Constatare nulitate act juridic in drept comercial. Decizia 75/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 75/
Ședința publică din 09 2009
Completul compus din:
- Președinte
- - Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea în complet de divergență, apelului formulat de pârâta " LEASING" SRL cu sediul în Târgu - M, st.-, nr.13, județul M, înregistrată la ORC sub nr.J--, împotriva Sentinței nr.325/27 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș în dosarul nr-.
În constituirea completului de judecată conform art.99, alin.7 din Regulamentului de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești, intră judecător.
La apelul nominal se prezintă pentru pârâta apelantă " LEASING"SRL Tg.-M avocat, cu delegație la dosar (11), pentru ""SRL Tg.-M răspunde avocat, cu delegație la dosar (12), lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că apelul este declarat și motivat în termenul procedural, fiind scutit de la plata taxei judiciare de timbru.
Nemaifiind cereri, instanța, față de actele și lucrările dosarului acordă cuvântul în fond.
Reprezentantul pârâtei apelante " LEASING" SRL Târgu - M solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat și motivat și în scris, modificarea sentinței atacate, în principal în sensul respingerii acțiunii principale, iar în subsidiar să se admită în totalitate acțiunea reconvențională așa cum aceasta a fost formulată în fața primei instanțe. și în instanță motivele cererii de apel învederează faptul că reclamanta - intimată a recunoscut în mod expres existența unei creanțe certe, lichide și exigibile în favoarea pârâtei apelante, inițiind și semnând compensarea. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentanta reclamantei intimate "" solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate, precum și a încheierii de îndreptare a erorii materiale, ca fiind legale și temeinice, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată în ce privește plata onorariului de expertiză solicitată la instanța de fond, pentru motivele expuse în cuprinsul întâmpinării depuse la dosar (13-17). Susține și în instanță faptul că operațiunea de compensare din 31 octombrie 2003 este nulă, în primul rând, deoarece procedura obligatorie impusă de normele legale în vigoare nu a fost respectată.
CURTEA DE APEL
Asupra a apelului de față:
Prin sentința nr.325/27.01.2009 a Tribunalului Comercial Mureș, s-a respins excepția privind inadmisibilitatea acțiunii, formulată de pârât - LEASING SRL.i s-a admis acțiunea reclamantei - formulată în contradictoriu cu pârâtele - LEASING SRL, prin lichidator judiciar - M SRL și - SRL Tg.M, prin lichidator judiciar, s-a constatat nulitatea absolută a compensării succesive tripartite din data de 31.10.2003, efectuată prin ordinele de compensare nr.- și -.
S-a admis în parte și cererea reconvențională formulată de pârât - LEASING SRL și s-a dispus repunerea părților în situația anterioară încheierii actului de compensare, fiind respins capătul de cerere privind obligarea părții reconvenționale la restituirea către reclamanta reconvențională a sumei de 57.18,74 lei.
În considerentele hotărârii atacate s-au reținut următoarele:
Prin acțiunea comercială reclamanta - SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele - LEASING SRL, și - SRL, prin lichidator să dispună constatarea nulității compensării succesive tripartite din data de 31.10.2003, cu Ordinele de compensare - și -, arătând în fapt următoarele:
Prin Ordinele de compensare - și -/31.10.2003 părțile au efectuat compensarea succesivă a unor creanțe reciproce în valoare de 575.187.482 ROL.
Prin ordinele de compensare indicate au fost stinse creanțe în valoare de 575.187.482 lei, după cum urmează:
- creanța pârâtei - SRL față de reclamanta - SRL în suma de 575.187.482 lei, reprezentând contravaloarea unor servicii de implementare a unui sistem informatic.
- datoria pârâtei - SRL către - LEASING SRL,
- datoria pârâtei - LEASING SRL față de reclamanta - SRL, reprezentând plată parțială din Factura nr. -/12.09.2003 ( factură în valoare totală de 10.146.664.395 lei vechi).
Operațiunea de compensare este lovită de nulitate pentru mai multe motive:
- nerespectarea cerințelor imperative prevăzute de HG 685/23.08.1999, modificată prin HG 804/30.09.1999, privind procedura de compensare a datoriilor nerambursate la scadență, potrivit cărora compensarea unor creanțe de peste 100 milioane lei (vechi) se putea face numai prin Institutul de Management și Informatică (. ), ce funcționa în cadrul Ministerului Industriei și Comerțului;
- creanțele compensate nu întruneau condițiile de certitudine și exigibilitate cerute de aceleași acte normative.
Astfel, creanța pârâtei - SRL față de reclamanta - SRL nu era certă și exigibilă, întrucât această societate nu a prestat reclamantei nici un serviciu de implementare program informatic, emițând doar niște facturi.
Totodată, creanța reclamantei - SRL față de pârâta - LEASING SRL nu era certă și exigibilă, întrucât factura nr.-/12.09.2003, pentru o sumă ce reprezenta avans a fost emisă eronat în baza unui contract inexistent, astfel că trebuia stornată integral și nu putea fi compensată. Fiind o factură de avans nu putea intra în compensare.
În final reclamanta a mai învederat că interesul ei în formularea prezentei acțiuni se explică prin aceea că pârâta - LEASING SRL a formulat împotriva ei o acțiune în pretenții, pentru plată nedatorată, invocându-se plata făcută prin compensarea a cărei nulitate se solicită a se constata.
În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 111 Cod proc.civ. și HG 685 și 804 /l999, privind regimul compensărilor.
Anexat acțiunii reclamanta a depus în copie următoarele încrisuri: cu Ordinele de compensare - și -, copia facturilor nr. -/30.09.2003, -/30.06.2003, -/30.09.2003, -/31.10.2003, -/31.10.2003, -/31.10.2003, -/31.07.2003, -/31.08.2003, -/31.07.2003, -/30.09.2003, -/31.07.2003 - emise de - SRL către - SRL - în calitate de cumpărătoare, precum și factura nr. -/12.09.2003 emisă de - SRL către - LEASING SRL, reprezentând avans conform contractului 1855/01.06.2003 și factura storno nr. -/12.12.2003 la factura nr. -/12.09.2003, HG nr. 685/23.08.1999 și 804/30.09.1999.
Prin întâmpinarea și cererea reconvențională înregistrată la data de 07.04.2006 pârâta - LEASING SRL, prin administrator judiciar -- a invocat, pe cale de excepție, inadmisibilitatea acțiunii, în raport de dispozițiile art. 42 din Legea nr. 64/1995, potrivit cărora, la data deschiderii procedurii se suspendă toate acțiunile judiciare și extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale.
În ceea ce privește fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică în raport de dispozițiile legale invocate. Astfel, actele normative invocate de reclamantă, respectiv OG nr. 77/199 coroborat cu HG 685/1999 și HG 804/1999 nu sancționează cu nulitatea absolută compensarea realizată cu nerespectarea prevederilor art. 3 din HG nr. 685/1999, așa cum a fost calificat prin HG nr. 804/1999, în contextul în care actul legal de bază în materie, respectiv OUG nr. 77/1999, privind unele măsuri pentru prevenirea incapacității de plată, prevede doar sancțiuni contravenționale în cazul nerespectării dispozițiilor acestui articol.
În legătură cu cererea reconvențională, pârâta a solicitat, în măsura în care instanța va constata nulitatea compensării, să dispună restabilirea situației anterioare încheierii actului de compensare, sens în care reclamanta să fie obligată la restituirea către pârâta - LEASING SRL a sumei de 57.518,74 lei RON.
In motivarea cererii reconvenționale pârâta (reclamantă reconvențională) a învederat instanței următoarele:
Pârâta reconvențională a emis față de reclamanta reconvențională factura fiscală nr. -/12X)9.2003, în valoare de 10.146.664.395 ROL.
Din valoarea acestei facturi, reclamanta reconvențională a achitat prin compensare, potrivit Ordinului de compensare nr. -/2003 suma de 575.187.482 ROL.
După efectuarea operațiunii de compensare nu a mai intervenit operațiunea comercială, pentru care s-a emis factura inițială nr. -/12.09.2003, motiv pentru care pârâta reconvențională a emis factura storno nr. -/12.12.2003, pentru suma de 9.571.476.913 lei, însușindu-și actul de compensare pentru suma de 575.187.482 ROL.
În condițiile în care în contul sumei de 10.146.395 Rol s-a achitat parțial suma de 575.187.482 ROL iar factura storno s-a emis pentru diferența de 9.571.476.913 Rol, prin restabilirea situației anterioare reclamantei reconvenționale îi revine suma de 575.187.482 ROL.
Anexat întâmpinării și cererii reconvenționale s-au depus în copie factura nr. -/12.09.2003 emisă de - SRL către - LEASING SRL, reprezentând avans conform contractului 1855/01.06.2003, factura storno nr. -/12.12.2003 și adresa nr. 1624/23.09.2004 emisă de pârâta reconvențională - SRL.
Prin întâmpinarea înregistrată la termenul din 08.05.2006 reclamanta - SRL a achiesat în parte la cererea reconvențională formulată de pârâta - LEASING SRL, cu precizarea că în urma constatării nulității actului de compensare și repunerea părților în situația anterioară reclamanta are de achitat față de pârâta - SRL suma de 575.187.482 Rol (existând însă excepția de neexecutare, urmând a fi stornată și diferența de 575.187.482 Rol din factura nr. -/12.09.2003 (emisă eronat, fără a avea suport) iar pârâta - LEASING SRL să primească de la - SRL suma pe care o avea de primit, anume 575.187.482 lei, în baza raportului juridic cu aceasta.
Repunerea părților în situația anterioară nu poate să însemne că reclamanta reconvențională - LEASING SRL trebuie să primească suma de 575.187.482 de lei de la reclamantă, cum a solicitat prin cererea reconvențională, această sumă fiind datorată de către pârâta - SRL în baza unui raport juridic distinct, recunoscut de aceasta. Reclamanta trebuie doar să storneze diferența de 575.187.482 lei, diferența din factura inițială lucru necesar pentru stingerea tuturor obligațiilor (TVA, impozit pe profit) generate de înregistrarea contabilă inițială.
Prin concluziile scrise înregistrate la data de 05.05.2006 pârâta - SRL, reprezentată prin lichidator în calitate de lichidator a solicitat respingerea acțiunii, ca fiind fără temei legal, arătând în motivare că compensarea tripartită succesivă din data de 31.10.2003 nu este lovită de nulitate întrucât actul normativ invocat de reclamantă nu sancționează în nici un fel neînregistrarea ordinelor de compensare la institutul specializat, astfel că sancțiunea nulității constituie o apărare subiectivă a reclamantei.
Condițiile de certitudine și de exigibilitate impuse de același act normativ erau îndeplinite la data efectuării compensării, societatea SRL având creanțe de încasat de la - SRL în baza unor facturi acceptate și înregistrate în contabilitatea - SRL.
Implementarea programului informatic a fost inițiată în baza contractului încheiat între părți și era un proces de durată, care putea fi finalizat dacă beneficiarul ar fi respectat clauzele contractuale privind asigurarea resurselor materiale și financiare necesare efectuării acestei investiții.
Dacă creanța nu ar fi fost certă și exigibilă, - SRL ar fi trebuit să refuze facturile primite și să comunice furnizorului motivele refuzului, lucru care nu s-a întâmplat.
Mai mult, - SRL a înregistrat pe costuri aceste facturi, deci le-a acceptat, ceea ce a influențat și nivelul taxelor și impozitelor datorate statului fiind diminuate impozitul pe profit și taxa pe valoarea adăugată.
De altfel, reclamanta nu a susținut prin probe afirmațiile referitoare la incertitudinea și neexigibilitatea creanțelor - SRL, motivele invocate prin acțiune fiind opinii subiective.
Prin încheierea din data de 12.06.2006 instanța a dispus suspendarea judecății, în temeiul ar 42 din Legea nr. 65/1995, pe considerentul că pârâtele se află sub incidența procedurii de insolvență.
Curtea de apel Tg-M, prin decizia nr. 507/24.04.2007 a admis recursul declarat de pârâta - LEASING SRL, împotriva încheierii din data de 12.06.2006 și a dispus continuarea judecății.
Cauza a fost reînregistrată la Tribunalul Comercial Mureș sub nr-.
La termenul de judecată din data de 08.10.2007, reclamanta a depus o precizare de acțiune prin care a solicitat constatarea nulității absolute a compensării succesive din data de 31.10.2003 cu Ordinele de compensare nr. - și - și -, completând și motivele pentru care solicită constatarea nulității absolute.
Astfel, reclamanta și-a reiterat susținerile formulate în acțiunea introductivă, potrivit cărora operațiunea de compensare este nulă absolut, deoarece procedura obligatorie impusă de normele legale în vigoare nu a fost respectată.
În completarea acestor motive reclamanta a mai arătat că sunt incidente și dispozițiile art.5 și 968 cod civil privind cauza nelicită, compensarea fiind contrară unor dispoziții legale de ordine publică, deoarece creanțele intrate în compensare nu erau creanțe reale, certe, lichide, exigibile și nu puteau forma obiectul unor operațiuni de compensare.
Creanța - SRL față de reclamantă avea la bază un contract de implementare a unui program informatic complex, contract pe care această societate nu 1-a onorat emițând în schimb mai multe facturi din care o parte sunt ele menționate pe ordinul de compensare nr.-/31.10.2003, dovada faptului că acest contract nu a fost onorat de către - SRL rezultă din faptul că la mai puțin la o lună de la semnarea ordinului de compensare a fost semnat contractul nr. 1/28.11.2003 cu - SOFT SRL, societate înființată de administratorul și personalul - SRL având exact același obiect, implementarea aceluiași sistem informatic de către exact aceleași persoane fapt ce rezultă din anexele contractului, eșalonările și sarcinile fiecărei persoane.
Este evident că dacă obligațiile asumate de către - SRL prin contractul nr.152 ar fi fost onorate, nu ar fi fost cazul a se încheia acest al doilea contract, care de asemenea nu a fost onorat, deoarece nu au fost obținute licențe, și este de asemenea evident că în momentul compensării se cunoștea de către reprezentanții - SRL că nu s-au onorat și nici nu se mai putea onora obligațiile asumate prin contractul 152, în baza căruia au fost emise facturile intrate în compensare.
Referitor la creanța derivată din factura nr.-/12.09.2003 emisă de - SRL către - Leasing SRL în valoare de 10.146.664.395 lei nici acesta nu are temei faptic sau legal întrucât contractul indicat nu a fost niciodată încheiat.
De altfel în baza aceluiași contract 1855/2003 mai există o factură de avans nr.- din data de 02.06.2003 în valoare de 10.782.027.692 lei, stornată integral la data de 12.09.2003.
Scopul pentru care a fost emisă în data de 02.06.2003 o factură de este 10 miliarde lei stornată integral la 12.09.2003 iar apoi emisă în aceeași zi, stornată apoi parțial în 12.12.2003 pentru un contract inexistent și niciodată onorat nu poate fi unul licit.
Mai mult decât atât factura de avans se poate emite numai după încasarea avansului în termen de maxim 5 zile, conform dispozițiilor financiar fiscale (art.155 din Codul fiscal) și nu poate intra în compensare, astfel încât această factură nu putea fi compensată parțial. Din această operațiune rezultă în mod evident intenția de eludare a unor dispoziții legale imperative, astfel încât se impune constatarea nulității absolute a compensării din data de 31.10.2003.
Chiar pârâta - Leasing SRL, în notificarea pentru conciliere directă transmisă cu nr.2900/29.07.2005 a arătat că dorește clarificarea operațiunii de compensare pentru suma de 575.187.482 lei.
In final reclamanta a mai învederat că toarte societățile din fosta grup mai puțin care a schimbat asociații în anul 2004 și a fost salvată în ultimul moment au intrat în procedura reorganizării judiciară, dovedește managementul defectuos, operațiunile la limita și chiar peste dispozițiile legale.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 08.11.2007, pârâta - Leasing SRL a invocat excepția de necompetență materială a Tribunalului Comercial Mureș în raport cu dispozițiile art. l și 2 Cod procedură civilă, natura litigiului este comercială, evaluabilă în bani, cu valoare de sub 100.000.000 Ron, competența revine unei instanțe de alt grad.
În legătura cu fondul cauzei a arătat că prin precizarea de acțiune formulată, reclamanta invocă nulitatea absolută a operațiunilor de compensare pentru nerespectarea unor obligații contractuale - contracte neonorate - care face ca aceeași compensare să fie nelegală.
Referitor la motivele de nulitate care privesc nerespectarea formelor în care se materializează compensarea nu este sancționată cu nulitatea absolută a actului de compensare actul normativ, invocând doar sancțiuni contravenționale.
Actul juridic civil al compensării constituie o convenție civilă prin care părțile își cunosc datorii reciproce indiferent în ce formă scrisă sau pe ce suport material se realizează efectele se produc prin prisma prevederilor 924, 928 și 969 Cod civil.
Afirmațiile reclamantei conform căreia creanțele intrate în compensare nu erau creanțe reale, certe, lichide și exigibile, astfel că nu puteau forma obiectul unei operațiuni de compensare pârâta a învederat că acest motiv depășește limitele judecății, prin prisma principiului disponibilității art. 112 Cod procedură civilă, iar instanța de judecată trebuie să hotărască în condițiile art. 129 alin.6 Cod procedură civilă.
Astfel, în condițiile în care, reclamanta insistă asupra sancțiunii nulității absolute, îi incumbă potrivit art. 1169 Cod civil să dovedească care este interesul general obștesc încălcat cu ocazia încheierii actului juridic civil al compensării.
Prin încheierea din data de 12.11.2007, instanța a respins excepțiile privind necompetența materială a instanței și excepția lipsei procedurii concilierii.
Examinând actele și lucrările dosarului s-a reținut:
Referitor la competența Tribunalului Comercial Mureș.
Prin încheierea din data de 12 2007, instanța a respins excepțiile privind necompetenta materială a instanței și excepția lipsei procedurii concilierii, calificând acțiunea reclamantei, având ca obiect constatarea nulității absolute ca o acțiunea neevaluabilă în bani.
Această calificare a acțiunii era conformă la data respectivă cu practica instanței și pornește de la ideea că obiectul acțiunii - ca pretenție concretă a reclamantului - constă în constatarea nulității unor acte juridice și nu realizarea unui drept patrimonial evaluabil în bani.
Această calificare este conformă și cu decizia nr. 507/24.04.2007 a Curții de Apel Tg-M, prin care instanța de recurs a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 42 din Legea nr. 64/1995, întrucât în cauză nu este vorba de "realizarea unei creanțe" a reclamantei-intimate asupra recurentei și celeilalte pârâte.
Instanța de recurs a mai arătat că în cazul de față reclamanta nu urmărește să-și realizeze creanța ci solicită constatarea nulității absolute a unei convenții prin pretinsa nerespectare a unor dispoziții legale. Operațiunea de compensare este o modalitate de stingere a unor obligații, ceea ce presupune existenta unor creanțe, cu atât mai mult cu cât, în fapt, reclamanta intimată contestă creanțele pe care pârâtele le au asupra sa ca nefiind certe lichide și exigibile și nu pune în discuție în nici un fel propria creanță asupra pârâtelor.
În această ordine de idei, față de dispozițiile obligatorii ale instanței de control, s-a continuat judecarea cauzei, deși inițial suspendarea judecății s-a pronunțat pe considerentul că cele două pârâte se aflau sub incidența procedurii reorganizării judiciare și a falimentului, iar examinarea legalității actelor de compensare s-ar încadra în categoria unor acțiuni de anulare a unor acte frauduloase conform art.58 și urm. din Legea nr.64/1996,
În temeiul dispozițiilor art.l raportat la art. 3 din OUG nr. 77/1999, privind unele măsuri pentru prevenirea incapacității de plată, aprobate modificări prin Legea nr. 211/2001, s-a stabilit cadrul legislativ privind organizarea evidentei obligațiilor de plată și a creanțelor persoanelor juridice comunicarea situației acestora la Institutul de Management și Informatică cadrul Ministerului Industriei și Comerțului în vederea includerii în procedura de compensare a datoriilor neplătite la scadență, iar prin art. 8 al aceluiași act normativ Guvernul a fost mandatat să emită regulamentul de compensare.
Aceste dispoziții aveau caracter imperativ, întrucât nu lăsau la latitudinea persoanelor juridic modalitatea de compensare a datoriilor cu o valoare de peste 10 mii lei. Totodată, constituiau izvoare de drept în legislația românească și tindeau să ocrotească interesele cu caracter general, cum ar fi: prevenirea incapacității de plată a agenților economici și disciplina financiară și fiscală în rândul acestora.
În concluzie, s-a apreciat că operațiunea tripartită de compensare s-a efectuat cu nerespectarea formei ad validitatem, prin utilizarea altor documente de compensare decât cele stabilite prin art. 3 din HG nr. 685/1999, neregularitate ce ar fi atras nulitatea absolută a actelor juridice de compensare. Nulitățile pot fi exprese și virtuale, cele virtuale intervenind în acele situații când legea prevede în mod imperativ o anumită formă pentru încheierea unui anumit act juridic, iar aceea formă nu este respectată de părți. Pentru a opera sancțiunea nulității absolute nu este necesar ca nulitatea să fie prevăzută expres.
Un alt motiv de nulitate invocat de reclamantă s-a întemeiat pe dispozițiile art.5 și 968 Cod civil, privind cauza nelicită contrare unor dispoziții legale de ordine publică, deoarece creanțele intrate în compensare nu erau creanțe reale, certe, lichide, exigibile și nu puteau forma obiectul unor operațiuni de compensare.
Pentru a lămuri aceste aspecte, s-a încuviințat efectuarea unei expertize contabile, care să analizeze operațiunile de compensare intervenite și raporturile juridice care au stat la baza acestora.
Conform afirmațiilor părților, care au fost reținute și de expertul contabil, creanța deținută de - SRL față de - LEASING SRL nu era reală, certă și exigibilă, întrucât factura nr.-/12.09.2003, reprezentând avans, a fost emisă eronat în baza unui contract inexistent, astfel că trebuia stornată integral și nu putea fi compensată. Fiind o factură de avans pentru o operațiune comercială inexistentă nu putea intra în compensare.
Reclamanta a mai învederat că interesul ei în formularea prezentei acțiuni s-a explicat, prin aceea că, pârâta - LEASING SRL a formulat împotriva ei o acțiune în pretenții, pentru plată nedatorată, fiind invocată plata făcută prin compensarea a cărei nulitate se solicită a se constata.
In această privință trebuie relevate concluziile formulate de expertul contabil în expertiza contabilă efectuată și completată în baza obiecțiunilor părților. Astfel, expertul a stabilit că:
" 3a: - SRL a încheiat contractul de prestări servicii cu - SRL, a recunoscut efectuarea serviciilor prin înregistrarea în contabilitate a lucrărilor efectuate, a achiziționat licențe și le-a înregistrat în contabilitate, a încheiat un alt contract de prestări servicii cu firma - SOFTWARE SRL din C N, având același scop, același conținut și fiind implicat o mare parte din personalul - SRL, - SRL, a achitat firmei - SRL suma de 671.181.604 Lei în baza contractului de prestări servicii încheiat;
3b: Creanța - SRL față de - Leasing SRL nu este reală;
3c: Facturile de avans și stornare nu au afectat baza de calcul al impozitului pe profit al celor două societăți;
Prin emiterea facturilor de avans s-a majorat baza de calcul al TVA de plată la - SRL cu suma facturată, și s-a diminuat suma TVA-ului de plată la - Leasing SRL.
3d: - SRL avea TVA de rambursat în lunile iunie și septembrie 2003, iar - Leasing SRL are TVA de plată în lunile iunie și septembrie 2003.
La obiectivul nr. 4: creanța dintre - SRL și - Leasing SRL era reală.
La obiectivul stabilit de instanță: operațiunile de compensare dintre - SRL și - SRL, respectiv - Leasing SRL și - SRL au avut la bază obligații comerciale reale, realitatea lor fiind bazată pe existenta unor contracte comerciale și înregistrarea în contabilitate a executării lor.
Operațiunea de compensare dintre - SRL și - Leasing SRL nu avea la bază obligații comerciale reale, neexistând în arhiva celor două societăți contractul pe baza căruia au fost emise facturile de avans".
Pentru analiza procedurii de compensare în trei stau la dispoziție cele trei ordine de compensare:
- Ordinul de compensare - / 31.10.2003 între - SRL ia calitate de inițiator și - SRL în calitate de destinatar, pentru suma ce 575.187.482 Lei, cu lista facturilor care se achită;
- Ordinul de compensare - / 31.10.2003 între - SRL în calitate de inițiator și - Leasing SRL în calitate de destinatar, cu specificația pe anexă că - SRL încasează de la - Leasing SRL suma de 575.187.482 Lei, plata parțială a facturii -/12.09.2003;
- Ordinul de compensare - / 31.10.2003 între - SRL în calitate de inițiator și - Leasing SRL în calitate de destinatar, pentru suma de 575.187.482 Lei.
Pentru a răspunde la obiectivul părților în sensul de a stabili inițiatorul operațiunilor de compensare expertul contabil a presupus următoarele:
Prin aceste ordine de compensare - SRL a achitat - SRL suma de 575.187.482 Lei, - SRL a achitat - LEASING SRL suma de 575.187.482 Lei, - LEASING SRL a achitat - SRL suma de 575.187.482 Lei.
Dar ordinea poate fi și alta: - SRL a achitat - LEASING SRL suma de 575.187.482 Lei, - LEASING SRL a achitat - SRL suma de 575.187.482 Lei, - SRL a achitat - SRL suma de 575.187.482 Lei, sau: - LEASING SRL a achitat - SRL suma de 575.187.482 Lei, - SRL a achitat - SRL suma de 575.187.482 Lei, - SRL a achitat - LEASING SRL.
Având în vedere constatările expertului contabil instanța a concluzionat că Ordinul de compensare nr. -/3110.2003, a avut ca obiect, o creanță, în valoare de 575.187.482 lei, deținută de reclamanta - SRL față de - LEASING SRL, nu are la bază o creanță reală, ca atare, nu a putut constitui temei al unei operațiuni de compensare în temeiul art.l 145 Cod civil.
Cu toate că expertul contabil a concluzionat că Ordinul de compensare - / 31.10.2003, care a stins creanța pârâtei - SRL, față de reclamanta - SRL, în suma de 575.187.482 lei, reprezentând contravaloarea unor servicii de implementare a unui sistem informatic, avea la bază raporturi comerciale reale, întrucât reclamanta a recunoscut efectuarea serviciilor prin înregistrarea în contabilitate a lucrărilor efectuate, a achiziționat licențe și le-a înregistrat în contabilitate, instanța de fond nu și-a putut forma convingerea în acest sens pe baza raportului de expertiză.
Prin contractul de dezvoltare a sistemului informatic nr. 152/12.05.2003 nr. 1564/ 13.05.2003 (filele 23 și următoarele) modificat prin actele adiționale ulterioare, pârâta - SRL în calitate de furnizor și-a asumat anumite obligații cum ar fi: implementarea soluției integrate aplication, care în esență, constituia obligații de rezultat.
In condițiile în care, reclamanta a contestat îndeplinirea acestor obligații, afirmând că pârâta nu a obținut licențele, fapt ce era esențial pentru îndeplinirea obligațiilor contractuale, nu a fost suficient să existe facturi înregistrate în contabilitatea părților, ci era necesar, dacă debitorul obligației susține că și-a îndeplinit obligațiile, potrivit sarcinii probei stabilite prin art. 1169 Cod civil, să facă dovada îndeplinirii obligației de rezultat, prin atingerea rezultatului.
La întrebarea dacă părțile au urmărit un scop nelicit prin săvârșirea unei compensări tripartite, (în care a fost inclusă o creanță inexistentă și o creanță contestată), instanța de fond a considerat că răspunsul este afirmativ. Prin aceste operațiuni s-au produs efecte fiscale privind baza de calcul a taxei pe valoare adăugată, evidențiate de expertul contabil prin expertiza contabilă efectuată, iar părțile nu au înțeles să conteste concluziile în acest sens.
Această concluzie a instanței de fond s-a întemeiat și pe faptul că singura creanță necontestată în cauză este creanța pârâtei - LEASING SRL față de copârâta - SRL, stinsă prin Ordinul de compensare nr. -. Ca atare, scopul real urmărit de părți nu a fost acela de a se stinge obligații reciproce exigibile ci de a eluda efectele unor dispoziții fiscale.
Cu toate acestea, constatând neregulile de mai sus, instanța de fond a apreciat că operațiunea tripartită de compensare fiind indivizibilă, sancțiunea nulității lipsind de efecte juridice toate ordinele de compensare încheiate de părți.
S-a mai menționat că aceste nereguli au ieșit la iveală în momentul în care - LEASING SRL, prin lichidator, a încercat recuperarea creanței sale în contradictoriu cu -, invocând o plată nedatorată în temeiul operațiunilor de compensare.
În această ordine de idei s-a analizat și cererea reconvențională formulată de reclamanta reconvențională - LEASING SRL, prin care s-a solicitat, în cazul anulării operațiunilor de compensare, repunerea părților în situația anterioară și obligarea pârâtei reconvenționale - SRL la restituirea sumei de 575.187.482 lei (vechi).
Capătul de cerere, având ca obiect repunerea părților în situația anterioară compensării, ar avea ca efect, renașterea drepturilor de creanțe în patrimoniul fiecărei părți, așa cum acestea existau anterior compensării.
Având în vedere, faptul că, între - SRL și - LEASING SRL, nu au existat raporturi juridice comerciale, instanța de fond a constatat că nu există niciun temei care să stea la baza obligării pârâtei reconvenționale la plata vreunei sume către reclamanta reconvențională.
Pentru considerente arătate mai sus, instanța a admis acțiunea principală și a constatat nulitatea compensării succesive tripartite din data de 31.10.2003, efectuată prin Ordinele de compensare nr. -, 28918S2 -.
A admis, în parte, cererea reconvențională formulată de pârâta LEASING SRL și a dispus repunerea părților în situația anterioară.
A respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei reconvenționale la restituirea către reclamanta reconvențională a sumei de 57.517,74 lei.
A fost aplicate prev.art. 274 Cod de procedură civilă, obligând pârâtele la plata sumei de câte 2110,7 lei, reprezentând cota parte a cheltuielilor de judecată suportate de reclamantă.
Împotriva acestei sentințe a declarat, în termen legal, apel pârâta - LEASING SRL Tg.M, prin lichidator judiciar M Insolvency Specialists, criticând hotărârea atacată ca nelegal, pentru următoarele motive:
În ceea ce privește nerespectarea formeiad validitatem,s-a susținut că dispozițiile invocate de reclamantă și reținute de prima instanță - Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.77/1999, HG nr.685/1999 și HG nr.804/1999 - nu sancționează cu nulitate absolută compensarea efectuată cu încălcarea disp.art.3 din HG nr.685/1999, întrucât actul legal de bază în materia Ordonanței de Urgențe a Guvernului nr.77/1999, prevede doar sancțiunea contravențională pentru nerespectarea acestor dispoziții, cu atât mai mult cu cât HG nr.685/1999 este un act normativ cu o forță inferioară Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.77/1999.
S-a arătat, de asemenea - că instanța de fond a depășit limitele judecătorești, făcând aprecieri cu privire la natura acțiunii deduse judecății, confundând acțiunea în constatarea nulității absolute cu o acțiune în pretenții; și că, de asemenea, a reținut în mod nelegal inexistența creanței dintre apelanți și - SRL, încălcând disp. art.969 Cod civil, relativ la puterea legală a convențiilor stabilite de părți. Mai mult, reclamanta a invocatpropria turpitudine,prin promovarea acțiunii de față, după ce anterior a inițiat această compensare.
Și nu în ultimul rând, a fost criticat modul de soluționare al acțiunii reconvenționale, sub aspectul repunerii părților în situația anterioară. Astfel, deși, instanța dispune repunerea părților în situația anterioară, respinge petitul privind obligarea părții reconvenționale la restituirea către reclamanta reconvențională a sumei de 57.518,74 lei, însă exact instanța a soluționat parțial doar soarta Ordinului de compensare nr.-/31.10.2003.
Prin întâmpinare, reclamanta - SRL, a solicitat respingerea apelului și menținerea hotărârii atacate, susținând în esență că, potrivit art.3 din HG ntr.685/1999, operațiunea de compensare este nulă absolut, întrucât procedura obligatorie nu a fost respectată și că, mai mult, creanțele intrate în compensare nu îndeplineau condițiile pentru a putea forma obiectul compensării, și că interesul compensării era acela al diminuării bazei de calcul pentru TVA-ul de plată de - LEASING SRL, după cum s-a reținut în concluziile raportului de expertiză.
Examinând hotărârea atacată prin prisma acestor considerente, Curtea constată următoarele:
Primul motiv de critică al hotărârii atacate, potrivit apelului declarat în cauză, este acela al aplicării greșite a legii de prima instanță, care a reținut că actul de compensare este sancționat cu nulitatea absolută, ca urmare a încălcării disp. art.3 din HG nr.685/1999, cu neobservarea dispozițiilor din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.77/1999, care sancționează mai puțin conduita agenților economici ce încalcă dispozițiile acestui act normativ.
În raport de susținerile părților, Curtea costată că într-adevăr, în acord cu opinia primei instanțe, expusă în considerentele hotărârii atacate, potrivit art.3 din HG nr.685/1999, modificat prin HG nr.804/1999, compensarea pentru facturi cuprinzând suma mai mare de 100 milioane lei (respectiv 10.000 Ron), se putea realiza numai prin intermediul Institutului de Management și Informatică din cadrul Ministerului Industriei și Comerțului. În aceste condiții, este cert caracterul imperativ al acestor dispoziții, legiuitorul neinstituind o altă modalitate alternativă de efectuare a compensării între agenții economici.
Nu pot fi reținute argumentele apelantei, precum că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a disp. din HG nr.685/1999, cu modificări, întrucât forța juridică a acestui act normativ este inferioară celui ce reglementează chiar domeniul prevenirii incapacității de plată a agenților economici. Acestea întrucât, este demn de reținut că, art.3 din HG nr.685/1999, sancționează actul juridic încheiat cu încălcarea formelor legale prescrise prin norma juridică - sancțiunea nulității absolute - pe când art.5 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.77/1999, sancționează conduita agenților economici care au săvârșit una dintre faptele incriminate de lit.a - d din articolul precitat, răspunderea acestora fiind diferențiate, în funcție de gravitatea faptei, singurul criteriu de determinare a sancțiunii aplicabile.
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de critică a hotărâri atacate, referitor la faptul că instanța de fond ar fi făcut, de asemenea, o aplicare greșită a legii, prin aplicarea în cauză și a disp. art.5 și 968 Cod civil, Curtea apreciază că examinarea și a acestui motiv devine superfluă, în condițiile în care, sancțiunea aplicabilă convenției părților - actul de compensare - este nulitatea absolută, fiind instituită chiar de legiuitor, nefiind relevant, așadar, cine ar fi inițiatorul compensării, incidența sancțiunii nefiind condiționată de eventuala proprie culpă ce se dorește a fi valorificată prin prezenta acțiune, scopul urmărit de legiuitor fiind acela de a întări disciplina economico - financiară și de a preveni incapacitatea de plată a agenților economici.
Celelalte aprecieri în cererea de apel referitor la argumentele instanței de fond, precum că părțile contractante ar fi urmărit un scop ilicit prin actul de compensare (sustragere de la plata TVA-ului de către pârâta apelantă) și că, între apelantă și reclamanți nu ar exista obligații comerciale reale, sunt relevante în cauză sub aspectul clarificării stării de fapt și raporturilor comerciale dintre părți, și de altfel, acestea reprezintă concluziile expertizei contabile efectuate în cauză.
În aceste condiții, în ceea ce privește acțiunea introductivă, Curtea constată că, raportat la motivele de apel, soluția împărtășită de prima instanță este la adăpost de critici, cu precizarea ce se impune, privitor la cea de-a treia parte în actul de compensare, respectiv - SRL.
Potrivit sentinței nr.236/22.01.2009 a Tribunalului Comercial Mureș, procedura insolvenței declarată împotriva - SRL Tg.M a fost închisă, dispunându-se pe cale de consecință, și radierea acesteia din Registrul Comerțului. Or, în aceste condiții, este lesne de observat, că în ceea ce privește raportarea reclamantei și la această parte, acțiunea introductivă a fost promovată împotriva unei persoane juridice lipsită de capacitate procesuală, potrivit art.40 din Decretul nr.31/1954, astfel că față de această parte, acțiunea se impune a fi respinsă, pentru cele de mai sus.
În ceea ce privește cel de-al treilea motiv de critică al sentinței atacate, referitor la modul de soluționare a acțiunii reconvenționale promovate de pârâta apelantă, Curtea constată următoarele:
Potrivit constatărilor expertului tehnic desemnat în cauză, a rezultat că raporturile comerciale reale, ce au generat obligații comerciale părților și care vizau actul de compensare, au fost cele dintre - SRL și - SRL, pe de o parte; și cele dintre - SRL și - LEASING SRL.
Așadar, în condițiile în care creanța - SRL față de pârâta apelantă nu este reală, în aceeași măsură operațiunea contabilă de stornare a facturii nr.-/12.09.2003 emisă de pârâta, prin factura storno nr.-/12.12.2003, emisă de reclamantă, este legală, pentru că factura emisă de pârâtă, nu are o bază legală, ca urmare a faptul că între părți nu au existat raporturi comerciale.
În aceste condiții, pretențiile pârâtei, formulate prin acțiunea reconvențională nu sunt întemeiate, pentru restituirea sumei de 575.187.482 lei, astfel că revenind la apelul formulat de pârâtă, Curtea, prin prisma celor de mai sus, îl apreciază ca întemeiat, urmând ca potrivit art.296 Cod procedură civilă, să-l admită ca atare, și să procedeze la schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul celor de mai jos.
Pentru lipsa capacității procesuale a pârâtei - SRL Tg.M, acțiunea introductivă va fi respinsă față de această parte, iar în ceea ce privește acțiunea reconvențională și aceasta se impune a fi respinsă, urmând ca celelalte dispoziții din hotărârea atacată să fie păstrate, ca legale și temeinice.
Cu majoritate de voturi,
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de " LEASING" SRL cu sediul în Târgu - M,-, județul M, împotriva Sentinței nr.325/27 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș în dosarul nr-, și în consecință:
Schimbă, în parte, hotărârea atacată, în sensul că, respinge acțiunea formulată de - SRL, în contradictoriu cu pârâta - SRL pentru anularea ordinelor de compensare nr.- și -/31.10.2003, ca îndreptată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală; și de asemenea, respinge și acțiunea reconvențională, formulată de - LEASING SRL.
Menține celelalte dispoziții din hotărârea atacată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 09 2009.
JUDECĂTORI: Nemenționat
-
Grefier
Red.
Tehnored.CC/7 exp.
22.01.2010
Jd.fd.
OPINIA PARȚIAL
a judecătorului, în sensul că, respinge acțiunea formulată de reclamanta - SRL, în contradictoriu cu - LEASING SRL, pentru constatarea nulității absolute a ordinului de compensare nr.-/31.10.2003.
PREȘEDINTE: Nemenționat
MOTIVAREA OPINIEI DE
În opinia mea consider că se impune, prin admiterea apelului, modificarea integrală a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulate de -. SRL în integralitatea ei, adică și față de -. Leasing SRL ca nefondată pentru următoarele considerente:
În primul rând, este de observat că însăși reclamanta -. SRL a fost inițiatoarea acestei compensări tripartide, iar actul de compensare, în esența sa, a presupus existența unui acord de voință al părților implicate. Deși reclamanta cunoștea la acea dată faptul că pârâta -. SRL nu avea împotriva sa o creanță certă lichidă și exigibilă, a acceptat încheierea actului și chiar l-a inițiat. Prin promovarea prezentei acțiuni, reclamanta nu face decât să vină după aproape 3 ani să-și invoce propria-i culpă în derularea întregii proceduri de compensare. Consider, în opinia mea, că instanța de fond a greșit atunci când a procedat la examinarea creanțelor părților, ea trebuind să se mărginească la verificarea condițiilor de validitate ale actului juridic, respectiv a ordinelor de compensare și nu să intre în fondul raporturilor juridice comerciale dintre părți. În speță, aceste creanțe au reprezentat obiectul actului de compensare, iar condițiile prevăzute de art. 962 și urm. Cod civil, erau îndeplinite. În ceea ce privește reținerea de către prima instanță a scopului ilicit doar pe concluzia expertului contabil este și ea greșită câtă vreme nu a fost coroborată cu alte probe. Astfel, inspecțiile fiscale ale organelor de control nu au evidențiat eludări a legislației în materie și, respectiv, eventuale modificări ale bazei de calcul a TVA.
În al doilea rând, interpretândper a contrariodispozițiile art. 13 alin. 3 din HG. nr. 685/1999 Anexa 2 Regulamentului de compensare a datoriilor nerambursate la scadenta ale contribuabililor, persoane juridice,potrivit căroraordinul de compensare emis de Serviciul de compensare reprezintă document justificativ de înregistrare în contabilitate a stingerii creanțelor și a datoriilor care au făcut obiectul compensării,sancțiunea pentru nerespectarea dispozițiilor acestui act normativ precum și a OUG nr. 77/1999, constă în pierdea calității de document justificativ de înregistrare în contablitate. Or, nu s-a făcut vreo dovadă că organele de control fiscal ar fi reclamat neregului intervenite în contabilitatea părților cu privire la acest aspect.
Nu în ultimul rând trebuie remarcat faptul că, la data efecutării compensărilor toate cele trei societăți comerciale aparțineau Grupului de firme, firme ale căror participațiuni majoritare erau deținute de aceleași persoane, iar la data introducerii acțiunii reclamanta se desprinsese din acest grup și își schimbase atât forma juridică cât și persoanele deținătoare ale părților sociale. A proceda la anularea unor acte juridice ori de câte ori se schimbă structura participațiuni și după o perioadă îndelungată de timp, pune în incertitudine siguranța circuitului civil, cu atât mai mult cu cât, în materie comercială certitudinea și celeritatea reprezintă principii esențiale.
Judecător
Red./tehnored./AV/7 exp.
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
