Constatare nulitate act juridic in drept comercial. Decizia 74/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR.74
Ședința publică de la 16 februarie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Alina Sekely Popa
JUDECĂTOR 2: Cristina Scheaua
GREFIER - - -
.
Pe rol fiind, soluționarea cererilor de apel, formulate de apelantul reclamant și apelanta pârâtă BANK SA, împotriva sentinței comerciale nr.8496 din 21.01.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială, în dosarul nr- și intervenienții în interesul apelantului, G, G, N, G, G, G, -, G, G, G, G, A, TA, SC SA, G, BICUȚA, (fostă ), TA, -, G, ASOCIAȚIA ACȚIONARILOR " ", G, G, -, STAVRE, STAVRE, REGINE, G, C, G, -, N, CD., G, G, G, A, ȚENTU, -, LEGA N, -, A, A, CONȚIU, -, -, G A, TA, -, G, STĂNEL, I, -, CRIVEI, G, -, și.
Dezbaterile au avut loc la data de 09.02.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea la data de 16.02.2009, când în aceeași componență a decis următoarele:
CURTEA
Asupra apelului de față,deliberând, constată:
Prin sentința comercială nr. 849/21.01.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește constatarea nulității absolute a Hotărârii nr. 1 și 2 din 09.04.1993. A fost respins petitul 1 și 3 din cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Banca Comercială, constatând intervenirea prescripției dreptului material la acțiune. A fost respinsă excepția lipsei de interes în ceea ce privește constatarea nulității absolute a art. 7 alin.2 din Statutul Băncii Comerciale. A fost respins petitul 2 al cererii de chemare în judecată ca neîntemeiat. A fost obligată reclamanta la plata sumei de 12.470 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a arătat că, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 02.10.2006, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Banca Comercială solicitând ca instanța să dispună:
1) constatarea nulității absolute a hotărârii nr. 1 adunării generale extraordinare a acționarilor Băncii Comerciale din data de 04.09.1993, referitoare la "reglementarea dreptului de vot a acționarilor băncii", pentru fraudarea dispozițiilor legale și urmărirea unui scop ilicit;
2) constatarea nulității absolute a articolului 7 alin. 2 din Statutul Băncii Comerciale și a art. 7 alin.2 din contractul de societate al Băncii Comerciale
3) constatarea nulității absolute a hotărârii nr. 2 adunării generale extraordinare a acționarilor Băncii Comerciale, din data de 09.04.1993, referitoare la "majorarea specială a capitalului băncii", pentru fraudarea dispozițiilor legale și urmărirea unui scop ilicit;
4) radierea menționării hotărârilor nr. 1 și 2 adunării generale extraordinare a acționarilor Bănicii Comerciale din data de 09.04.1993 de la Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul București, cu cheltuieli de judecată.
Cererea a fost motivată în sensul că reclamantul este acționar al Băncii Comerciale încă de la înființarea acesteia în anul 1991. Hotărârea nr. 1 adoptată de Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor Băncii Comerciale din data de 09.04.1993 este lovită de nulitate absolută, deoarece încalcă dispoziții imperative ale Legii societăților comerciale și ale Legii Contabilității. Astfel, fraudează dispozițiile art. 63 din Legea nr. 31/1990 care consacră principiul egalității în drepturi a acționarilor prin alocarea discriminatorie de acțiuni gratuite doar către anumiți acționari, se întemeiază pe o cauză ilicită. Hotărârea nr. 2 Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor Băncii Comerciale din data de 09.04.1993 este lovită de nulitate absolută deoarece au fost fraudate dispozițiile art. 63 și art. 161 din Legea nr. 31/1990 în vechea formulare prin participarea acționarului la majorarea capitalului băncii prin achiziționarea a 20.000 de acțiuni noi și prin participarea Băncii Europene pentru și Dezvoltare la majorarea capitalului social, prin dobândirea unui procent de 20% din capitalul social, prin subscrierea unui număr de 32.000 de noi acțiuni, în dolari, cu o valoare de 250 fiecare, s-a întemeiat pe o cauză ilicită, fiind încălcate și dispozițiile art. 77 din Legea nr. 31/1990 din vechea redactare.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește capetele de cerere referitoare la constatarea nulității absolute a Hotărârilor nr. 1 și 2 din 09.04.1993, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, în ceea ce privește capătul de cerere referitor la constatarea nulității absolute a art. 7 alin.2 din Statutul Băncii Comerciale, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
Din analizarea actelor și lucrărilor dosarului, instanța a sintetizat motivele de nulitate absolută astfel: 1) nulitatea clauzelor cuprinse în actele constitutive al băncii, respectiv existența concomitentă a unor acțiuni cu valoare nominală exprimată în dolari și a unor acțiuni cu valoare nominală exprimată în lei; 2) nulitatea absolută a clauzei statutare cuprinse în art. 7 alin.2 din Statutul Băncii referitoare la dreptul special de preferință acordat D-lui; 3) nulitatea absolută a Hotărârii nr. 1/09.04.1993 a Adunării generale extraordinare a acționarilor băncii referitoare la divizarea acțiunilor cu valoare nominală de 1.000 dolari în acțiuni cu valoare de câte 250 dolari; 4) nulitatea absolută a Hotărârii nr. 2/09.04.1993 a Adunării generale extraordinare a acționarilor bănci referitoare la majorarea de capital social; 5) nulitatea absolută a participării Băncii Europene pentru și Dezvoltare la majorarea capitalului social; 6) nulitatea absolută a celor două hotărâri ale Adunării generale extraordinare din data de 09.04.1993, decurgând din încălcarea prevederilor art. 77 alin.5 din Legea nr. 31/1990 în vechea redactare.
Tribunalul a reținut că la data de 09.04.1993 a avut loc o Adunare Generală Extraordinară a Acționarilor Băncii Comerciale având pe ordinea de zi: reglementarea dreptului de vot a acționarilor băncii în conformitate cu structura acționariatului și prevederile legale românești; majorarea specială a capitalului social al băncii conform prevederilor nr.HG 1059/3.10.1990 și a documentelor de constituire a băncii și prin participarea Băncii Europene pentru și Dezvoltare, adoptându-se hotărârile nr. 1 și 2 ale contestate.
Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune a capetelor de cerere nr. 1 și 3 din cererea de chemare în judecată - constatarea nulității absolute a Hotărârilor nr. 1 și 2 din 09.04.1993, potrivit art.90 alin.2 din Legea nr. 31/1990 în vigoare la momentul adoptării acestora, legiuitorul a stabilit că hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiție în termen de 15 zile de la data publicării hotărârii în Monitorul Oficial al României, de oricare dintre acționarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra și au cerut că se insereze acesta în procesul-verbal al ședinței.
Prima instanță a considerat că, la acel moment legiuitorul a urmărit să stabilească o limită dincolo de care acționarii să nu mai poată contesta hotărârea, în economia dispozițiilor art. 90 din Legea nr. 31/1990 neexistând diferențierea între cauzele de nulitate absolută și cele de nulitate relativă, în sensul că nu se distingea între hotărârile care încălcau norme de ordine publică și cele care încălcau norme supletive. Pe de altă parte, se aprecia că regimul nulității hotărârilor adunări generale derogau în întregime de la regimul de drept comun al nulității actelor juridice, întrucât hotărârile nu erau acte de drept comun, având la bază acordul de voință al tuturor părților contractante, ci acte deosebite, a căror naștere se bazează pe principiul majoritar, astfel încât în situația în care orice acționar putea invoca nulitatea oricând, principiul voinței majoritare devenea iluzoriu. Existența unui regim unitar al acțiunilor punea societatea la adăpost de eventualele acțiuni tardive care îi puteau tulbura activitatea, astfel încât nu se aplicau dispozițiile comune privind prescripția extinctivă reglementată de Decretul nr. 167/1958. În reglementarea actuală se precizează expres că în cazul în care se invocă motive de nulitate absolută, dreptul la acțiune este imprescriptibil - art. 132 alin.3 din Legea nr. 31/1990.
În ceea ce privește susținerea privind nepublicarea hotărârilor în Monitorul Oficial, tribunalul a reținut că în Monitorul Oficial nr. 805/31.03.1995 a fost publicat actul adițional întocmit ca urmare a adoptării hotărârilor contestate. De asemenea, s-a arătat că, potrivit art. 89 din Legea nr. 31/1990 în forma în vigoare la momentul anului 1993, pentru a fi opozabile terților, hotărârile trebuiau depuse în termen de 15 zile la registrul comerțului pentru a fi menționate în extras în registru și publicate în Monitorul Oficial; în cazul în care hotărârile implicau și modificarea actului constitutiv, se putea publica numai actul adițional cuprinzând textul integral al cauzelor modificate. Având în vedere că hotărârile a căror nulitate s-a solicitat duceau la modificarea actului constitutiv al societății, tribunalul a apreciat că în mod corect termenul de 15 zile urmează a fi calculat de la data publicării actului adițional, iar publicarea unei hotărâri în Monitorul Oficial și înregistrarea acesteia au ca efect opozabilitatea față de terți, față de acționarii prezenți hotărârea producându-și efectele chiar de la data aprobării.
Excepția lipsei de interes invocată de pârâtă în ceea ce privește capătul 2 al cererii de chemare în judecată a fost considerată ca neîntemeiată. S-a arătat că nulitatea este sancțiunea de drept civil care lipsește actul juridic de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă. Deși pârâta a susținut că solicitarea de constatare a nulității unui act juridic care nu mai este în ființă, încetând a produce efecte juridice, este lipsită de interes, instanța a apreciat că interesul reclamantului este evidențiat de cele trei principii ale nulității: retroactivitatea efectelor nulității, în sensul că efectele nulității se produc din momentul încheierii actului juridic; repunerea părților în situația anterioară; anularea atât a actului juridic inițial, cât și a actului juridic subsecvent. Astfel, art. 7 alin.2 din Statutul Băncii Comerciale - referitor la dreptul special de preferință acordat la constituire acționarului fondator a produs efecte juridice până la momentul fuziunii prin absorbție dintre Banca Comercială și Bank - hotărârea fiind publicată în Monitorul Oficial nr. 718/22.08.2006, reclamantul afirmând că aceasta creează o situație juridică vătămătoare pentru acționarii minoritari, situație care se manifestă și în prezent.
A fost analizat fondul litigiului cu privire la petitul 2 al cererii de chemare în judecată, prin care s-a solicitat constatarea nulității absolute a art.7 alin.2 din Statut și din Contractul de societate al Băncii Comerciale, întrucât se încălcau prin această clauză art. 161 și art. 163 din vechea formă a Legii nr. 31/1990, fiind vorba despre o condiție pur potestativă care atrage nulitatea absolută a obligației, despre o cauză ilicită și despre fraudarea drepturilor celorlalți acționari.
Art. 7 alin. 2 din Statut și Contractul de societate prevedea că domnul și grupul său de firme, din tară și străinătate, a principali fondatori ai băncii, au dreptul de preferință la subscrierea de noi acțiuni emise pentru majorarea capitalului până la limita opțiunii sale inițiale, prevăzute în documentele de înființare a băncii, de 51 % din totalul capitalului social al băncii subscris în lei și dolari În cazul în care aceștia nu doresc să-și exercite dreptul de preferință menționat mai sus, noile acțiuni vor putea fi subscrise fie de ceilalți acționari, fie de alte persoane, fizice sau juridice, din țară și/sau străinătate, așa cum va hotărî adunarea generală a acționarilor băncii.
Art. 161 din vechea formulare a Legii nr. 31/1990 (actual art. 216) statua că acțiunile emise pentru mărirea capitalului urmau a fi oferite spre subscriere în primul rând celorlalți acționari, în proporție cu numărul de acțiuni pe care le posedă și cu obligația ca aceștia să-și exercite dreptul de preferință în termenul hotărât de adunarea generală, dacă în contract sau statut nu se prevede altfel. După expirarea termenului, acțiunile puteau fi subscrise de public, iar art. 63 (actual 94) preciza că acțiunile trebuie să fie de o valoare egală și că acțiunile acordă posesorilor drepturi egale.
Prima instanță a considerat că încălcarea acestor dispoziții legale este sancționată cu nulitatea relativă, nu absolută, un argument în acest sens fiind și precizarea actuală făcută de legiuitor prin dispozițiile art. 216 alin. 3 din Legea nr. 31/1990 republicată: "orice majorare a capitalului social efectuată cu încălcarea acestor dispoziții este anulabilă".
Cu privire la nulitatea obligației contractate sub condiție pur potestativă, s-a apreciat că dispozițiile art. 1010.civ. prevăd că obligația este nulă când s-a contractat sub condiție potestativă din partea acelui care se obligă, condiția potestativă fiind aceea care face să depindă perfectarea convenției de un eveniment, pe care una sau alta din părțile contractante poate să-l facă a se întâmpla sau poate să-l împiedice. S-a constatat inaplicabilitatea dispozițiilor art. 1010.civ. nefiind vorba despre o obligație pur potestativă din partea celui care se obligă.
Față de aceste argumente s-a constatat că petitul 2 al cererii de chemare în judecată este neîntemeiat.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale active, invocată de pârâtă prin întâmpinare, motivat de faptul că în procesul-verbal al din data de 09.04.1993, deși exista un procent de 0,41 % de voturi contra, nu erau precizați titularii votului contra, s-a arătat că, prin încheierea de ședință din data de 12.11.2007, s-a menționat că, față de probele administrate - proba testimonială și înscrisuri - a făcut dovada calității procesuale active, astfel că s-a luat act că s-a renunțat la această excepție.
Împotriva sentinței comerciale nr. 849/21.01.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială a declarat în termen legal apelantul-reclamant.
Acesta a criticat hotărârea atacată invocând următoarele motive de apel, redate în esență, astfel cum au fost expuse de către apelant:
1. Instanța de fond a admis în mod nelegal excepția prescripției dreptului la acțiune a capetelor de 1 și 3 din cererea introductivă, întrucât acțiunea în constatarea nulității absolute a unui act juridic este imprescriptibilă.
În mod nelegal și eronat instanța de fond a considerat că "regimul nulității hotărârilor adunării generale deroga în întregime de la regimul de drept comun al nulității actelor juridice".
Există deosebiri de esență între regimul juridic aplicabil nulității absolute față de cel aplicabil nulității relative, în ceea ce privește persoanele care pot invoca nulitatea, prescriptibilitatea acțiunii și instituția confirmării. Astfel, nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană prezintă un interes, iar nulitatea relativă poate fi invocată numai de către persoana al cărei interes individual a fost lezat în momentul încheierii actului juridic, acțiunea în constatarea nulității absolute este imprescriptibilă extinctiv, în timp ce acțiunea în declararea nulității relative este prescriptibilă; în sfera de aplicare a nulității absolute nu operează instituția confirmării, dar actele juridice anulabile pot fi confirmate.
Regimul juridic al nulităților hotărârilor adunărilor generale ale acționarilor, potrivit dispozițiilor Legii nr. 31/1990 în vigoare până la intrarea în vigoare a Legii nr. 161/2003 era reglementat de art. 90 alin. 2 din vechea formă a Legii nr. 31/1990. Acest text de lege prevedea posibilitatea pentru o anumită categorie de persoane de a ataca în justiție hotărârile adunărilor generale ale acționarilor, în termen de 15 zile de la data publicării acestora în Monitorul Oficial al României. S-a susținut în primul rând imposibilitatea derogării prin norme speciale de la regimul juridic al nulității absolute, cu motivarea că aplicarea aceluiași regim juridic pentru nulitatea absolută ca și pentru nulitatea relativă a unor categorii de acte juridice ar echivala cu eliminarea totală a aplicabilității instituției nulității absolute în privința actelor juridice respective, deci o anumită categorie de acte juridice nu ar fi niciodată nule, ci doar anulabile, indiferent de încălcările normelor legale care s-au produs de la încheierea lor. În al doilea rând, apelantul a afirmat aplicabilitatea regimului juridic de drept comun al nulității absolute în cazul hotărârilor adunării generale ale acționarilor în perioada 1990-2003, pentru motivul că nulitatea absolută a oricăror acte juridice, inclusiv a hotărârilor adunării generale a acționarilor, nu poate fi supusă unui regim juridic propriu nulității relative.
Dispozițiile art. 90 alin. 2 din vechea formă a Legii nr. 31/19920 vizau doar cazurile de nulitate relativă a hotărârilor adunării generale ale acționarilor.
Acțiunile în constatarea nulității absolute a Hotărârilor adunărilor generale ale acționarilor adoptate în perioada 1990-2003 nu sunt supuse normelor art. 90 alin.2 din fosta lege a societăților comerciale, ci celor ale dreptului comun. Legiuitorul anului 1990 nu a vizat desființarea regimului nulității absolute "în interesul consolidării stabilității afacerilor", o astfel de interpretare venind în contradicție cu principiile statului de drept, întrucât statuează prevalența unor interese particulare, reflectate în hotărârea adunării generale nulă absolut, în fața unui interes public, reflectat în normele imperative prevăzute de lege.
Aplicarea principiului majoritar nu are drept rezultat inaplicabilitatea regimului nulității absolute în privința hotărârilor lovite de nulitate absolută. Principiul majoritar își găsește două limitări fundamentale: normele imperative ale legii și abuzul de drept.
Argumentul instanței de fond în sensul că reglementarea actuală prevede expres imprescriptibilitatea acțiunii în constatarea nulității absolute a hotărârilor adunării generale este nejuridic. Este împotriva oricăror reguli de interpretare a unui text normativ susținerea potrivit căreia introducerea unei norme în legea specială (alin. 3 al art. 132, referitor la imprescriptibilitatea acțiunii în constatarea nulității absolute) semnifică inaplicabilitatea anterioară a normei cu caracter general (art. 2 din Decretul nr. 167/1958).
Acțiunile în constatarea nulității absolute a hotărârilor adunării generale ale acționarilor adoptate în perioada 1990-2003 sunt imprescriptibile extinctiv.
Textul art. 90 din Legea nr. 31/1990 în vechea redactare viza numai acțiunile în anulare, respectiv numai situațiile de nulitate relativă a hotărârilor adunării generale.
Instanța de fond era ținută de principiul disponibilității să aplice normele de drept comun, întrucât acțiunea introductivă a fost întemeiată pe dispozițiile art. 5 și art. 948.civ.
Textul art. 90 alin. 2 din Legea societăților comerciale în vechea redactare nu reprezintă o normă ce derogă de la dreptul comun în materia acțiunilor în constatarea nulității absolute.
2. Instanța de fond a admis în mod nelegal excepția prescripției dreptului la acțiune a capetelor 1 și 3 din cererea introductivă, întrucât Hotărârea adunării generale extraordinare a acționarilor Băncii Comerciale din data de 09.04.1993 nu a fost publicată niciodată în Monitorul Oficial al României.
Termenul de 15 zile de prescripție a dreptului la acțiunea împotriva hotărârilor adunării generale ale acționarilor prevăzut de fostul art. 90 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 nu s-a împlinit, intimata-pârâtă nereușind să facă dovada publicării în Monitorul Oficial al României a Hotărârii din data de 09.04.1993.
Publicarea în Monitorul Oficial al României a textului unui act adițional care cuprindea și modificările actului constitutiv aduse prin Hotărârea din 09.04.1990 nu acoperă cerința publicării textului Hotărârii însăși. Art. 89 din Legea nr. 31/1990 în forma în vigoare la data adoptării Hotărârii privitor la publicarea în Monitorul Oficial a hotărârilor a fost modificat prin nr.OUG 32/1997, în sensul introducerii posibilității de a de publica în Monitorul Oficial doar actul adițional modificator al actului constitutiv. Potrivit principiului neretroactivității legii, în cazul unei hotărâri adoptate în anul 1993, nu pot fi aplicate dispozițiile nr.OUG 32/1997, existând obligativitatea publicării în integralitate a hotărârii în Monitorul Oficial și nu numai a actului adițional modificator al actului constitutiv.
De altfel, din analiza actului adițional publicat în 31.03.1993 în Monitorul Oficial nu pot fi distinse toate efectele prin Hotărârea din 09.04.1993, astfel că opozabilitatea actului juridic atacat nu a fost asigurată.
3. Instanța de fond a respins în mod nelegal capătul 2 din cererea introductivă ca fiind neîntemeiat.
Instanța de fond a considerat în mod nelegal că dispozițiile art. 7 alin. 2 din Statutul Băncii, în forma aflată în vigoare la data ținerii adunării generale din 09.04.1993 nu fraudau dispozițiile art. 63 și art. 161 din Legea nr. 31/1990 în vechea redactare. Astfel, argumentul în sensul că încălcarea dreptului de preemțiune, statuat de art. 161 din vechea redactare a Legii nr. 31/1990 ar fi sancționată cu nulitatea relativă și nu cu cea absolută nu prezintă nici un fel de relevanță în raport cu soluția adoptată de către instanță.
Prevederile art. 7 alin. 2 din Statutul Băncii, în forma Legii nr. 31/1990 în vigoare la data ținerii adunării generale din 09.04.1993, erau contrare normelor imperative ale art. 63 și art. 161 din lege.
Textul statutar frauda dispozițiile art. 63 din Legea nr. 31/1990 care statua principiul conform căruia acțiunile acordă posesorilor drepturi egale, introducând o vădită inegalitate în drepturi față de acționarii care nu aparțineau grupului de firme și care erau deposedați în mod abuziv de dreptul lor de preferință la subscrierea noilor acțiuni ce urmau a fi emise ca urmare a majorării de capital social.
Clauza statutară era în contradicție și cu dispozițiile art. 161 din Legea nr. 31/1990, deoarece permitea în mod nelegal unui grup de acționari ce acționau în mod concertat să își majoreze deținerea de capital social în dauna celorlalți, care își vedeau, pe cale de consecință, diminuate participațiile.
Instanța de fond a considerat în mod nelegal că dispozițiile art. 7 alin.2 din Statutul Băncii, în forma aflată în vigoare la data ținerii adunării generale din 09.04.1993, nu conțineau o condiție pur potestativă. D-ul a beneficiat de dreptul de a participa în mod preferențial la majorarea capitalului social, în detrimentul celorlalți acționari și avea și obligația corelativă de a efectua aportul necesar majorării capitalului social al băncii, însă numai dacă dorea acest lucru. Textul art. 7 alin. 2 trebuie privit în corelare cu cel al art. 7 alin. 3 din Statut, unde se preciza că ceilalți acționari pot să participe la majorarea de capital social "dacă d-nul nu dorește să-și exercite dreptul de preferință" precizat în art. 7 alin.2.
Față ce aceste motive de apel, apelantul a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței atacate, iar pe fond, în temeiul art. 297 alin. 1.pr.civ. trimiterea cauzei spre rejudecare către prima instanță, întrucât aceasta nu a intrat în cercetarea fondului.
În interesul apelantului au formulat în apel cereri de intervenție accesorii următorii intervenienți:, G, G, N, G, G, G, -, G, G, G, CA, G, A, TA, și SC SA, G, BICUȚA, (fostă ), TA, -, HG, G, ASOCIAȚIA ACȚIONARILOR " ", G, G, -, STAVRE, STAVRE, REGINE, G, C, G, -, N, CD., G, G și
Aceștia au arătat că sunt acționari ai intimatei BANK și că susțin motivele de apel invocate de către apelant.
În temeiul dispozițiilor art. 49 alin. 1 și 3 și art. 52.pr.civ. instanța a admis în principiu cererile de intervenție accesorie in interesul apelantului.
La termenul de judecată din data de 08.09.2008 intimata Bank a formulat cerere de aderare la apelul declarat de apelantul, cerere prin care a solicitat admiterea apelului incident și modificarea în parte a sentinței comerciale atacate în sensul admiterii excepției lipsei de interes cu privire la capătul 2 de cerere, cu consecința respingerii acestui capăt de cerere ca lipsit de interes.
În motivarea cererii, a susținut că solicitarea ca instanța de judecată să constate nulitatea unui act juridic ale cărui efecte au fost epuizate este lipsită de interes. La data formulării acțiunii clauza statutară invocată de către reclamant nu mai era în vigoare,deoarece la momentul fuziunii prin absorbție dintre Banca Comercială și Bank, actele juridice invocate de către reclamant au încetat a mai produce efecte juridice, fiind înlocuite cu actul constitutiv al Băncii, în vigoare la momentul introducerii cererii de chemare în judecată.
Analizând apelul principal prin prisma motivelor de apel expuse, cererile de intervenție accesorie în interesul apelantului principal și cererea de aderare la apel, se constată că nu sunt fondate.
Astfel, în ceea ce privește primul motiv de apel referitor la interpretarea dispozițiilor art. 90 din Legea nr. 31/1990 în redactarea în vigoare la data adoptării hotărârilor a căror nulitate se solicită a se constata.
Acest text de lege prevedea la alin. 2 că: "hotărârile adunării generale contrare contractului de societate, statutului sau legii pot fi atacate în justiție, în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial de oricare dintre acționarii care nu au luat parte la adunarea generală sau au votat contra și au cerut să se insereze aceasta în procesul verbal al ședinței".
Termenul instituit de acest articol este un termen de prescripție special, nefăcându-se distincție între cauzele de nulitate relativă sau absolută care pot fi invocate pe calea acțiunii având ca obiect anularea hotărârii adunării generale a acționarilor societății comerciale.
În primul rând, referitor la legea aplicabilă cu privire la prescripția extinctivă a acțiunilor având ca obiect anularea hotărârilor adunării generale a acționarilor, nu poate fi reținută susținerea apelantului în sensul că se aplică prevederile legale de drept comun.
Potrivit dreptului comun, numai invocarea cauzelor de nulitate relativă este supusă prescripției extinctive, invocarea cauzelor de nulitate absolută fiind imprescriptibilă extinctiv.
Însă trebuie avut în vedere aplicarea principiului că legea specială derogă de la legea generală, deci prevederile legii societăților comerciale, care este lege specială, derogă de la cele ale dreptului comun referitor la regimul nulităților.
Ca urmare, în domeniul anulării hotărârilor adunării generale a acționarilor societății comerciale se aplică prevederile legii speciale al societăților comerciale, respectiv art. 90 din Legea nr. 31/1990 în forma în vigoare la data adoptării hotărârii atacate.
Cum alin. 2 al art. 90 din Legea nr. 31/1990 nu distingea, în ceea ce privește termenul de prescripție a formulării acțiunii în anularea hotărârii adunării generale a acționarilor, între acțiunile întemeiate pe cauze de nulitate relativă și cele întemeiate pe cauze de nulitate absolută, rezultă că o asemenea distincție nu poate fi făcută, potrivit principiului de drept conform căruia "unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie să distingem".
Se deduce că atât acțiunile având ca obiect anularea hotărârii adunării generale a acționarilor întemeiate pe cauze de nulitate relativă cât și cele întemeiate pe cauze de nulitate absolută au același regim juridic în sensul că sunt supuse prescripției extinctive în cadrul termenului special de prescripție de 15 zile de la publicarea hotărârii în Monitorul Oficial al României.
Nu este întemeiată susținerea apelantului în sensul că dispozițiile art. 90 alin. 2 din vechea formă a Legii nr. 31/1990 vizau doar cazurile de nulitate relativă a hotărârilor adunărilor generale a acționarilor, cazurile de nulitate absolută a acestor hotărâri fiind reglementate de dreptul comun și fiind imprescriptibile extinctiv.
pentru care legiuitorul, în prevederile Legii nr. 31/1990 în forma în vigoare în anul 1993, adoptat o asemenea reglementare, nu pot forma obiectul prezentei hotărâri judecătorești, astfel că motivele de apel care vizează aceste rațiuni nu pot fi reținute.
Așa cum a reținut și prima instanță, prin modificarea Legii nr. 31/1990 prin Legea nr. 161/2003, s-a introdus un nou aliniat al articolului care a dobândit o altă numerotare, respectiv: "când se invocă motive de nulitate absolută, dreptul la acțiune este imprescriptibil, iar cererea poate fi formulată și de orice persoană interesată".
Modificarea acestui text de lege a fost necesară tocmai pentru că Legea nr. 31/1990 fiind o lege specială, nu erau aplicabile dispozițiile dreptului comun cu privire la prescriptibilitatea acțiunilor având ca obiect anularea hotărârilor adunării generale a acționarilor.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de apel, art. 90 alin ultim din Legea nr. 31/1990, în forma în vigoare în anul 1993, fost modificat prin nr.OUG 32/1997, devenind art. 89 alin. 4, și având următorul conținut: "pentru a fi opozabile terților, hotărârile adunării generale vor fi depuse în termen de 15 zile la oficiul registrului comerțului, pentru a fi menționate în registru și publicate în Monitorul Oficial al României. În cazul în care aceste hotărâri implică modificarea actului constitutiv, se va putea publica numai actul adițional cuprinzând textul integral al clauzelor modificate".
La momentul la care s-a efectuat publicarea Hotărârii din data de 09.04.1993 în Monitorul Oficial nr. 805/31.03.1995 erau în vigoare prevederile Legii nr. 31/1990 așa cum a fost modificată prin nr.OUG 32/1997. Aceste prevederi au fost aplicate, publicându-se numai actul adițional modificator al actelor constitutive ale băncii, în cauză nefiind vorba despre retroactivitatea legii ulterioare.
Din articolul de lege enunțat reiese că, în cazul în care hotărârea Adunării generale a acționarilor implică modificarea actului constitutiv, în Monitorul Oficial se va face publicarea numai a actului adițional modificator, nu și a hotărârii Nu poate fi deci reținută susținerea potrivit căreia publicarea actului adițional modificator nu exclude publicarea hotărârii, din interpretarea textului de lege reieșind clar că nu se mai impune cerința publicării acestei hotărâri.
În cazul publicării actului adițional modificator al actelor constitutive, termenul de prescripție de 15 zile curge de la data publicării acestuia în Monitorul Oficial, în cauză termenul de prescripție curgând de la data de 31.03.1995 și fiind împlinit la data formulării acțiunii, 02.10.2006.
Referitor la susținerea apelantului că din analiza actului adițional publicat în 31.03.1993 în Monitorul Oficial nu pot fi distinse toate efectele prin Hotărârea din 09.04.1993, chiar dispozițiile art. 89 alin. 4 din Legea nr. 31/1990, astfel cum au fost modificate prin nr.OUG 32/1997, prevăd că în cazul în care hotărârea implică modificarea actului constitutiv, se va putea publica numai actul adițional cuprinzând "textul integral al clauzelor modificate". Rezultă că nu se publică întreaga hotărâre, ci numai textul clauzelor astfel cum au fost modificate prin hotărâre. Deși apelantul afirmă că, în actul adițional publicat, nu pot fi distinse toate efectele hotărârii atacate, nu precizează în concret care ar fi decizia din hotărârea care nu se regăsește în actul adițional publicat.
Referitor la cel de-al treilea motiv de apel, se constată că art. 63 din Legea nr. 31/1990, în forma în vigoare la data adoptării hotărârii atacată, dispunea că "acțiunile trebuie să fie de o egală valoare; ele acordă posesorilor drepturi egale". Acest text de lege are caracter dispozitiv, consacrând ca regulă principiul egalității de valoare a acțiunilor și al egalității de drepturi pe care aceste acțiuni le conferă acționarilor. De la acest principiu pot exista excepții, în acest sens fiind dispozițiile art. 62 alin. 2 lit. d din Legea nr. 31/1990 care prevăd că acțiunile trebuie să cuprindă și "avantajele acordate fondatorilor".
Prevederile art. 161 din aceeași lege au tot caracter supletiv, ele dispunând: "Acțiunile emise pentru mărirea capitalului vor fi oferite spre subscriere în primul rând celorlalți acționari, în proporție cu numărul acțiunilor pe care le posedă și cu obligația ca aceștia să-și exercite dreptul lor de preferință în termenul hotărât în adunarea generală, dacă în contract sau statut nu se prevede altfel. După expirarea acestui termen, acțiunile vor putea fi subscrise de public".
De la regula dreptului de preferință al acționarilor pentru subscrierea de noi acțiuni proporțional cu numărul acțiunilor pe care le posedă, prin contractul de societate și statut se pot prevedea și excepții în sensul acordării unora dintre acționari, de obicei acționarilor fondatori, a unor avantaje referitoare la dreptul de preferință cu privire la subscrierea de noi acțiuni.
În cauză, avantajul acordat fondatorilor și prevăzut de art. 7 alin.2 din Contractul de societate și Statutul Băncii Comerciale constă în dreptul de preferință la subscrierea de noi acțiuni emise pentru majorarea capitalului social, drept acordat Domului și grupului său de firme, ca membrii fondatori ai băncii.
Dreptul de preferință acordat prin art. 7 alin. 2 din Contractul de societate și Statut nu încalcă dispozițiile art.63 și art. 161 din Legea nr. 31/1990 în vechea reglementare, deoarece textele de lege, având caracter dispozitiv, dau posibilitatea ca prin contract sau statut să se deroge la prevederea legală.
În acest sens, în speță, s-a derogat prin articolul din Contractul de societate și Statut prin acordarea dreptului de preferință la subscrierea de noi acțiuni în primul rând fondatorilor băncii. Fiind vorba despre un drept de preferință la subscrierea de acțiuni acordat fondatorilor băncii, aceștia pot uza de el sau pot renunța la beneficiul referitor la subscrierea prioritară de noi acțiuni.
Nu este vorba în cauză despre nulitatea condiției pur potestative, conform art. 1010.civ. deoarece condiția pur potestativă privește o obligație și nu un drept la care titularul poate renunța. Acest articol dispune că "obligația este nulă când s-a contractat sub condiție pur potestativă din partea celui care se obligă", de unde rezultă că obligația asumată sub condiție pur potestativă din partea creditorului acesteia este valabilă.
Excepția lipsei de interes a apelantului-reclamant în formularea capătului 2 al acțiunii, excepție reiterată prin apelul incident introdus de, nu este întemeiată.
Așa cum a reținut și prima instanță, reclamantul justifică un interes în formularea capătului doi al acțiunii privind constatarea nulității absolute a art. 7 alin. 2 din Contractul de societate și Statutul Băncii, întrucât a susținut că aceste prevederi statutare îi încalcă dreptul său legal de preferință la subscrierea de noi acțiuni, în calitate de acționar al Băncii.
Având în vedere cele expuse, se constată că nici apelul principal declarat de apelantul-reclamant și nici apelul incident nu sunt fondate, încât, în temeiul art. 296.pr.civ. vor fi astfel respinse.
Față de modul de soluționare a apelului principal, în conformitate cu dispozițiile art. 55.pr.civ. vor fi respinse și cererile de intervenție accesorie formulate în interesul apelantului principal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul principal declarat de apelantul reclamant împotriva sentinței comerciale nr.8496 din 21.01.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială, în dosarul nr-.
Respinge cererile de intervenție accesorie în interesul apelantului principal formulate de intervenienții:, G, G, N, G, G, G, -, G, G, G, CA, G, A, TA, și SC SA, G, BICUȚA, (fostă ), TA, -, HG, G, ASOCIAȚIA ACȚIONARILOR " ", G, G, -, STAVRE, STAVRE, REGINE, G, C, G, -, N, CD., G, G și.
Respinge apelul incident formulat de apelanta pârâtă BANK SA, împotriva aceleiași sentințe comerciale.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 16.02.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
-
GREFIER,
Red. /13.02.2009
Președinte:Alina Sekely PopaJudecători:Alina Sekely Popa, Cristina Scheaua
