Constatare nulitate act juridic in drept comercial. Decizia 75/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR Nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 75/2008
Ședința publică din 2 APRILIE 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Simona Szabo
JUDECĂTOR 2: Floarea Tămaș
GREFIER: - -
S-a luat în examinare apelul formulat de pârâtele - RSS RL, R, R împotriva Sentinței civile nr. 3887/20.12.2007 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr-,în contradictoriu cu reclamanții - PRESS SA, și cu pârâții OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MARAMUREȘ și în calitate de acționar al - PRESS SA, având ca obiect nulitate act juridic - Legea nr. 31/1990.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat, cu împuternicirea avocațială la dosarul cauzei, care se prezintă pentru reclamanți și pârâții R și, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă. La data de 31.03.2008 pârâta - RSS RL a depus note de ședință. I s-a pus în vedere reprezentantului reclamanților să depună la dosarul cauzei contractul de asistență juridică în baza căruia i s-a dat mandat să certifice actele societății - PRESS SA.
Reprezentantul reclamanților contractul de asistență juridică nr. 163/26.10.2006.
Curtea comunică un exemplar al notelor de ședință către reprezentantul reclamanților.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, Curtea, în temeiul art. 150. proc. civ. declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra apelului.
Pârâții R și arată că susțin cele cuprinse în notele de ședință depuse la dosarul cauzei la data de 31.03.2008.
Reprezentantul reclamanților solicită respingerea apelului pentru motivele arătate prin întâmpinare, fără acordarea cheltuielilor de judecată, arătând că la judecata în fond pârâții au beneficiat de acordarea a două termene de judecată pentru lipsă apărător și că mandatul de administrator al pârâtului avea o durată de valabilitate de 2 ani, iar prelungirea tacită a mandatului nu are nici un temei și nu este dovedită de existența nici unui înscris.
După pronunțarea și consemnarea în condică a soluției s-a depus de către reprezentantul pârâților apelanți o cerere de amânare, însoțită de adeverință eliberată de Baroul Cluj nr. 545/01.04.2008.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 3887 din 20 decembrie 2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureșs -a admis în parte acțiunea reclamanților PRESS SA, și contradictoriu cu pârâții Oficiul Registrului de pe Lângă Tribunalul Maramureș, R domiciliată în B M,-/11 și pârâții - reclamanți reconvenționali - S SRL, și R.
S-a constatat nulitatea Actului adițional la actele constitutive ale - SRL nr.126/10.07.2007 și a Actului constitutiv actualizat al - SRL cu nr.127/10.07.2007.
S-a respins petitul vizând radierea mențiunilor efectuate în registrul comerțului.
S-a respins cererea reconvențională formulată de pârâții - reclamanți - S SRL, și R în contradictoriu cu reclamanții - PRESS SA, și pârâtul.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că actul adițional la actele constitutive ale - SRL nr. 126/10.07.2007 și actul constitutiv actualizat nr. 127/10.07.2007 sunt lovite de nulitate întrucât au fost încheiate pe seama entității - PRESS SA de către o persoană care nu avea calitatea de reprezentant legal, întrucât mandatul oferit de deliberativ expirase la 31.05.2007. S-a relevat că pentru înstrăinarea părților sociale deținute de - PRESS SA la - SRL, nu era necesară o hotărâre a organului deliberativ, întrucât nici art. 11 din actul constitutiv al - PRESS SA și nici dispozițiile art. 111 și art. 113 din Legea 31/1990 nu reglementează o atare condiție.
În ceea ce privește cererea incidentală tribunalul a respins-o ca nefondată pentru următoarele considerente:
Cât privește hotărârea AGEA nr. 17/10.10.2006 orice viciu de convocare a acesteia este acoperit prin prezența în unanimitate a acționarilor, potrivit art. 121 din Legea nr. 31/1990 republicată, convocatul fiind semnat de toți acționarii societății.
Art. 121 din Legea nr. 31/990 republicată este eficient și cu privire la Hotărârea AGEA nr. 15/10.07.2007 a - PRESS SA care oricum nu este opozabilă terților, întrucât nu au fost îndeplinite dispozițiile art. 131 din Legea nr. 31/1990 republicată, cu privire acestea.
În ce privește Actul adițional nr. 154/20.10.2006 acesta este semnat de pârâtul, ca împuternicit al AGA a - PRESS SA conform hotărârii nr. 17/10.10.2006, mandatul putând fi revocat doar de către adunarea generală. Cât privește neînregistrarea acestui act adițional și a hotărârii AGEA nr. 17/10.10.2006 susținerile pârâților - reclamanți reconvențional sunt contrazise de cerere de mențiuni cu nr. 43210/26.10.2006 (fila 49 verso) care apare menționată în scriptul "furnizare de informații" ORC de pe lângă Tribunalul Maramureș.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești a declara apel - s SRL solicitând reformarea sentinței civile nr. 3887/2007 în sensul respingerii acțiunii introductive și a admiterii cererii reconvenționale.
În motivarea cererii de apel, apelanta a invederat că un prim aspect de nelegalitate al sentinței apelate vizează încălcarea dreptului la apărare. S-a învederat că prin concluziile scrise s-a solicitat redeschiderea dezbaterilor și dezbaterea în contradictoriu a cererilor în probațiune formulate în scris la un termen precedent.
În opinia apelantei, respingerea cererii de amânare a judecării pricinii și de prorogare a discutării probațiunii ce urma să fie administrată în cauză, a constituit o încălcare a dreptului la apărare ținând seama de faptul că această cerere era temeinic justificată de numirea apărătorului ales al apelantei în comisia de concurs pentru ocuparea unui post de lector universitar la Facultatea de Drept Caa cestei Universități. Dovada acestei împrejurări urma să se facă la termenul care a fost solicitat.
Prin întâmpinarea și acțiunea reconvențională, depuse la dosar pentru termenul din data de 29 octombrie 2007 s-a solicitat în probațiune printre altele și interogatoriul reclamanților/pârâți reconvenționali. Această cerere nu a fost discutată la termenele de judecată care au urmat datei de 29 octombrie 2007, ceea ce reprezintă de asemenea o încălcare a dreptului la apărare a reclamanților/pârâți reconvenționali.
Totodată s-a relevat că în mod greșit instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor - și R. Respingerea acestei excepții are în opinia apelnatei semnificația unei antepronunțări ținând seama de faptul că pe această cale s-a creat premisa pentru judecătorul fondului de a admite în totalitate acțiunea introductivă de instanță formulată de reclamanții/pârâți reconvenționali, care conține un petit special privind constatarea nulității absolute a actului adițional nr. 126/10.07.2007 prin efectul căruia s-a efectuat de către cele două pârâte menționate o cesiune de părți sociale în favoarea pârâtului R.
S-a arătat că actul adițional nr. 126 din 10.07.2007 la actele constitutive ale - S SRL este pe deplin valabil din punct de vedere juridic și ca urmare capătul de cerere din acțiune a principală privind constatarea nulității acestui act adițional considerat dintr-o anumită perspectivă, este inadmisibil, iar analizat dintr-o altă perspectivă este neîntemeiat fiind greșită, așadar, soluția pronunțată de către tribunal prin care s-a constatat nulitatea actului juridic în discuție.
Dobândirea calității de asociat ai - S SRL de către cei trei pârâți moștenitori ai asociatului decedat R G, cât și cesiunea de părți sociale de către doi dintre aceștia ( - și R ) în favoarea celui de-al treilea (adică R ) sunt probleme interne ale se S SRL pe care reclamanții nu au calitatea procesuală activă de a le contesta în justiție întru cât prin înfăptuirea acestor operații juridice nu au fost încălcate in nici un fel drepturile și interesele lor legitime, reclamanții persoane fizice fiind terți față de această societate, iar reclamanta persoană juridică asociată neputând emite vreo pretenție nici cu privire la părțile sociale ce au aparținut defunctului asociat R G și nici cât privește cedarea în favoarea coasociatului Raa celor părți sociale de către ceilalți moștenitori ai asociatului decedat R
S-a susținut că actul adițional 126 din 10.07.2007 nu este afectat de o cauză de nulitate și în ce privește stipulația de sub pct. 3 conținutului său prin care societatea reclamantă - PRESS SA, legal reprezentată prin administratorul său își cesionează părțile sale sociale deținute la - SRL în favoarea asociatului R.
Susținerile reclamanților că administratorul nu era abilitat să semneze valabil acte juridice de dispoziție în numele societății reclamante preluate și în considerentele sentinței apelate) deoarece avea mandatul expirat pe data de 31.05.2007 nu pot fi primite pentru următoarele motive:
Chiar dacă formal mandatul acestuia a expirat pe data de 31.05.2007 el a continuat să se comporte ca un administrator aparent cu consimțământul tacit al tuturor celorlalți acționari, să semneze acte juridice emise de societate și să exercite atribuțiile de administrator în raporturile cu terții, acționând în numele și pe seama societății.
Astfel în chiar textul hotărârii AGEA a - PRESS SA din 10 iulie 2007 se precizează textual:" cu derularea formalităților necesare în îndeplinirea acestei hotărâri se împuternicește administratorul unic, cu puteri depline, inclusiv în a angaja avocați și a efectua demersuri juridice ".
Prin certificatul constatator referitor la - PRESS SA cu nr. de ieșire 40184/15.10.2007 se confirmă la rubrica 5, intitulatăPersoane împuternicitecă are calitatea de administrator cu puteri depline". De aici rezultă că deși mandatul acestuia a expirat la 30.05.2007 AGA - PRESS SA nu a numit un alt administrator, ceea ce are semnificația că a prelungit tacit mandatul acestuia întrucât din punct de vedere juridic o societate comercială fără administrator este nefuncțională, participarea sa la circuitul juridic civil și la tranzacții comerciale fiind blocată din cauza lipsei unui reprezentant legal al ei, care să acționeze în numele și pe seama societății.
În consecință, intimatul a fost menținut ca administrator și după expirarea mandatului său, prelungindu-i-se implicit acest mandat până la numirea unui nou administrator.
De asemenea s-a susținut că prima instanță nu a analizat nici măcar sumar apărările invocate de apelant cu privire la nulitatea hotărârii AGEA nr. 15/10.07.2007 a acționarilor de la - PRESS SA.
Intimații prin întâmpinarea formulată s-au opus admiterii apelului. În susținerea poziției lor procesuale au relevat că nu a existat o încălcare a dreptului la apărare întrucât cauza suferise deja două amânări. Cea de a treia cererea de amânare fiind respinsă în raport de necesitatea de judecare cu celeritate a pricinii și pentru asigurarea drepturilor procesuale conferite de dispozițiile art. 7206și art. 156.pr.civ.
S-a învederat că instanța de fond a făcut aplicarea prevederilor art. 156 alin.2 pr.civ. dispunând amânarea pronunțării în vederea depunerii de concluzii scrise. S-a susținut că apelanta nu a exercitata cu bună credință drepturile sale procesuale și că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor și Raf ost în mod corect soluționată stabilirea cadrului procesual față de acestea fiind făcută pentru a asigura opozabilitatea actului jurisdicțional.
În accepțiunea intimaților această soluție nu a echivalat cu o ante pronunțare.
În ceea ce privește fondul litigiului judicios s-a arătat că mandatul intimatului, ca și administrator al - Press SA avea o durată de doi ani cu începere din 31.05.2005 și potrivit art.17 din actul constitutiv al societății putea fi prelungit numai prin hotărâre expresă a adunării generale, ori o astfel de hotărâre nu există fapt confirmat și prin scriptul eliberat de registrul de publicitate eliberat la 18.12 2007 unde apare mențiune " mandat administrator expirat".
Deliberând asupra cererii de apel Curtea reține următoarele:
Potrivit actului constitutiv al - SRL reclamanta - PRESS SA are calitatea de asociat, deținând 30% din capitalul social.
La data de 10.07.2007, prin actul adițional nr.126 se aduc anumite modificări a actului constitutiv în sensul dobândirii calității de asociați a pârâților R, și R ca moștenitoare a defunctului lui R G, cesionării părților sociale aparținând asociaților și R în favoarea lui R.
Totodată, asociatul - Press SA reprezentată de își cesionează părțile sociale în număr de 20 în favoarea asociatului R, care ar urma să dețină un număr de 57 părți sociale.
În aceeași dată de 10.07.2007 prin Hotărârea AGEA nr. 15 - PRESS SA s-au infirmat, orice acte juridice asumate de administratorul unic cu privire la cesionarea de către - Press SA a părților sociale deținute la - SRL, hotărâre ce poartă semnătura pârâtului în calitate de președinte al adunării.
Potrivit actelor constitutive mandatul acestuia ca și administrator al - PRESS SA avea o durată de 2 ani, cu începere din 31.05.2005 iar conform art. 17 alin. 2 din Actul constitutiv al societății acest mandat putea fi prelungit prin hotărârea adunării generale.
Prin certificatul constatator referitor la - PRESS SA cu nr. de ieșire 40184/15.10.2007 se confirmă la rubrica 5, intitulatăPersoane împuternicitecă are calitatea de administrator cu puteri depline".
În registrul de publicitate nu s-a făcut mențiune cu privire la expirarea duratei mandatului conform celor relevate de certificatul constatator mai sus menționat, la data cesiunii intimatul avea calitatea de administrator în funcțiune. Această mențiunea referitoare la expirarea mandatului de reprezentare s-a făcut abia în cursul prezentei proceduri judiciare, fapt atestat de istoricul atașat la fila 107 din dosarul de fond al cauzei. Probațiunea administrată în cauză cu prilejul soluționării cererii de apel a relevat că intimatul a exercitat prerogative de reprezentare a entității - PRESS SA și după ce potrivit clauzelor statutare mandatul său expirase. El a continuat să se comporte ca administrator aparent cu consimțământul tacit al tuturor celorlalți acționari, să semneze acte juridice, în numele și pe seama societății. Acționarii - PRESS SA:, deși legal citați cu mențiunea " prezența obligatorie în vederea administrării probei cu interogatoriul" nu s-au prezentat la dezbateri, în privința acestora apelanții solicitând a se face aplicarea dispozițiilor art. 225.pr.civ.
Intimatul, în răspunsul la interogatoriu, a relevat că nu are cunoștință cine a exercitat de la data de 31.05.2007 prerogativele de administrator ( fila 59, întrebarea nr.2). Totodată în cuprinsul răspunsului la întrebarea nr. 6 recunoscut că hotărârea AGEA nr. 15 din 10.07.2007 a - PRESS SA a fost redactată de către intimatul în baza împuternicirii pe care restul acționarilor i-au conferit- Partea nu a oferit o explicație rezonabilă referitoare la faptul că administratorul al cărui mandat expirase potrivit prevederilor statutare și care a semnat actul contestat a fost împuternicit să demareze procedurile judiciare pentru constatarea nulității acestuia.( întrebarea nr.9, 6). De asemenea nu a explicat de ce intimatul a semnat în calitate de administrator al - PRESS SA actul adițional de modificare a actelor constitutive ale - PRESS FM SRL ( societate în care - PRESS SA este asociat unic) datat 20.08.2007 și nici de ce nu a contestat calitatea de administrator a acestuia, deși, pentru actul de cesiune încheiat la 10.07.2007 s-a apreciat că acesta nu avea mandat de la deliberativ.
Intimatul în cuprinsul interogatoriului de la fila 63 relevat că a uitat că mandatul administratorului statutar a încetat la 31.05.2007 constatând ulterior că a permis acestuia să exercite prerogativele de reprezentare deși potrivit clauzelor statutare acest lucru nu era posibil. În răspunsul la întrebarea nr.3 ( fila 63 dosar apel) a relevat că la data de 10.07.2007 când a fost semnat atât actul adițional 127.007 cât și hotărârea AGEA a - PRESS SA nr. 15/10.07.2007 era plecat din localitate. Votul exprimat de către acest acționar nu s-a dat prin corespondență, din cuprinsul hotărârii rezultând că acesta a participat efectiv la activitatea deliberativului ( fila 5 dosar fond). Intimatul a arătat în răspunsul la întrebarea nr.11 că nu-și amintește de ce ulterior datei de 10.07.2007 actul adițional de modificare a actelor constitutive ale - PRESS FM SRL ( societate în care - PRESS SA este asociat unic) a fost semnat de intimatul în calitate de administrator al - PRESS SA ( fila 87).
Așadar, prin răspunsul la interogatoriu, intimatul a recunoscut că a permis intimatului să exercite prerogative de reprezentare a societății, ceea ce are semnificația recunoașterii că acesta din urmă a exercitat efectiv atribuțiile de administrator în baza unui mandat tacit al acționarilor.
Față de considerentele de fapt evocate Curtea reține următoarele:
Conform prevederilor art. 54 din Legea 31/1990 după efectuarea formalităților de publicitate în legătură cu persoanele care, ca organe ale societății, sunt autorizate sa o reprezinte, societatea nu poate opune terților nicio neregularitate la numirea acestora, cu excepția cazului în care societatea face dovada ca terții respectivi aveau cunoștință de aceasta neregularitate. Societatea nu poate invoca fata de terți numirile în funcțiile prevăzute la alin. (1) sau încetarea acestor funcții, dacă ele nu au fost publicate în conformitate cu legea.
Potrivit art. 55 din același act normativ în raporturile cu terții, societatea este angajata prin actele organelor sale, chiar dacă aceste acte depășesc obiectul de activitate al societății, în afară de cazul în care ea dovedește ca terții cunoșteau sau, în împrejurările date, trebuiau sa cunoască depășirea acestuia ori când actele astfel încheiate depășesc limitele puterilor prevăzute de lege pentru organele respective. Publicarea actului constitutiv nu poate constitui, singura, dovada cunoașterii. Clauzele actului constitutiv ori hotărârile organelor statutare ale societăților prevăzute în alineatul precedent, care limitează puterile conferite de lege acestor organe, sunt inopozabile terților, chiar dacă au fost publicate.
Art. 70 din Legea 31/1990 prevede că administratorii pot face toate operațiunile cerute pentru aducerea la îndeplinire a obiectului de activitate al societății, afară de restricțiile arătate în actul constitutiv. Ei sunt obligați sa ia parte la toate adunările societății, la consiliile de administrație și la organele de conducere similare acestora.
Conform dispozițiilor art. 71 din Legea 31/1990 administratorii care au dreptul de a reprezenta societatea nu îl pot transmite decât dacă aceasta facultate li s-a acordat în mod expres.
Prevederile art. 111 statuează că adunarea generală ordinară se întrunește cel puțin o data pe an, în cel mult 5 luni de la încheierea exercițiului financiar. În afară de dezbaterea altor probleme înscrise la ordinea de zi, adunarea generală este obligată:
a) sa discute, sa aprobe sau sa modifice situațiile financiare anuale, pe baza rapoartelor prezentate de consiliul de administrație, respectiv de directorat și de consiliul de supraveghere, de cenzori sau, după caz, de auditorul financiar, și sa fixeze dividendul;
b) sa aleagă și sa revoce membrii consiliului de administrație, respectiv ai consiliului de supraveghere, și cenzorii;
c) sa fixeze remunerația cuvenită pentru exercițiul în curs membrilor consiliului de administrație, respectiv membrilor consiliului de supraveghere, și cenzorilor, dacă nu a fost stabilită prin actul constitutiv;
d) sa se pronunțe asupra gestiunii consiliului de administrație, respectiv a directoratului;
e) sa stabilească bugetul de venituri și cheltuieli și, după caz, programul de activitate, pe exercițiul financiar următor;
f) sa hotărască gajarea, închirierea sau desființarea uneia sau a mai multor unități ale societății.
Art. 113 prevede că adunarea generală extraordinară se întrunește ori de câte ori este necesar a se lua o hotărâre pentru:
a) schimbarea formei juridice a societății;
b) mutarea sediului societății;
c) schimbarea obiectului de activitate al societății;
d) înființarea sau desființarea unor sedii secundare: sucursale, agenții, reprezentante sau alte asemenea unități fără personalitate juridică, dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel;
e) prelungirea duratei societății;
f) majorarea capitalului social;
g) reducerea capitalului social sau reîntregirea lui prin emisiune de noi acțiuni;
h) fuziunea cu alte societăți sau divizarea societății;
i) dizolvarea anticipata a societății;
1) conversia acțiunilor nominative în acțiuni la purtător sau a acțiunilor la purtător în acțiuni nominative;
j) conversia acțiunilor dintr-o categorie în cealaltă;
k) conversia unei categorii de obligațiuni în alta categorie sau în acțiuni;
l) emisiunea de obligațiuni;
m) oricare alta modificare a actului constitutiv sau oricare alta hotărâre pentru care este cerută aprobarea adunării generale extraordinare.
Conform prevederilor art. 137 din Legea 31/1990 societatea pe acțiuni este administrată de unul sau mai mulți administratori, numărul acestora fiind totdeauna impar. Când sunt mai mulți administratori, ei constituie un consiliu de administrație.
Potrivit art. 1371din același act normativ administratorii sunt desemnați de către adunarea generală ordinară a acționarilor, cu excepția primilor administratori, care sunt numiți prin actul constitutiv.
Conform art. 1372din Legea 31/1990 în caz de vacanță a unuia sau a mai multor posturi de administrator, dacă prin actul constitutiv nu se dispune altfel, consiliul de administrație procedează la numirea unor administratori provizorii, pana la întrunirea adunării generale ordinare a acționarilor. În cazul în care administratorii nu își îndeplinesc obligația de a convoca adunarea generală, orice parte interesată se poate adresa instanței pentru a desemna persoana însărcinată cu convocarea adunării generale ordinare a acționarilor, care sa facă numirile necesare. Când este un singur administrator și acesta vrea sa renunțe la mandat, el va trebui sa convoace adunarea generală ordinară.
Potrivit art. 142 din același act normativ consiliul de administrație este însărcinat cu îndeplinirea tuturor actelor necesare și utile pentru realizarea obiectului de activitate al societății, cu excepția celor rezervate de lege pentru adunarea generală a acționarilor.
Așadar societatea nu poate invoca față de terți încetarea funcției de administrator dacă aceasta nu a fost publicată în conformitate cu legea. La data încheierii actului adițional nr. 126/10.07.2007 și a actului constitutiv actualizat nr. 127/10.07.2007 încetarea funcției administratorului nu fusese publicată în registru.
Probațiunea administrată în cauză nu a dovedit că terții- asociați ai - SRL cunoșteau această împrejurare. Nu s-a dovedit că prin actul de cesiune s-ar fi depășit prerogativele conferite administratorului. De altfel nu există clauze ale actului constitutiv ori hotărâri ale organelor statutare ale societății care să limiteze puterile conferite organului executiv. Chiar dacă ar fi existat asemenea limitări terților le erau inopozabile în pofida publicării lor.
Nu s-a dovedit că prin cesiunea părților sociale administratorul ar fi făcut o operațiune ce nue ra cerută pentru aducerea la îndeplinire a obiectului de activitate al societății. Prevederile art. 111, 112.pr.civ. nu includ actul de dispoziție privitor la transmiterea părților sociale deținute de o societate pe acțiuni într-o altă societate, printre prerogativele organului deliberativ. O asemenea prevede nu există nici în prevederile statutare.
Se observă din economia dispozițiilor art. 1372din Legea 31/1990 că în caz de vacanță a unui post de administrator există posibilitatea desemnării unor administratori provizorii. De pildă în caz de imposibilitate fizică de exercitate a funcției de administrator unic numirea provizorie se face de către cenzori urmând ca adunarea acționarilor generală să fie convocată pentru numirea administratorului. Printre cenzorii plin desemnați intimații,. Faptul că administratorul a continuat să exercite prerogativele de administrare și după 31.05.2007, cu acordul tacit al acționarilor poate avea cel puțin semnificația unei numiri provizorii. În acest context invocarea de către acționari a nulității actului juridic de dispoziție asupra părților sociale deținute de - PRESS SA la - SRL pe considerentul semnării acestui act de către o persoană ce nu avea calitatea de administrator, nu se fundamentează pe un interes legitim, fiind făcută cu depășirea limitelor interne ale dreptului și deci constituind expresia unui abuz de drept, reaua credință a intimaților fiind evidentă.
Acesta a fost singurul motiv pentru care s-a solicitat prin acțiunea introductivă constatarea ineficacității actului juridic în discuție.
Din punctul de vedere al normelor dreptului societar mai sus evocate și pornind de la considerentele de fapt ale speței, Curtea a reținut că actul adițional nr. 126 din 10.07.2007 și actul constitutiv actualizat al - SRL nr. 127 din 10.07.2007 încheiate în numele și pe seama - PRESS SA de către intimatul, prin care s-a dispus asupra părților sociale deținute de către - PRESS SA se înscrie în sfera operațiunilor cerute pentru aducerea la îndeplinire a obiectului societății, administratorul fiind îndreptățit să reprezinte societatea în raporturile juridice ale acesteia. Mandatul intimatului nu a fost limitat la gestiunea internă, el cuprinzând și puterea de reprezentare, caz în care administratorul era împuternicit să angajeze societatea în raporturile cu terții.
Prezumția privind existența puterii de reprezentare își produce efectele față de terți când au fost îndeplinite formalitățile de publicitate. La data cesiunii intimatul figura în registrul de publicitate ca administrator al - PRESS SA. Formalitățile de publicitate privind expirarea mandatului s-au săvârșit ulterior.
În general, pentru orice formă a societății comerciale actele juridice încheiate de administratorul care are calitatea de reprezentant al societății, angajează societatea comercială.
În ceea ce privește cesiunea asupra părților sociale atestată prin actul adițional nr. 126/10.07.2007 Curtea socotește că acest act juridic încheiat de intimatul angajează în mod valabil societatea reclamantă. Cauza de nulitate invocată nu subzistă. Din această perspectivă prima instanță a realizat o greșită aplicare a prevederilor legale incidente în materia analizată. Această constatare este singură în măsură să ducă la reformarea hotărârii atacate în ceea ce privește modul de soluționare a cererii principale.
Curtea constată că a existat o încălcare a dreptului la apărare materializată în nesoluționarea cererii în probațiune formulată în scris de către pârâta - SRL.
Nu primește însă apărarea apelantei referitor la modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor și R. Stabilirea cadrului procesual față de acestea se impunea în virtutea calității lor de acționare în cadrul societății - s SRL. Actul de cesiunea al părților sociale este un act de modificare al actului constitutiv iar modificarea actului constitutiv poate fi făcută prin votul tuturor asociaților. Majoritatea cerută de lege se raportează la numărul tuturor asociaților. Actul jurisdicțional ce urma să se pronunțe în cauză trebuia să fie opozabil tuturor semnatarilor actului adițional întrucât stabilirea ineficacității sale conducea automat la restabilirea situației anterioare.
În ceea ce privește cererea reconvențională Curtea constată că aceasta este fondată doar în parte motiv pentru care va reforma hotărârea atacată în sensul admiterii cererii incidentale în aceste limite. Curtea va constata că hotărârea AGEA a - PRESS SA din 10.07.2007 este lovită de nulitate absolută. În cuprinsul acestei hotărâri se precizează că toți acționarii - PRESS SA au fost prezenți la adoptarea acesteia. Unul din acționari, în răspunsul său la interogatoriu, a declarat că în data de 10.07.2007 nu se afla în localitatea unde a avut loc AGEA. Rezultă că AGEA nu a fost legal întrunită, mențiunile referitoare la faptul că hotărârea s-a luat în cvorum complet și cu unanimitate de voturi nefiind reală.
Nu au fost primite însă apărările referitoare la nulitatea absolută a hotărârii AGEA nr. 17/10.10.2006 și a actului adițional nr. 154/20.10.2006 întrucât viciul de convocare invocat a fost în mod real acoperit prin prezența în unanimitate a acționarilor așa cum prevede art. 121 din Legea 31/1990 republicată, convocatorul fiind semnat de toți acționarii.
Actul adițional în care s-au consemnat prevederile hotărârii nr. 17 din 10.10.2006 a fost publicat în Monitorul Oficial în baza cererii de înscriere mențiuni nr. 43210/26.10.2006. Actul adițional nr. 154/2006 a fost semnat în baza mandatului conferit de acționari ( fila 81).
Pentru toate aceste considerente întemeiat pe dispozițiile art. 296.pr.civ. va admite apelul declarat de pârâți împotriva sentinței civile nr. 3887/2007 pronunțată la data de 20.12.2007 în dosar nr- al Tribunalului Maramureș pe care o schimbă în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta - Press SA, va admite în parte cererea reconvențională formulată de pârâți și în consecință va constata nulitatea absolută a hotărârii AGEA a - Press SA nr. 15/10.07.200, va respinge restul capetelor de cerere. În temeiul art. 276.pr.civ. va obliga intimații să plătească, în solidar, apelantului R suma de 19,65 Ron cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite apelul declarat de pârâții - SRL, R, R, împotriva sentinței civile nr. 3887/2007 pronunțată la data de 20.12.2007 în dosar nr- al Tribunalului Maramureș pe care o schimbă în sensul că:
Respinge acțiunea formulată de reclamanta - PRESS SA, admite în partea cererea reconvențională formulată de pârâți și în consecință: constată nulitatea absolută a hotărârii AGEA a - PRESS SA nr. 15/10.07.2007.
Respinge restul capetelor de cerere.
Obligă intimații să plătească în solidar cheltuieli de judecată apelantului R în sumă de 19,65 Ron.
Definitivă.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 2.04.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - -
Red.
14 ex.
Jud.fond.
Președinte:Simona SzaboJudecători:Simona Szabo, Floarea Tămaș