Constatare nulitate act juridic in drept comercial. Decizia 90/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 90
Ședința publică de la 18 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mona Gabriela Ciopraga
JUDECĂTOR 2: Maria Violeta Chiriac
Grefier - -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre pronunțare apelul declarat de apelanta-reclamantă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE O împotriva sentinței civile nr. 127 din 27 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, precum și cererea de aderare la apel formulată de SC SA prin lichidator judiciar PROFESIONAL
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 11 2009 fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată.
CURTEA
- deliberând -
Asupra apelului comercial d e față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 127 din 27.03.2009 Tribunalul Bacăua admis excepția inadmisibilității și a respins acțiunea formulată de reclamanta Administrația Finanțelor Publice în contradictoriu cu pârâții O și, prin lichidatorul judiciar Profesional O, acțiune prin care reclamanta a solicitat constatarea nulității absolute a sentinței civile nr. 1245/20.04.2005 pronunțată de Judecătoria Onești în dosarul nr. 2218/2005.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
La termenul din 27.03.2009 instanța din oficiu a invocat excepția inadmisibilității acțiunii.
Prin Sentința civilă nr. 1245/20.04.2005 pronunțată de Judecătoria Onești în dosar nr. 2218/2005 s-a admis acțiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâta O și s-a perfectat vânzarea unui spațiu comercial care a fost obiectul unui contract de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare, ca urmare a achitării redevențelor.
Sentința civilă a cărei nulitate absolută se cere nu a fost atacată în nici o cale de atac prevăzută de Codul d e procedură civilă, astfel încât a intrat în autoritatea de lucru judecat.
Chiar dacă reclamanta O avea sechestrat bunul în favoarea sa în vederea executării unor creanțe bugetare, chiar dacă în conformitate cu dispozițiile art. 82 din OG nr. 61/2002 și art. 154 alin. 6 din OG nr. 92/1993 conferă sechestrului valoarea de ipotecă legală, această chestiune putea fi analizată numai în cadrul acțiunii în care s-a pronunțat sentința a cărei anulare se cere.
Dreptul procesual român nu prevede instituția anulării unei hotărâri judecătorești, ca acțiune directă și de altfel o asemenea acțiune ar înfrânge dispozițiile art. 6 CEDO.
În cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 73 din OG nr. 61/2002 coroborate cu art. 147 și 150 Cod procedură fiscală deoarece obiectul cauzei este o hotărâre judecătorească și nu un act de dispoziție.
Este lipsit de relevanță faptul că reclamanta a dispus sechestrarea bunurilor cu valoare juridică de ipotecă, deoarece are la îndemână normele legale în materie.
În termen legal, împotriva hotărârii tribunalului, reclamanta Administrația Finanțelor Publice Oaf ormulat prezentul apel în motivarea căruia arătat următoarele:
Hotărârea este nemotivată în fapt și în drept, ceea ce determină nulitatea acesteia. Hotărârea este nemotivată față de textele de lege invocate prin acțiune - art. 81 coroborat cu art. 73 alin. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 61/2002 și art. 152 alin. 10 coroborat cu art. 154 alin. 5 din Codul d e procedură fiscală - cât și față de susținerea că hotărârile judecătorești de perfectare a vânzării intră în categoria contractelor judiciare de executare. Organul fiscal nu a fost parte în dosarul de perfectare a vânzării, astfel că nu a avut posibilitatea să uzeze de căile de atac prevăzute de Codul d e procedură civilă.
Instanța nu s-a pronunțat asupra nulității absolute a sentinței civile ce constituie act translativ de proprietate față de prevederile art. 81 coroborat cu art. 73 alin. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 61/2002 și art. 151 alin. 10 din Codul d e procedură fiscală, deși a apreciat că aceste dispoziții sunt aplicabile în cauză.
Intimata-pârâtă, prin lichidatorul judiciar Profesional onești, a formulat cerere de aderare la apel, reluând susținerile reclamantei din acțiune.
Examinând hotărârea apelată în raport de susținerile apelantelor,curtea de apelconstată următoarele:
Hotărârea tribunalului cuprinde motivele în fapt și în drept care au determinat soluția pronunțată, adică soluția de admitere a excepției inadmisibilității și de respingere a acțiunii pentru acest considerent. Tribunalul nu s-a pronunțat pe fondul acțiunii - pentru a fi obligat să analizeze susținerile în fapt și în drept ale reclamantei - și nici nu trebuia să o facă, în acest sens fiind dispozițiile art. 137 alin. 1 din Codul d e procedură civilă.
Excepția inadmisibilității a fost corect soluționată de tribunal întrucât o hotărâre judecătorească nu poate fi "anulată" pe cale principală, printr-o acțiune, indiferent cât de argumentate ar fi susținerile reclamantei. O hotărâre judecătorească poate fi reformată ori retractată doar prin intermediul căilor de atac reglementate de Codul d e procedură civilă.
în puterea lucrului judecat, o hotărâre judecătorească de perfectare a vânzării-cumpărării nu poate fi considerată, astfel cum a susținut, apelanta și pârâta, ca fiind dată în frauda legii. Ceea ce ar fi putut fi considerat ca fiind în frauda legii era antecontractul de vânzare-cumpărare care a stat la baza hotărârii judecătorești contestate, iar nu hotărârea judecătorească însăși.
Față de cele ce preced, hotărârea apelată va fi menținută, prin respingerea apelului și a cererii de aderare la apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-reclamantă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE O, cu sediul în municipiul O,-, județul B împotriva sentinței civile nr. 127 din 27 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata - pârâtă SC SRL cu sediul în municipiul O, str. - -, Bl. 21, Ap. 3, județul
Respinge, ca nefondată, cererea de aderare la apel formulată de, prin lichidatorul judiciar PROFESIONAL, cu sediul în municipiul O,-, județul
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 18 2009.
PREȘEDINTE,
JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Red. - -
Tehnored. /29.12.2009 - ex.5
Președinte:Mona Gabriela CiopragaJudecători:Mona Gabriela Ciopraga, Maria Violeta Chiriac