe, respectiv că mandatul ar fi existat pentru semnarea clauzei privind achitarea redevenței pe o perioadă anterioară încheierii contractului de concesiune, neputându-i-se opune clauza înserată la art.2 pct.5.1 alin.2 din actul adițional nr.2/2.06.2004 la contractul de concesiune 59/17.10.2002 întrucât dl. a contractat peste limitele împuternicirii sale - așa cum a rezultat și din depozițiile martorilor(art.1546 alin.1 Cod civil) iar acționarii societății nu au ratificat această clauză, deoarece era nelegală și-i prejudicia - încasarea redevenței pe perioada 2000 - 2002 constituind o îmbogățire fără just temei a apelantei pârâte, contravenind dispozițiilor din legea privatizării societăților comerciale.
Arată că până în anul 2002 calitatea de acționar a reclamantei a deținut-o statul român. La data vânzării pachetului de acțiuni prețul a fost stabilit raportat la situația economico financiară a societății activ și pasiv. În conformitate cu art.8 din Legea 137/2002, în cazul vânzării unor pachete mai mari de 33%, instituția publică implicată sau agentul de privatizare au obligația să solicite eliberarea certificatelor de obligații bugetare pentru stabilirea situației obligațiilor bugetare ale societăților comerciale supuse privatizării iar potrivit alin.2 certificatele constituie proba exclusivă a datoriilor.
În certificatul emis la acea dată, redevența aferentă perioadei 2000 - 2002 nu era evidențiată. În măsura în care aceasta ar fi fost inclusă în dosarul de prezentare, ADS ar fi fost obligată să acorde înlesniri - scutire totală sau parțială - potrivit art.18 din Legea 137/2002. Pe de altă parte, prețul de vânzare al pachetului de acțiuni ar fi fost mult mai mic, în măsura în care societatea ar fi avut în patrimoniul său și alte obligații peste cele din certificatul emis în condițiile art.8 din același act normativ.
Semnarea actului adițional la contractul de concesiune privind renunțarea la ferma a fost impusă de faptul că, în mod corect, ferma piscicolă nu a mai fost exploatată de - - din anul 2003. Statul Român în calitatea sa de unic acționar al - - a încheiat pentru această fermă contractul de asociere în participațiune cu - SRL, societate care a avut folosința acesteia, în perioada 1993 - 1999, contractul de leasing imobiliar 88/1999. În baza contractului de leasing imobiliar 88/1999 ferma piscicolă s-a aflat în continuare în administrarea - SRL care a și achitat redevența și a efectuat investițiile deși, prin contractul de concesiune acestea erau obligațiile - -. La data de 7.11.2002 - a dobândit calitatea de3 proprietar. În aceste condiții și pentru legalizarea unei situații de fapt, la data de 2.06.2004 d- s-a prezentat la sediul ADS pentru semnarea Protocolului de renunțare la ferma piscicolă, fermă pe care - - nu o administra, act pentru a cărui încheiere a avut mandat. Așa fiind, consideră că afirmația apelantei privind existența unei"clauze avantajoase conținute de art.1" este de rea credință.
Mai arată că, contractul este într-adevăr acordul între două sau mai multe persoane spre a constitui sau a stinge un raport juridic potrivit art.942 Cod civil, dar conf.art.948 pct.2 Cod civil una din condițiile de valabilitate a unei convenții este existența unui consimțământ valabil al părții ce se obligă. Lipsa consimțământului este sancționată de lege cu nulitatea absolută. Neavând o existență organică, legea atribuie societății comerciale ca persoană juridică, voința persoanelor care o compun. individuale ale societăților manifestate în adunarea generală devin o forță colectivă, care constituie voința socială respectiv voința societății ca persoană juridică. În consecință voința majoritară a asociaților este hotărâtoare și obligatorie în viața societății. Voința colectivă a asociaților ca voință a societății, se manifestă în raporturile juridice prin anumite persoane, care au puterea de a reprezenta societatea, în speță d-. Persoana care reprezintă societatea nu poate încheia acte juridice, decât cu respectarea voinței societății, deci a asociaților. Din probele administrate în cauză a rezultat că pentru încheierea clauzei inserate la art.2 pct.5.1. alin.2 din actul adițional nr.2/2004 nu a existat consimțământul reclamantei. Apelanta cunoștea împrejurarea că d- nu avea mandat pentru semnarea clauzei, aspect necontestat.
Apreciază că, clauza inserată la art.2 din actul adițional la contractul de concesiune modifică doar art.5.8 din contractul de concesiune, care prevede contul și banca la care se face plata redevenței. Totodată prin aceasta se înserează obligația privind achitarea retroactivă a redevenței, deși art.5.2 din contractul de concesiune nu a fost modificat. Potrivit acestui articol redevența se datorează de la data predării preluării terenului ce face obiectul contractului, cu respectarea pct.3.3 și 3.4. Conform art.3.3 din contractul de concesiune, bunurile care fac obiectul contractului vor fi predate - preluate în termen de 30 de zile de la data semnării acestuia. Cele două clauze înserate în contract, respectiv la pct.5.2 - achitarea redevenței după predarea bunului de către concedent, predarea urmând să se facă în cel mult 30 de zile de la semnarea contractului și art.5.8 - achitarea redevenței, din data de 1.03.2000 - cu 2 ani înainte de încheierea contractului, nu se pot executa, cea de la pct.5.8 fiind nelegală și din acest punct de vedere.
ADS s-a înființat în baza art.4 din Legea 268/2001 și în termen de 90 de zile avea obligația să procedeze la inventarierea imobilelor și abia după finalizarea acestei operațiuni, se puteau încheia contractele de concesiune, în baza cărora se datora redevență. Contractul de concesiune s-a încheiat cu reclamanta la 17.10.2002 iar punerea în posesie s-a făcut la 20.11.2002 conform procesului verbal încheiat, astfel că solicitarea redevenței pe o perioadă anterioară încheierii contractului, chiar anterior dobândirii capacității juridice de către pârâtă este nelegală, iar clauza impusă este lovită de nulitate absolută.
Instanța de apel analizând apelul declarat prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu reține că este fondat, urmând ca în baza prev.art.295-296 Cod procedură civilă să se dispună admiterea lui și schimbarea în parte a sentinței atacate pentru următoarele considerente:
Între părțile din cauză s-a încheiat contractul de concesiune nr.59/17.10.2002 prin care reclamanta - - a obținut dreptul de exploatare asupra terenurilor agricole și neagricole arătate în contract în schimbul plății unei redevențe.
Acest contract ulterior a fost modificat prin actul adițional nr.2/2.06.2004 în sensul reducerii suprafeței concesionate, iar la art.2 teza finală a actului adițional s-a stipulat clauza potrivit căreia societatea are obligația achitării redevenței aferente terenului în suprafață de 679,62 hectare teren agricol, inclusiv luciul de apă pentru perioada 1.03.2000 - 20.11.2002.
Cu privire la această clauză stipulată la art.2 teza finală a actului adițional, reclamanta a invocat prin acțiunea introductivă nulitatea ei absolută solicitând constatarea ei arătând că pentru semnarea acestei clauze directorul societății nu avea mandat din partea acționarilor, neexistând în consecință nici consimțământ al societății pentru valabilitatea încheierii acestei clauze.
Nulitatea unui act juridic ori a unei clauze inserate într-un act juridic este sancțiunea sau lipsește actul juridic respectiv de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă.
Nulitatea ca sancțiune a valabilității unui act juridic poate fi absolută dacă sancționează nerespectarea unei dispoziții legale imperative care ocrotește un interes general ori relativă dacă dispoziția legală invocată ocrotește un interes particular.
În speță, actul juridic ce cuprinde clauza a cărei nulitate a invocat-o reclamanta a fost semnat în numele societății de către mandatarul ei directorul.
Reclamanta a invocat că adunarea generală a acționarilor societății nu l-a mandat pe directorul societății ce a reprezentat societatea la semnarea actului adițional și care a exprimat consimțământul în numele și pentru societate, să semneze actul adițional decât cu privire la reducerea suprafeței concesionate și nu și cu privire la asumarea obligației de plată a redevenței aferente perioadei 1.03.2000 - 20.11.2002.
Lipsa mandatului pentru semnarea acestei clauze invocate la art.2 în actul adițional a fost dezbătută și în adunarea generală a acționarilor societății din data de 22.06.2004 (ulterior încheierii actului), stabilindu-se că acționarii prezenți în adunare nu ratifică convenția încheiată pe seama societății de către director cu privire la această obligație de plată a redevenței.
Directorul societății reclamante care a semnat actul cuprinzând clauza ce face obiectul acțiunii deduse judecății a acționat în calitate de reprezentant al societății, de mandatar al intereselor societății la încheierea actului respectiv actele și operațiunile efectuate de acestea fiind guvernate de dispozițiile legale privitoare la contractul de mandat cuprinse atât în Legea 31/1990 republicată cât și la art.1532 și urm. Cod civil.
Conform prev.art.1546 Cod civil mandantul este îndatorat a îndeplini obligațiile contractate de către mandatar în limitele puterilor date, nefiind îndatorat pentru tot ceea ce mandatarul a făcut înafara limitelor mandatului decât dacă a ratificat expres ori tacit depășirea limitelor mandatului.
În speță, directorul societății reclamante și-a depășit limitele mandatului acordat de societate la încheierea actului adițional, asumând în numele și pentru societate o obligație de plată pentru care nu a fost mandat să o asume.
Această depășire a limitelor mandatului nu echivalează cu lipsa consimțământului societății la încheierea actului sancționată cu nulitatea absolută a convenției cum a invocat reclamanta deoarece în cauză consimțământul societății a existat la data încheierii convenției fiind exprimat de directorul societății (mandatar) dar acest consimțământ nu a fost valabil exprimat datorită lipsei mandatului pentru asumarea obligației de plată, respectiv depășirii mandatului dat mandatarului.
Normele legale care reglementează contractul de mandat și reprezentarea societăților comerciale ocrotesc un interes particular al comercianților respectivi și a drepturilor și obligațiilor asumate de aceștia și nu un interes general, legiuitorul oferind posibilitatea ratificării actelor încheiate cu depășirea limitelor mandatului de către cei mandatați.
Drept urmare se reține că în cauză nulitatea invocată de reclamantă în privința clauzei inserate la art.2 în actul adițional este una relativă și nu absolută, depășirea limitelor mandatului acordat de societățile comerciale organelor sale de conducere și reprezentanților săi legali fiind sancționată cu nulitatea relativă a actelor încheiate, nulitate ce poate fi acoperită de societate prin ratificarea ulterioară a convenției încheiate cu depășirea limitelor mandatului.
În consecință se reține că motivele de apel invocate de apelanta pârâtă în sensul greșitei calificări a nulității invocate în cauză drept una absolută de către prima instanță sunt fondate, sancțiunea care poate interveni pentru nerespectarea dispozițiilor legale privitoare la limitele mandatului acordat reprezentanților societății fiind nulitatea relativă a actului.
Nulitatea relativă a unui act juridic ce poate fi invocată numai de persoana ocrotită și al cărui interes a fost nesocotit la încheierea actului este prescriptibilă în termenul general de prescripție extinctivă de 3 ani prevăzut la art.3 din Decretul 167/1958.
Conform prev.art.9 alin.2 din Decretul 167/1958 prescripția dreptului la acțiune în cepe să curgă de la data când cel îndreptățit, reprezentantul legal ori persoana chemată de lege să-i încuviințeze actele a cunoscut cauza anulării.
În speță, termenul de prescripție pentru acțiunea în anularea actului încheiat cu depășirea limitelor mandatului a început să curgă la data de 22.06.2004 când a avut loc adunarea generală a acționarilor societății reclamante și când s-a hotărât să nu se ratifice actul încheiat cu depășirea limitelor mandatului de către director și el s-a împlinit la data de 22.06.2007 când s-au împlinit cei 3 ani de prescripție extinctivă.
Acțiunea în nulitate relativă formulată de reclamantă s-a introdus la instanță la data de 31.03.2008 cu depășirea termenului de prescripție înlăuntrul căruia societatea reclamantă trebuia să invoce nulitatea actului încheiat cu depășirea mandatului de către director.
Drept urmare având în vedere aceste aspecte instanța de apel reține că excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei invocată prin motivele de apel este întemeiată.
Cu privire la excepția necompetenței materiale a tribunalului raportat la clauza compromisorie inserată în contractul de concesiune se reține că această excepție a fost în mod corect respinsă de prima instanță, motivele de apel invocate sub acest aspect fiind nefondate.
Într-adevăr în contractul de concesiune încheiat, părțile au inserat o clauză compromisorie prin care au convenit ca litigiile ce decurg din executarea contractului să fie soluționate de Curtea Comercială de Arbitraj Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, dar această clauză compromisorie nue ste operantă în cauză deoarece litigiul din prezenta cauză nu vizează executarea contractului ci valabilitatea încheierii unei clauze contractuale, acțiunea în nulitate formulată fiind una nepatrimonială ce nu intră sub incidența prev.art.340 Cod procedură civilă.
Prin urmare se reține că în mod corect prima instanță a reținut că în cauză, clauza compromisorie este inoperantă în temeiul prev.art.3434alin.2 lit.b Cod procedură civilă și a reținut cauza spre soluționare, respingând excepția invocată.
De asemenea și excepția lipsei calității de reprezentant legal a semnatarului cererii de chemare în judecată a fost corect respinsă de prima instanță, motivele de apel fiind nefondate.
Acțiunea introductivă de instanță a fost semnată în numele societății de către administratorul societății înregistrat la registrul comerțului prin încheierea judecătorului delegat nr.801/9.02.2007, calitate care potrivit prev.art.70 și urm. din Legea 31/1990 republicată îi conferă dreptul de reprezentare a societății comerciale. Acțiunea nu a fost semnată de președintele consiliului de administrație a societății d- deoarece în privința acestuia sunt incidente prev.art.1443din Legea 31/1990 privitoare la conflictul de interese, respectiv în privința acestui administrator al societății s-a invocat prin acțiune depășirea limitelor mandatului acordat.
În consecință, deoarece dispozițiile speciale cuprinse în legea specială conferă dreptul de reprezentare al societății fiecărui administrator desemnat și având în vedere conflictul de interese dintre și societatea reclamantă se reține că în mod corect prima instanță a dispus respingerea excepției lipsei calității de reprezentant i9nvocată de apelanta pârâtă.
Pentru aceste considerente, instanța de apel constatând fondate parțial motivele de apel invocate în cauză va dispune admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței apelate în sensul respingerii ca prescrise a acțiunii reclamantei în constatarea nulității parțiale a actului adițional și menținerii hotărârii în partea privind respingerea excepțiilor invocate de pârâtă la fond.
Instanța nu va acorda cheltuieli de judecată deoarece partea apelantă nu le-a solicitat, iar partea intimată reclamantă care a solicitat la fond cheltuieli de judecată, nu este îndreptățită la acordarea lor ca urmare a respingerii acțiunii formulate.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
ADMITEa fondatapelul declarat de apelanta pârâtăAgenția Domeniilor Statului Bcu sediul în B,-, sector 1, în contradictoriu cu intimata reclamantă- -cu sediul în comuna, sat, Județ S M, împotriva sentinței nr.128/LC din 26.02.2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o schimbă în parte în sensul că respinge ca prescrisă acțiunea reclamantei- -cu sediul în comuna, sat, Județ S M în contradictoriu cu pârâtaAgenția Domeniilor Statului Bcu sediul în B,-, sector 1, având drept obiect nulitate parțială act adițional nr.2/2.06.2004.
Menține restul dispozițiilor sentinței apelate în partea privind respingerea excepțiilor invocate de pârâtă la fond.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 9 iunie 2009.
PREȘEDINTE: JUDECĂTOR: GREFIER:
- - - - - - -
Red.dec.jud. în concept: 11 iunie 2009
Jud.fond
Dact.
4 exemplare/ 15 iunie 2009
-2 comunicăriefectuate și predate la expediție în data de:15 iunie 2009.
- Agenția Domeniilor Statului - B,-, sector 1,
- - - - comuna, sat, Județ S
Președinte:Marilena BoțaJudecători:Marilena Boța, Ioana Dina Tătar
