Constatare nulitate act juridic in drept comercial. Decizia 96/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 96/2008
Ședința publică din 23 APRILIE 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Mirela Budiu
JUDECĂTOR 2: Simona Szabo
Grefier: - -
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - apelul formulat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 3499/17.09.2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, în contradictoriu cu pârâții, SC SRL ȘI, având ca obiect constatare nulitate act.
dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 26 martie 2008, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când pronunțarea s-a amânat pentru datele de 02.04.2008, 09.04.2008,16.04.2008 și ulterior pentru data de astăzi.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 3499 din 17 septembrie 2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Clujs -au respins ca neîntemeiate excepția de prescripție a dreptului material la acțiune și excepția necompetenței materiale.
S-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul împotriva pârâților SC CU SRL și.
Reclamantul a fost obligat să plătească pârâtei SC CU SRL suma de 800 RON cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat și pârâtei suma de 150 RON cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că excepția de prescripție a dreptului material la acțiune, este neîntemeiată în condițiile în care prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare, acțiunea fiind imprescriptibilă. Invocarea de către pârâtă a excepției de prescripție motivată de o eventuală nulitate relativă incidentă în cauză echivalează în fapt cu o modificare a cererii de chemare în judecată, a cauzei și a obiectului acesteia, fapt inadmisibil din punct de vedere procedural.În condițiile în care reclamantul a solicitat constatarea nulității absolute, s-a apreciat că instanța trebuie să verifice incidența cazului de nulitate absolută invocat aspect ce ține însă de temeinicia cererii de chemare în judecată și nu de prescriptibilitatea dreptului la acțiune.
În ceea ce privește fondul raportului juridic Tribunalul Comerciala reținut că singurul motiv de nulitate absolută invocat de către reclamant îl reprezintă lipsa consimțământului acestuia la încheierea contractului de locațiune.
Prima instanță a reținut că această convenție intră în categoria actelor juridice de dispoziție dat fiind faptul că durata locațiunii a fost stabilită pentru un interval de 10 ani.
S-a relevat că, în această situație, se aplică regulile care guvernează vânzarea de către unul dintre coproprietari a întregului bun fiind împărtășită astfel o teză evocată în doctrină (, "Contracte speciale", Ed., ediția 1998 - 142).
Tribunalul Comerciala reținut că în cazul închirierii bunului aflat în coproprietate de către unul dintre coproprietari, ceilalți coproprietari nu pot cere constatarea nulității sau anularea actului de înstrăinare încheiat înainte de sistarea coproprietății și nici nu pot intenta o acțiune în revendicare. Cota ideală deținută din bun poate fi apărată doar pe calea unei acțiuni de partaj. Validitatea contractului va depinde de rezultatul partajului: dacă la partaj bunul este atribuit coproprietarului locator, contractul se consolidează retroactiv, deoarece partajul are caracter declarativ și efecte retroactive, iar dacă bunul închiriat este atribuit altui copărtaș, contractul de închiriere va fi desființat retroactiv.
în baza principiului enunțat, cererea de constatare a nulității absolute a fost respinsă ca neîntemeiată, deoarece simpla lipsă a consimțământului reclamantului în calitate de coproprietar la încheierea contractului de închiriere nu se sancționează cu nulitatea absolută.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul solicitând reformarea hotărârii atacate, schimbarea în tot a acesteia cu consecința admiterii în integralitate a cererii introductive de instanță.
În motivarea cererii de apel, apelantul a relevat că prima instanță a realizat o greșită aplicare a prevederilor legale incidente în materie analizate.
În esență, s-a relevat că actul juridic civil atacat este lovit de o cauză de ineficacitate specifică nulității absolute cauză de nulitate determinată de lipsa consimțământului său la perfectarea contractului de locațiune.
Apelantul a susținut că soluția instanței de fond nu este legală și temeinică întrucât contractul de închiriere s-a încheiat doar de către unul din coproprietari cu încălcarea atributelor dreptului de proprietate ale celuilalt coproprietar, cu atât mai mult cu cât actul în cauză intră în categoria actelor juridice de dispoziție.
S-a combătut în cererea de apel teza doctrinară împărtășită de instanța de fond potrivit căreia în cazul închirierii bunului aflat în coproprietate de către unul dintre coproprietari cota ideală deținută din bun poate fi apărată doar pe calea unei acțiuni de partaj, validitatea contractului depinzând de soarta acestei din urmă proceduri.
Apelantul a relevat că această teză este aplicabilă doar în ipoteza perfectării unui antecontract de vânzare cumpărare și nu în situația contractelor de închiriere.
Ulterior, prin cererea înregistrată la data de 12 decembrie 2007 reclamantul a completat motivele sale de apel susținând că actul juridic a cărui valabilitate a fost contestată prin prezenta procedură este lovit de nulitate întrucât se întemeiază pe o cauză ilicită fiind perfectat în vederea fraudării intereselor sale.
În esență s-a arătat că această cauză ilicită derivă din calitatea deținută de pârâta care pe de o parte este coproprietara imobilului în litigiu iar pe de altă parte este asociată în cadrul societății SC SRL care are calitatea de locator dobândită în baza convenției perfectate la 29 iulie 2003.
Intimata SC SRL prin întâmpinarea formulată s-a opus admiterii apelului.
În motivarea cererii de apel a arătat că singura modalitate de salvgardare a dreptului reclamantului este aceea de a solicita partajarea bunului urmând ca soarta contractului de închiriere să depindă de modul în care este partajat.
S-a susținut însă că, reclamantul și-a dat acordul în mod expres pentru actele de dispoziție încheiate cu privire la imobilul în litigiu de către celălalt coproprietar.
Intimata a susținut că printr-o procură autentică reclamantul a împuternicit celălalt coproprietar să încheie acte de dispoziție cu privire la cota sa parte din imobil.
Totodată s-a relevat că în anul 1999 reclamantul a avut în mod cert cunoștință de existența contractului când a notificat asociații societății comerciale SC SRL solicitând analizarea problemelor legate de cuantumul echivalentului folosinței imobilului închiriat fără a pune în discuție condițiile privind perfectarea contractului de închiriere inițial care ulterior a fost prelungit prin contractul din 2003.
Deliberând asupra cererii de apel, Curtea reține următoarele:
Imobilul înscris în CF - C-N nr. seria - nr cadastral 5565/1 teren în suprafață de 1786 mp și construcția aferentă constituie proprietatea tabulară a reclamantului în cotă de 3/8 parte și a pârâtei în cotă de 5/8 parte.
Reclamantul a contestat prin prezenta procedură validitatea contractului de locațiune încheiat de pârâta în calitate de coproprietară și pârâta SC SRL în calitate de locatară cu privire la imobilul mai sus individualizat locațiune ce a fost constituită pentru un interval de 10 ani începând cu data de 15 iulie 2003 în schimbul unei chirii lunare stabilită în cuantum de 500.000 lei.
Reclamantul a relevat că actul juridic cu titlu oneros perfectat de către celălalt coproprietar nu îndeplinește condiția de fond privitoare la existența consimțământului său.
S-a arătat că reclamantul nu și-a manifestat nicicând voința de a perfecta această convenție așa încât dat fiind faptul că actul juridic în discuție intră în categoria actelor juridice de dispoziție principiul unanimității a fost încălcat, sancțiunea fiind aceea a nulității absolute.
Ulterior exercitării apelului reclamantul a mai invocat un alt motiv de ineficacitate și anume ilicitatea cauzei actului juridic.
În cursul derulării procedurii la termenul de judecată din 23 ianuarie 2001 reclamantul s-a prevalat de încheierea contractului autentic de partaj voluntar autentificat sub nr. 22 la 17 ianuarie 2008 prin care întreg imobilul înscris în Cf - C-N i-a revenit în natură în schimbul unei sulte în valoare de 462.734 RON.
Luând în considerare noua situație juridică constituită el a relevat Curții că urmare a partajului dat fiind că imobilul nu a revenit în lotul coproprietarului care a consimțit la constituirea locațiunii contractul a fost desființat retroactiv.
Nici una din apărările evocate nu sunt în măsură să conducă la reformarea hotărârii atacate pentru următoarele considerente:
Curtea acceptă teza potrivit căreia actul juridic contestat prin prezenta procedură intră în categoria actelor juridice de dispoziție.
Instanța reține însă că, invocarea de către reclamant a lipsei consimțământului său la perfectarea acestui contract s-a făcut cu rea credință reclamantul uzând de acest mijloc de apărare cu depășirea limitelor interne aferente acestui drept.
Prin consimțământ se înțelege exteriorizarea hotărârii de a încheia un act juridic civil. Consimțământul este o condiție de fond esențială și generală a actului juridic civil.
Manifestarea de voință poate fi exteriorizată expres sau tacit. Manifestarea de voință este tacită (implicită) atunci când ea se deduce.
Unul din faptul concludent care a constituit o modalitate de exteriorizare a consimțământului este acela că, prin procura autentică încheiată la 25 aprilie 2005 reclamantul a împuternicit pe mama sa, pârâta "să vândă orice tip de bunuri mobile,imobile, drepturi și acțiuni alegând cumpărătorul stabilind liber prețul și condițiile, să încaseze acest preț, să confirme că l-a încasat sau să amâne total sau în parte plata, să acorde garanții pentru plata amânată, să le accepte și să renunțe la acestea, să descrie bunurile, să rectifice suprafețele și limitele, să facă separări, diviziuni, declarații pentru lucrări noi și constituire și modificare a regimului de proprietate care sunt necesare pentru vânzare, să rectifice și să autentifice documente private în care se formalizează vreuna din operațiunile menționate".
Mandatul enunțat în procură viza exclusiv cota de 3/8 parte din imobilul în litigiu.
Acest mandat s-a constituit fără limitare în timp reclamantul nefăcând dovada revocării acestuia până la data încheierii contractului de locațiune.
Probațiunea administrată în cauză relevă că, imobilul în litigiu a fost închiriat pârâtei SC SRL încă din 1991, în anul 1994 fiind perfectat contractul de închiriere în formă scrisă.
Locațiunea sa aflată în curs de executare până în anul 2003 când s-a încheiat contractul de închiriere înregistrat la sub nr. -/2003.
Anterior acestui moment în 1999 reclamantul notifică locatara SC SRL prin intermediul serviciului de executori judecătorești în vederea discutării aspectelor privind chiria achitată pentru imobilul în litigiu.
Prin răspunsul la această notificare locatarul și-a manifestat disponibilitatea de a purta negocieri relevând reclamantului că, imobilul în care funcționează societatea a fost renovat în integralitate cu contribuția exclusivă a locatarei, reprezentând în fapt o construcție nouă împrejurare ce conferă acesteia din urmă un drept de creanță ce va trebui să fie avut în vedere la purtarea negocierilor.
Până în anul 2007 reclamantul a rămas în pasivitate nefăcând nici un demers judiciar prin care să conteste detenția precară exercitată de către locatara SC SRL cu privire la imobilul în litigiu.
Probele testimoniale administrate în cauză au relevat că reclamantul a vizitat imobilul în litigiu la data când lucrările de renovare erau în curs de desfășurare.
Martorul audiat în cauză a precizat că a discutat personal cu reclamantul care i-a spus că motivul vizitei la imobilul în litigiu a fost acela de a vedea ce lucrări s-au mai executat.
Acesta a precizat că a avut calitatea de angajat la SC SRL încă din anul 1994 și că l-a văzut pe reclamant în ultimii 7 ani de aproximativ 3 ori în incinta restaurantului.
Reclamantul prin răspunsul la interogatoriu a relevat că nu-și aduce aminte să fi făcut vreo notificare pârâtei în cursul anului 1999 pentru încheierea unui nou contract de locațiune.
De asemenea, a arătat că nu a solicitat nici personal nici prin mandatar eliberarea vreunei autorizații de construire sau vreunui certificat de urbanism neavând cunoștință ca cineva să fi îndeplinit în numele său aceste demersuri (întrebările 1 și 3 fila 97).
Reclamantul a recunoscut că nu a notificat locatara cu privire la executarea unor modificări esențiale la imobilul în litigiu fără acordul său.
El a relevat că numai în cursul anului 2006 aflat de închirierea imobilului mandatul dat mamei sale în procura din 25 aprilie 2002 vizând realizarea unor alte acte de dispoziție cu privire la o suprafață de teren (întrebările 5 și 7 fila 98).
Prin toate aceste afirmații a urmărit să combată apărarea intimatei privitoare la aceea că și-ar fi manifestat voința pentru încheierea contractului de locațiune.
consimțământului reclamantului rezultă însă din fapte concludente cum ar fi mandatul conferit celuilalt coproprietar în cursul anului 2002 pentru realizarea unor acte de dispoziție asupra imobilului în litigiu, mandatarul fiind împuternicit să acționeze în numele și pe seama reclamantului fiind liber să determine condițiile în care se va încheiat actul juridic de dispoziție.
Chiar dacă procura autentică nu se referă la închirierea imobilului contractul de locațiune încheiat pe o durată de 10 ani se circumscrie sferei actelor de dispoziție și intră așadar sub incidența acelui mandat în privința căruia nu s-a făcut dovada revocării până la momentul încheierii contractului de locațiune din 29 iulie 2003.
Dacă s-ar susține teza potrivit căreia, mandatul nu putea avea ca obiect încheierea unui contract de locațiune Curtea consideră că principiul unanimității fusese în speță respectat în privința actelor de dispoziție încheiate cu privire la imobilul în litigiu prin perfectarea contractului de închiriere.
Concluzia poate fi trasă din aceea că încheind contractul de închiriere pârâta a gerat interesele reclamantului.
În principiu actele de gerare a intereselor altuia nu pot depăși sfera actelor de conservare și administrare dar pornindu-se de la ideea că prin definiție locațiunea intră în sfera actelor de administrare Curtea consideră că gerarea era posibilă și în situația dată când prin durata locațiunii aceasta putea fi încadrată în categoria actelor de dispoziție.
Din întreaga economie a speței nu rezultă că actele au fost făcute de către pârâta numai cu credința că acționează în propriul său interes.
Faptul că aceasta deținea și calitatea de asociat în cadrul societății locatare poate genera o prezumție simplă și ar avea puterea de a naște o astfel de probabilitate doar dacă ar exista și alte indicii obiective care coroborate cu acest prim indiciu să inducă existența faptului generator de drepturi.
În absența unor alte indicii Curtea a concluzionat că dacă mandatul dat prin procura din 2002 nu putea fi luat în considerare a existat totuși o gestiune de afaceri care în cele din urmă a fost ratificată de către reclamant ale cărei interese au fost gerate de către celălalt coproprietar.
Ratificarea valorează mandat.
Ea face ca actele încheiate chiar cu depășirea limitelor puterilor încredințate să se înscrie în aceste limite cu efect retroactiv.
Faptul ratificării rezultă din conduita pârâtului.
Este cert că în anul 1999 avea cunoștință despre faptul că imobilul în litigiu se afla în detenția precară a intimatei.
Prin notificarea pe care a adresat-o acesteia din urmă nu și-a exprimat decât intenția de a se proceda la renegocierea chiriei.
Mai apoi, în cursul anului 2002 dat acea procură mamei sale împuternicind-o să realizeze actul de dispoziție cu privire la cota sa de proprietate.
În intervalul 2001-2008 vizitat de câteva ori imobilul în litigiu și a luat cunoștință de faptul că acesta a fost transformat substanțial.
În anul 1997 în baza dovezii de luare în folosință nr. 403/1997 s-a înscris construcția așa cum ea a fost modificată potrivit autorizațiilor de construire anexate la filele 61 și următoarele.
Înscrierea modificărilor a avut loc înainte de plecarea acestuia în străinătate.
Reclamantul nu a contestat faptul că aceste îmbunătățiri au fost realizate cu eforturile locatarului ci doar a susținut că nu și-a dat consimțământul la efectuarea acestora.
De altfel aceste modificări și renovări ale construcției au continuat și în cursul anului 2005-2006 așa cum rezultă din documentele anexate la filele 66-75 din dosarul cauzei fapt confirmat de martorii audiați în cauză.
Reaua credință a reclamantului transpare din aceea că, în răspunsul la întrebarea nr. 13 arătat că nu are cunoștință de eventualele investiții făcute de locatar și că oricum nu a fost de acord cu nici o investiție (99).
O astfel de apărare nu poate fi primită câtă vreme un proprietar diligent urmărește exercitarea prerogativelor conferite de acest drept și acționează în scopul de a conserva natura bunului asupra căruia poartă dreptul său de proprietate.
Reclamantul mandatul conferit celuilalt coproprietar exercitând acest drept cu o totală rea credință.
Apărarea apare ca fiind neserioasă întrucât nu se poate accepta ideea ca un proprietar să abandoneze dreptul său, să nu se intereseze de soarta bunului al cărui proprietar este și să afirme după 10 ani de la înscrierea primelor modificări aduse construcției că nu are cunoștință de această situație juridică.
Înscrierea în CF a modificărilor privitoare la foaia de avere îi este de altfel pe deplin opozabilă.
Din toate aceste împrejurări de fapt prin procedeul deplasării obiectului probei Curtea a indus existența faptului generator de drepturi invocat de către locatară acela a existenței consimțământului reclamantului.
În accepțiunea Curții detenția precară exercitată de pârâta SC SRL asupra imobilului în litigiu s-a făcut cu consimțământul reclamantului.
Faptul că în cursul procedurii cei doi coproprietari au partajat voluntar bunul pârâta consimțind ca acest imobil să revină în întregime reclamantului nu mai este relevant nefiind în măsură să determine constituirea unei alte situații juridice decât cea avută în vedere la încheierea contractului de închiriere din 29 iulie 2003.
Intimata a relevat că această tranzacție s-a făcut în prejudiciul dreptului său părțile urmărind fraudarea intereselor sale.
O astfel de apărare nu putea fi analizată direct în această procedură judiciară ea trebuind să facă obiectul unei acțiuni distincte care să urmeze toate ciclurile procesuale.
În ceea ce privește apărarea invocată de apelantă conform căreia contractul de locațiune ar fi nul întrucât se întemeiază pe o cauză ilicită Curtea a reținut că această apărare intră în categoria unor cereri noi.
Una din limitele efectului devolutiv al apelului exprimă ideea că nu de devoluează decât ceea ce s-a judecat pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție.
Conform prevederilor art. 294 alin 1 teza I Cod procedură civilă în apel nu se poate schimba cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi.
Temeiurile acestei limitări vizează imutabilitatea litigiului.
Controlul judiciar nu poate privi decât ceea ce s-a dezbătut și tranșat.
Temeiul juridic al cauzei de nulitate invocată de apelant prin completarea cererii de apel este distinct de temeiul juridic avut în vedere la promovarea acțiunii.
Consimțământul și cauza sunt elemente distincte de validitate ale unui act juridic.
Definiția și reglementarea cazului actului juridic se regăsește în dispozițiile art. 966, 968 cod civil în timp ce cerințele de validitate ale consimțământului sunt cuprinse în art. 953 Cod civil.
Nulitatea contractului de închiriere întemeiată pe ilicitatea cauzei nu intră în categoria unor noi argumente de drept.
În ceea ce privește cererea de rectificare a înscrierilor din foaia de sarcini Curtea a apreciat că această cerere are un caracter accesoriu cererii principale. Întrucât acțiunea având ca obiect nulitatea contractului de închiriere a fost în mod corect respinsă de prima instanță ca nefondată cererea accesorie trebuia să aibă aceeași soartă. Faptul că drepturile apar ca fiind constituite pe seama unei persoane fizice reprezintă o eroare susceptibilă de îndreptare pe cale principală înaintea instanței civile competentă material să soluționeze o astfel de cerere.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art 296 Cod procedură civilă Curtea va respinge apelul declarat de reclamantul, și va menține dispozițiile sentinței nr. 3499/2007 prin care s-a respins ca nefondată acțiunea introductivă.
Întrucât intimata nu a făcut dovada cheltuielilor ce i-au fost ocazionate în acest ciclu procesual va respinge cererea privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamantul cu domiciliul ales în C-N- județul C împotriva sentinței comerciale nr. 3499/17.09.2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj pe care o menține în întregime.
Respinge cererea privind obligarea reclamantului la cheltuieli de judecată în favoarea SC SRL cu sediul în C-N- județul
Decizia este definitivă și irevocabilă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 23.04.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - -
Red./
6 ex./
Jud.fond.- A
Președinte:Mirela BudiuJudecători:Mirela Budiu, Simona Szabo
