Constatare nulitate act juridic in drept comercial. Decizia 82/2008. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

Dosar nr- (Număr intern 152/2008)

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 82

Ședința publică de la 26 Februarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ruxandra Monica Duță

JUDECĂTOR 2: Mirela Polițeanu

Grefier ---

******************

Pe rol judecarea cauzei comerciale de față având ca obiect apelul formulat de reclamanta - ROMÂNIA SRL B în contradictoriu cu intimații pârâți BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI, - SRL B, - SRL prin lichidator judiciar B și BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA, împotriva Sentinței comerciale nr.13257/13.11.2007 pronunțată de Secția a VI-a Comercială a Tribunalului București în dosarul nr- (Număr intern 12904/2007).

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă apelanta prin avocat, care depune împuternicire avocațială în dosar și lichidatorul judiciar prin reprezentant, care depune împuternicire la dosar, lipsind celelalte părți.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează faptul că BNR a depus la dosar, prin Serv. Registratură, întâmpinare în trei exemplare, după care:

Apelanta, prin avocat, nu solicită comunicarea întâmpinării și nici termen pentru a lua cunoștință, învederând că nu are cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților prezente în apel.

Apelanta reclamantă, prin avocat, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat și motivat, fără cheltuieli de judecată.

Precizează că s-a făcut o utilizare frauduloasă a biletului la ordin, dar nu poate face opoziție la executare întrucât nu s-a făcut un început de executare.

Intimata pârâtă - SRL prin lichidator judiciar, solicită respingerea apelului ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Asupra apelului de față, constată:

Prin sentința comercială nr.13257 din 13.11.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr- s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI, s-a respins pentru lipsa calității procesuale pasive acțiunea pe care a formulat-o reclamanta - ROMANIA SRL în contradictoriu cu pârâta BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI și s-a respins ca neîntemeiată acțiunea aceleiași reclamante formulată împotriva pârâtelor - SRL și - SRL prin lichidator judiciar - GENERAL SRL și BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că reclamanta a formulat acțiune având ca obiect anularea biletului la ordin pe care l-a emis în alb drept garanție în favoarea - SRL și radierea înscrierii în Centrala incidentelor de plată, că biletul la ordin a fost emis în vederea garantării îndeplinirii obligațiilor contractuale asumate față de - SRL pe care susține reclamanta că și le-a executat și că utilizarea biletului la ordin de către pârâta amintită printr-o operațiune de girare nu poate reprezenta o cauză de nulitate a acestui înscris. S-a mai reținut că introducerea biletului la ordin în bancă spre decontare a fost de natură a conduce la înscrierea reclamantei în Centrala incidentelor de plăți, că, deși BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI monitorizează sistemele de plăți pentru prevenirea riscurilor de plată sub forma organizării Centralei incidentelor de plăți, nu poate anula incidentul înscris fără cererea băncii declarante sau fără o hotărâre judecătorească conform Regulamentului BĂNCII NAȚIONALE A ROMÂNIEI nr.1/2001 și că eventualele excepții legate de titlul de valoare pot fi invocate de către reclamantă pe calea opoziției la executare. În final s-a constatat că reclamanta nu a putut dovedi înscrierea sa în Centrala Incidentelor de plată, ci numai demersurile realizate pe lângă banca emitentă pentru preîntâmpinarea acestuia.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta care solicită admiterea apelului, schimbarea hotărârii și pe fond admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

În motivarea apelului s-a arătat că instanța fondului a respins în mod neîntemeiat acțiunea reclamantei, că biletul la ordin pe care l-a emis în alb în favoarea - SRL a fost girat de aceasta în favoarea unei alte societăți care îi aparținea și că titlul a fost emis ca o garanție pentru suma de 51.851,35 lei. Mai arată că, deși apelanta și-a executat întocmai obligațiile contractuale față de - SRL, aceasta a refuzat să îi mai restituie biletul la ordin pe care l-a

completat și la girat către - SRL aflată în procedura de lichidare.

Arată și că lichidatorul judiciar al - SRL a introdus în mod abuziv în bancă biletul la ordin pentru decontare, că - GRUP SRL a înștiințat R SECTOR 3 de posibilitatea utilizării abuzive a biletului la ordin și că plata unei sume pe care nu o datora i-a creat societății un prejudiciu și un incident bancar nedorit, intrând în incidența bancară majoră.

Intimata Banca Națională a României a formulat întâmpinare prin care se apără în fapt și în drept împotriva pretențiilor apelantei.

Analizând actele și lucrările dosarului în raport de cererea de chemare în judecată formulată, de hotărârea atacată și motivele de apel invocate, Curtea apreciază că apelul este nefondat și în temeiul articolului 296 Cod procedură civilă urmează să îl respingă pentru următoarele considerente:

Reclamanta a emis un bilet la ordin la data de 16.06.2006, fără scadență, pentru suma de 51.851,35 lei în favoarea - SRL, în considerarea raporturilor contractuale desfășurate între părți.

Titlul cambial a fost completat ulterior de către societatea posesoare cu data scadentei 13.09.2007 și apoi a fost girat în favoarea - SRL.

BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ - Sector 3, la care avea cont deschis apelanta emitentă, a refuzat la plată biletul la ordin pentru lipsa disponibilului atunci când i-a fost prezentat de către reprezentantul - SRL iar - SRL a fost înscrisă în Centrala Incidentelor de Plăți care funcționează în subordinea Băncii Naționale a României.

În mod corect a apreciat tribunalul că față de pârâta BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI reclamanta nu a putut justifica în cauză calitatea procesuală pasivă și că aceasta nu poate fi obligată în prezentul raport dedus judecății întrucât un incident de plată odată înscris nu mai poate fi anulat decât la cererea băncii declarante sau în baza unei hotărâri judecătorești potrivit Regulamentului Băncii Naționale a României nr.1/2001.

Reține și că reclamanta a formulat prezenta acțiune în constatarea nulității unui bilet la ordin fără a indica în mod concret care ar fi cauza de nulitate a titlului și că excepțiile pe care le poate invoca în legătură cu calitatea sa de debitor sunt potrivit legii, excepții obiective absolute a căror analizare poate avea loc în cadrul unui proces cambial pornit fie pe cale de acțiune cambială de către posesorul cambiei, fie pe cale de opoziție formulată de debitor la somația de executare.

Nu pot fi primite interpretările reclamantei care consideră că

dispozițiile Legii nr.58/1934 nu-și mai găsesc aplicabilitate în contextul noilor reglementări din Codul d e Procedură Civilă și al apariției Regulamentului BĂNCII NAȚIONALE A ROMÂNIEI, câtă vreme normele speciale ale Legii nr.58/1934 nu au fost abrogate prin reglementările enumerate de către reclamantă și nici prin alte texte de lege. Aceasta și întrucât o normă specială poate deroga de la altă normă specială numai în mod expres.

Împrejurarea că biletul la ordin a fost completat de către posesorul legitim al titlului, respectiv de către - SRL și apoi girat către pârâta - SRL nu poate veni în sprijinul pretențiilor reclamantei care se prevalează în justificarea acțiunii în constatarea nulității actului de buna credință și spiritul contractului care ar fi trebuit să guverneze raportul fundamental care a stat la baza emiterii biletului la ordin.

Pentru considerentele expuse, având în vedere și dispozițiile legale invocate, Curtea în temeiul articolului 296 Cod procedură civilă va respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta reclamantă - ROMÂNIA SRL, cu sediul ales în B,-,.217,.A,.3, sector 2, împotriva sentinței comerciale nr.13257/13.11.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI, cu sediul în B,-, sector 3, - SRL, cu sediul în B,-, sector 3, - SRL prin lichidator judiciar, cu sediul în B,-, sector 1 și BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA, cu sediul în B,-, sector 3.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică azi 26.02.2008.

Președinte, Judecător,

-- - -

- -

Grefier,

---

Red.Jud.

Tehnored.

7 ex./04.03.2008

Com.5 ex./

----------------------------------------

Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială

Judecător fond:

Președinte:Ruxandra Monica Duță
Judecători:Ruxandra Monica Duță, Mirela Polițeanu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Constatare nulitate act juridic in drept comercial. Decizia 82/2008. Curtea de Apel Bucuresti