Constatare nulitate act juridic in drept comercial. Decizia 85/2008. Curtea de Apel Craiova

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIA NR. 85

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2008

PREȘEDINTE: Nela Ochea

JUDECĂTOR 2: Lotus Gherghină

GREFIER - - -

Pe rol, pronunțarea asupra apelului declarat de reclamantul împotriva sentinței comerciale nr.2674 din 28 februarie 2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, precum și asupra apelului declarat de intervenienta accesorie ASOCIAȚIA ANTICORUPȚIA prin președinte - împotriva încheierii din 28 iunie 2006 și a sentinței comerciale nr.2674 din 28 februarie 2007, pronunțate de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC TRANSPORT SRL prin lichidator GRUP EXPERT B și intimata intervenientă în nume propriu BANCA CREDITULUI ROMÂNESC SA - CREDIT BANK prin lichidator SC audit SRL

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 13 martie 2008, susținerile orale ale părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, pentru a da posibilitatea apelanților de a depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 20 martie 2008, dată la care, pentru lipsa unui membru al completului de judecată, a fost amânată din nou pronunțarea pentru azi și, în aceeași compunere,

CURTEA

Asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin sentința nr.2674 din 28 februarie 2007, Tribunalul București -Secția Comercială a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta SC TRANSPORT SRL prin lichidator GRUP EXPERT B și a admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de BANCA CREDITULUI ROMÂNESC SA - CREDIT BANK prin lichidator SC AUDIT SRL

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că, autorul reclamantului, în calitate de asociat unic al SC Transport SRL, prin actul adițional nr.1287/25.06.1996, a adus aport în natură la capitalul societății imobilul proprietatea sa, situat în comuna M,-, județ I, compus din teren și construcții. Astfel, imobilul a ieșit din patrimoniul persoanei fizice și a intrat în patrimoniul SC TRANSPORT SRL, transferul de proprietate operând ope legis conform dispozițiilor Legii 31/1990, din momentul înmatriculării sau mențiunii în registrul comerțului.

Cum reclamantul, având calitate de moștenitor legal al defunctului, fiind colateral privilegiat, se succede în toate drepturile și obligațiile acestuia s-a apreciat de către instanța de fond că, deși nu a participat la încheierea actului menționat, prin acceptarea pură și simplă a moștenirii, suportă toate efectele acesteia.

S-a mai reținut că, prin contractul de ipotecă autentificat sub nr.7995/02.11.1995 și înscris în registrul de inscripțiuni-tanscripțiuni sub nr.275, defunctul a ipotecat imobilul menționat pentru a garanta creditul contractat la BANCA CREDITULUI ROMÂNESC SA - CREDIT BANK și s-a angajat să nu înstrăineze imobilul sau să-l greveze fără consimțământul băncii.

Cum ipoteca este o garanție reală mobiliară care nu comportă deposedarea celui care o constituie și debitorul poate să înstrăineze bunul, dar grevat de sarcinile care îl apasă, s-a reținut de către instanța de fond că BANCA CREDITULUI ROMÂNESC SA - CREDIT BANK, în calitate de creditor ipotecar are dreptul să urmărească bunul în mâna oricărui s-ar găsi, având un drept de urmărire și preferință față de ceilalți creditori și putând trece chiar la executarea silită, întrucât în principiu ipoteca nu constituie o indisponibilizare a bunului care se află în circuitul civil.

S-a mai reținut că judecătorul delegat la ORC a efectuat controlul legalității înscrierii în registrul comerțului a mențiunii de majorare a capitalului social al SC TRANSPORT SRL cu imobilul ipotecat, astfel încât s-a apreciat toate operațiunile efectuate de către, autorul reclamantului, sunt în conformitate cu dispozițiile prevăzute de Legea 31/1990. Mai mult, instanța de fond a avut în vedere că, potrivit dispozițiilor art.60 din Legea 31/1990, încheierile judecătorului delegat privitoare la înmatriculare sau la orice alte înregistrări în registrul comerțului sunt executorii de drept și pot fi atacate numai cu recurs de către persoanele prejudiciate, iar reclamantul în calitatea sa de succesor legal se în toate drepturile și obligațiile autorului său și, ca atare, nu poate fi considerat o persoană prejudiciată prin hotărârea autorului său, de vreme ce a acceptat pur și simplu moștenirea.

Împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul Bucureștia formulat apel, în termenul legal, atât reclamantul cât și intervenienta ASOCIAȚIA ANTICORUPȚIA prin președinte -, ce a atacat și încheierea din 28 iunie 2006, prin care a fost respinsă cererea de intervenție accesorie, întrucât nu a îndeplinit condițiile prevăzute de art.49 alin.3 Cod procedură civilă.

În motivele de apel, apelantul reclamant a invocat faptul că hotărârea atacată este nulă, întrucât încheierea nu a fost semnată de judecător și grefier, potrivit art.147 și 258 Cod procedură civilă.

În ceea ce privește fondul cauzei, apelantul reclamant a invocat nelegalitatea și netemeinicia hotărârii instanței de fond, arătând că actul juridic încheiat de defunctul, prin care a fost majorat capitalul social al SC TRANSPORT SRL, al cărui asociat a fost, este lovit de nulitate, întrucât nu a existat nici un act juridic de transmitere a dreptului de proprietate de la defunct către societate și nici acordul BĂNCII CREDITULUI ROMÂNESC SA - CREDIT BANK, ce indisponibilizase bunul imobil, situat în comuna M,-, județul I, la dispoziția sa, conform contractului de ipotecă autentificat sub nr.7995, încheiat la BNP, pentru garantarea creditului acordat defunctului.

A mai invocat apelantul reclamant, că actele juridice ce au stat la baza operațiunii de majorare a capitalului social al SC TRANSPORT SRL și inclusiv această operațiune sunt vădit nelegale, având o cauză ilicită, pentru motivele invocate, astfel încât se impunea anularea acestora, întrucât fiind moștenitorul defunctului, în calitate de colateral privilegiat, a fost vătămat prin încheierea lor.

În ceea ce privește apelul formulat de intervenienta ASOCIAȚIA ANTICORUPȚIA, aceasta a invocat drept critici faptul că instanța de fond, în mod neîntemeiat și nemotivat, a respins cererea de intervenție accesorie, neținând cont de abuzurile grave și indiciile de corupție din cauză. Astfel, deși reclamantul și-a achitat datoria către BANCA CREDITULUI ROMÂNESC SA - CREDIT BANK, fapt constatat sub autoritate de lucru judecat, prin decizia nr.42A din 12 ianuarie 2005, pronunțată de Curtea de Apel București, prin care s-a dispus și radierea ipotecii transcrise sub nr.2751/02.11.1995, la Judecătoria Buftea, totuși Curtea de Apel Bucureștia refuzat să scoată BANCA CREDITULUI ROMÂNESC SA - CREDIT BANK din tabelul creditorilor.

Susține apelanta intervenientă că, astfel, magistrații au comis abateri, încălcând Codul deontologic și Statutul magistratului, respectiv au exercitat cu rea-credință funcția prevăzută de art.99 lit.h) din Legea nr.303/2004 republicată, fapt ce a avut ca efect încălcarea drepturilor fundamentale ale reclamantului.

În apărare, la data de 18 iunie 2007, a depus întâmpinare intimata pârâtă SC TRANSPORT SRL prin lichidatorul GRUP EXPERT B, solicitând respingerea apelurilor. Cu privire la apelul formulat de reclamantul, a susținut că reclamantul invocă propria culpă deoarece este succesor universal al defunctului, aflat în culpă pentru nesolicitarea acordului băncii în vederea majorării capitalului social, iar actele autorului său îi sunt opozabile. A mai invocat faptul că lipsa acordului băncii nu este de natură să atragă nulitatea actului de transfer al proprietății, deoarece bunurile ipotecate sunt în circuitul civil, iar ipoteca este un drept real care se conservă în mâna oricui s-ar afla imobilul. A mai susținut că actul translativ de proprietate nu are o cauză licită, întrucât înstrăinarea unui imobil ipotecat nu este prohibită de lege, iar scopul urmărit este legal și vizează transferarea dreptului de proprietate asupra imobilului ipotecat, către societatea care a folosit creditul garantat cu ipoteca instituită asupra imobilului respectiv. Mai mult, interesul invocat de apelantul reclamant este fraudulos, certificatul de moștenitor al acestuia fiind obținut prin neprezentarea cu rea-credință de către reclamatul tocmai a actelor a căror nulitate o solicită în cauza de față.

În ceea ce privește apelul declarat de intervenienta ASOCIAȚIA ANTICORUPȚIA, intimata pârâtă SC TRANSPORT SRL invocă prin întâmpinare faptul că intervenienta nu justifică un interes propriu, legitim și actual, așa cum prevăd dispozițiile art.49 alin.1 Cod procedură civilă pentru admisibilitatea unei cereri de intervenție accesorie.

Dosarul a fost înregistrat la Curtea de Apel București, la data de 19 aprilie 2007, sub numărul -, iar la data de 12 noiembrie 2007, apelantul reclamant a formulat cerere de recuzare, ce a fost respinsă prin încheierea pronunțată la data de 13 noiembrie 2007. Ulterior, prin încheierea din 14 ianuarie 2008, Curtea de Apel Bucureștia scos cauza de pe rol și a înaintat-o Curții de APEL CRAIOVA, urmare a strămutării dispuse de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin încheierea nr.4074 din 11 decembrie 2007.

Cauza a fost înregistrată la Curtea de APEL CRAIOVA sub numărul -, la data de 01 februarie 2008.

Analizând sentința pronunțată de Tribunalul București prin prisma motivelor de apel invocate și prin raportare la dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea urmează a respinge apelurile ca nefondate pentru următoarele considerente:

Prin contractul de ipotecă, încheiat la data de 2 noiembrie 1995, de către defunctul, în calitate de asociat unic al SC TRANSPORT SRL cu societatea bancară BANCA CREDITULUI ROMÂNESC SA-CREDIT BANK, acesta a consimțit să garanteze împrumutul de 250.000.000 lei, pe care i l-a acordat această societate bancară, cu imobilul proprietatea sa, compus din construcții și teren în suprafață de 7.160 mp, situat în comuna M,-, jud.

Ulterior, la data de 15.06.1998, defunctul, în calitatea sa de asociat unic al SC TRANSPORT SRL, a hotărât majorarea capitalului social al acesteia, prin aportul în natură, cu imobilul ce făcuse anterior obiectul contractului de ipotecă.

Din examinarea certificatului de deces nr.4578, Curtea reține că a decedat la data de 27.05.1999, iar moștenitor legal, în calitate de colateral privilegiat, a rămas apelantul reclamant.

Prin acțiunea introductivă, apelantul reclamant a invocat drept cauze de ineficacitate a actelor juridice de majorare a capitalului social, respectiv actul adițional nr.1287 din 28.06.1998 și încheierea din 31.07.1998, prin care dispus înscrierea acestei mențiuni la registrul comerțului, faptul că nu există un act juridic translativ de proprietate de la defunctul către societatea TRANSPORT SRL, al cărei asociat unic era acesta, acordul societății bancare, în favoarea căreia bunul era indisponibilizat, astfel încât operațiunea de majorare are o cauză ilicită și vătămătoare.

În conformitate cu dispozițiile art.966 Cod civil, cauza este acel element al actului juridic care constă în obiectivul urmărit la încheierea unui asemenea act, trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții, pentru a fi valabilă: să existe, să fie reală și să fie licită și morală. Potrivit dispozițiilor art.969 Cod civil, cauza este ilicită când este prohibită de legi și este contrară bunelor moravuri și ordinii publice, iar conform prevederilor art.967 Cod civil, cauza este prezumată de lege, ea nu trebuie dovedită și, prin urmare, cine invocă lipsa ori nevalabilitatea acesteia, trebuie să dovedească aceasta și, în consecință, să răstoarne prezumția. Într-adevăr, ilicitatea sau imoralitatea cauzei conduce la nulitatea absolută a actului juridic, ca sancțiune de ordin procedural, prevăzută de lege, având ca scop lipsirea de efecte a actului juridic încheiat cu încălcarea normelor juridice edictate pentru perfectarea acestuia, cu consecința desființării lui.

Or, în speță, Curtea constată că operațiunea de majorare a capitalului social al SC TRANSPORT SRL, prin aport în natură, constând în imobilul garantat, nu are o cauză ilicită, care, de altfel, nici nu a fost precizată și nici probată, aceasta îndeplinindu-se de către defunctul cu respectarea dispozițiilor Legii nr.31/1990. Această operațiune este materializarea voinței și deciziei asociatului unic al societății, defunctul, concretizată în final prin actul adițional nr.1287 din 25 iunie 1996, act ce este perfect legal.

Prin acest act adițional, imobilul reprezentând aportul în natură a ieșit din patrimoniul persoanei fizice ( ) și a intrat în patrimoniul societății SC TRANSPORT SRL al cărei asociat unic era, fiind actul translativ de proprietate, în temeiul căruia s-a transmis acest drept real asupra imobilului garantat, în virtutea legii, conform dispozițiilor art.16 alin.2 din Legea nr.31/1990, potrivit cărora aportul în natură se realizează prin transferuri de drepturi corespunzătoare și prin predarea efectivă către societate a bunului.

Din acest moment, bunurile ce au constituit aport în natură la capitalul social al societății, au devenit proprietatea acesteia din momentul înmatriculării sau mențiunii în registrul comerțului. În acest context, Curtea apreciază ca nefondate criticile formulate de apelantul reclamant, referitoare la inexistența unui act translativ de proprietate privind imobilul garantat și va reține ca întemeiate apărările formulate în acest sens de intimata pârâtă SC TRANSPORT SRL.

În ceea ce privește încheierea din data de 31 iulie 1998, prin care a fost admisă înscrierea mențiunii privind majorarea capitalului social, Curtea constată că judecătorul delegat de la ORC a efectuat controlul legalității cu privire la această mențiune, în conformitate cu prevederile art.8 și următoarele din Legea nr.31/1990. Astfel, criticile formulate în acest sens de apelantul reclamant apar ca fiind nefonate și în condițiile în care, potrivit art.61 din aceeași lege, actele modificatoare ale actului constitutiv al unei societăți comerciale pot fi atacate în condițiile și în conformitate cu dispozițiile Legii nr.31/1990, cu opoziție, cale procedurală de care apelantul reclamant nu a uzat.

Referitor la critica formulată de apelantul reclamant în ceea ce privește faptul că nu a existat acordul băncii cu privire la majorarea capitalului social al SC TRANSPORT SRL, prin aportul în natură cu bunul ipotecat, Curtea constată că și aceasta este nefondată, iar apărările intimatei pârâte SC TRANSPORT SRL sunt întemeiate, instanța de fond făcând o aplicare corectă a dispozițiilor legale incidente în cauză.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art.1746 și următoarele Cod civil, ipoteca este o garanție reală imobiliară, accesorie, ce nu comportă deposedarea celui ce o constituie, fiind supusă principiului specializării și, de asemenea, prin natura ei, indivizibilă, în sensul că subzistă în întregime asupra imobilului afectat. De asemenea, conferă titularului său un drept de urmărire a bunului în mâinile oricui s-ar afla și un drept de preferință, în privința satisfacerii creanței sale, față de ceilalți creditori. Prin urmare, datorită acestor calități ale garanției reale, societatea bancară nu este nicicum prejudiciată, întrucât are acest drept de urmărire și preferință, chiar dacă bunul garantat se află în prezent în patrimoniul SC TRANSPORT SRL. De altfel, singura îndreptățită să invoce lipsa acestui acord este societatea bancară, întrucât au fost încălcate clauzele contractului încheiat de aceasta cu defunctul, iar nu apelantul reclamant care invocă culpa celui pe care îl moștenește.

În ceea ce privește vătămarea, invocată de apelantul reclamant, produsă prin operațiunea de majorare a capitalului social al SC TRANSPORT SRL, Curtea constată, de asemenea, că și aceste critici sunt nefondate.

Astfel, la moartea unei persoane, patrimoniul său se transmite moștenitorilor săi legali sau testamentari, dreptul de opțiune succesorală fiind un drept subiectiv ce ia naștere în persoana moștenitorilor cu vocație succesorală din momentul deschiderii succesiunii. Or, în speță, în conformitate cu dispozițiile art.675 Cod civil, apelantul reclamant a acceptat pur și simplu moștenirea defunctului, prin actul său unilateral de voință, subrogându-se în toate drepturile și obligațiile autorului său. Aceasta are drept consecință faptul că apelantul reclamant se succede și în toate actele efectuate de defunct, ca și cum ar fi fost încheiate de el însuși, ceea ce înseamnă că deși nu a participat la încheierea actului adițional, prin acceptarea pură și simplă a moștenirii va suporta toate efectele acesteia.

De asmenea, din examinarea încheierii de amânare a pronunțării din data de 14 februarie 2007 și a sentinței atacate, Curtea constată că aceste acte procedurale au fost semnate atât de judecătorul care le-a pronunțat, cât și de grefierul de ședință.

În consecință, având în vedere considerentele expuse și textele de lege invocate, Curtea constată că apelul este nefondat, instanța de fond făcând o apreciere corectă a materialului probator și o aplicare corectă a dispozițiilor legale incidente în cauză și, prin urmare, în temeiul art.296 Cod procedură civilă îl va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondate apelurile declarate de reclamantul, domiciliat în B, sector 3,- împotriva sentinței comerciale nr.2674 din 28 februarie 2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr- și de către intervenienta accesorie ASOCIAȚIA ANTICORUPȚIA prin președinte -, cu sediul în B, sector 1,- împotriva încheierii din 28 iunie 2006 și sentinței comerciale nr.2674 din 28 februarie 2007, pronunțate de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC TRANSPORT SRL prin lichidator GRUP EXPERT B, sector 5,-,.7 și intimata intervenientă în nume propriu BANCA CREDITULUI ROMÂNESC SA - CREDIT BANK prin lichidator SC AUDIT SRL B, sector 1,-,.5.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 27 Martie 2008.

PREȘEDINTE,

- -

JUDECĂTOR,

- -

GREFIER,

- -

Red.jud.04.2008

Jud.fond

Tehnored.GC/ ex.6

27 Martie 2008

Președinte:Nela Ochea
Judecători:Nela Ochea, Lotus Gherghină

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Constatare nulitate act juridic in drept comercial. Decizia 85/2008. Curtea de Apel Craiova