Constatare nulitate mențiune radiere. Decizia 117/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA COMERCIALĂ

Dosar nr-

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 117/2008

Ședința publică de la 14 Martie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Nicolae Durbacă

JUDECĂTOR 2: Marius Irimie

JUDECĂTOR 3: Mircea Noșlăcan

Grefier - -

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâtul împotriva Sentinței nr.559/CA/2005 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr.2045/2005.

La apelul nominal s-a prezentat pârâtul recurent, asistat de avocat, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei și se constată că la dosar s-au înregistrat întâmpinări din partea H și de pe lângă Tribunalul Hunedoara.

Se comunică un exemplar din întâmpinarea H cu mandatara pârâtului recurent.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

În ce privește excepția tardivității declarării recursului, invocată de H în întâmpinare, solicită respingerea, susținând că recursul se declară în termen de 15 zile de la comunicare, iar comunicarea nu s-a făcut la adresa corectă a recurentului, astfel că acesta nu a avut cunoștință de hotărârea pronunțată.

Cu privire la recursul pârâtului solicită în principal admiterea, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, față de lipsa de procedură cu recurentul.

În subsidiar solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii cererii Sibiu, în principal ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca neîntemeiată.

Nu solicită cheltuieli de judecată și depune la dosar practică judiciară.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față;

Constată că prin Sentința nr.559/CA/2005 pronunțată în dosar nr.2045/2005 de Tribunalul Hunedoaras -a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Oficiului Registrului Comerțului S-a admis cererea formulată de reclamanta Direcția Generală a Finanțelor Publice H împotriva pârâților Oficiul Registrului Comerțului H, și și s-a constatat nulitatea absolută a mențiunii radierii din registrul comerțului a SC " " D, cu revenirea la situația anterioară acestei mențiuni.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:

În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Oficiului Registrului Comerțului D s-a reținut, în sensul respingerii excepției ca neîntemeiată, că se impune citarea acesteia în proces pentru opozabilitate.

Cu privire la fondul cauzei s-a reținut că SC " " a fost înmatriculată la. HDs ub nr. J -, cu un capital social de 100.000 lei și având asociați pe, acesta fiind administrator.

Prin Încheierea nr.1722/1.10.2001, pronunțată de judecătorul delegat la ORC H, în baza art.1 din Legea nr.314/2001, s-a constatat dizolvarea de drept a societăților comerciale care nu au procedat la majorarea capitalului social în condițiile cerute de lege, printre acestea figurând și SC "

Ulterior, conform prevederilor Legilor nr.31/1990, 26/1990, republicate și ale Legii nr.314/2001, directorul ORC HDa emis dispoziția nr.1343/16.05.2002, în baza căreia societatea sus - menționată a fost radiată din registrul comerțului pe data de 16.05.2002.

S-a reținut că la data radierii respectiv, 16.05.2002, societatea avea datorii față de bugetul de stat în sumă de 823.597.555 lei ( ROL) așa încât s-a apreciat că potrivit art.4 alin.5 din Legea nr.314/2001 astfel cum a fost modificată prin Legea nr.482/2002 respectiva radiere este nulă de drept, textul de lege dispunând că o atare radiere este nulă în toate cazurile în care societățile supuse radierii au datorii la bugetul de stat.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs numitul, în nume propriu și în calitate de reprezentant al SC " solicitând

- în principal, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru motivul de a se fi judecat procesul cu lipsă de procedură față de recurent;

- în subsidiar, modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii cererii de radiere.

În motivarea excepției lipsei de procedură se arată că la data la care s-a judecat procesul avea domiciliul la adresa din D-,. 1,.32 la care însă nu a primit nicio citație.

Se mai arată că cererea reclamantei era de competența Curții de APEL ALBA IULIA care ar fi putut să judece, eventual, recursul împotriva Încheierii judecătorului delegat la ORC de pe lângă Tribunalul Hunedoara nr.1722/1.10.2001 prin care acesta a dispus radierea societății din Registrul Comerțului.

O cerere depusă în prezent, după 4 ani, prin care nu se atacă încheierea de radiere ci, se solicită constatarea nulității absolute a mențiunii radierii din ORC se apreciază ca fiind inadmisibilă.

Pe de altă parte,se mai arată că Legea nr.428/27.06.2002 pe care și-a întemeiat cererea reclamanta a intrat în vigoare la un an după pronunțarea încheierii de radiere astfel încât dispozițiile acesteia nu-i pot fi aplicabile față de principiul neretroactivității legii.

Prin întâmpinare, H solicită respingerea recursului, în primul rând ca tardiv, întrucât a fost înregistrat la Tribunalul Hunedoara la doi ani de la pronunțare, respectiv 16.01.2008.

Pe fond, se apreciază ca fiind legală și temeinică soluția primei instanțe care a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art.5 alin.4 din Legea nr.428/2002 care dispun cu privire la nulitatea radierilor efectuate în temeiul Legii nr.314/2001 atunci când societatea supusă radierii are datorii la bugetul de stat, cazul în speță.

Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate se constată următoarele:

Cu privire la excepția tardivității recursului se constată, pârâtului nu i s-a comunicat sentința atacată astfel încât se apreciază în termenul de recurs.

Cu privire la motivul de recurs vizând nelegala citare a pârâtului în primă instanță se apreciază ca neîntemeiată, citarea acestuia rezultând cu evidența din dovada de la fila 17 din dosarul de fond de unde rezultă înștiințarea sa în condițiile art.92 alin.4 Cod pr.civilă.

Pe fondul cauzei recursul este întemeiat.

Este adevărat că potrivit art.5 alin.4 din Legea nr.314/2001 introdus prin articolul unic al Legii nr.428/2002, de aprobare a nr.OUG181/2001 de modificare și completare a Legii nr.314/2001 pentru reglementarea situației unor societăți comerciale, se dispune că radierea ( prevăzută în textul art.5 alin.2 din Legea nr.314/2001 în forma inițială) este nulă de drept în toate cazurile privitoare la societățile comerciale cu datorii față de bugetul de stat, etc, însă aceste dispoziții nu pot fi interpretate decât în legătură cu textul de bază al art.5, din aliniatul 1 potrivit cu care radierea este o operațiune adiacentă și subsidiară lichidării societăților care îndeplinesc condițiile art.1 din lege, respectiv, cele care nu și-au majorat, în condițiile legii nr.31/1990, capitalul social.

Așa fiind,chestiunile privitoare la radierea societăților comerciale în contextul Legii nr.314/2001, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv, deci, în legătură cu textul art.5 alin.4 introdus prin Legea nr.428/2002, vor dobândi aplicabilitate și eficacitate numai în situația în care împotriva respectivelor societăți este declanșată procedura lichidării (după ce hotărârea de dizolvare a societății a devenit irevocabilă). Numai în acest context au rațiune dispozițiile art.5 alin.4 ale legii prin care se constată nule dispozițiile privitoare la radiere din încheierea judecătorului delegat, știut fiind că operațiunea lichidării nu se poate desfășura în lipsa unei persoane juridice, (chiar dacă cu o personalitate juridică restrânsă la operațiunile lichidării ).

În aceste condiții, pentru a avea un interes în cauză respectiv, pentru a putea solicita instanței constatarea nulității de drept a radierii reclamanta trebuia, în primul rând, să facă dovada că împotriva societății pârâte s-a declanșat procedura lichidării pe temeiul Legii nr.31/1990 ceea ce, în cauză nu a făcut.

În același context, de vreme ce dispozițiile privitoare la radiere din textul art.5 alin.4 din Legea nr.428/2002 pot fi avute în vedere numai în legătură cu procedura lichidării societăților comerciale, incidența a acestor dispoziții putea fi invocată numai pe cale de excepție ca un incident în cadrul procedurii lichidării și nu pe cale principală, așa cum s-a procedat în speță.

În contextul celor menționate soluția primei instanțe care a admis acțiunea reclamantei se dovedește nelegală și netemeinică urmând a fi modificată în tot potrivit art.312 Cod pr.civilă în sensul respingerii cererii reclamantei de constatare a nulității mențiunii radierii.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția tardivității recursului.

Admite recursul declarat de pârâtul împotriva Sentinței nr.559/CA/2005 pronunțată în dosar nr.2045/2005 de Tribunalul Hunedoara.

Modifică în tot sentința atacată în sensul că

Respinge cererea reclamantei Direcția Generală a Finanțelor Publice a jud. H de constatare a nulității absolute a radierii SC " D din registrul comerțului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 14.03.2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red.

Dact./18.03.2008

Ex. 3

Jud.fond.

Președinte:Nicolae Durbacă
Judecători:Nicolae Durbacă, Marius Irimie, Mircea Noșlăcan

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Constatare nulitate mențiune radiere. Decizia 117/2008. Curtea de Apel Alba Iulia