Constatare nulitate act juridic in drept comercial. Decizia 81/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
CURTEA DE APEL B-SECTIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.81
Sedinta publica din 13.02.2009
Instanta compusa din:
PREȘEDINTE: Eugenia Voicheci
JUDECĂTOR 2: Gabriela Vințanu
Grefier - -
*************
Pe rol solutionarea apelului formulat de apelanții reclamanți, și, împotriva sentintei comerciale nr.12515/01.11.2007 pronunțată de Tribunalul B-Sectia a VI- a Comerciala, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă - SRL și intimații pârâți MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B, PRIMARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI B CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI B, și MC. " S ROMÂNIA SRL.
La apelul nominal facut în sedinta publică,se prezintă apelantul prin fiul acestuia care depune procură de reprezentare la dosar și asistat de avocat cu împuternicire avocațială comună la fila 26 dosar și intimata pârâtă MC. " S ROMÂNIA SRL prin avocat - cu delegație de substituire la fila 25 dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care,
Apelantul prin apărător solicită lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței de apeluri.
Curtea, lasă dosarul la sfârșitul ședinței de apeluri.
La a doua strigare se prezintă apelantul prin fiul acestuia care depune procură de reprezentare la dosar și asistat de avocat cu împuternicire avocațială comună la fila 26 dosar și intimata pârâtă MC. " S ROMÂNIA SRL prin avocat - cu delegație de substituire la fila 25 dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Apelantul prin apărător depune în ședință publică relațiile solicitate la termenul anterior.
Curtea, invocă din oficiu excepția netimbrării apelului și acordă cuvântul pe această excepție.
Apelantul solicită respingerea excepției deoarece nu i s-a pus în vedere să timbreze.
Intimata pârâtă MC. " S ROMÂNIA SRL prin avocat lasă la aprecierea instanței.
Instanța constată închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe excepția netimbrării apelului.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului de față constată că:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 B în data de 8.10.2003, reclamanții, - SRL, și au solicitat, în contradictoriu cu pârâții, MUNICIPIUL B prin PRIMARUL GENERAL, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B, - ROMANIA SRL B și intervenienți forțat, și, constatarea nulității absolute a contractului de asociere în participațiune încheiat între și - ROMANIA SRL, cu privire la imobilul situat în B, șos. - nr.79-81 (fost nr.217) sector 2.
În motivarea reclamanții au arătat că terenul ce face obiectul contractului de asociere în participațiune a fost proprietatea autorului lor, în baza actului de partaj voluntar autentificat sub nr.39440/13.09.1946 de Tribunalul Ilfov, Secția notariat, iar prin notificarea înregistrată sub nr.915/27.06.2001 la. Asociați ", și " au solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea terenului în natură.
În drept: art.948 pct.4, art.966 și art.968 Cod civil, art.10-13 din Legea nr.50/1991 și art.20 din Legea nr.69/1991, rep.
Prin sentința civilă nr. 1014/18.02.2004 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 în dosarul nr.9687/2003 a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților și intervenienților, acțiunea acestora fiind în consecință respinsă.
Prin încheierea pronunțată în ședința publică din data de 1.11.2005 de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă în dosarul nr. 2966/2005, a fost admisă excepția necompetenței funcționale a acestei secții în soluționarea apelului declarat împotriva sentinței civile nr.1014/2004.
Prin decizia comercială nr.40/A/21.06.2006, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială în dosarul nr-, a fost admis apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile cu numărul de mai sus, a fost anulată sentința apelată, iar cauza a fost reținută pentru soluționare în fond.
Prin încheierea din ședința publică din data de 15.03.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială în dosarul nr-, s-a dispus conexarea la acest dosar a cauzei având numărul 28593/2005, constatându-se identitatea de părți și obiect, în vederea unei soluționări unitare.
Prin sentința comercială nr.12515/1.11.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială în dosarul nr- au fost respinse ca neîntemeiate atât acțiunea principală cât și cea conexă formulată de reclamanții, - și EL în contradictoriu cu pârâții Municipiul B prin Primarul General, - Romania SRL B și intervenienta forțată -.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut în esență că, actul juridic atacat are natura unui contract de asociere în participațiune reglementat de dispozițiile art.251-256 Cod comercial, distinct de contractul de concesiune sau contractul de închiriere, astfel că, în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art.10-13 din Legea nr.50/1991, care impun, între altele, realizarea unei licitații publice. Având în vedere data încheierii actului juridic, reclamanții nu se pot prevala nici de dispozițiile Legii nr.213/1998, care a fost adoptată ulterior, ei nedovedind nici împrejurarea că au solicitat restituirea terenului în baza Legii nr.33/1994, anterior încheierii actului juridic contestat.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termenul legal prevăzut de art.284 alin 1 Cod procedură civilă, reclamanții, - și EL, înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a Va Comercială, motivele invocate fiind următoarele:
-încheierea pronunțată în ședința din data de 17.06.2005 a fost dată cu încălcarea legii;
-dispozitivul hotărârii atacate nu cuprinde constatarea excepției lipsei capacității de folosință a și a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei SRL și a intervenientei forțate;
-deși s-a admis excepția lipsei capacității de folosință aaf ost menținut ca legal contractul încheiat de acesta și Romania SRL;
-bunurile proprietate publică fiind inalienabile, nu pot fi grevate de un drept de folosință constituit în temeiul unui contract;
-în mod greșit prima instanță a constatat că reclamanții nu au interes să invoce eventuala excludere a municipalității de la suportarea pierderilor și că nu prezintă relevanță lipsa identității între terenul adus în asociere și cel care a aparținut autorilor reclamanților.
În drept: art.282 și urm. Cod procedură civilă, Legea 10/2001, Legea nr.213/1998, Legea nr.69/1991, Legea 18/1991, art.135 din Constituția României și art.1513 Cod civil.
Intimatele Romania SRL și Municipiul B au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței atacate, dată fiind legalitatea și temeinicia acesteia.
În ședința publică de astăzi Curtea, din oficiu, a invocat excepția netimbrării apelului, pe care o va admite, având în vedere următoarele considerente:
În ședința publică de la termenul anterior -23.01.2009, instanța de control a stabilit în sarcina apelanților, prin apărător, obligația de a evalua obiectul contractului de asociere și de a timbra cererea de apel la valoarea acestuia, conform dispozițiilor art.2 alin.1 pct.1 din Legea nr.146/1997.
Întrucât apelanții nu s-au conformat acestor dispoziții, Curtea va face aplicarea prevederilor art.20 alin 3 din legea taxelor judiciare de timbru, potrivit cărora, "neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii".
Nu va putea fi primită susținerea apelanților în sensul că sunt scutiți de plata taxei de timbru, întrucât obiectul acțiunii de față nu este restituirea imobilelor preluate de stat sau de alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, întemeiat în drept pe dispozițiile Legii speciale nr.10/2001, ci constatarea nulității absolute a unui contract de asociere în participațiune, întemeiată în drept pe dispozițiile Codului civil (art.948, 966 și 968).
Față de cele expuse, apelul va fi anulat ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează ca netimbrat apelul declarat de apelanții reclamanți, domiciliat în B,--6A sector 2, domiciliată în B, str. -, nr. 1A, -. B,. parter,. 48 sector 2 și, B, str. -, nr. 1A, -. B,. parter,. 48 sector 2, împotriva sentintei comerciale nr.12515/01.11.2007 pronunțată de Tribunalul B-Sectia a VI- a Comerciala, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă - SRL, cu sediul în B,--6A sector 2 și ales în B, la din nr. 208,. 3,. 20, sector 1, și intimații pârâți MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL, cu sediul în - B,- sector 5, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI, cu sediul în B,- sector 5, domiciliată în B, AL., nr. 1, -. 4,. 58 sector 3 și MC. " S ROMÂNIA SRL, cu sediul ales în B, la & ASOCIAȚII din str. -. -, nr. 5, parter,.1, sector 2.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 13.02.2009
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
11 ex/9.03.2009
Tribunalul București - Secția a VI a Comercială
Judecător fond:
Președinte:Eugenia VoicheciJudecători:Eugenia Voicheci, Gabriela Vințanu