Constatare nulitate act juridic in drept comercial. Sentința 98/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA NR.98 CC
Ședința din Camera de Consiliu din data de 12 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Adrian Remus Ghiculescu
Grefier - - -
Pe rol fiind soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Târgoviște și Tribunalul Dâmbovița privind soluționarea acțiunii formulate de reclamanta, domiciliată în Târgoviște,-, județul D, în contradictoriu cu pârâții SC COM SRL cu sediul în Târgoviște,str. - -, -. 4, A,.11, județul D șiSC SAcu sediul în Târgoviște,-, județul D, și chemații în garanție Biroul Notarial Public Dobândă, cu sediul în Târgoviște, str.-, - 3, parter, județul D,Primăria Târgoviște, cu sediul în Târgoviște,--3, județul D,Comisia Locală de fond funciar Târgoviște, cu sediul în Târgoviște, nr. 1 județul D și Comisia Județeană de Fond Funciar Târgoviște, cu sediul în Târgoviște,-, județul
Soluționarea cererii s-a făcut în Camera de consiliu, procedura fiind legal îndeplinită, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, analizînd actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și o reține pentru soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra conflictului negative de competență, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 21.09.2007, pe rolul Judecătoriei Târgoviște. reclamanta Iac hemat în judecată pârâtele SC COM SRL și SC SA, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea parțială absolută a contractului de vânzare - cumpărare autentificat la BNP Dobândă sub nr. 335/15.01.2004 și anume cu privire la terenul intravilan în suprafață de 5782situat în Târgoviște,str. -, parcela 57, având ca vecini la N- moștenitorii lui, la - str. -, la ȘI V - SC SA, teren care este proprietatea sa conform titlului de proprietate nr. 89350/27.05.2002.
Reclamanta a susținut că i s-a reconstituit dreptul de proprietate conform Legii nr. 18/1991, prin sentința civilă nr. 3540/29.03.1993, pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr. 3933/1993, pentru suprafața de 578 mp și respectiv 1078 mp pe raza municipiului Târgoviște, și în baza acestei hotărâri, s-a emis titlul de proprietate 89350/27.05.2002.
La sfârșitul anului 2003 a început demersurile pentru întocmirea planului cadastral și a celorlalte acte necesare unei posibile vânzări, ocazie cu care a primit din partea Oficiului Județean de Cadastru, adresa nr. 4225/25. 11.2003, prin care i se comunica faptul că, terenul pentru care s-a emis titlul de proprietate s-ar suprapune peste terenul proprietatea SC SA care deține certificatul de atestare a dreptului de proprietate MO 70645 din 8.02. 1994.
Fiind în imposibilitate de a-și exercita dreptul de proprietate pe acest teren a fost nevoită să formuleze o acțiune în revendicare, care se judecă și în prezent, terenul cu pricina fiind îngrădit, afișându-se firma SC Com SRL.
Contractul încheiat de Biroul Notarului Public Dobândă este nul absolut, întrucât s-a încheiat prin fraudarea legii, SC SA, vânzând un bun al cărui proprietar nu era.
Judecătoria Târgoviște, din oficiu, a invocat excepția necompetenței materiale a sa, având în vedere natura litigiului, comercială, în raport de dispozițiile art.56 cod comercial, obiectul pricinii - constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare intervenit între SC SA și SC SRL - neevaluabil în bani, dispozițiile art.2 pct. 1 lit. proc.civ. competența de soluționare revenind Tribunalului Dâmbovița - Secția Comercială în primă instanță.
Potrivit art.2 pct.1 lit.a Cod procedură civilă, tribunalele judecă în primă instanță, procesele și cererile în materie comercială, al căror obiect este neevaluabil în bani.
Obiectul pricinii îl constituie constatarea nulității absolute contractului de vânzare - cumpărare intervenit între cele două pârâte, litigiul este de natură comercială, în raport de disp. art.56 cod comercial, astfel că, competența de soluționare a acestui litigiu revine Tribunalului Dâmbovița, Secția Comercială și nu Judecătoriei Târgoviște.
Prin sentința civilă nr.559/04 februarie 2008 Judecătoria Târgoviștea admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Târgoviște și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția comercială.
Dosarul a fost înregistrat la ribunalul Dâmbovița sub numărul -.
Tribunalul din oficiu a invocat excepția necompetenței sale materiale în judecarea prezentei cauze.
Prin sentința nr.782/16 iunie 2008 Tribunalul Dâmbovița, în temeiul art.158 Cod procedură civilă a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgoviște, județ D și s-a dispus înaintarea dosarului Curții de Apel Ploiești, instanță în drept să hotărască asupra conflictului negativ de competență.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a apreciat că prezenta cauză nu este în aria acestuia pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare.
Potrivit art.4 Cod comercial se socotesc ca fapte de comerț, afară de cele prevăzute de art.3 celelalte contracte și obligațiuni ale unui comerciant dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuși actul.
Reținând aceasta tribunalul a constatat că art.4 cod comercial a instituit o prezumție de comercialitate pentru toate obligațiile comerciantului, ce poate fi răsturnată prin dovedirea caracterului civil sau necomercial al obligației. În concepția codului comercial, actele juridice privind imobilele au caracter civil, în consecință acțiunea prin care se invocă propriul drept de proprietate, pentru a se solicita anularea parțială a unui titlu de proprietate, chiar al unei persoane juridice nu are natură comercială.
Instanța competentă, din punct de vedere material, să soluționeze o acțiune cu un puternic caracter de revendicare este judecătoria.
Simpla calitate de comercianți a părților din litigiu nu poate atrage aplicarea legii comerciale în lipsa unui act sau fapt de comerț chiar dacă imobilul revendicat face parte din fondul de comerț al uneia dintre părți.
În aprecierea caracterului civil al litigiului se are în vedere și faptul că în dreptul român vânzarea unui imobil este act de natură civilă deoarece nu este cuprinsă printre faptele obiective de comerț enumerate de art.3 și chiar temeiurile de drept invocate de reclamantă.
Apreciind că litigiul este de natură civilă și deci de competența judecătoriei în temeiul dispozițiilor art.158 - 159 Cod procedură civilă tribunalul a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgoviște.
La Curtea de Apel Ploiești, cauza a fost înregistrată sub nr-.
Analizând actele și lucrările dosarului, curtea reține următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art. 20 pct. 2 Cod procedură civilă, există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe, prin hotărâri irevocabile s-au declarat necompetente de a judeca aceeași pricină.
În cazul de față, Judecătoria Târgoviște și Tribunalul Dâmbovița și-au declinat reciproc competența de soluționare aceleiași cauze, astfel încât Curtea constată existența unui conflict negativ de competență în sensul dispozițiilor art. 20 alin. 2 Cod procedură civilă, conflict care urmează a fi soluționat de Curtea de Apel Ploiești în baza art. 22 alin. 2 Cod procedură civilă.
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgoviște sub nr. 5826/315/21.09.2007, reclamanta solicitat constatarea nulității părțile absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 335/15.01.2004 de către " Dobândă "- Târgoviște cu privire la terenul intravilan în suprafAță de 578. situat în Târgoviște str. -, parcela 57, județul
Prin acest contract a vândut către COM SRL două parcele de teren situate în intravilanul municipiului Târgoviște-, județul D pentru suma de 1.995.058.000 lei (ROL).
În conformitate cu dispozițiile art. 4 Cod comercial, sunt considerate fapte subiective de comerț orice contracte și obligații ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuși actul.
În cazul de față, contractul de vânzare-cumpărare a cărui nulitate parțială absolută se solicită a se constata este încheiat între două societăți comerciale fiind vorba de un contract de vânzare-cumpărare comercial reglementat de dispozițiile art. 60 - art. 73 Cod comercial.
Tribunalul Dâmbovițaa considerat în mod eronat că, în concepția Codului comercial, actele juridice privind imobilele au caracter civil, în consecință o acțiune prin care se invocă propriul drept de proprietate pentru a se solicita anularea parțială a unui înscris cu valoare de titlu de proprietate nu are natură comercială.
Tribunalul Dâmbovițaa mai reținut că vânzarea unui imobil este de natură civilă deoarece nu este cuprinsă printre actele obiective de comerț enumerate de art. 3 Cod comercial, chiar dacă acest imobil face parte din fondul de comerț al unei părți contractante.
În jurisprudență și doctrină s-a decis în mod constant că enumerarea faptelor obiective de comerț prevăzute de art. 3 Cod comercial are caracter exemplificativ și nu limitativ, astfel încât nu există nici un teme pentru a considera că vânzarea unui imobil într5e doi comercianți ar avea natură civilă, mai ales în condițiile în care acest imobil face parte din fondul de comerț al unei părți contractante.
Acțiunea în constatare nulității absolute sau relative a unui contract, este o acțiune personală și nu o acțiune reală, chiar dacă reclamantul invocă dreptul său de proprietate asupra imobilului care face obiectul respectivului contract.
Chiar dacă vânzarea unui imobil nu ar fi considerat un fapt obiectiv de comerț, această vânzare reprezintă în mod evident un fapt obiectiv de comerț, având în vedere calitatea de comercianți a părților și împrejurarea că legiuitorul s-a referit la orice fel de contracte încheiate între comercianți și chiar la contracte încheiate între un comerciant și un necomerciant.
În consecință, acțiunea în constatarea nulității absolute sau relative a unui contract încheiat între comercianți are caracter comercial având în vedere că această acțiune este o acțiune personală având ca temei juridic un contract comercial.
În conformitate cu dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. a Cod comercial, tribunalul judecă în primă instanță procesele și cererile în materie comercială al cărui obiect are o valoare de peste 100.000 lei (RON), respectiv, 1000.000.000 lei (ROL), precum și procesele și cererile în această materie al căror obiect este neevaluabil în bani.
În cazul de față, valoarea imobilului în litigiu este superior valorii de 100.000 lei, astfel cum rezultă din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare, astfel încât competența de soluționare în primă instanță a litigiului aparține Tribunalului Dâmbovița, având în vedere și dispozițiile art. 5 Cod procedură civilă.
Față de cele reținute, în baza art. 22 alin. 56 Cod procedură civilă, Curtea va stabilit competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Dâmbovița - Secția Comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Stabilește competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta, domiciliată în Târgoviște,-, județul D, în contradictoriu cu pârâțiiSC COM SRLcu sediul în Târgoviște,str. - -, -. 4, A,.11, județul D și SC SA cu sediul în Târgoviște,-, județul D, și chemații în garanțieBiroul Notarial Public Dobândă, cu sediul în Târgoviște, str.-, - 3, parter, județul D, Primăria Târgoviște, cu sediul în Târgoviște,--3, județul D,Comisia Locală de fond funciar Târgoviște, cu sediul în Târgoviște, nr. 1 județul D șiComisia Județeană de Fond Funciar Târgoviște, cu sediul în Târgoviște,-, județul D, în favoarea Tribunalului Dâmbovița - Secția Comercială.
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.09.2008.
Președinte,
- - -
Grefier,
- -
Red. R-
Dact.
4 ex./10.10.2008.
Președinte:Adrian Remus GhiculescuJudecători:Adrian Remus Ghiculescu