Constatare nulitate act juridic in drept comercial. Decizia 94/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 94/A/
Ședința publică din 01 Octombrie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ingrid Emina Giosanu judecător
JUDECĂTOR 2: Constantina Duțescu
Grefier - -
S-a luat în examinare, pentru pronunțare, apelul declarat de reclamanta, cu sediul în comuna, sat. județul A, împotriva sentinței comerciale nr.274/C din data de 21 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, intimate fiind pârâtele ROMÂNIA SRL, cu sediul în Pitești,-, județul A și, cu sediul în Pitești,-, județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura, legal îndeplinită.
Apelul este legal timbrat.
Dezbaterile în fond asupra apelului au avut loc în ședința din 24.09.2008, concluziile părților fiind consemnate în încheierea de la aceea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar pronunțarea s-a amânat la data de 1.10.2008, când s-a dat următoarea soluție:
CURTEA:
Asupra apelului de față;
Constată că prin acțiunea înregistrată la data de 19 decembrie 2007, precizată și completată ulterior, reclamanta, a chemat în judecată pe pârâtele ROMÂNIA și și a solicitat:
- constatarea nulității absolute a contractului de prestări servicii nr.3458/30 octombrie 2007 pentru încălcarea unor norme imperative de ordine publică potrivit art.5 din Codul civil și art.33 din Normele privind organizarea și efectuarea transporturilor rutiere și a activităților conexe din octombrie 2006 aprobate prin nr.1892/2006;
- obligarea pârâtei să înceteze activitatea de transport rutier de persoane prin servicii speciale în favoarea pârâtei ROMÂNIA, iar în caz de refuz să fie obligată să-i plătească o despăgubire de câte 200 lei/zi de întârziere de la data pronunțării instanței;
- obligarea pârâtei să-i plătească suma de 550 lei despăgubiri civile începând cu data 30 octombrie 2007 și până la pronunțarea de către instanță.
În motivarea acțiunii a susținut că prin contractul din data de 10 octombrie 2007, pârâta s-a obligat să presteze servicii de transport (curse regulat speciale în convenție) în beneficiul salariaților pârâtei ROMÂNIA
La data încheierii contractului (și în prezent), pârâta nu deținea licență pentru efectuarea transportului curse regulat speciale în convenție, așa cum dispune art.38 alin.1 din nr.OUG109/2005, modificat prin art.5 din Legea nr.92/2007.
Contractul încheiat astfel, are o cauză nelegală deoarece pârâta-beneficiară a contractului a fost încunoștințată de către reclamantă în acest sens și totuși a încheiat contractul, cu încălcarea drepturilor sale care îndeplinește toate condițiile legale.
În aceeași ordine de idei, prima pârâtă nu deținea aprobare de la Consiliul Județean pentru efectuarea traseelor, licență de la Autoritatea Rutieră Română prin licitație electronică și nici stații pentru îmbarcarea și debarcarea călătorilor.
În acest mod încheierea contractului s-a făcut cu încălcarea disp.art.5 din Codul civil potrivit cărora nu se poate deroga prin convenții sau dispoziții particulare de la legile care interesează ordinea publică și art.33 din Normele privind organizarea și desfășurarea transporturilor rutiere și a activităților conexe din 17 octombrie 2006.
Ca atare, se impune obligarea pârâtei să înceteze activitatea de transport rutier de persoane prin servicii speciale în favoarea pârâtei ROMÂNIA și să-i plătească despăgubiri așa cum s-a arătat.
Tribunalul Comercial Argeș, prin sentința comercială nr.374/C/21 mai 2008, a respins acțiunea reclamantei, precum și cererea pârâtei ROMÂNIA, privind obligarea acesteia la cheltuieli de judecată.
Ca să pronunțe această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
În legătură cu primul capăt de acțiune, obiectul acestuia este contractul de prestări servicii nr.3458/30 octombrie 2007, încheiat între pârâte, față de care reclamanta ca terț a invocat nulitatea absolută pentru cauză ilicită, motivat de faptul că în momentul intervenirii convenției, ambele părți cunoașteau că pârâta nu deținea licență pentru efectuarea transportului curse regulat speciale în convenție și nici autorizație administrativă.
Ulterior, reclamanta a mai susținut că actul este lovit de nulitate absolută și pentru încălcarea unor norme imperative de ordine publică potrivit art.5 din Codul civil și art.33 din Normele privind organizarea și desfășurarea transporturilor rutiere și a activităților conexe din 17 octombrie 2006.
Instanța a apreciat că nici unul din motivele invocate pentru nulitatea absolută a contractului analizat nu subzistă, deoarece normele ce s-a pretins a fi fost încălcate, la încheierea contractului nu sunt de ordine publică, imperative.
În această ordine de idei a reținut că în materia transportului public local în care a intervenit contractul analizat sunt incidente dispozițiile Legii nr.92/1997 a serviciilor de transport public local, nr.OUG109/2005 privind transporturile rutiere și Ordinul Ministrului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului nr.1892/17 octombrie 2006 pentru aprobarea normelor privind organizarea și desfășurarea transporturilor rutiere și a activităților conexe acestora în varianta aflată în vigoare la data de 30 octombrie 2007, când s-a încheiat contractul.
În acest context, potrivit art.3 alin.1 pct.24 din nr.OUG109/2005, licența de transport este documentul prin care se atestă că întreprinderea îndeplinește condițiile de onorabilitate, capacitate financiară și competență profesională, având acces la transportul public, iar potrivit pct.25 al aceluiași articol, licența de traseu este documentul care dă dreptul operatorului de transport rutier să efectueze transport rutier public de persoane, prin servicii regulate sau servicii regulate speciale, în trafic național, pe un anumit traseu, conform programului de transport.
Apreciind asupra susținerii reclamantei că la data încheierii contractului pârâta nu era beneficiară a licenței de traseu pe care nu a obținut-o nici ulterior, instanța a motivat că norma care o reglementează nu este de ordine publică, imperativă, deoarece legiuitorul prin sancțiunea pe care a prevăzut-o, în caz de încălcare, nu a stabilit astfel.
În acest sens, s-a făcut referire la dispozițiile art.45 alin.7 lit.a și b și alin.8 al aceluiași articol, precum și la dispozițiile art.572lit.a și art.60 din nr.OUG109/2005, care prevăd că este contravenție și se sancționează cu amendă efectuarea transportului rutier fără a deține licență de transport sau licență de traseu, iar potrivit art.62 din același act normativ, utilizarea în mod repetat a vehiculelor, fără ca întreprinderea sau operatorul de transport rutier să dețină licență de transport, certificat de transport în cont propriu sau licență de traseu, după caz, poate conduce la suspendarea dreptului de utilizare a vehiculului pe o perioadă de la 1 lună la 3 luni.
În altă ordine de idei, instanța a reținut că această pârâtă a făcut în pofida susținerilor reclamantei, toate demersurile necesare pentru obținerea licenței de transport, însă Autoritatea Rutieră Română- Agenția A căreia i s-a adresat inițial a trimis-o la Consiliul Județean A care i-a comunicat că nu are competența necesară să elibereze acest act.
Relativ la susținerea că pârâtei îi lipsește și autorizația administrativă, instanța a arătat că aceasta nu constituie motiv de nulitate absolută, nefiind prevăzută printre condițiile obligatorii la încheierea contractului analizat, care din alt punct de vedere nu s-a încheiat sub condiția obținerii documentelor reclamate, așa cum pretinde reclamanta.
Instanța a înlăturat și susținerea reclamantei potrivit căreia contractul are o cauză nelegală, motivând că potrivit art.948 Cod civil, cauza licită, condiție esențială pentru validitatea unei convenții are în vedere scopul, obiectivul urmărit la încheierea actului juridic, care în speță constă în asigurarea transportului angajaților pârâtei ROMÂNIA, fiind un scop licit.
Concluzionând asupra netemeiniciei pretenției reclamantei privind constatarea nulității absolute a contractului de prestări servicii, a reținut că nu se impune încetarea activității de transport efectuată de pârâta în favoarea ROMÂNIA și nici obligarea la despăgubiri civile așa cum s-a solicitat.
Reclamanta a declarat apel împotriva sentinței de mai sus, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând în esență că instanța a reținut greșit să normele legale în materia transporturilor rutiere de persoane în trafic național nu sunt imperative, de ordine publică, de vreme ce legiuitorul nu a stipulat astfel.
În acest mod instanța a încălcat dispozițiile art.33 din nr.1892/2006 care prevăd că transportul rutier se poate efectua numai în condițiilor respectării prevederilor prezentelor norme, ale reglementărilor în vigoare în domeniul transporturilor rutiere, precum și dispozițiilor art.79 din același act normativ care prevăd că transportul rutier de persoane prin servicii regulate speciale se efectuează în baza licenței de traseu.
Normele invocate sunt generale, imperative, ocrotind un interes general de la care nu se poate deroga prin convenție, încălcarea acestora conducând la nulitate absolută.
De asemenea, reclamanta a făcut referire la disp.art.5 din Codul civil, conform cărora nu se poate deroga prin convenții sau dispoziții particulare de la legile care interesează ordinea publică, or, normele în materia efectuării transportului de persoane, sunt de interes public, încălcarea acestora atrăgând aceeași sancțiune.
În cauză, în momentul încheierii contractului de prestări servicii pârâta nu deținea licență de traseu, condiție obligatorie pentru efectuarea transportului de persoane prin curse speciale, a cărei lipsă sancționează cu nulitatea absolută actul.
Și în fine, a mai susținut că instanța a reținut greșit că nu este titulara vreunui drept pentru a solicita obligarea pârâtei să înceteze activitatea de transport, ignorând dreptul său de a efectua transport persoane prin curse regulate în baza unei licențe de execuție traseu obținute în urma unei atribuiri legale, spre deosebire de aceasta care nu a intrat nici în prezent în legalitate.
Apelul este nefondat, față de considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:
Din conținutul dispozițiilor legale invocate de către reclamantă, care a pretins că nerespectarea lor atrage nulitatea absolută a contractului de prestări servicii intervenit între pârâte la data de 30 octombrie 2007, rezultă că acestea se referă strict la condițiile pentru efectuarea transportului rutier.
Astfel, art.33 din nr.1892/2006 prevede că transportul rutier se poate efectua numai în condițiile respectării normelor prevăzute de acesta, la fel art.79 prevede că transportul rutier de persoane se efectuează pe baza licenței de traseu.
Prin urmare, normele legale la care se face referire nu instituie condiții pentru încheierea valabilă a contractului de prestări servicii în discuție, or, nulitatea absolută este sancțiunea care intervine în cazul în care la încheierea actului juridic, părțile au nesocotit dispozițiile legale edictate pentru încheierea sa valabilă.
De altfel, nr.OUG109/2005 privind transporturile rutiere nu prevăd drept condiție pentru valabilitatea contractului deținerea în momentul încheierii sale de către prestator a licenței de transport și nici nulitatea absolută în cazul inexistenței acestui document.
Art.57 alin.2 din acest act normativ sancționează nedeținerea licenței de transport, contravențional, referindu-se la efectuarea transportului rutier sau a activităților conexe, fără a deține licență de transport, certificat de transport în cont propriu, licență pentru activități conexe, licență de traseu.
Ca atare, normele legale analizate nu sunt imperative prevăzute sub sancțiunea nulității absolute, așa că nu se pot reține nici dispozițiile art.5 din Codul civil, care dispune că nu se derogă prin convenții sau dispoziții particulare de la legile care interesează ordinea publică.
Față de cele expuse, corect instanța a reținut că reclamanta nu poate fi titularul dreptului de a solicita ca pârâta să-și înceteze activitatea de transport, întrucât contractul încheiat între cele două pârâte este manifestarea liberului arbitru al acestora, beneficiara contractului neputând fi obligată să încheie actul cu altcineva, eventual cu reclamanta.
În concluzie, prin hotărârea pronunțată tribunalul a aplicat corect legea și a dat o apreciere justă probelor administrate, urmând a respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta, cu sediul în comuna, sat. județul A, împotriva sentinței comerciale nr.374/C din data de 21 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, intimate fiind pârâtele ROMÂNIA SRL, cu sediul în Pitești,-, județul A și, cu sediul în Pitești, -, județul
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 octombrie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
,
Grefier,
Red./9.10.2008
GM/5 ex.
Jud.fond:
Președinte:Ingrid Emina GiosanuJudecători:Ingrid Emina Giosanu, Constantina Duțescu
