Constatare nulitate act juridic in drept comercial. Decizia 74/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția Comercială
DECIZIA NR. 74 /Ap DOSAR NR-
Ședința publică din 18 iunie 2008
PREȘEDINTE: Carmen Bujan JUDECĂTOR 2: Laura Fețeanu
- - - - JUDECĂTOR 3: Lucica Gogiu
- - - - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 4373/C din 17 decembrie 2007, pronunțate de Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 12 iunie 2008, când părțile prezente au pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta.
Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la data de 18 iunie 2008.
CURTEA,
Prin acțiunea formulată reclamantul în contradictoriu cu pârâtul a solicitat constatarea nulității absolute a clauzei privind constituirea garanției reale mobiliare asupra cotei sale de 30% din capitalul social al cuprinsă în înscrisul numit acord nr. 8601/29.06.2005, radierea din evidențele ORC a înscrierii privind această garanție. Prin acordul încheiat la 29.06.2005 reclamantul și-a asumat o serie de obligații. Din interpretarea acordului rezultă că a existat o obligație principală constând în înstrăinarea unui imobil, în plata chiriilor încasate de reclamant pentru un imobil nedefinit și transferul proprietății acestuia în urma achiziționării către pârât și în plata unei sume de 750.000 euro sumă împrumutată de la și și că îndeplinirea obligației a fost garantată sub forma unei garanții reale mobiliare cu 30% din părților sociale deținute de reclamant la Această garanție reală mobiliară nu este constituită conform legii, fiind lovită de nulitate absolută.
Art. 15 din Legea 99/1999 impune imperativ indicarea valorii maxime a obligației garantate.
În speță valoarea maximă a obligației garantate nu este precizată.
Înscrierea garanției nu este legală, simplul fapt al înregistrării garanției neconferind acesteia validitate.
Reclamantul a executat cea mai mare parte a obligațiilor asumate prin acord. Valoarea rămasă de executat este derizorie la acest moment.
Obligația principală constă în restituirea unei sume de bani, anume 750.000 euro. La data de 11.01.2006 reclamantul a achitat creditorului suma de 2.920.000 lei reprezentând aproximativ 800.000 euro. Sumele solicitate cu titlu de daune nu sunt datorate. Clauza penală prin care se stabilește obligația restituirii la scadență a sumei împrumutate sub sancțiunea penalităților de întârziere, pe lângă dobânda contractuală convenită sau pe lângă dobânda legală este nelegală.
Obligația de înstrăinare a imobilului din B 102 fost îndepliniră de reclamant în ceea ce privește terenul, neînstrăinarea construcției fiind independentă de voința sa, existând un litigiu pentru acesta.
Singura obligație ce se poate pretinde a fi nerealizată este de a transfera până la 31.07.2005 asupra pârâților proprietatea unui imobil care să fie închiriat cu cel puțin 1.500 euro/lună până la 31.07.2005 sub condiția aprobării acestei achiziții de către sau mandatarul acestuia, obligație care cuprinde cel puțin două condiții pur potestative.
Ulterior reclamantul a depus o completare a acțiunii prin care a solicitat în subsidiar constatarea nulității absolute a clauzei cuprinse în acordul 8601/29.06.2005 prin care pârâtul este de acord să primească dreptul reclamantului de proprietate asupra unui imobil care să fie închiriat cu cel puțin 1.500 euro/lună până la 31.07.2005 sub condiția aprobării acestei achiziții de către sau mandatarul acestuia pentru nevalabilitatea obiectului și lipsa cauzei, constatarea nulității absolute a clauzei privind obligația de achitare cu titlu de daune a sumei de 15.700 euro pe fiecare lună de întârziere până la achitarea sumei de 750.000 euro, să se constate că reclamantul și-a îndeplinit obligația legată de imobilul din B 102 privitoare la teren, imobilul construcție nefiind în proprietatea sa, obligații pur potestative, a căror neîndeplinire nu îi este imputabilă; în cazul respingerii primului subsidiar, să se constate îndeplinirea în totalitate a obligațiilor asumate prin acordul 8601/29.06.2005 și astfel stingerea obligației accesorii de garantare.
În motivarea completării de acțiune se arată:
Reclamantul a predat pârâtului suma de aproape 1 milion de USD care acoperă integral debitul de bază.
Acordul este de fapt un împrumut cămătăresc.
Obiectul contractului trebuie să fie determinat sau determinabil, potrivit art. 948 pct. 3.civ.
Lipsa cauzei se datorează neprevederii contraprestației în actele sinalagmatice. Este vorba de o cumpărare a unui imobil, urmată de revânzarea acestuia către pârât. Lipsește prețul ca și contraprestație. Clauza penală privitoare la un împrumut între persoane fizice este nulă.
În legătură cu imobilul din B 102 obligația reclamantului a fost îndeplinită în măsura în care acest lucru a fost posibil, aplicându-se teoria impreviziunii.
Întregul acord are caracter leonin prevăzând fără determinarea valorii întinderii obligației garantate de reclamant că neîndeplinirea cât de mică a vreuneia din obligațiile asumate duce la pierderea părților sociale.
Pârâtul a depus întâmpinare solicitând respingerea acțiunii pentru următoarele motive:
Potrivit art. 10 din Legea 99/1999 orice tip de obligație poate fi garantată cu garanție reală, inclusiv obligațiile determinabile iar garanția reală acoperă integral obligația garantată.
Obligațiile asumate de reclamant sunt în parte determinate și în parte determinabile, deci valoarea maximă a obligațiilor poate fi determinată.
Prin sentința civilă nr. 473/17.12.2007 Tribunalul Brașova respins acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele considerente:
Prin acordul din 29.06.2005 încheiat între reclamant și pârât s-a prevăzut că pârâtul este de acord să primească de la reclamant dreptul de proprietate asupra spațiului din B 102 și asupra unui imobil care să fie închiriat cu cel puțin 1.500 euro/lună până la 31.07.2005 sub condiția aprobării acestei achiziții de către sau mandatarul acestuia.
Reclamantul s-a mai obligat să remită pârâtului începând cu 1.07.2005 chiria încasată pentru spațiile comerciale de mai sus.
S-a stipulat că vânzarea spațiilor reprezintă plata cheltuielilor și a dobânzilor pentru suma de 750.000 euro încasată de reclamant de la pârât și de la, precum și daune morale suferite de la data achitării sumei reclamantului.
Reclamantul s-a obligat să restituie pârâtului și lui suma de 750.000 euro până la 15.07.2005, iar în cazul neachitării să achite cu titlu de daune a sumei de 15.700 euro pe fiecare lună de întârziere până la achitarea sumei de 750.000 euro, dar nu mai târziu de 31.12.2005.
Reclamantul s-a obligat să îndeplinească toate formalitățile și să semneze contractul de vânzare - cumpărare pentru spațiile de mai sus cel târziu până la 31.07.2005, în caz contrar, începând cu data de 1.08.2005, obligându-se să achite pârâtului suma de 200 euro pe fiecare zi de întârziere până la data transferării dreptului de proprietate.
S-a mai prevăzut în acord că în cazul nerespectării oricăreia dintre condițiile stipulate, reclamantul aduce în garanție cota sa de 30% la capitalul social al, iar în situația în care reclamantul nu va îndeplini una din condițiile acordului, procentul de 20% din capitalul social al va reveni pârâtului, fără punere în întârziere, fără nici o formalitate.
Art.15 din Legea 99/1999 care prevede că în contractul de garanție se va indica valoarea maximă a obligației garantate trebuie coroborat cu art. 10 al 1 care prevede că se pot garanta inclusiv obligațiile determinabile.
Garanția reală stipulată în acord nu ridică probleme legate de realitatea sa, ci relevantă este măsura în care garanția urmează a fi realizată prin determinarea cu exactitate a părții și a valorii rămase neexecutate din obligațiile principale asumate, știut fiind că, potrivit art. 1645.civ întinderea garanției și caracterul său oneros sunt cel mult egale cu obligația garantată din raportul fundamental.
Această împrejurare rezultă și din art. 23 și 26 din Legea 99/1999.
Referitor la petitul subsidiar, clauza de constatarea nulității absolute a clauzei cuprinse în acordul nr.8601/29.06.2005 prin care pârâtul este de acord să primească dreptul reclamantului de proprietate asupra unui imobil care să fie închiriat cu cel puțin 1.500 euro/lună până la 31.07.2005 sub condiția aprobării acestei achiziții de către sau mandatarul acestuia este o promisiune unilaterală de vânzare între părți și nu un contract de vânzare- cumpărare.
Referitor la petitul subsidiar privind nulitatea clauzei penale prin care s-a stabilit că, în caz de neachitare a sumei de 750.000 euro până la 15.07.2005, reclamantul va plăti cu titlu de daune suma de 15.700 euro pe fiecare lună de întârziere până la achitarea sumei de 750.000 euro, dar nu mai târziu de 31.12.2005, față de dispozițiile art. 1, 2 și 3 din OUG9/2000 în materie comercială părțile sunt libere să determine în convenție cuantumul dobânzilor, ca în speță. Stipularea dobânzii în convenție nu presupune obligatoriu indicarea unui procent ci se poate stabili în contract și suma exactă datorată ca dobândă.
Achitarea sumei de 750.000 euro de reclamant trebuia făcută până la 15.07.2005, în caz contrar dobânda fiind de 15.700 euro pe fiecare lună, dar nu mai târziu de 31.12.2005.
Trimiterea la decizia 11 din 24.10.2005 Înaltei Curți de Casație și Justiție este nerelevantă căci vizează situația în care, pe lângă dobânda convențională stabilită de părți s-ar fi stipulat și plata unor penalități de întârziere în raporturile civile, ori, în speță, părțile au stipulat doar o dobândă convențională în materie convențională în materia comercială.
Petitul subsidiar privind constatarea faptului că reclamantul și-a îndeplinit obligația legală referitoare la imobilul din B 102 este neîntemeiat.
În raport cu art. 111 Cod procedură civilă se poate cere constatarea existenței sau inexistenței unui drept și nu a unui fapt.
Promisiunea unilaterală de vânzare nu dă naștere în sarcina promitentului a unei obligații de diligență, ci naște în sarcina acestuia obligația de a face, respectiv de a vinde bunul oferit, beneficiarul având facultatea de a cumpăra sau nu bunul, nefiind o condiție pur potestativă, pentru că nu beneficiarul este cel ce s-a obligat.
Reclamantul arată că nu a putut achiziționa nici cel de al doilea imobil, iar susținerea că aprobarea achiziției de către pârât ar constitui o condiție pur potestativă nu poate fi reținută, fiind o condiție mixtă care depinde de voința reclamantului cât și a unei persoane străine de achiziție, adică pârâtul.
Reclamantul nu a solicitat anularea acordului pentru violență sub forma amenințării și a mijloacelor dolosive, care ar constitui cauze de nulitate relativă.
Reclamantul nu a invocat aspecte legate de încheierea ulterioară a acordului din data de 14.07.2000 și a actului adițional la acesta.
Determinarea măsurii în care trebuie realizată executarea garanției este o operațiune care excede controlului judecătoresc în acest dosar, față de petitele acțiunii.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, solicitând schimbarea în tot a acesteia în sensul admiterii acțiunii formulate și precizate.
În motivarea apelului reclamantul arată următoarele:
Potrivit art. 1654 cod civil fidejusiunea nu poate întrece datoria debitorului, iar cauțiunea ce întrece datoria sau care este contractată sub condiții mai oneroase e validă numai până în măsura obligației principale. care stau la baza art. 1654 Cod civil sunt aceleași care l-au determinat pe legiuitor să instituie în art. 15 obligativitatea indicării în contractul de garanție mobiliară a valorii maxime a obligației garantate.
Proba cu expertiza contabilă este utilă pentru a dovedi că reclamantul nu mai datorează nici o sumă.
În mod greșit instanța de fond a apreciat că creanța are natură comercială. Împrumutul de 750.000 euro are natură civilă fiind aplicabile dispozițiile OG9/2000 care prevăd că nu se pot stabili penalități sau prestații peste nivelul dobânzii legale.
Toate obligațiile asumate în acord sunt un accesoriu al debitului principal inițial de 750.000 euro.
Garanția reprezentată prin părțile sociale deținute la dă natura comercială cauzei.
Instanța în mod incorect a apreciat că nu este investită să analizeze acordul din 14.07.2006 și actul adițional la acesta încheiate tocmai în vederea stingerii obligațiilor din primul acord. Constatarea executării obligațiilor era necesară pentru soluționarea petitului 2.
Chiar dacă prin absurd ar fi un împrumut comercial părțile sunt limitate la a stabili penalități de întârziere de dispozițiile art. 4 din Legea 469/09.08.2002 care prevăd că acestea nu pot depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate.
Referitor la petitul subsidiar, clauza de constatarea nulității absolute a clauzei cuprinse în acordul nr.8601/29.06.2005 prin care pârâtul este de acord să primească dreptul reclamantului de proprietate asupra unui imobil care să fie închiriat cu cel puțin 1.500 euro/lună până la 31.07.2005 sub condiția aprobării acestei achiziții de către sau mandatarul acestuia, reclamantul nu a susținut că este un contract de vânzare - cumpărare, iar chiar și o promisiune unilaterală de vânzare trebuie să îndeplinească cerințele de valabilitate ale actului juridic, printre care și un obiect determinat sau determinabil și existența cauzei, cerințe care nu sunt întrunite în această cauză.
În ceea ce privește petitul subsidiar privind constatarea faptului că reclamantul și-a îndeplinit obligația legală referitoare la imobilul din B 102, reclamantul și-a îndeplinit obligația privitoare la teren, construcția nefiind în proprietatea sa, obligația fiind de diligență și nu de rezultat.
Intimatul a depus întâmpinare solicitând respingerea apelului pentru următoarele motive:
S-a reținut corect de instanță că art. 15 trebuie coroborat cu art. 10 al 1 art. 11 și art. 26 din LEGEA nr. 99/1999.
Clauza contractuală care să prevadă în mod concret valoarea maximă a obligației nu are caracter imperativ.
În mod corect s-a respins proba cu expertiză contabilă față de obiectul cererii.
Referitor la natura comercială a creanței s-a reținut în mod corect că potrivit nr.OG 9/2000 în materie comercială părțile sunt libere să determine în convenție cuantumul dobânzilor, că inclusiv în lipsa calității de comerciant a debitorului, în cazul obligațiilor comerciale se are în vedere dobânda comercială.
Instanța de fond în mod corect, respectând principiul disponibilității, a reținut că nu este investită să analizeze acordul din 14.07.2006 și actul adițional la acesta.
În ceea ce privește petitul privind constatarea nulității clauzei privind acordul pârâtului de a primi de la reclamant dreptul de proprietate asupra unui imobil, este vorba de o promisiune unilaterală de vânzare, deci această clauză nu poate fi nulă pentru neîndeplinirea cerinței de inserare în acord a prețului.
Apelantul nu și-a îndeplinit obligația asumată prin acord în raport de netransmiterea dreptului de proprietate către pârât a spațiului comercial din B 102.
Examinând sentința atacată, în raport cu actele dosarului, cu probele administrate, cu motivele de apel invocate, Curtea constată că apelul este nefondat.
S-a reținut corect de instanță că art. 15 trebuie coroborat cu art. 10 al. 1 din Legea nr. 99/1999.
Norma prevăzută la art.15 din Legea nr. 99/1999 care stipulează obligativitatea inserării valorii maxime a obligației garantate nu este imperativă, câtă vreme art. 10 din lege prevede că orice obligație de a da, a face și a nu face este susceptibilă de a fi garantată cu garanția reală mobiliară, inclusiv obligațiile viitoare sau obligațiile determinabile.
Potrivit art. 1645 Cod civil întinderea garanției și caracterul său oneros sunt cel mult egale cu obligația garantată din raportul fundamental, ceea ce rezultă din art. 26 al. 1 care prevede că, atunci când garanția reală cuprinde numai bunurile de un anumit fel, ori toate bunurile, debitorul poate cere, oricând, din partea creditorului o confirmare cu privire la valoarea obligației care a rămas a fi garantată. Art. 11 prevede că dacă debitorul nu-și îndeplinește obligația, garanția reală îi dă dreptul creditorului garantat de a intra în posesie sau de a reține bunul aflat în garanție și dreptul de a-l vinde pentru a-și putea obține plata obligației garantate.
Din art. 10 al. 2 rezultă că determinarea valorii obligației rămase neexecutate este și poate fi o chestiune ulterioară încheierii contractului, în funcție de modul și măsura executării obligațiilor asumate, numai atunci putându-se determina măsura în care urmează a fi realizată garanția, fiind posibil inclusiv să se realizeze o executare totală asupra bunurilor afectate garanției.
Stipulația expresă din acord în sensul că în situația în care reclamantul nu va îndeplini una din condițiile acordului, procentul de 20% din capitalul social al va reveni pârâtului, fără punere în întârziere, fără nici o formalitate oferă suficiente elemente pentru a se determina valoarea maximă obligației garantate și întinderea garanției.
În mod corect s-a respins proba cu expertiză contabilă față de obiectul cererii, respectiv constatarea nulității absolute a unor clauze contractuale și față de inadmisibilitatea cererii în constatarea îndeplinirii obligațiilor asumate prin acordul nr. 8601/29.06.2005 în raport cu art. 111 Cod procedură civilă care prevede inadmisibilitatea acțiunii în constatarea unor situații de fapt.
Referitor la natura comercială a creanței s-a reținut în mod corect că potrivit nr.OG 9/2000 în materie comercială părțile sunt libere să determine în convenție cuantumul dobânzilor, din conținutul acordului din conținutul acțiunii, respectiv se cere constatarea nulității clauzei privind constituirea garanției reale mobiliare asupra cotei de 20% deținută de reclamant la
Art. 4.com instituie o prezumție de comercialitate a actelor încheiate de un comerciant, prezumție care nu poate fi înlăturată decât în două cazuri, respectiv dacă actul nu este de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuși actul încheiat. Împrumutul, deși nu este un act obiectiv de comerț, făcut de un comerciant este prezumat comercial subiectiv. Doar în cazul în care contractul de împrumut conține clauza că banii împrumutați sunt destinați unor scopuri străine comerțului, ceea ce nu este cazul în speță, datoria comerciantului nu mai este considerată faptă de comerț.
Conform art. 7.com sunt comercianți cei care fac acte de comerț, când comerțul este o profesiune obișnuită și societățile comerciale.
Trimiterea la decizia nr. 11 din 24.10.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție este nerelevantă căci vizează situația în care, pe lângă dobânda convențională stabilită de părți s-ar fi stipulat și plata unor penalități de întârziere în raporturile civile.
Reclamantul recunoaște că nu și-a îndeplinit obligația de a transfera dreptul de proprietate asupra unui imobil care să fie închiriat cu cel puțin 1500 euro către pârât.
Acordul semnat este legal, reclamantul obligației principale al cărei accesoriu este gajul și-a asumat o serie de obligații pe care după cum el însuși recunoaște și le-a îndeplinit în parte, rămânând obligații neexecutate care sunt în continuare garantate cu acțiunile deținute la
Clauza inserată în acord respectă art.10 din lege fiind asumate obligații de a da și de a face în sarcina reclamantului, a căror garanție este reprezentată de 30% părți sociale deținute de reclamant la
Valoarea maximă nu este precizată în concret, dar este determinabilă și aspectele învederate vizează probleme de executare, întrucât art.10 al 2 prevede că garanția reală acoperă în toată întinderea sa obligația garantată și la acest moment nu interesează cât din obligațiile asumat au fost respectate, ci faptul că reclamantul nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin acord.
Din modul de redactare al acordului semnat de părți rezultă că nu este vorba de un contract de împrumut cu dobândă, ci reclamantul prin clauzele semnate și-a asumat o serie de obligații pe care dacă le-ar fi îndeplinit nu s-ar fi activat clauza penală.
Instanța de fond în mod corect, respectând principiul disponibilității, a reținut că nu este investită să analizeze acordul din 14.07.2006 și actul adițional la acesta, întrucât acestea au fost încheiate tocmai în vederea stingerii obligațiilor rezultate din acord întrucât reclamantul nu a invocat aspecte legate de încheierea ulterioară a unor acorduri.
În ceea ce privește petitul privind constatarea nulității clauzei privind acordul pârâtului de a primi de la reclamant dreptul de proprietate asupra unui imobil, este vorba de o promisiune unilaterală de vânzare, deci această clauză nu poate fi nulă pentru neîndeplinirea cerinței de inserare în acord a prețului.
În ceea ce privește susținerea reclamantului conform căreia și-a îndeplinit obligația privitoare la teren, construcția nefiind în proprietatea sa, obligația fiind de diligență și nu de rezultat, în mod corect a reținut instanța de fond că promisiunea unilaterală de vânzare nu dă naștere în sarcina promitentului a unei obligații de diligență, ci naște în sarcina acestuia obligația de a face, respectiv de a vinde bunul oferit, beneficiarul având facultatea de a cumpăra sau nu bunul nefiind o condiție pur potestativă, pentru că nu beneficiarul este cel ce s-a obligat.
Față de considerentele mai sus arătate, în baza art. 296 Cod procedură civilă Curtea va respinge apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței Tribunalului Brașov, care va fi păstrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 473/17.12.2007 pronunțate de Tribunalul Brașov, pe care o păstrează.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 iunie 2008.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
/18.06.2008
- 6 ex. -
Judecător fond:
Președinte:Carmen BujanJudecători:Carmen Bujan, Laura Fețeanu, Lucica Gogiu
